Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4024/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2915/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4024/
Ședința publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții-reclamanți, G, G, -, și împotriva sentinței civile nr.47 din data de 16.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare ( nr.02592 B), Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic d-na cu delegație atașată la fila 34 dosar recurs, lipsind recurenții-reclamanți, G, G, -, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare ( nr.02592 B) și Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 01.06.2009 de către intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenții-reclamanți, în dublu exemplar.
Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente asupra motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic solicită respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți pentru motivele arătate în întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii recurate pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc, civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.19173/3/LM/2008, reclamanții, -, G, G, au chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferențele salariale - începând cu luna martie 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective - calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel: pentru perioada mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005; pentru perioada 01 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 294,4 lei, conform nr.OG9/2005; pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG3/2006; pentru perioada 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG3/2006; pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG10/2007; pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG10/2007; pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus. De asemenea, s-a solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Prin sentința civilă nr.5593/10.09.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către Curtea de Apel București, spre competentă soluționare, având în vedere dispozițiile art.I din OUG nr.75/2008, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 16.10.2008, sub nr-.
Prin sentința civilă nr.47/16.01.2009 Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că eclamanții au invocat o discriminare directă prin stabilirea în cadrul autorităților legislativă și executivă unei alte valori de referință sectorială decât cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite.
Sub acest aspect, s-a constatat că magistrații sunt beneficiarii unei legi speciale de salarizare, OUG nr.27/2006 fiind singurul act normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari, valoarea de referință sectorială prevăzută de acest act normativ (art.3 alin.1) fiind elementul fix care, prin înmulțirea cu coeficientul de multiplicare, conduce la stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare cuvenită acestora.
Prin urmare, s-a apreciat că reclamanții nu se găsesc într-o situație analoagă cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, astfel încât nu există discriminare în sensul OUG nr.137/2000, în sensul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau în sensul celorlalte dispoziții legale privitoare la discriminare invocate de reclamanți.
Nu s-a reținutut nici susținerea reclamanților în sensul că stabilirea prin nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, ar fi în contradicție cu dispozițiile art.74 din Legea nr.303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Dreptul reclamanților este acela de a nu le fi diminuate drepturile salariale, or reclamanții nu au dovedit că indemnizația lor de încadrare era mai mare anterior intrării în vigoare a actelor normative sus menționate, susținerea lor raportându-se, în mod nefondat, numai la unul din elementele pe baza cărora se ajunge la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv valoarea de referință sectorială.
Cât privește teoria dreptului câștigat, acest argument a fost înlăturat întrucât nu există temei legal în a considera că legiuitorul nu poate stabili o anumită valoare de referință sectorială pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dreptul câștigat al acestora referindu-se la imposibilitatea diminuării indemnizației de încadrare brută lunară,
Cu privire la același aspect, instanța a avut în vedere și faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 09.03.2009 reclamanții, G, G, -, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 04.05.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe art.304 pct.3 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate pentru necompetența materială a instanței care a soluționat fondul și trimiterea cauzei la Tribunalul București, instanță competentă urmare declarării neconstituționale a dispozițiilor art.I și II din OUG nr.75/2008. În subsidiar, se solicită casarea sentinței ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Susțin recurenții-reclamanți că aparțin unei puteri a statului, respectiv puterea judecătorească și nu au beneficiat de creșterile valorii sectoriale începând cu 01.10.2004 prevăzute de OUG nr.123/2003, OUG nr.9/2005, OG nr.3/2006, OG nr.10/2007. Ori, în condițiile în care desfășoară activități specifice ca și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în cadrul puterii legislative și executive, este firesc să beneficieze de plată egală pentru muncă egală, ceea ce presupune drepturi salariale și creșteri ale valorii de referință sectorială. Nu există nici o justificare obiectivă și nici un scop legitim pentru a se majora valoarea sectorială în favoarea unor salariați ce îndeplinesc anumite funcții de demnitate publică și a nu se majora valoarea sectorială de referință a celorlalți salariați din puterea judecătorească.
Recurenții-reclamanți fac și o prezentare a actelor normative care reglementează salarizarea magistraților, reluând considerentele de fapt ale cererii de chemare în judecată.
La data de 01.06.2009 intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Într-un prim motiv de recurs se invocă necompetența instanței care a judecat pricina în primul grad de jurisdicție.
Curtea constată că sentința de fond a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 16.01.2009, competența materială a acestei instanțe fiind atrasă de dispozițiile OUG nr.75/2008, care au declarat în materia litigiilor vizând drepturile salariale ale personalului din instanțele judecătorești o competență specială, derogatorie, de la dreptul comun, în sensul că curțile de apel judecă în primă instanță, iar Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursul.
Așadar, sentința de fond a fost pronunțată de o instanță competentă material la acea dată.
Împrejurarea că ulterior, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr.104 la data de 20.01.2009 prin care a declarat neconstituționale dispozițiile art.I și II din OUG nr.75/2008, dispoziții general obligatorii, nu determină nulitatea sentinței atacate pentru motivul necompetenței instanței.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct.9 Cod pr.civilă, vizând nelegalitatea sentinței pentru greșita interpretare și aplicare a legii, Curtea constată că acesta este nefondat.
Se impune a fi precizat faptul că reclamanții au formulat o acțiune în pretenții, solicitând să se recunoască discriminarea la care sunt supuși prin recunoașterea printr-o serie de ordonanțe emise de Guvern a unor creșteri a valorii de referință sectorială numai în privința persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, iar nu și în privința categoriei magistraților. De asemenea, au solicitat și repararea acestei pagube prin obligarea ordonatorilor de credite la plata diferențelor de drepturi bănești începând cu luna martie 2005.
Așadar, acțiunea reclamanților este întemeiată pe OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Prima instanță a considerat că nu subzistă starea de discriminare invocată pentru că aceasta nu poate viza norme de drept, ci doar situații de fapt, interpretare obligatorie în raport de deciziile Curții Constituționale pronunțate în iulie 2008.
În recurs, se reiterează considerentele de fapt și de drept ale acțiunii, fără însă a se prezenta în realitate critici asupra motivelor pentru care a fost respinsă acțiunea.
Curtea consideră că n cauză nu subzistă în privința recurenților-reclamanți vreo stare de discriminare.
Conform art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, sunt discriminatoriiprevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de drept comun o cerere, în condițiile art.27 din OG nr.137/2000, pentru acordarea de despăgubiri, fiind ținută să dovedească faptele care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Ori, faptul discriminatoriu invocat de reclamanți esteprevederea legalănumai în favoarea personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personalului salarizat în baza Legii nr.154/1998, precum și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese a unor majorări ale valorilor de referință sectorială pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare. Aceste prevederi legale sunt cuprinse în OG nr.9/2005, OG nr.3/2006 și OG nr.10/2007.
Concret, reclamanții au solicitat să se constate că dispozițiile ordonanțelor de Guvern care prevăd creșteri ale valorii de referință sectorială în favoarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică li se aplică și lor pe motiv că s-a creat o nejustificată discriminare și o disproporție între categorii profesionale aflate în situații identice.
Argumentația propusă de reclamanți nu poate fi primită de C câtă vreme fiecare dintre categoriile profesionale menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, în baza unui statut propriu.
Așadar, deși toți se includ categoriei de salariați bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării pentru că nu se găsesc în aceeași situație. Prin urmare, fiecare din această categorie este salarizată din aceeași sursă, dar diferit, pornindu-se de la importanța muncii prestate, de la răspunderea și complexitatea activității, de la interdicțiile stabilite prin lege.
Ori, legiuitorul are atributul de a majora salariul fiecărei categorii și componentele acestuia, de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate, de moment, între care poate fi și aceea a unui salariu inferior față de puterea de cumpărare a monedei naționale, care nu le mai asigură acelora un trai decent. În atare situație, creșterile valorii de referință sectorială numai în favoarea anumitor categorii de bugetari, mai puțin personalului din justiție sunt justificate în fiecare caz în parte și nu pot fi extinse prin analogie situației acestora. Aceștia din urmă nu pot pretinde existența unei discriminări în privința lor pe motiv că nu au fost beneficiarii vreunui act normativ care să prevadă creșterea valorii de referință sectorială, pentru că nu se găsesc în situație comparabilă cu ceilalți bugetari. A accepta teza contrară ar însemna a accepta raționamentul potrivit căruia toate celelalte categorii de bugetari ar putea invoca discriminarea lor față de categoria personalului din justiție sau oricărei alte categorii de bugetari, ceea ce nu poate fi primit.
În plus, simpla apartenență a magistraților din instanțele militare la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o situație premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești constând în majorări ale valorii de referință sectorială. Așadar, nu este îndeplinită în cauză condiția încălcării vreunui drept al omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a vreunui drept recunoscut de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice. Trebuie menționat aici că reclamanții nu au indicat în cererea de chemare în judecată care drept fundamental sau care drept recunoscut de lege în domeniul economic le-a fost încălcat de Guvern prin ordonarea unor creșteri ale valorii de referință sectorială în favoarea unor alte categorii de bugetari.
Numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată în înțelesul prevăzut de art.41 din Constituție și art.39 alin.1 lit. a din Codul muncii este un drept de natură economică care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și creșterea acestuia.
În practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că statul, în cadrul unor politici cu caracter general și social, poate crea "inegalități de drept", destinate a înlătura sau a atenua consecințele unor "inegalități de fapt".
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că dispozițiile OG nr.137/2000 au fost supuse analizei constituționalității de către instanța de contencios constituțional.
Curtea notează că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000, invocate de reclamanți pentru acordarea majorărilor salariale pretinse ca urmare a unei discriminări, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale (similar și în deciziile nr.819, nr.820 și nr.821/03.07.2008). A stabilit instanța de contencios constituțional că textele indicate anterior contravin principiilor Constituției, în măsura în care din aceste texte de lege se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența de a anula ori de a refuza aplicarea prevederilor unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa fiind, instanța nu are în nici un fel competența de a anula dispoziții legale vizând salarizarea reclamanților magistrați și de a aplica dispoziții prevăzute în actele normative indicate de acestea, aplicabile însă altor subiecte de drept, față de care reclamanții s-au considerat discriminați, pentru a restabili un eventual echilibru între subiectele de drept. A proceda în sens contrar, adică aplicarea unor dispoziții reglementate strict de lege unor situații premisă, situației reclamanților care nu se încadrează în ipoteza textelor de lege ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat și să își aroge putere legislativă, ceea ce, evident, nu este posibil.
Față de cele arătate, Curtea constată că nu există o situație comparabilă, ca premisă a constatării unei discriminări, între situația magistraților din instanțele militare și situația persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite care beneficiază prin lege de majorări ale valorii de referință sectorială. Neexistând situație comparabilă, este justificat tratamentul diferit aplicat acestor persoane, cu atât mai mult cu cât nu există nici un text de lege care să consacre în favoarea reclamanților dreptul pretins.
Pentru motivele arătate, Curtea, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, G, G, -, și împotriva sentinței civile nr.47 din data de 16.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare ( nr.02592 B), Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./16.07.2009
Jud.fond.;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
