Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 26/R-CM

Ședința publică din 22 Ianuarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 885 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru intimata-pârâtă "" Rm.V, în baza împuternicirii avocațiale nr. 26/2008 emisă de Cabinet individual - Baroul V, lipsind recurentul-reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că cererea de recurs aflată la fila 54 nu a fost semnată de către recurentul-reclamant.

Avocat pentru intimata-pârâtă, arată că memoriu formulat de recurentul-reclamant și depus la dosar la data de 16 ianuarie 2008 este semnat de către acesta și apreciază că nu există motiv de nulitate a recursului ca fiind nesemnat. Depune la dosar note de ședință.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele invocate în notele de ședință depuse la dosar și susținute oral.

Precizează că recurentul-reclamant a primit toate drepturile bănești aferente perioadei lucrate în cadrul societății, mai puțin drepturile aferente lunii februarie 2007, pe care acesta nu s-a mai prezentat să le ridice, deși societatea a trimis prin mandat poștal suma reprezentând salariul neridicat de recurent.

Cu privire la solicitările formulate de recurent pentru prima dată în fața instanței de recurs, apreciază că sunt inadmisibile, solicitând a fi respinse.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea formulată la data de 30.03.2007, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC SRL să se dispună obligarea acestuia să-i plătească suma de 2000 lei reprezentând drepturile bănești care i se cuvin pentru munca depusă în perioada 1.11.2006 - 1.03.2007, să-i restituite bonurile valorice pentru luna martie 2007, precum și cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței că în perioada 1 noiembrie 2006 - 1 martie 2007 desfășurat activitate în cadrul societății pârâte îndeplinit funcția de electrician auto iar aceasta refuză să-i plătească drepturile bănești în sumă de 2000 lei și tichetele de masă pentru martie 2007.

Prin cererea de la fila 9 dosar reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că timp de patru luni cât a fost angajatul societății pârâte a executat diverse meserii ( electrician auto,electromecanic, fierar betonist, hamal și femeie de serviciu ) programul fiind 10 - 12 ore pe zi și a fost înșelat cu privire la înțelegerea dintre părți în sensul că va fi avansat pe postul de economist. Reclamantul mai arată că a fost nevoit să demisioneze iar pentru ultima lună lucrat nu și-a primit nici măcar banii de drum și bonurile valorice însă a avut inspirația și nu a semnat nici un stat de plată.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta SC SRL s-a solicitat admiterea în parte a acțiunii în sensul că sunt de acord cu plata drepturilor bănești aferente lunii februarie 2007, întrucât la data de 1 martie 2007 au încetat raporturile de muncă în temeiul art.55 lit.b Codul Muncii. Se mai arată că reclamantul și-a primit toate drepturile bănești, mai puțin cele aferente lunii februarie 2007, care i-au fost oferite însă nu s-a mai prezentat să le ridice. Cu privire la acordarea bonurile valorice pe luna martie 2007, întrucât reclamantul nu a prestat nici o activitate pentru societate în această perioadă de timp, nu este îndreptățit nici la acordarea acestora.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.885 din 22.10.2007 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat societatea pârâtă SC SRL să achite acestuia contravaloarea tichetelor de masă pe luna februarie 2007.

S-au respins celelalte capete de cerere.

S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că, reclamantul a deținut calitatea de angajat pe postul de electrician auto în cadrul societății pârâte, începând cu data de 1.11.2006 - conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. 19064/9.11.2006 și până la data de 1 martie 2007, când urmare a demisei acestuia a fost dispusă decizia nr. 27/27.02.2007 de încetarea raporturilor juridice de muncă.

Din probatorul administrat în cauză, tribunalul a reținut că reclamantul și-a primit drepturile salariale pentru perioada 1.11.2006 - 1.02.2007, astfel cum au fost convenite prin contractul individual de muncă deși nu au semnat pe statul de plată conformarea încasării acestor drepturi.

Este justă susținerea reclamantului conform căreia nu au fost semnate statele de plată precum și orice documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit conform art.163 din Codul Muncii, însă din recunoașterea la interogatoriu a acestuia și din precizarea acțiunii aflată la fila 9 dosar, instanța reține că aceasta și-a primit drepturile salariale pentru perioada lucrată, inclusiv pentru luna februarie 2007, astfel cum i-au fost remise prin poștă, aspect conformat și de reclamant.

Cât privește acordarea tichetelor de masă aferente lunii februarie 2007, tribunalul a reținut că reclamantul este îndreptățit la acordarea acestora, întrucât deși nu a existat o prevede în contractul colectiv de muncă, astfel cum a susținut administratorul pârâtei, totuși din acordarea benevolă a acestui drept pe întreaga perioadă de timp a derulării contractului individual de muncă, mai puțin pentru luna februarie 2007, s-a reținut că pârâta și-a asumat obligația înmânării acestor bonuri valorice și pentru ultima lună lucrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul.

În motivarea recursului formulat critică sentința ca nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a avut în vedere că din declarația de martor a patronului societății, existentă la dosar, rezultă că la data respectivă acesta era dispus să plătească reclamantului 1000 RON și tichetele de masă, precum și să-i trimită la domiciliul său un plus o pompă de recirculare.

Față de cele arătate solicită admiterea recursului și obligarea societății pârâte, după efectuarea unei expertize contabile, să-i predea bonurile de masă, să-i calculeze drepturile bănești ce i se cuvin pentru concediul de odihnă și orele suplimentare.

Recursul declarat de reclamant este în parte întemeiat.

Astfel, obiectul acțiunii de față constă în obligarea societății pârâte de a-i acorda reclamantului suma de 2000 lei drepturi bănești pentru munca depusă și să-i restituie bonurile valorice pe luna martie 2007.

În mod corect instanța de fond a reținut că nu i se puteau acorda bonurile de masă pe luna martie 2007, întrucât la data de 1.03.2007 au încetat raporturile de muncă între reclamant și societate în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii.

S-a apreciat în mod corect că reclamantul nu și-a primit tichetele de masă pe luna februarie 2007, care i-au fost oferite, însă acesta nu s-a mai prezentat să le ridice.

Instanța constată însă că, societatea intimată nu a făcut dovada că a plătit reclamantului drepturile salariale pe luna februarie 2007, deși afirmă aceasta și a fost de acord cu plata lor, situație în care se va modifica sentința civilă atacată în sensul obligării pârâtei și la plata acestora.

Celelalte susțineri ale reclamantului din recurs, cât și din memoriul depus la termenul de astăzi, se referă la cu totul alte pretenții decât cele formulate prin cererea inițială și care nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs.

Față de cele arătate se va admite recursul declarat de reclamant și în baza art-312 al.2 Cod procedură civilă se va modifica în parte sentința civilă atacată, în sensul obligării pârâtei, la plata către acesta a drepturilor salariale pe luna februarie 2007.

Se vor menține în rest prevederile sentinței civile atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E IDE

Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 885 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Modifică sentința în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului și salariul pe luna februarie 2007.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 22 ianuarie 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex/30.01.2008

Jud. fond:

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Constantina Duțescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Pitesti