Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 261/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.261/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâta PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.17/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și reclamanții, a, G, G, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14.04.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 16.04.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil înregistrat sub nr- la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.17/17.01.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, a, G, G, cu l ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, Calea nr.47, județul B, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, cu sediul în G,-, județul G, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, Calea nr.47, județul
A obligat pe pârâți să plătească reclamanților pe 2007 drepturile bănești, reprezentând majorările salariale de 5% de la 01.01.2007, de 2 % de la 01.04.2007 și 11 % de la 01.09.2007, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.10/01.01.2007, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
A obligat pe pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanții, a, G, G, cu l ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, Calea nr.47, județul B, au solicitat ca pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, cu sediul în G,-, județul G și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, Calea nr.47, județul B, să fie obligați la plata drepturilor bănești, reprezentând majorările salariale de 5% de la 01.01.2007, de 2 % de la 01.04.2007 și 11 % de la 01.09.2007, acordate prin Ordonanța Guvernului nr.10/01.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar și pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, actualizate cu indicele de inflație până la data plății, precum și a dobânzilor legale, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.9/2000.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Reclamanții au susținut în acțiune că neaplicarea pentru magistrați a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.10/01.01.2007 privind creșterile salariale în anul 2007 constituie o discriminare nejustificată între ei și celelalte categorii de salariați ai statului și a creat un prejudiciu cert pentru fiecare reclamant pe anul 2007.
În drept, acțiunea a fost motivată cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu ale Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale Constituției României.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a invocat necompetența materială a instanței față de art.27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, pe motiv că magistrații nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din cea care ocupă funcții de demnitate publică, iar prevederile art.2 al.2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 nu sunt aplicabile, întrucât neacordarea majorărilor nu poate fi considerată discriminatorie față de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
De asemenea, instituția a apreciat că, în lipsa unei convenții între părți cu privire la rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.9/2000 pentru angajarea răspunderii sale pentru dobânzi.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, prin întâmpinare, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, motivând susținerea cu lipsa raporturilor de muncă cu reclamanții, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că principiul egalității prevăzut de Constituție nu este încălcat prin dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.10/01.01.2007.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că cererea formulată în baza Legii nr. 167/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este fondată pentru următoarele considerente:
Cu privire la necompetența materială a instanței față de art.27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000,instanța a reținut că în conformitate cu art.27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, cererea pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării se adresează instanței de drept comun.
Actele normative speciale privitoare la drepturile salariale ale personalului auxiliar nu reglementează competența materială a instanțelor de a soluționa cererile având ca obiect eventualele despăgubiri legate de plata drepturilor bănești.
Legea nr.168/1999 prevede că sunt conflicte de drepturi conflictele ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative referitoare le drepturile salariaților, iar art.1 al.2 din Codul muncii stabilește că acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Potrivit art.295 al.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
În aceste condiții, excepția invocată este nefondată.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,instanța a apreciat că excepția este fondată, ținând seama de faptul că, față de competențele legale ce-i revin și în lipsa raporturilor de muncă cu reclamanții, răspunderea acestei instituții pentru plata directă a drepturilor bănești nu poate fi angajată.
Cu privire la drepturile bănești:
Reclamanții sunt procurori la Parchetele de pe lângă Judecătoria și Tribunalul Brăila.
Constituția României, republicată,prevede în art.16 că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorității publice, fără privilegii și fără discriminări.
Nimeni nu este mai presus de lege.
Declarația Universală a Drepturilor Omului prin art.7, stabilește că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la o protecție egală a legii.
Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art.1 prevede că dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nicio discriminare.
Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea niciunei autorități publice.
Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în art.1.al.2 lit. e pct. j stabilește că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la muncă, dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 al.1 din același act normativ, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în al.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare
Ordonanța Guvernului nr.10/01.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, a reglementat o majorare de 5% de la 01.01.2007, de 2 % de la 01.04.2007 și 11 % de la 01.09.2007 pentru categoriile de salariați enumerate.
Drepturile salariale ale reclamanților sunt prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În conformitate cu art.35 din ordonanță, drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
Or, față de dispozițiile imperative ale art.35 din Ordonanța Guvernului nr.27/2006, neincluderea magistraților printre categoriile de salariați cărora li se aplică majorările reglementate de Ordonanța Guvernului nr.10/01.01.2007, este nelegală și este de natură să creeze o situație discriminatorie de inegalitate în sensul art.2 din OG nr.137/2000, în condițiile în care obligația rezultă în sarcina legiuitorului dintr-un text de lege cu caracter imperativ.
Discriminarea creată astfel, se constituie în prejudiciu cert și actual, pentru magistrați.
În consecință, cererea pentru plata drepturilor bănești, reprezentând majorările salariale de 5% de la 01.01.2007, de 2 % de la 01.04.2007 și 11 % de la 01.09.2007, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.10/01.01.2007 este fondată.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului suferit.
Cu privire la dobânzile legale, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.9/2000:
Având în vedere faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la actualizarea drepturilor bănești în raport de indicele de inflație, care asigură repararea integrală a prejudiciului, precum și lipsa unei convenții între părți cu privire la rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.9/2000 pentru angajarea răspunderii instituțiilor pârâte pentru dobânzile pretinse.
Pentru acest motiv, acțiunea a fost admisă în parte ca fondată.
Cu privire la obligarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamanților:
Cererea este fondată, având în vedere faptul că reclamanții îndeplinesc funcția de procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoria și Tribunalul Brăila, iar în conformitate cu dispozițiile art.4 din Decretului nr.92/1976, carnetul de muncă se păstrează și se completează de către unitatea la care titularul este încadrat în muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În primul rând a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale,în speță fiind aplicabile prev.art.27 al.1 din nr.OG137/2000.
În al doilea rând,hotărârea cuprinde motive contradictorii având în vedere că pe de o parte instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței iar pe de altă parte motivarea soluției date este întemeiată pe disp.nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
A mai arătat că prin pronunțarea dată instanța de fond a schimbat sistemul de salarizare al magistraților,depășind atribuțiile puterii judecătorești.
În ceea ce privește fondul cauzei,a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public ca instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În mod greșit instanța de fond a acordat dobânda legală conf.nr.OG9/2000.
Deși citați legal,intimații nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele în conf.cu disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la soluția respingerii necompetenței materiale ca nefondată,apreciem că este corect punctul de vedere exprimat de către prima instanță.
Astfel,deși potrivit art.21 al.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Atunci când legea a prevăzut cu titlu special competența unei anumite instanțe judecătorești, asemenea prevederi se impun a fi respectate având caracter imperativ,de ordine publică.
Prin disp.art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă,se prevede în mod expres competența tribunalului dea soluționa în primă instanță conflictele de muncă,cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
În temeiul legii speciale reprezintă conflicte de muncă,conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la interesele cu caracter profesional,social și economic,ori la raporturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă (art.3 al.1 din Legea 188/1999).
Avându-se în vedere obiectul acțiunii vizând drepturi salariale cuvenite urmare a desfășurării de raporturi de muncă între părți, este evident că litigiul intervenit are caracterul unui conflict de muncă și atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului,în conf. cu prevederea sus amintită.
În consecință nu putem reține criticile recurate cu privire la soluționarea excepției necompetenței materiale față de considerentele arătate mai sus și văzând disp.legale invocate.
Asupra fondului cauzei, de asemeni, considerăm că în mod corect s-a pronunțat prima instanță în sensul admiterii acțiunii și acordării drepturilor bănești reprezentând majorări salariale.
Astfel, printr-o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. l 1/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca in fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio- profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.l din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.l din G Nr.l0/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.l0/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr.l0/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.l din G nr.l0/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.l din G nr.l 1/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.l din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pet.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.l pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 -32 din Legea nr.24/2000 si potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca si numitor comun, în esență, fundamental necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui preturilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum si tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
In nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale in mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, in mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
In concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: eel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și eel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cat nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Intr-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânse de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamental stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fară absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai in salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și in sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare in domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale,intimații sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, intimații sunt discriminați în sensul art.2 alin.1- 3, art.6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. din nr.OG 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a intimaților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fară nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fară discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate in special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfacătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfacătoare.
Prin art.2 al.l G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.l, față de alte persoane, în afară cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a facut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fund absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată m raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universal ăa D repturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pet.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii,dispoziții legale în baza cărora instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaților instanța de fond a aplicat doar prin analogie,procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007,întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri,iar pe de altă parte,art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile. In acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori in plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Și în ceea ce privește modalitatea de actualizare a prejudiciilor cauzate reclamanților, instanța de fond a avut în vedere repararea lor integrală și cum s-a solicitat prin raportare la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor astfel declarate.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamanților și în același timp,nu este contrară legii,fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze conf.disp.art.161 al.4 din Codul muncii referitoare la daunele interese.
De asemenea,apreciem că nu este relevantă în cauză împrejurarea invocată de recurentă în referire la imposibilitatea executării obligației.
Instanța analizează existența dreptului invocat sub aspectul legalității și temeiniciei și nicidecum modalitățile de executare a obligației care reprezintă strict problema persoanei obligată la plată.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitoare la acordarea dobânzilor legale conf.nr.OG9/2000 aceasta nu se va analiza deoarece prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de nr.OG9/2000 pentru angajarea răspunderii instituției pârâte pentru dobânzile pretinse.
Față de aceste considerente, în baza disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă,urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.17/17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./16.05.2008
Tehnored./2 ex./ 21 Mai 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu
