Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 358/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.358
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu judecător
- - - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL O, împotriva sentinței civile nr.117/D din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentul-pârât Consiliul Local O prin cererea de recurs, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- din 15.04.2008, reclamanta Rac hemat în judecată pârâții Școala nr. 5 " " O, Consiliul Local O, Inspectoratul Școlar al Județului B, Centrul Școlar de Educatie Incluzivă nr. 2 și Consiliul Local, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății.
În motivarea cererii s-a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime, acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși Legea 128/1998 a suferit numeroase modificări dar și abrogări ale unor aliniate, totuși prevederile art.50 alin (1) și (2) nu au fost modificate sau abrogate.
Această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare nu s-a acordat nici reclamantului, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 să fie greșit calculate, precum și efectuarea de înscrisuri eronate în carnetele de muncă, cu consecința calculării greșite a pensiilor.
Motivând în drept acțiunea, reclamanta a invocat disp.art.283 alin (1) lit.c) din Codul muncii, ale art.48-51 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar în dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri (fl. 4,5,6-9 dosar fond).
Pârâta Consiliul Local al orașului, jud Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în temeiul art. 8 din HG 538/2001, art.25 din Legea 84/1995 și art. 36 din Legea 215/2001 iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucat nu există nici un fel de raporturi între reclamanți și consiliul local.
Prin sentința civilă nr.117/D/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale rezultând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșelor de vechime 30 și 35 ani potrivit art. 50 al.2 din Legea 128/1997, pentru perioada 15.04.2005- 06.07.2006.2006 și începând cu data de 15.09.2006 la zi, sume actualizate cu indicile de inflație la data plății efective.
În expozitivul sentinței s-au reținut următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Consiliul local al Orașului nu este incidentă în cauză și a fost respinsă întrucât, potrivit art.1 din HG 538/2001 cheltuielile privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale iar, potrivit art.7 din Legea 85/1995, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale.
De asemenea, potrivit art. 167 si art. 170 din Legea 84/1995, finanțarea unităților de învățământ se face din bugetele locale, iar repartizarea acestor fonduri se face prin Hotărâre a Consiliului Local.
Reclamanta a funcționat la Școala cu clasele I-VIII-" ", jud.B, iar la data de 01.09.1999 avea o vechime în învățământ de 30 ani și la 01.09.2004 a împlinit vechimea pentru tranșa de 35, astfel cum arată adeverința nr.1087/15.07.2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII-" ", jud.B (fl.22 dosar fond). Reclamanta s-a pensionat la 06.07.2006, fapt ce rezultă din decizia de pensionare nr.-/27.07.2006 aflată la fila 5 din dosar fond, motiv pentru care drepturile bănești vor fi achitate până la această dată.
Potrivit art.50 din legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar, beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ (alin1), pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime acordându-se creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Cum pârâții nu au făcut dovada acordării drepturilor salariale solicitate, în temeiul art.269 Codul muncii, instanța urmează a admite acțiunea, astfel cum a fost formulată și a obliga pârâtele să plătească sumele rezultând din creșterea coeficientului de ierarhizare potrivit art.50 alin.2 din Legea 128/1997, corespunzător tranșelor de vechime de 30,35 ani pentru perioada 15.04.2005-07.07.2006 sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărui salariu, astfel calculat, la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâtul Municipiul Recursul a fost motivat în scris prin cererea de recurs.
Recurentul a criticat sentința pronunțată de instanța de fond doar cu privire la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Ca motive de recurs pârâtul a reiterat apărările formulate în întâmpinarea la cererea de chemare în judecată.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare la recurs și nu au fost administrate probe noi în recurs.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Cheltuielile de personal reprezintă o categorie de cheltuieli din finanțarea de bază a învățământului preuniversitar definit de art.15 alin.7 din Legea nr.84/1995. (art.167 alin.5 lit.a din Legea nr.84/1995 modificată).
Finanțarea de bază se asigură conform art.167 alin.3 din aceeași lege prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de statși din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază a unităților de învățământ se face pe bază de contract încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitarși primarul localitățiiîn a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ (art.167 alin.13 din Legea nr.84/1995 republicată și modificată).
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă fără echivoc faptul că recurentul-pârât este titular al obligației raportului juridic dedus judecății el fiind persoana care asigură finanțarea de bază în învățământul preuniversitar.
Celelalte acte normative invocate de recurent în motivele de recurs nu stipulează contrariul celor reținute mai sus.
Se constată deci că prima instanță a pronunțat o soluție legală cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât.
Pentru considerentele expuse Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL O, împotriva sentinței civile nr.117/D din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Liliana Viziteu, Petrina Manuela Aștefănesei
- - - - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red. /
Red.
Tehnored./2 ex.
06.05.2009
Președinte:Camelia Liliana ViziteuJudecători:Camelia Liliana Viziteu, Petrina Manuela Aștefănesei