Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 365/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 365/R/2010
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC Z SA împotriva sentinței civile nr. 2602 din 9 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal și reprezentat de av. și reprezentantul pârâtei recurente cons. jur., cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosarul cauzei întâmpinare și chitanța prin care s-a achitat onorariul avocațial.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și concluzii scrise, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a cauzei cu consecința respingerii cererii reclamantului pentru motivele invocate și în concluziile scrise care au fost depuse la termenul de azi. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, motivând că pretențiile solicitate prin acțiune, reprezentând cheltuieli de deplasare, au fost decontate în anii anteriori.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2602 din 9 noiembrie 2009,m pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis cererea formulată de reclamantul, Președinte al Sindicatului "FRĂȚIA", în contradictoriu cu pârâta Z, și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1502 lei, reprezentând drepturi bănești, precum și 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul este angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată al pârâtei, având și calitatea de lider de sindicat al sindicatului înființat în cadrul acestei unități.
În perioada 07.04.2009-10.04.2009 acesta a efectuat o deplasare la S unde a participat la Lucrările Consiliului de Conducere al Federației Energetica.
La întoarcerea din această delegație, reclamantul a solicitat pârâtei, ca în temeiul art. 5.38 din Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010, să-i deconteze cheltuielile efectuate, evidențiate în Delegația nr. 8/2009, cererea fiind refuzată de către pârâtă.
Conform art. 5.38 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010.
"Toate cheltuielile (transport, diurnă, cazare, drepturi salariale) ocazionate de: activitatea comisiei mixte constituită conform art.5.25 din - Electrică Z activitatea comitetelor de sănătate și securitate în muncă; desfășurarea de către sindicat a unor activități în interesul salariaților (8 martie și Pomul de C, funcționarea comisiei de personal, etc), se suportă de către Z "
În cadrul acestui articol s-au convenit situațiile în care se suportă de către angajator unele cheltuieli efectuate de către sindicat. La aliniatul 3 sunt enumerate unele activități desfășurate de sindicat în interesul salariaților, ale căror costuri se suportă de către angajator, fără ca această listă să fie strict limitată.
După cum se poate observa din ordinea de zi a întâlnirii la care a participat reclamantul această activitate era în interesul salariaților, putând fi încadrată în cadrul activităților prevăzute la art. 5.38 din Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010.
În consecință, văzând prevederile art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 conform cărora "Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților"precum și actele doveditoare ale cheltuielilor efectuate cu ocazia deplasării, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1502 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC Z SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond respingerea cererii formulată de reclamant.
În motivarea recursului arată că hotărârea instanței de fond este criticabilă, reținându-se faptul că liderul sindicatului a participat la o reuniune sindicală în interesul salariaților, situație în care trebuia să solicite în prealabil aprobarea efectuării delegării cu mijloc de transport propriu, fapt pe care acesta nu l-a făcut.
Potrivit art.4.34 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010 (1) Salariatul poate fi delegat în afara locului său de muncă, în aceeași localitate sau în alte localități, pentru îndeplinirea unor sarcini de serviciu corespunzătoare atribuțiilor proprii, beneficiind de decontarea contravalorii a 10 litri benzină la 100 km parcurși, în cazul aprobării prealabile a conducătorului unității pentru deplasarea salariaților cu autoturismul proprietate personală, pe bază de documente justificative. Acest articol reglementează doar pentru salariații societății care sunt delegați în interes de serviciu.
Deși a semnat și pentru acest articol din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reclamantul încalcă prevederile acestuia, plecând în delegație fără aprobarea prealabilă a conducătorului societății.
În art.5.38 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010, s-au convenit situațiile în care se suportă de către angajator unele cheltuieli efectuate de către sindicat. La aliniatul 3 sunt enumerate unele din activitățile desfășurate de sindicat în interesul salariaților, ale căror cheltuieli se suportă de către angajator, fără ca această listă să fie strict limitată, motivat de faptul că pot apărea activități de aceeași natură, în interesul salariaților, care nu au fost avute în vedere la negocierea Contractului colectiv de muncă, delegația efectuată de către liderul de sindicat, ale căror cheltuieli le solicită, nu se încadrează în prevederile acestui articol.
Intimatul, prin întâmpinarea de la 15-16, solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a interpretat în mod corect clauza contractului colectiv de muncă, ce prevede că "Toate cheltuielile (transport, diurnă, cazare, drepturi salariale) ocazionate de: activitatea comisiei mixte constituită conform art.5.25 din - Electrică Z activitatea comitetelor de sănătate și securitate în muncă; desfășurarea de către sindicat a unor activități în interesul salariaților (8 martie și Pomul de C, funcționarea comisiei de personal, etc.), se suportă de către Z "
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede în mod exemplificativ - așa cum recunoaște de altfel și recurenta - o serie de activități ce se încadrează în paragraful amintit anterior. Ceea ce este așadar esențial este ca activitatea ce a generat cheltuielile să fie efectuate de către sindicat în interesul salariaților.
Or, participarea unui lider de sindicat la o conferință unde s-au dezbătut probleme de un larg interes pentru salariați se circumscrie fără îndoială unei astfel de activități, așa cum de altfel în mod corect a reținut și instanța de fond.
Nu pot fi reținute criticile recurentei potrivit cărora această interpretare nu reprezintă înțelesul pe care părțile l-au convenit la încheierea contractului întrucât, pe de-o parte, nici o altă clauză a contractului nu ar conduce la ideea unor limitări a acestui drept convenit, iar, pe de lată parte, astfel de cheltuieli au fost anterior decontate, fapt ce denotă fără îndoială consensul inițial al părților cu privire la aceasta.
În ceea ce privește viciile de formă invocate de recurentă, acestea nu sunt suficient de grave pentru a justifica refuzul decontării.
Referitor la plecarea în delegație fără acordul prealabil al angajatorului, o astfel de condiție nu este cerută de art.5.38 din invocat de părți. Dimpotrivă, potrivit art. 7 din Legea 54/2003, așa cum arată de altfel și recurenta, organele de conducere ale sindicatului își desfășoară activitatea fără a fi necesară aprobarea conducerii societății. Participarea la o întâlnire organizată la nivel de federație nu este o activitate de a perturba bunul mers al activității, pentru a se aplica restricția prevăzută de partea finală a textului legal amintit anterior.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 304 ind. 1 raportat la art. 312.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
În temeiul art. 274.pr.civilă, reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Z SA prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 2602 din 09.11.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./Dact.
4ex./16.03.2010
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana