Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 291/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 291/R-CM
Ședința publică din 01 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător - - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și de pârâtul MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.10/CM din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-chemat în garanție, recurentul-pârât, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Procedura este legal înE.ită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, G, -, -, A, -, G, G au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor - chemat în garanție reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând obligarea acestora la plata sumelor reprezentând financiare neacordate în luna decembrie 2005 prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, sume actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea chematului în garanție să aloce pârâților fondurile necesare efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin acest ordin a fost aprobat un fond de stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani. Ulterior, prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit. c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește acordarea acestor stimulente doar unor categorii de magistrați.
Acordarea acestor stimulente în mod discriminatoriu, cu excluderea celorlalți magistrați de la primirea acestora, este de natură a duce atingere folosinței drepturilor economice ale magistraților cu vechime în muncă mai mare de 3 ani.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea reclamanților, să fie obligat la alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului și excepția lipsei calității procesuale pasive, excepții respinse prin încheierea de ședință din 9.01.2008.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că se solicită plata primelor de concediu începând cu anul 2001 (72) precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, excepții respinse prin încheierea de ședință din 9.01.2008.
Prin sentința civilă nr.10/CM/11 ianuarie 2008 a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând financiare neacordate în luna decembrie 2005, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții de mai sus să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești menționate mai sus.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data de 15.12.2005 Ministrul Justiției a emis Ordinul nr.1921/C, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, potrivi Anexei.
Potrivit articolului 2 al Ordinului, s-au acordat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă numai pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Plata stimulentelor s-a efectuat în conformitate cu art.5 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în ă concordanță cu obiectivele generale ale Ministerului Justiției.
Așa cum rezultă din anexa la acest Ordin, la acordarea stimulentelor sunt avute în vedere următoarele criterii: rezultatele meritorii obținute în activitate; calificativele anuale " foarte bine " și " bine "; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; complexitatea sarcinilor potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în înE.irea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinare.
Pentru personalul instanțelor judecătorești la nivelul Ministerului Justiției s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal: judecători 1.700 lei (RON), consilieri de reintegrare socială și supraveghere 500 lei (RON), funcționari publici 900 lei (RON).
În ceea ce privește însă categoria judecătorilor, s-a stabilit prin anexa la Ordinul 1921/C/15.12.2005, că aceste stimulente vor fi acordate numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, aspect care a determinat crearea unui regim discriminatoriu într-o categorie de personal cu atribuții similare.
Deși au fost enunțate o serie de criterii în raport de care să fie acordate aceste stimulente, condiția de bază pentru judecători a fost vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani.
În acest sens Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15 din 23 ianuarie 2006, constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit. c, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din nr.OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unor categorii de magistrați.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul acordării stimulentelor pentru anul 2005.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea prin care se acordă stimulente financiare doar anumitor categorii de personal din sistemul justiției, în special unei anumite categorii de judecători cu vechime mică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță au fost considerate și dispozițiile art.14 din CEDO care reglementează interzicerea discriminării.
Pentru aceste considerente și în raport de art.70-72 din Legea 168/1999, cererea de chemare în judecată a fost apreciată ca întemeiată și a fost admisă.
În ceea ce privește cererea de actualizare cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, tribunalul a considerat-o întemeiată, din perspectiva art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Având în vedere rolul Ministerului Economiei și Finanțelor de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, a fost obligat acesta prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare acordării drepturilor bănești menționate.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat că acest pârât ar avea calitate procesuală pasivă, confundându-l cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a calculat și acordat în mod corect drepturile bănești nu conferă reclamanților nici o garanție legală din partea recurentului.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, ca și Procurorul General al României, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Guvernul este cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și care repartizează către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, în timp ce conform art.19 din Legea nr.500/2002, recurentul are doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Mai arată recurentul că obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la majorarea creditelor bugetare aprobate prin lege este inadmisibilă, deoarece suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai prin lege, fiind o problemă de legiferare, ceea ce înseamnă că, admițând o astfel de acțiune, tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art.304 pct.3, 4 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, respectiv tribunalul, deși potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, acțiunea întemeiată pe discriminare se face potrivit dreptului comun, ceea ce înseamnă că judecătoria era competentă să soluționeze prezenta acțiune.
2. În mod greșit instanța de fond a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, deși ordinul nr.1921/C/2005 prin care s-au acordat a fost emis de către Ministrul Justiției, iar nu de către recurent. Mai mult, în calitatea sa de ordonator principal de credite, recurentul are atribuții doar asupra bugetului propriu și al unităților de parchet subordonate, nu și asupra altor ordonatori principali de credite, cum este Ministerul Justiției.
3. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că prin hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența, ca urmare a acordării stimulentelor numai judecătorilor cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, a unei discriminări indirecte în cadrul diferitelor categorii de judecători, iar nu față de procurori.
Pentru perioada la care se face referire în acțiune, legiuitorul (nr.OUG177/2002) stabilea o posibilitate pentru ordonatorul principal de credite de a constitui fonduri de premiere și de a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați, astfel că nu se poate reține în speța dedusă judecății vreo discriminare, dispozițiile art.2. alin.2 din nr.OG137/2000 nefiind aplicabile.
4. În mod greșit prima instanță a dispus actualizarea drepturilor bănești solicitate prin acțiune, cu toate că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar pentru anul 2007 recurentului i-au fost alocate fonduri bugetare prin Legea nr.487/2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale.
Rezultă că în sarcina recurentului a fost instituită o obligație imposibil de executat, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai cu intervenția legiuitorului.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Curtea nu poate aprecia că prin obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare s-ar fi încălcat atribuțiile autorității judecătorești, intrându-se în sfera legislativului. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este nefondat.
Potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, " ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Pe de altă parte, art.284 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în timp ce art.71 din Legea nr.168/1999 prevede că instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege, iar potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Coroborând toate aceste texte de lege, Curtea apreciază că tribunalul este competent să judece în primă instanță cererile privind conflictele de muncă întemeiate pe discriminare.
Faptul că într-un litigiu de muncă se invocă existența discriminării nu schimbă natura litigiului, care rămâne un conflict de muncă.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este nefondat, deoarece calitatea procesuală pasivă a acestui recurent a fost reținută în raport de calitatea sa de ordonator principal de credite față de reclamanții din prezenta acțiune, iar nu față de Ministerul Justiției. De asemenea, calitatea procesuală nu i-a fost reținută în nici un caz în considerarea instituției care a emis ordinul nr.1921/C/2005.
Al treilea motiv de recurs formulat de același pârât este nefondat.
financiare (adaosuri), deși se regăsesc în partea variabilă, sunt componente ale salariului, potrivit dispozițiilor art.155 Codul muncii. Ca și salariul, reprezintă contraprestație a muncii prestate. Din alt punct de vedere, au ca premisă prestarea muncii de către salariat, date fiind fondul din care se acordă și criteriile după care se stabilesc beneficiarii.
Avându-se în vedere natura stimulentelor, a adaosurilor - componentă salarială variabilă - la stabilirea și acordarea lor, este interzisă orice discriminare pe criteriile enumerate de art.154 alin.3 Codul muncii.
Prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 al Ministrului Justiției, în baza art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, conform anexei, acordându-se cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Conform art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
Repartizarea veniturilor pe beneficiari se face, conform art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997, în baza unor norme interne aprobate prin ordin al Ministrului Justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul Ministerului Justiției nr.2404/C/2004 privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Conform art.4 din Ordinul nr.2404/C/2004, "principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt: a) rezultatele meritorii obținute în activitate; b) respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; c) calificativele anuale "foarte bine" sau "bine"; d) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; e) celeritatea în înE.irea sarcinilor de serviciu; f) lipsa sancțiunilor disciplinare. Ministrul justiției poate acorda prin ordin stimulente nominale pentru personalul care participă la activități științifice, organizarea unor evenimente speciale, participarea la elaborarea codurilor sau a altor acte normative complexe ori pentru participarea la alte activități cu caracter deosebit. În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.2 se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative".
Din analiza dispozițiilor cuprinse în aceste norme rezultă că criteriile de repartizare a stimulentelor au un caracter exemplificativ și nu limitativ și se referă strict la activitatea, la profesionale ale judecătorilor și procurorilor.
Ordonatorul principal de credite a introdus, prin art.2 din Ordinul nr.1921/C/15.12.2000, alte criterii de acordare a stimulentelor, respectiv vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani, precum și funcția de judecător (cu excluderea celei de procuror). Vechimea în funcție și apartenența la categoria profesională a judecătorilor nu se încadrează în categoria criteriilor ce vizează calitatea muncii depuse, ci constituie un criteriu de grup.
profesionale, deși obligatorii, nu au stat la baza acordării stimulentelor prevăzute de Ordinul nr.1921/C/15.12.2005. Plata lor a fost motivată doar de ocazia sărbătorilor de iarnă, iar repartizarea s-a făcut după criteriile vechimii și al exercitării funcției de judecător, criterii de grup, iar nu individual - după criteriul calității muncii depuse.
Este adevărat că, față de formularea art.4 alin.1 din Ordinul nr.2404/2004, aceste criterii sunt exemplificative, iar nu limitative, ceea ce duce la concluzia că Ministerul Justiției poate stabili și alte criterii în acordarea stimulentelor, însă curtea, ca și tribunalul, apreciază că prin alegerea vechimii de 0-3 ani în magistratură și a exercitării doar a funcției de judecător, nu și de procuror, drept criterii de acordare a stimulentelor, prin anexa la Ordinul nr.1921/C/15 decembrie 2005, s-a creat un regim discriminatoriu în cadrul unei categorii de personal cu atribuții similare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. i din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Coroborând prevederile art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c și art.8 din nr.OG137/2000, rezultă că legislația în domeniu interzice discriminarea în acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul, precum și în raport cu prestațiile sociale acordate angajaților de către angajatori.
Rezultă astfel că acordate de către Ministerul Justiției trebuie să aibă în vedere respectarea principiului egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminării.
Cum, în speță, acordarea stimulentelor salariale doar pentru judecători, potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) și cu excluderea procurorilor reprezintă o discriminare indirectă, potrivit art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, fiind dezavantajați astfel procurorii, precum și judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți, reținând că aceștia au fost supuși unei discriminări.
În acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15 din 23 ianuarie 2006, a constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit. c, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din nr.OG137/2000 sus arătată, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani. Această hotărâre a fost menținută prin sentința civilă nr.3673/2006 pronunțată de Tribunalul Municipiului
Este de observat în primul rând că hotărârile D nu au caracter de obligativitate pentru instanțele judecătorești, iar în al doilea rând în motivarea hotărârii nr.15/23.01.2006, analizează existența discriminării în raport de dispozițiile Legii nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, Ordinului nr.2404/C/2004, deci prin raportare la acte normative aplicabile atât procurorilor cât și judecătorilor.
Trecând chiar peste această hotărâre a, Curtea constată că procurorii și judecătorii au același statut și aceeași lege de salarizare, astfel că nu se poate pune problema delimitării celor două categorii profesionale, din punct de vedere al acordării acestor stimulente.
Al patrulea motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, referitor la greșita obligare la plata drepturilor bănești actualizate, este de asemenea nefondat.
Este adevărat că nu se pot face cheltuieli de către recurent decât în limita bugetului anual aprobat și repartizat acestuia, însă tocmai de aceea tribunalul a obligat pe Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate în acțiune. Numai după executarea obligației de către acest pârât, MINISTERUL PUBLIC va avea fondurile necesare și își va putea la rândul său executa obligația de plată a drepturilor salariale către reclamanți.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și de pârâtul MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.10/CM din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red./4.04.2008
TC/GM/2 ex.
jud fond./
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin
