Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2213/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILA NR.2213/R/2008 | |
Ședința publică din 12 noiembrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | - - - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - B- REGIONALA DE TRANPORT FEROVIAR DE C, precum și recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1333 din 18 august 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent consilier juridic R (care depune delegația la dosar) și pârâtul recurent reprezentat de avocatul cu delegația la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile au fost depuse și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 05 noiembrie 2008, pârâtul intimat a depus întâmpinare din care un exemplar se comunică cu reprezentanta reclamantei recurente.
Reprezentanții părților arată că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și rejudecând pe fond obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond în sumă de 300 lei.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că în principiu cu privire la plata cheltuielilor de judecată la fond, lasă la aprecierea instanței modul de acordare a acestor cheltuieli de judecată. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, sau în subsidiar admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 1550lei.Susține pe larg memoriul de recurs depus la dosar.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită respingerea recursului formulat de reclamanta recurentă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs conform chitanței depuse.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1333 din 18.08.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantului B Regionala de Transport Călători C în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit prev.art. 270 alin.l Codul Muncii, salariații răspund patrimonial in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vină si in legătură cu munca lor.
Pentru a exista răspunderea patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de angajat al celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită si personală a celui încadrat, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicită si vinovăția salariatului.
Pentru a da naștere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături: să fie efectiv, să fie real si să fie actual.
Din actele de la dosar a rezultat că prejudiciul invocat de reclamantă nu întrunește condițiile menționate mai sus.
Astfel, potrivit prevederilor art. 283 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat precum si in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Prin includerea in perioada controlată a perioadei 01.01.2003-31.03.2005, respectiv perioada de prescripție, reclamanta nu a dovedit certitudinea si realitatea prejudiciului.
De asemenea, potrivit art. 281 Codul Muncii raportat la art. 1169 Cod civil, reclamata nu a făcut dovada plăti efective către salariat a sumelor de bani pretinse si nici condiționarea plătii drepturilor salariale de semnarea condicii de prezentă de către salariat.
Reclamanta a depus la dosar doar fise de pontaj, copii după condica de prezentă, procesul-verbal de control care conține si specificația sefului serviciului dispecerat că nu este de acord cu modul de întocmire si tabelele de calcul a sumelor de încasat. Nu există nici un act din care să rezulte că sumele de bani pretinse au fost virate către pârât. Nu a făcut dovada că pârâtul avea obligația semnării condicii de prezentă, obligație care trebuie să rezulte dintr-un regulament intern luat la cunoștință de către pârât. Nu a făcut dovada că de semnarea condicii de prezență era condiționată plata drepturilor salariale, instanța constată că, din contră, plata lunară s-a efectuat in temeiul fișelor de pontaj colective, care până în prezent nu au fost anulate.
Având în vedere cele de mai sus, precum si prevederile art. 270 alin.l Codul Muncii, acțiunea înaintată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul declarat de pârâtul s-a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, pe care prima instanță a omis să le acorde.
Prin recursul declarat de reclamanta CAB - Regionala de Transport Feroviar de Călători C s-a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivarea recursului s-a susținut că data nașterii dreptului la acțiune este data definitivării si aprobării de către conducătorul unității a dosarului de cercetare al Oficiului, respectiv data de 13.06.2006, data la care s-a constatat atât existenta pagubei cat si persoanele răspunzătoare, in consecință, la data sesizării instanței nu erau împlinite termenele de prescripție pentru anul 2005.
Aceasta opinie este în concordanță cu doctrina în materie, respectiv Tratat de dreptul muncii, cap. XIV. Răspunderea patrimoniala, pag. 705, autor, care considera că, în codul muncii actual termenul de prescripție curge de la data nașterii dreptului la acțiune, făcându-se aplicarea dispozițiilor dreptului comun în sensul în care art. 7 din Decretul 167/1958 dispune că "prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune", iar potrivit art. 1886 din Codul Civil "nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusa acelui mod de stingere". Autorul considera că "termenul în cadrul căruia poate fi stabilită răspunderea patrimoniala cu ajutorul instanțelor de judecata nu este unul obiectiv, ci unul subiectiv; el începe să curgă nu de la data producerii pagubei, ci de la data la care reprezentantul legal al angajatorului a luat la cunoștință că s-a produs prejudiciul, prin nota de prezentare, referat, proces-verbal, etc.".
Sentința pronunțată este criticabila și datorită faptului că în cauză sunt incidente atât prevederile răspunderii patrimoniale ale salariatului, cât și cele ale obligației de restituire.
Prin dosarul de cercetare s-a constatat că, pe lângă alte persoane răspunzătoare și salariatul are o vinovăție proprie pentru primirea drepturilor salariale și a sporurilor necuvenite, astfel încât în speță sunt incidente nu numai regulile obligației de restituire datorate îmbogățirii fără justa cauza ci și cele ale răspunderii patrimoniale.
Așa cum rezultă din dosarul de cercetare al Oficiului, salariatul a obținut drepturi salariale și sporuri necuvenite (spor de 100% pentru ore festive lucrate sâmbăta, duminica și sărbători legale și sporuri de 25% pentru munca de noapte) în condițiile în care salariatul nu era prezent la serviciu și nu semna în condica de prezenta, iar operatorii întocmeau atât graficele de lucru cât și foile colective de prezență, prin aceasta depășindu-și atribuțiile de serviciu.
În dosarul de cercetare al s-a propus sancționarea disciplinara a salariatului cu reducerea salariului de baza cu 5% pe o perioada de 1 luna, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului intern, Cap. VI. pct. 21 (nesemnarea condicii de prezenta la prezentarea si la plecarea de la serviciu), dar in concret, nu s-a putut aplica sancțiunea disciplinara, fiind depășite termenele prevăzute la art. 268 (1) din Codul muncii.
În cauza sunt întrunite cumulativ si condițiile răspunderii patrimoniale, deoarece paratul a avut (si are) calitatea de salariat, fapta ilicita si personala a salariatului consta in omisiunea de a semna condica de prezenta sau a altor acte/documente interne din care sa reiasă prezenta sa la serviciu; a cauzat un prejudiciu unității prin încasarea de drepturi salariale si sporuri necuvenite; intre fapta ilicita si prejudiciu exista un raport de cauzalitate, deoarece a încasat sume de bani necuvenite deși nu era prezent la serviciu, iar vinovăția variază de la intenție - in situațiile in care deși trebuia sa fie prezent la serviciu conform graficelor de lucru nu era prezent fiind în compensarea orelor suplimentare, la neglijenta - prin nesemnarea condicilor de prezență.
În consecință, pentru drepturile salariale si a sporurilor încasate necuvenit, salariatul are atât obligația de restituire a acestora in baza prevederilor art. 272 alin 1 Codul muncii, dar si repararea prejudiciului in temeiul răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 (1) Codul muncii, in acest sens pronunțându-se si doctrina de specialitate ; Tratat de dreptul muncii, pag. 679-:"când persoana beneficiara este de rea-credință, când deci are vinovăție proprie pentru primirea sumelor, bunurilor sau serviciilor necuvenite, sunt incidente nu numai regulile obligației de restituire, ci si cele ale răspunderii patrimoniale".
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat obligarea paratului la restituirea sumei de 1550 lei, suma ce reprezintă drepturi salariale acordat necuvenit.
În dovedirea sumelor acordate necuvenit s-au depus condici de prezenta din care reiese clar ca salariatul nu s-a semnat la intrarea și ieșirea în serviciu pentru datele mai sus menționate, foile colective de prezență în care apare că a efectuat un număr de ore în zilele în care nu a fost prezent la serviciu pentru care a fost retribuit în mod nejustificat.
Documentul primar care sta la baza întocmirii foilor colective de prezenta este condica de prezență. Dacă în condica de prezență salariatul nu a semnat, era normal să nu figureze cu ore lucrate în foaia colectivă de prezență.
Faptul că seful serviciului a semnat foile colective de prezență (pontaje) nu înseamnă că atesta prezența salariatului la muncă, deoarece, însuși seful serviciului a fost sancționat disciplinar pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu privitor la verificarea concordantei intre pontaje si condici. Din actele depuse la instanța de fond consideră ca unitatea a probat faptul că salariatul a încasat în mod necuvenit drepturi salariale în condițiile în care nu era prezent la serviciu.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Recursul declarat de către reclamantă nu este fondat.
Astfel, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii coroborat cu art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958 acțiunea având ca obiect obligarea salariatului la restituirea unor drepturi salariale acordate în mod necuvenit trebuie formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune care este momentul când angajatorul a achitat drepturile salariale menționate.
Contrar motivelor invocate de recurentă, data nașterii dreptului la acțiune nu este momentul definitivării și aprobării de către conducătorul unității a dosarului de cercetare (respectiv 13.06.2006). Astfel, prescripția extinctivă îndeplinește și un rol de sancțiune împotriva creditorului care nu acționează în termenul legal pentru realizarea dreptului său, sens în care data nașterii dreptului la acțiune nu poate să depindă în mod exclusiv de conduita creditorului, ci trebuie stabilită în raport de posibilitatea cunoașterii pagubei și persoanei răspunzătoare.
Or, reclamanta a recunoscut că a achitat pârâtului drepturile salariale pretinse încă de la momentul plății, ceea ce lipsește de suport susținerea că dreptul la acțiune s-a născut la 13.06.2006, întemeiată de altfel tocmai pe pasivitatea sa în efectuarea cercetărilor.
În consecință, Curtea constată că pretențiile aferente perioadei 01.01.2003-17.12.2004 se situează înafara termenului de prescripție, împlinit anterior înregistrării acțiunii (18.12.2007), astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.
De asemenea, în ceea ce privește criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a condicilor de prezență care reflectă absențele reclamantului de la serviciu în zilele pentru care a beneficiat de drepturile salariale pretinse, Curtea de Apel observă că angajatorului îi revenea obligația conform art.287 Codul muncii, de a-și proba pretențiile, ceea ce impune stabilirea stării de fapt dincolo de orice îndoială.
Or, pârâtul a depus în apărare fișe de pontaj din care rezultă că a fost prezent la serviciu în zilele în care reclamanta pretinde că a absentat. Fiind un act care emană chiar de la angajator, fișa de pontaj se opune sub aspect probator registrului de prezență inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru și în consecință lipsind de suport probator pretențiile reclamantei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
Recursul declarat de către pârât este întemeiat.
Astfel, deși reclamanta a căzut în pretenții, în sensul art. 274.pr.civ. fiindu-i respinsă acțiunea, prima instanță a omis să-i acorde pârâtului cheltuielile de judecată solicitate de acesta prin întâmpinare (27-29 fond) și prin precizările ulterioare (92-93 fond), atestate de chitanța nr. 37/28.01.2008 (30 fond).
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct.9 pr.civ. Curtea de Apel va admite recursul pârâtului, va modifica în parte hotărârea în sensul obligării reclamantei la plata către pârât a sumei de 300 de lei, cheltuielile de judecată la fondul cauzei.
În temeiul art. 274.pr.civ. reclamanta va fi obligată să-i plătească pârâtului suma de 400 de lei, cheltuielile de judecată în recurs (onorariu de avocat - fila 18).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei Regionala de Transport Feroviar de Călători
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1333 din 18 august 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 300 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimata Regionala de Transport Feroviar de Călători C să plătească recurentului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
--- - - - -
GREFIER
Red.//3 ex./03.12.2008
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
