Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 261/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.261/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta Nord împotriva sentinței civile nr.1170/18.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen legal, semnat, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă depune la dosar delegație. Prezintă instanței spre observare originalul listei de luare la cunoștință a Regulamentului de ordine interioară al recurentei, depunând la dosar o copie certificată a acestei liste și o copie de pe procesul-verbal de instruire internă nr.1/22.10.2007.
Față de lipsa intimatului-reclamant se dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, lipsă fiind intimatul-reclamant.
La solicitarea instanței, reprezentantul recurentei-pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Arată că la fila dosar fond se află mențiunile din contractul colectiv de muncă iar la fila 50 mențiunile din regulamentul de ordine interioară, care interpretate împreună fac dovada că intimatul-reclamant știa că salariul negociat se acordă, cu condiția realizării normei de muncă.
În primele două luni, s-a acordat tuturor angajaților salariul negociat, indiferent de norma realizată. Ulterior, după acordarea mașinilor de serviciu, a telefoanelor, s-a început plata în acord. Având în vedere că intimatul nu și-a îndeplinit norma decât în proporție de 6%, astfel încât recurenta a dispus concedierea acestuia. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1170/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul în contradictoriu cu
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru luna decembrie 2007 confomr contractului individual de muncă nr. B 85385 din 18.10.2007 în sumă de 2941 RON.
S-a respins cererea pentru acordare de daune interesa ca nefondată.
S-a respins cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr- din data de 07.02.2008, reclamantul a chemat în judecată Nord SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligata pârâta să-i plătească drepturile salariale cuvenite pentru luna decembrie 2007 și suma de 3000 Ron cu titlu de daune interese pentru întârzierea nejustificată a plătii salariului.
Din probele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat în postul de reprezentant vânzări, cu începere de la 01.09.2007, conform contractului individual de muncă B 85385/18.10.2007 pe durată nedeterminată cu un salariu lunar de 2941 Ron, conform mențiunilor de la lit. J din contractul individual de muncă.
Prin întâmpinarea depusă, însăși pârâta recunoaște că pentru lunile noiembrie, decembrie 2007 i-a achitat reclamantului drepturile salariale la nivelul salariului minim pe economie.
Conform dispozițiilor art.41 alin.1 și 3 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților iar salariul este un element esențial al contractului de muncă.
Din analiza contractului individual de muncă nr.B 85385/18.10.2007 depus la dosarul cauzei de ambele părți a rezultat că salariul stabilit de comun acord (angajat și angajator) era 2941 Ron lunar, nefiind condiționat de realizarea vreunui indice de performanță. Nici una din clauzele contractului individual de muncă nu se referă și nu stabilește un anumit target pentru plata (încasarea) integrală a salariului.
Chiar dacă activitatea reclamantului a fost necorespunzătoare și acesta nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, pârâta avea posibilitatea să aplice acestuia o sancțiune disciplinară conform dispozițiilor art.264-265 din Codul muncii care putea consta în diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de maxim 3 luni.
Din adresa nr.10 din 20.02.2008 care emană de la pârâtă, a rezultat că reclamantul a realizat un volum maxim de vânzări în luna decembrie 2007 iar din copia statului de plată pe luna decembrie, care nu este semnat de reclamant, i s-au calculate drepturi de 370 lei, dintr-un salar brut de 528 lei, deci la niveluri inferioare salariului stabilit prin carnetul de muncă de 2941 lei lunar.
Din copiile ordinelor de plată depuse la dosar și a statelor de plată, nu a rezultat că reclamantul ar fi primit vreo sumă reprezentând drepturi salariale pe luna decembrie 2007.
Din probele administrate de ambele părți: contractul de muncă B 85385, decizia 109/20.02.2008 și decizia 110/27.02.2008 a rezultat cu certitudine că reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada 09.2007 -02.2008, cu un salariu lunar de 2941 lei, precum și faptul că a primit salariul integral doar pe lunile septembrie și octombrie 2007, conform recunoașterii pârâtei din întâmpinare.
Conform dispozițiilor din Titlul IV Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusa de salariat în baza contractului individual de muncă, el se stabilește prin negocieri individuale și este un element esențial al contractului de muncă. În conformitate cu dispozițiile art.156 din Codul Muncii și art.161 alin.1 Codul muncii salariile se plătesc înaintea oricăror altor obligații bănești ale angajaților.
Astfel reclamantul care și-a dovedit calitatea de angajat al pârâtei, precum și faptul că în luna decembrie 2007 desfășurat activitate în baza contractului de muncă, aspect recunoscut și de pârâtă, este îndreptățit conform pct-.9 din Contractul de muncă să primească salariul de 2941 lei așa cum a fost el stabilit de comun acord de ambele părți: angajat (reclamant) și angajator (pârât).
Pentru considerentele expuse până aici, cererea reclamantului a fost considerată ca fiind întemeiată și legală în ce privește plata salariului pe luna decembrie 2007 ea urmând a fi admisă în parte și în temeiul art. 156 Codul Muncii, pârâta Nord fiind obligată să plătească reclamantului suma de 2941 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite si neacordate pe luna decembrie 2007.
În privința daunelor interese în sumă de 3000 Ron, pretinse de reclamant, acestea nu au fost dovedite în nici un fel și de asemenea în speță nu-și găsesc aplicarea dispozițiile art.161 alin.4 din Codul Muncii și nici cele ale art.998, 999 și 1021 Cod civil, astfel încât capătul de cerere cu privire la daune interese în cuantum de 3000 Ron a fost respins ca nefondat.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant și această cerere a fost respinsă ca nedovedită.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs intimata Nord, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
S-a criticat modul de soluționare de către prima instanță a capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale pentru luna decembrie 2007, susținându-se că s-a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară, fișa postului și din contractul individual de muncă.
În susținerea recursului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului și față de dispozițiile art.304, 3041, 312 Cod procedură civilă Curtea constată următoarele:
Contestatorul a fost angajatul societății recurente - Nord cu începere de la 1.09.2007 în funcția de reprezentant vânzări.
Conform dispozițiilor de la litera L punctul 2 lit.a din contractul individual de muncă, înregistrat sub nr.B 85385/18.10.2007 "salariatului îi revenea obligația de a realiza norma de muncă sau după caz de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului".
În ceea ce privește fișa postului - de care contestatorul a luat la cunoștință sub luare de semnătură - dispozițiile acesteia prevăd la punctele 8.1 - 8.3 faptul că primea o planificare a activității pentru următoarea săptămână și dădea un raport pentru activitatea din săptămâna precedentă.
Potrivit Regulamentului de ordine interioară - art.29 - "pentru funcțiile de la departamentul vânzărisalariul negociat se asigură și se plătește proporțional cu realizarea planului lunarde vânzări stabilit anticipat pentru fiecare săptămână/lună/trimestru.Nerealizarea planului de vânzăridă dreptul angajatoruluide a diminua salariulpână la nivelul de bază pe economie corespunzător studiilor medii".
În speță, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar - filele 85-98 - în luna decembrie 2007 contestatorul a realizat norma de muncă doar în procent de 6,23 %.
Devin astfel incidente dispozițiile art.29 din Regulamentul de ordine interioară, iar diminuarea salariul până la nivelul de bază pe economie corespunzător studiilor medii pentru luna decembrie 2007 apare ca fiind legală și în concordanță cu dispozițiile art.159-160 din Codul Muncii.
Pentru considerentele sus arătate, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, modificată în parte sentința recurată în sensul că va fi respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să plătească reclamantului drepturi salariale pentru luna decembrie 2007 în sumă de 294 lei. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de pârâta Nord împotriva sentinței civile nr.1170/18.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică în parte sentința civilă nr.1170/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în sensul că:
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să plătească reclamantei drepturi salariale pentru luna decembrie în sumă de 2941 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
red.sent./
red.dec.rec.
tehnored./26.03.2009/3 ex.
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău