Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4089/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3238/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4089/
Ședința publică de la 03.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și recurenții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.877/21.05.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-reclamant Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar concluzii scrise, înregistrate la dosar la data de 02.06.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1025/18.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2003 - octombrie 2004 invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis în parte acțiunea reclamanților și, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor si i-a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București către reclamanții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară, cuvenit fiecărui reclamant, proporțional cu perioada lucrată, începând cu data de 01.11.2004 și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărârii, drepturi ce vor fi actualizate la data efectivă a plății, l-a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor de mai sus.
A respins cererea reclamanților pentru perioada 01.01.2003 - octombrie 2004, ca fiind prescrisă si a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor modificări în carnetele de muncă ale reclamanților.
În considerente a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată si a admis-a ca atare întrucât prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Secțiile Reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că magistrații au dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și după apariția nr. 83/2000.
În baza art. 329 Cod proc. civ. asemenea hotărâri pronunțate de instanța supremă sunt obligatorii pentru instanțele inferioare și orice motivare în afara acestei hotărâri este superfluă.
A respins capătul de cerere efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă motivat de faptul că aceasta este o obligație legală angajatorului potrivit Decretului nr. 92/1976.
Împotriva sus-menționatei hotărâri au declarat recurs recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și recurenții-reclamanți și, calea de atac fiind înregistrata pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
În susținerea recursului Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice Caa ratat ca, într-o astfel de speța, nu poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor bănești solicitate, afirmație ce are în vedere următoarele dispozitiile Hotărârii Guvernului nr.386/25.04.2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, la art.3, lit. a, pct.2, prevede clar, că printre alte atribuții, în domeniul finanțelor publice: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a getului de stat, operand rectificările corespunzătoare."
Potrivit dispozițiilor Legii nr.500/2002, art. 19, Ministerul Economiei Finanțelor în domeniul finanțelor publice are, în principal, următoarele atribuții: lit. a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Din interpretarea textelor legale invocate, rezultă că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a întocmi proiectele legilor bugetare anuale și legilor de rectificare, la care va ține seama de datele furnizate de ordonatorii principali de credite, categorie din care face parte și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Aceasta instituție publice are obligația să prevadă în proiectele proprii de bugete sumele necesare plații tuturor drepturilor salariale ale angajaților săi, a se vedea în acest sens și dispozițiile art.20 și 34 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, recurenta a învederat instanței de recurs că în realitate, Guvernul este cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea către ordonatorii principali de credite de sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Deci această instituție nu are printre atribuții obligația plații, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, calitate pe care o are și Ministerul Public.
Având în vedere obiectul acțiunii, se poate constata că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic (nu are a calitatea de debitor față de reclamanți) în baza vreunei dispoziții legale, motiv pentru care nu se justifică îndreptățirea de a da în judecată într-un astfel de proces având ca obiect pretenții izvorâte dintr-un contract de muncă.
Față de cele expuse mai sus, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate hotărârea în sensul respingerii obligării Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plații drepturilor solicitate de reclamanți.
În susținerea recursului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a arătat că, față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-în temeiul art.329 alin. din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr.5/2008 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/ 10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr.444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit Deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție, "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001
In acest sens, față de dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 înaltei Curți de Casație și Justiție, pe fond, recurentul formulat recurs pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflatie si pentru dispozitia referitoare la efectuarea mentiunilor in carnetele de munca ale reclamantilor.
In opinia recurentului, instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică. Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată ", iar potrivit art.47"creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciaza că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile. Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciem că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
In consecință, față de dispoziția instanței privind plata către intimată a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciaza că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
Instanța de fond nu a luat în considerare, la pronunțarea prezentei sentințe, cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal - de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare a pârâtului Ministerul Public Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Instanța de fond a ignorat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta d e Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 din pr. civ.
Prin cererea de chemare în garanție formulată, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat instanței introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, precum și obligarea acestuia să ia act de necesitatea aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvor fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art. 131 pct.1 din Legea 304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art. 19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor lor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete. Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic, iar cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice de către instanța fond, aduce atingere interesului legitim al Ministerului Public.
În susținerea recursului lor, recurentii-reclamanti critica solutia primei instante sub aspectul prescriptiei extinctive si sub aspectul respingerii capatului de cerere privind efectuarea mentiunilor in carnetele de munca ale reclamantilor.
In esenta, recurentii-reclamanti invoca art.283 lit.c Codul muncii si art.7 din Decretul nr.167/1958, aratand ca nu puteau invoca o lege abrogata expres si nu se aplica rolul sanctionator al institutiei prescriptiei, deoarece nu au avut posibilitatea concreta si efectiva de a cere dreptul ce face obiectul judecatii, necunoscand ca acesta a supravietuit. Astfel, dreptul acestora nu s-a nascut decat odata cu aparitia deciziei pronuntate in interesul legii de catre Inalta C, de depasirea dispozitiilor din legea de abilitare a.83/2000 si crearea unei puternice"aparente de nedrept".
de faptul ca paratii refuza sa inscrie de buna voie mentinile corespunzatoare sporului de 50% in carnetele de munca ale reclamantilor, instanta de fond in mod gresit a respins acest capat de cerere.
Intimatii nu au formulat intampinare, iar in recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
In ceea ce priveste recursul Minsiterului Public, Curtea constata ca recurentii-reclamanti au calitatea de procurori in cadrul intimatului-parat Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 5
Din materialul probator administrat in cauza Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
La data de 1 octombrie 2000 intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Astfel, prin dispozițiile art. I pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a statuat că "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: - 42. articolul 47 se abrogă".
n ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată,constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001 ".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
de aceste considerente, in mod legal si temeinic instanta de fond a admis in parte actiunea formulata si a obligat paratii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata catre reclamanti a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% din salariul de baza brut lunar, aferent intervalului 1.11.2004 pana la data ramanerii irevocabile a hotararii, proportinal cu perioadele lucrate de fiecare reclamant, sume ce urmeaza a fi actualizate cu indicele de inflatie de la scadenta la data platii efective.
Referirile facute de recurent prin concluziile scrise la decizia Curtii Constitutionale din 27.05.2008, nu pot fi avute in vedere, in primul rand deoarece decizia respectiva nu a fost publicata pana la data pronuntarii hotararii si, potrivit art.147 al.4 din Constitutie, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Pe de alta parte, prin decizia respectiva s-a constatat doar existenta unui conflict constitutional intre autoritatile statului, fara ca prin aceasta sa se anuleze decizia nr. XXI/10.03.2008 pronuntata in interesul legii.
Pentru instanta de drept comun, decizia pronuntata in interesul legii este obligatorie si, mai mult, aceasta a creat pentru reclamanti o speranta legitima, care determina existenta unui bun in patrimoniul acestora, in conditiile art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Drepturile salariale constand in sporul de 50% sunt cuvenite reclamantilor si paratii, in calitate de angajatori si ordonatori de credite, nu au platit aceste sume.
Potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit.
In concluzie, Curtea constata ca solutia acordarii diferentelor rezultate din actualizare se justifica de disp art. 1082 si 1084.civ. recurentul-parat fiind in culpa pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamantilor-intimati, in speta neexistand o cauza straina exoneratoare de raspundere. Astfel reclamantii au dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit ce include si beneficiul de care au fost lipsiti. de inflatie reprezinta un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata si prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi astfel la actuala lor putere de cumparare.
In ceea ce priveste motivul de recurs referitor la cererea de chemare in garantie, dar si recursul Ministerului Finantelor Publice prin care se critica solutia instantei de fond cu privire la calitatea procesuala pasiva a acestui parat, motive ce vor fi analizate concomitent, Curtea constata ca in cauza trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea partilor in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, ot p. fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Fianantelor Publice nu se poate incadra in niciuna din aceste categorii. Intre reclamanti, parati si aceasta institutie nu exista raporturi juridice de munca, astfel incat Curtea constata ca nu exista identitate intre acesta si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii.
In aceste conditii, Curtea constata ca recursul recurentului-parat Ministerul Fianantelor Publice este intemeiat, in baza art.312 Cod procedura civila, urmand sa il admita si sa modifice in parte sentinta de fond in sensul ca va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestui parat si va respinge in consecinta actiunea formulata impotriva acestuia.
Privitor la cererea de chemare in garantie, Curtea constata ca n litigiile de munca, tocmai de specificul acestora, aceasta cerere este inadmisibila, neexistand o obligatie de garantie a unui tert de partile raportului juridic de munca in legatura cu obligatiile reciproce dintre acestea. Intre persoana incadrata in munca, parte in litigiu si tertul chemat in garantie nu exista raporturi juridice de munca.
Pe de alta parte, instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciara care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Prin chemarea în garanție se urmărește tocmai realizarea unei asemenea obligații cadrul procesului în care cel garantat este amenințat în dreptul său de către o altă persona. În principiu, obligația de garanție revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv. Pentru promovarea chemării în garanție, partea interesată trebuie să afirme existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori a unei obligații de despăgubire, situație în care Ministerul Finanțelor Publice nu se găsește în cauză de față.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane, pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului, pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlul de salarii.
Între Ministerul Finanțelor Publice și parat nu exista nici o obligație de garanție, iar simplu fapt că ordonatorul principal de credite a fost obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului în cazul în care acțiunea reclamanților a fost admisă, nu îi conferă acesteia nici o garanție legala din partea Ministerului Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Ministerul Public este ordonator principal de credite, iar conform art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
În aceste condiții, nu sunt aplicabile prevederile art. 60-63 Cod procedura civila. 3.
de aceste considerente, Curtea va respinge cererea de chemare in garantie.
Analizand recursul reclamantilor, Curtea constata ca sustinerile acestora sunt intemeiate doar in parte.
Astfel, critica referitoare la admiterea exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului la actiune nu poate fi retinuta, deoarece in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.283 lit.c Codul muncii, potrivit carora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Asa cum a retinut Inalta C in decizia pronuntata in interesul legii, pretentiile reclamantilor trebuie calificate ca drepturi salariale, nu ca despagubiri, astfel incat, fiind prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la acestea se prescrie in termen de 3 ani de la scadenta fiecarei prestatii.
Nu poate fi retinuta sustinerea recurentilor-reclamanti in sensul ca dreptul la actiune nu s-a nascut pana la data publicarii deciziei in interesul legii, deoarece aceasta este chemata doar sa interpreteze legea, in scopul aplicarii unitare a acesteia, fara ca prin pronuntarea unei astfel de decizii sa se creeze drepturi noi in patrimoniul unor subiecti vizati de norma interpretata.
Constatand ca in cauza nu au existat cauze de intrerupere sau suspendare a termenului de prescriptie, Curtea retine ca de data introducerii actiunii, pentru pretentiile reclamantilor aferente perioadei ianuarie 2003- octombrie 2004 intervenit prescriptia extinctiva a dreptului la actiune, hotararea instantei de fond sub acest aspect fiind legala si temeinica.
In ceea ce priveste motivul de recurs referitor la respingerea cererii avand ca obiect efectuarea mentiunilor in carnetele de munca ale reclamantilor, Curtea va retine dispozitiile art.1 din Decretul nr.92/1976, potrivit caruia arnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
În carnetul de munca se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum și cele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de munca.
In aceste conditii nu se poate retine sustinerea paratului Ministerul Public in sensul ca potrivit actului normativ indicat, in carnetul de munca se fac mentiuni doar cu privire la retributia tarifara, deoarece legea prevede consemnarea atat a acestei mentiuni, cat si faptul ca acest act va dovedi orice alte drepturi ale salariatului. In conditiile in care mentiunile din carnetul de munca vor fi avute in vedere la stabilirea drepturilor de pensie, iar sporurile cu caracter permanent sunt luate in considerare potrivit Legii nr.19/2000, in mod corect instanta de fond a admis si acest capat de cerere. Mai mult, din copia carnetelor de munca rezulta ca angajatorul a consemnat in acestea, pe langa indemnizatia de baza si sporurile cu caracter permanent.
Față de aceste considerente de fapt si de drept, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea, urmeaza să admita recursurile formulate si sa modifice în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice și va respinge acțiunea împotriva acestuia față de lipsa calității procesuale pasive, va obliga pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București să efectueze mențiunile corespunzătoare drepturilor acordate în carnetele de muncă ale reclamanților si va respinge cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată, urmand sa mențina celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și recurenții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.877/21.05.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea împotriva acestuia față de lipsa calității procesuale pasive.
Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București să efectueze mențiunile corespunzătoare drepturilor acordate, în carnetele de muncă ale reclamanților.
Respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red./tehnored. /2ex
19.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy
