Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 42/R-CM
Ședința publică din 22 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A împotriva sentinței civile nr.694/CM din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți și intimata-pârâtă Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul tribunalului Argeș, reclamanții, -, (), G, C, (), -, -, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor doi pârâți în solidar la plata actualizată până la data plății efective a sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzut de art.47 din legea nr.50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar începând cu luna septembrie 2004 și până la 01.02.2007 și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților. S-a indicat în continuare că pentru reclamanta perioada pentru care se solicită aceste drepturi bănești este septembrie 2004 - 1.06.2005, pentru -1.01.2006-februarie 2007, pentru - ianuarie 2005 - februarie 2007, iar pentru - ianuarie 2005 - februarie 2007.
În motivarea acțiunii, s-a susținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat și art.47 din Legea nr.50/1996, abrogare ce a fost însă înlăturată din art.41 din nr.OUG27/2006.
S-a mai susținut de către reclamanți că la data stabilirii acestui drept legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică. Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, crescând cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiențe sporite.
La data de 28.09.2007, Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, iar dispozițiile nr.OUG177/2002 invocate de reclamanți nu au incidență în cauză, atâta timp cât art.47 din legea nr.50/1996 a fost abrogat expres și total încă din anul 2000, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
OG nr.83/2000, față de reglementările Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, cât și coeficientul de multiplicare, iar finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă, creșterea acestora.
La data de 3.10.2007 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând ca în contradictoriu cu aceiași pârâți să-i fie și lui acordat acest spor de risc și solicitare neuropsihică pentru aceeași perioadă, precum și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce și pentru el suma necesară efectuării plății.
În motivarea cererii de intervenție s-au susținut aceleași argumente ca și în cererea de chemare în judecată inițială.
Ulterior, la 17.10.2007 intervenientul a renunțat la cererea sa de intervenție în interes propriu, iar instanța a luat act de această renunțare potrivit art. 246 Cod procedură civilă.
La data de 9.10.2007 pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, susținând că are numai rolul de a elabora proiectul bugetului de stat dar nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, cu toate că are calitate de ordonator principal de credite.
Excepția a fost analizată la data de 31.10.2007 și a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.694/CM/31 octombrie 2007 fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare lunară, așa cum a fost modificată în această perioadă, după cum urmează: reclamantei pentru perioada septembrie 2004-1.06.2005; reclamantei pentru perioada 1.01.2006-februarie 2007; reclamantei pentru perioada ianuarie 2005-februarie 2007; reclamantului pentru perioada ianuarie 2005-februarie 2007, iar celorlalți reclamanți pentru perioada septembrie 2004-1.02.2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor menționate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL PITEȘTI, iar potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres, nsă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și cu toate acestea prin nr.OG83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția sa acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta in cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum se arată în întâmpinarea Ministerului Justiției, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă în acest fel contradicția cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG83/2000 a fost apreciată de instanță ca nelegală, tribunalul a constatat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar, începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, dată la care a intrat in vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Susținerea reclamanților că în acest mod, dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare este neîntemeiată.
De altfel, art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 prevede că abrogarea unei dispoziții sau unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Pe de altă parte însă, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză s-a apreciat că sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prin art.19 pct.3 stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Așa fiind, instanța a admis acțiunea în sensul celor de mai sus, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în temeiul dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii.
În ceea ce privește excepția invocat de Ministerul Economiei și Finanțelor privind lipsa calității sale procesuale pasive, instanța a reținut că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei si Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru netemeinicie invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă după cum urmează:
1. Într-un prim motiv de recurs se arată că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care au reglementat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică au fost abrogate prin nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că prima instanță a aplicat dispoziții legale abrogate, Abrogarea făcându-se cu respectarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă.
De altfel, Ordonanța nr.83/2000 nu a avut în nici un caz ca finalitate diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri, indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
2. În cel de-al doilea motiv de recurs se critică concluzia instanței de fond privind incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 al Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, în practica sa Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Cum reclamanții nu beneficiază de spor de stres pentru că legea nu-l prevede, rezultă că aceștia nu sunt titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Concluzionează recurentul că art.1 din Protocolul 1 nu are scopul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut, cu atât mai mult cu cât în perioada în care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică drepturile salariale ale personalului din sistemul justiției au fost majorate substanțial.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit prima instanță a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, deși atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au Tribunalul Argeș, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției, fără ca în raporturile de muncă existente între aceștia Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Recurentul este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Justiției, astfel că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, iar creditele bugetare acordate unor ordonatori principali de credite prin Legea bugetară anuală nu pot fi virate și utilizate pentru alt ordonator principal de credite.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este bine determinat prin Legea nr.500/2002, iar Guvernul este cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Se mai arată că Legea bugetului de stat este o lege organică ce poate fi modificată numai în condițiile prevăzute de lege, recurentul neavând nici un fel de atribuții în acest sens. Ca atare, suplimentarea cheltuielilor stabilite prin Legea bugetului de stat, se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
2. Prin admiterea acțiunii, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, întrucât prevederile legale referitoare la sporul de risc și solicitare neuropsihică au fost abrogate expres prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că pretențiile reclamanților se sprijină pe acte normative abrogate.
În nici un caz nu se poate aprecia că prin abrogarea unui act de abrogare anterior s-ar fi repus în vigoare actul normativ inițial, această regulă aplicându-se numai ordonanțelor de guvern care cuprind norme de abrogare și care au fost respinse ulterior prin lege, ceea ce nu este cazul în speță.
Mai mult, acțiunea formulată nu este motivată.
Analizând sentința formulată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, precum și cel de-al doilea motiv de recurs al pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor sunt nefondate și, întrucât prin amândouă se critică netemeinicia soluției primei instanțe care a aplicat dispoziții legale abrogate, urmează ca ambele motive să fie analizate împreună.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative.
În altă ordine de idei, contrar susținerilor făcute de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamanți a fost motivată în fapt și în drept, expunându-se pe larg argumentele pentru care se solicită admiterea acțiunii.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Primul motiv de recurs formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Astfel, conform art.19 din Legea nr.500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc. ceea ce înseamnă că în acțiunea prin care se solicită obligarea sa la alocarea fondurilor bănești necesare plății acestor drepturi, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A împotriva sentinței civile nr.694/CM din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în șediță publică astăzi, 22 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red./01.02.2008
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Constantina Duțescu
