Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2264/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.2264
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B,-, sector 5 și PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P împotriva sentinței civile nr.1494 pronunțată la data de 6 august 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, și, toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și pârâții STATUL ROMÂN - reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, și PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
S-a învederat instanței că prin serviciul registratură la data de 25 noiembrie 2009 s-au depus la dosar concluzii scrise. S-a mai arătat că prin recursurile declarate s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și deliberând pronunță următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din data de 23.04.2009, reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Statul R Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâților în solidar, la calcularea și la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 10 iunie 2002 la zi și în continuare până la încetarea stării de discriminare actualizate cu rata inflației, dobânda legală, precum și obligarea pârâților să efectueze înscrierea în carnetul de muncă.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în conformitate cu art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic, i s-a impus obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Ori, prin natura sa, activitatea pe care o desfășoară implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații, constând în date și documente confidențiale.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul salarial.
Ca salariați din cadrul unităților bugetare, reclamanții, ca părți ale unui contract de muncă generat de Codul muncii, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.
Conform art. 26, raportat la art. 1 și art. 295 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate dacă acest lucru a fost prevăzut în contractul individual de muncă.
Astfel, prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata executării contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință pe timpul executării contractului, în condițiile stabilite prin regulamentele interne, în contractul colectiv de muncă, iar nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă si indiscutabilă a obligației sinalagmatice si a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ), corelativ îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.
Ca atare, instituind obligația sinalagmatică profesional, de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, pe cale de analogie a legii.
Acordarea acestui spor solicitat nu poate fi confundată cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii.
De altfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 02.07.2008 s-a stabilit că personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor care efectuează activități și lucrări cu caracter confidențial beneficiază de un spor de confidențialitate de 15%, aplicat la salariul de bază.
Un alt temei legal care îndrituiește reclamanții la plata acestui spor îl constituie și conținutul dispozițiilor cu privire la art. 12 din Legea nr. 53/1991, aplicabile si personalului din justiție pentru identitate de rațiune.
In ce privește capătul de cerere privind plata sumelor reactualizate, temeiul legal îl constituie dispozițiile art. 1082 Cod civil, raportat la art. 78 din Legea 53/2003 și art. 1088 Cod civil.
Capătul de cerere ce vizează înscrierea în carnetul de muncă, se întemeiază pe dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976.
In atare condiții, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii în sensul formulat.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând decizia nr.1325/2008 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la prevenirea și combaterea formelor de discriminare.
Prin întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 10.06.2002 - 22.04.2006 și excepția inadmisibilității acțiunii.
Statul R prin Ministerul d e Finanțe a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are calitatea de angajatori ai reclamanților.
Prin sentința civilă nr.1494 pronunțată la data de 6 august 2009, Tribunalul Prahovaaa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor prin P precum și excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pentru perioada 10.06.2002-22.04.2006 și a respins acțiunea pe această perioadă ca fiind prescrisă.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins cererea de chemare în garanție, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, ca neîntemeiată.
Pe fond, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice B, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și au fost obligați în solidar pârâții MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să plătească reclamanților drepturile salariale cuvenite reprezentând sporul de confidențialitate începând cu 23.04.2006 la zi și în continuare până la data încetării dreptului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins capătul de cerere privitor la plata dobânzilor legale, ca neîntemeiat.
În baza dispoziției art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de fond și de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Astfel instanța a apreciat ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor, având în vedere că acesta este un terț care nu are raporturi de muncă cu reclamanții și nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții, împrejurare față de care cererea de chemare în garanție, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, s-a constatat ca neîntemeiată.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 10.06.2002 - 22.04.2006 invocată de MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a constatat întemeiată, având în vedere disp. Art.3 din DL 168/1956 privind prescripția și disp. Art.283 lit.c din Codul muncii care prevede că orice drepturi salariale se prescriu în termen de 3 ani de la data scadenței.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că orice persoană are dreptul de se adresa instanței de judecată, pentru a nu i se încălca principiul liberului acces la justiție.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat ca fiind întemeiata în parte acțiunea reclamanților.
Astfel, prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 Și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
In același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat acordarea dobânzii legale,instanța a respins acest capăt de cerere, având în vedere disp. Art.78 din Codul muncii care prevede că drepturile salariale neacordate în termen vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, astfel ca acordare dobânzii legale este nejustificata.
De asemenea instanța a respins și cererea de chemare în garanție a Ministerului d e Finanțe formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, având în vedere că Ministerul Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
In cuprinsul motivelor de recurs formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se arată că acțiunea reclamanților personal conex pentru perioada 23.04.2006 - 3.02.2007 este inadmisibilă, deoarece instanța de fond a schimbat înțelesul neîndoielnic al actului dedus judecății pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Față de faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și de disp.OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, recurentul a învederat instanței de control judiciar că prin Decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că disp.art.2 alin.1 și 11, precum și disp.art. 27 din OUG nr.137/2000 sunt neconstituționale.
Potrivit deciziei nr.46/2008 dată în interesul legii normele privind acordarea sporului de 15 % se aplicau cu caracter obligatoriu doar personalului auxiliar de specialitate ce avea această calitate conform Legii nr.97/1992 și ulterior conform Legii nr,567/2004.
Prin urmare, acest text de lege nu prevede nicăieri în cuprinsul său vreo dispoziție referitoare la acordarea acestui spor în favoarea personalului conex, acordarea sporului menționat fiind expres și limitativ prevăzută numai pentru categoriile profesionale cuprinse in decizia mai sus menționată.
Chiar dacă se face mențiunea că șoferul este personal conex personalului auxiliar de specialitate, nu înseamnă că face parte din această categorie pentru care a fost reglementat sporul de confidențialitate de 15 %, susține recurenta.
De asemenea se mai critică și faptul că instanța de fond a dispus plata și pe viitor a sumelor reprezentând drepturi salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a personalului conex și în consecință capătul de cerere privind plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate este neîntemeiat.
De asemenea, și faptul că instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul public nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Si in ceea ce privește efectuarea mențiunilor de înscriere in carnetele de muncă ale reclamanților a drepturilor câștigate prin sentința atacată, recurentul formulează o critică, deoarece sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
De asemenea, o altă critică vizează faptul că în mod greșit instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
Recursul formulat de și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI critică faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesual pasive a acestuia anterior datei angajării reclamantului, motivarea de fapt și drept a soluției pe care instanța de fond a dat-o nu are legătură cu cauza, lăsând să se înțeleagă faptul că reclamanții au calitatea de personal contractual, deși s-a arătat prin întâmpinare că aceștia sunt șoferi, deci conform art.3 alin.3 din Legea nr.567/2004 au calitatea de personal conex personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor.
In ceea ce privește fondul cauzei se arată că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
In concluzie este evidentă dorința legiuitorului de a acorda sporul de confidențialitate numai anumitor categorii de personal, iar emiterea unui alt act prin care să se extindă acordarea acestui drept nu se poate face decât de către legiuitor.
Întrucât capătul de cerere principal nu este întemeiat, arată recurenta, nu se justifică nici actualizarea sumelor și nici acordarea acestora pentru viitor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente in cauza Curtea va reține următoarele:
In ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea asupra excepției invocate de către PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL PLOIEȘTI,privind lipsa calității procesual pasive a acestuia față de reclamantul în perioada 10.06.200217.10.2005, Curtea va reține ca instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar prin admiterea acestei excepții, privind perioada 10.06.2002-22.04.2006 care include si perioada 10.06.200217.10.2005,considerând astfel că excepția invocată de către intimatul recurent a rămas fără eficacitate.
Referitor la critica privind faptul că motivarea instanței de fond nu are legătură cu cauza, Curtea va reține că aceasta este neîntemeiată întrucât din considerentele sentinței atacate, rezultă fără echivoc motivele care au stat la baza pronunțării acesteia.
Referitor la susținerea recurentului MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, in sensul că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, susținere reiterată de altfel si prin întâmpinare depusă la dosarul de fond, Curtea va reține că aceasta este neintemeiată, deoarece ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Decizia mai sus menționată a fost pronunțată la data de 15 decembrie 2008, deci după intrarea in vigoare a nr.OG8/2007, asimilându-se astfel personalul conex cu personalul auxiliar de specialitate din punct de vedere al salarizării.
Faptul că, reclamanții au făcut referire și pe dispozițiile OUG nr.137/2000, nu atrage inadmisibilitatea acțiunii, deoarece temeiul de drept al acțiunii acestora este art.28 din Legea nr.182/2002 raportat la legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate.
Conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hot.nr.145/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr.382/5 mai 2005 personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
De altfel, prin Decizia nr.46 pronunțată în interesul legii în data de 15 decembrie 2008 a,s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Cum potrivit disp.art.329 alin.3 pr.civilă,dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recursul in interesul legii este obligatorie pentru instanțe, eventualele critici referitoare la temeinicia hotărârii atacate sunt nefondate.
Referitor la critica privind acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, Curtea va reține că aceasta este neîntemeiată deoarece actualizarea drepturilor salariale constituie o măsura corecta și legală urmând ca în acest mod să fie acoperit prejudiciul suferit de către reclamanți prin neplata drepturilor menționate la scadență.
In ceea ce privește critica privind înscrierea in carnetele de muncă ale reclamanților a sporurilor solicitate, Curtea va retine următoarele:
Potrivit disp.art11 alin.2 din decretul nr.92/1976 " atele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă se înscriu în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin.
(2) Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele I și II de muncă la pensie."
Din analiza textului legal, reiese ca urmează sa se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare in carnetele de muncă ale reclamanților, întrucât sporul menționat mai sus constituie un drept salarial ce urmează a fi înscris ca atare in carnetul de muncă.
In ceea ce privește critica referitoare la respingerea cererii de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea va retine ca aceasta instituție are in atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, cu respectarea procedurii reglementate de legea finanțelor publice, iar intre reclamanții intervenienți si acest minister nu exista nici un fel de raporturi de muncă care sa poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
De asemenea, nu este posibila nici obligarea de a lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului paratului MINISTERUL PUBLIC, in condițiile in care acest minister are obligația potrivit dispozițiilor legale de a elabora bugetul propriu in care sa includă sumele necesare aferente in situația admiterii acțiunii reclamanților.
Curtea va retine ca instanța de fond in mod corect a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice precum si cererea de chemare in garanție, ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
de considerentele menționate, Curtea va constata ca recursurile formulate sunt nefondate, având in vedere disp.art.312 pr.civila corob. cu disp.art.3041pr.civila, urmând a le respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P împotriva sentinței civile nr.1494 pronunțată la data de 6 august 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, și, toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și pârâții STATUL ROMÂN - reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, și PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.VD/07.11.2009
9 ex.
f- Trib.
-
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
