Obligația de a face. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 205

Ședința publică din 11 februarie 2010

PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamantul și pârâta împotriva sentinței civile nr. 2094/2.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâta recurentă

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu, pune în discuție excepția tardivității introducerii recursului formulat de pârâta recurentă

Reclamantul recurent arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului său pentru motivele arătate în scris și respingerea recursului pârâtei, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în sensul obligării acesteia la eliberarea unei adeverințe din care sa rezulte venitul brut realizat in perioada 1968 -1998 defalcat pe ani si luni si menționarea în adeverință că pentru venitul brut realizat s-a reținut plata contribuției de 2% la fondul de stat pentru pensie suplimentara, arătând în motivare că a solicitat pârâtei eliberarea unei adeverințe care sa ateste veniturile brute realizate necesară recalculării pensiei, însă pârâta i-a refuzat eliberarea unei astfel de adeverințe pe considerentul că i s-a eliberat o adeverința necesara pensionarii sau recalculării pensiei.

Pârâta a formulat întâmpinare (10) solicitând respingerea cererii ca lipsita de interes si nefondata întrucât datorita unui număr mare de solicitări de acest gen s-a adresat Casei Județene de Pensii T pentru a afla in ce măsura plățile efectuate către salariați pentru orele suplimentare efectuate pot fi luate in considerare pentru recalcularea pensiei, iar aceasta instituție a comunicat că orice sporuri acordate care nu sunt prevăzute in anexa la OUG 4/2005 nu se iau in considerare la recalcularea pensiilor, motiv pentru care i-a indicat reclamantului printr-o adresa aceasta poziție a Casei Județene de Pensii

Prin sentința civilă nr. 2094 din 02.11.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta elibereze reclamantului o adeverință din care sa rezulte salariul brut lunar de care reclamantul a beneficiat în perioada 1968 - 1998 si precizarea daca pentru venitul brut realizat s-a reținut plata contribuției la fondul de stat.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Însă, in raport de obiectul cauzei, care constă in refuzul paratului de eliberare a unui act ce privește drepturi de asigurări sociale, instanța constata ca reclamantul este îndreptățit sa obțină o astfel de adeverință, deoarece prin cererea formulata nu se stabilește daca are sau nu dreptul reclamantul sa obțină drepturi prin recalcularea pensiei, ci doar i se da posibilitatea de a îndeplini formal condițiile unei astfel de solicitări ce urmează să fie analizata în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Legea nr.19/2000, neputând fi reținute astfel apărările pârâtei arătate prin întâmpinare in sensul ca cererea este lipsita de interes întrucât orele suplimentare efectuate nu pot fi luate in considerare pentru recalcularea pensiei, aceste aspecte urmând să fie stabilite de către instituția abilitată în acest sens, si anume Casa Județeană de Pensii.

Pentru aceste considerente de fapt si reținând dispozițiile art.4 alin.3 OUG nr.4/2005 care prevăd ca, pentru recalcularea pensiilor, sporurile si celelalte adaosuri se dovedesc prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora, instanta apreciază ca cererea este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta. Prin recursul declarat de reclamant, acesta a invocat faptul că i s-a acordat altceva decât a cerut, și anume pârâta a fost obligată să elibereze o adeverință din care sa rezulte salariul brut lunar de care reclamantul a beneficiat in perioada 1968 - 1998 si precizarea daca pentru venitul brut realizat s-a reținut plata contribuției la fondul de stat, iar prin acțiune a solicitat o adeverință din care să rezulte salariul brut.

Prin recursul declarat de pârâtă a fost reiterată din nou excepția lipsei de interes invocată în fața instanței de fond.

Analizând recursurile declarate, Curtea constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat de pârâta SC SA, se constată că a fost depășit termenul de recurs de 10 zile așa cum este stabilit de art. 80 din Legea 168/1999 privind conflictele de muncă, termen calculat conform art. 101 din Codul d e procedură civilă. Pentru acest motiv, Curtea va respinge recursul pârâtei ca tardiv formulat.

Cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată incidența art. 304 pct. 6 teza a doua din Codul d e procedură civilă, instanța de fond obligând pârâta la eliberarea unei adeverințe privind venitul brut și nu salariul brut așa cum s-a solicitat, motiv pentru care se va admite recursul reclamantului sentința urmând să fie modificată în sensul obligării pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte venitul brut realizat în perioada 1968-1998 și dacă s-a reținut sau nu plata contribuției la fondul de stat pentru pensia suplimentară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului declarat de pârâta și respinge recursul ca tardiv.

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2094/2.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul obligării pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte venitul brut realizat în perioada 1968-1998 și dacă s-a reținut sau nu plata contribuției la fondul de stat pentru pensia suplimentară.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /15.03. 2010

Tehnored /15.03.2010/4 ex/2 com

Prima instanță: și - Trib. T

Decizia se comunică:

reclamantului, T, nr. 11,. 10,. 41

pârâtei, T, nr. 7

Președinte:Aurelia Schnepf
Judecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Timisoara