Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4124/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1914/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4124/
Ședința publică din data de 04 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.379 LM/AS din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești, creșteri salariale de 5%,2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 15 dosar, lipsind recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații reclamanți, și intimații pârâți Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților și intimații reclamanți, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al intimatului pârât Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.379/LM/AS/29.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiua admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Giurgiu, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției; a obligat pârâții să plătească reclamanților majorările salariale aferente drepturilor salariale ale acestora de 5 % începând cu 01.01.2007 ( față de dec 2006), 2 % începând cu 01.04.2007 (față de martie 2007) și 11% începând cu 1.10.2007 (față de septembrie 2007), sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; a dispus introducerea acestor drepturi în salariile reclamanților și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale acestora.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a analizat mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acesta prin întâmpinare, apreciind că acesta nu are calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt la rândul lor ordonatori principali de credite - cum este Ministerul Justiției - și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Totodată s-a apreciat că reclamanții nu au avut niciodată relații contractuale, nu au fost angajați sau numiți într-o funcție publică în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor instanța apreciază că acesta nu poate avea calitatea de pârât în cauză. Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, pe cale de consecință, a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, instanța de fond a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât acesta nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin nr.OUG27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare la 07.04.2006, s-a prevăzut la art.35 "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale".
Prin Ordonanța de Guvern nr.10/31.01.2007 s-au acordat creșteri salariale pentru anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OG24/2000 și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Aceste creșteri salariale au fost acordate prin art.1 din nr.OG10/2007, astfel: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
De prevederile acestei ordonanțe nu au beneficiat judecătorii, procurorii și celelalte categorii de personal din sistemul justiției.
Susținerile pârâtului Ministerul Justiției în sensul că personalul din justiție a beneficiat de creșteri salariale importante în anul 2006 și 2007 au fost apreciate ca nefondate.
Astfel, pentru această categorie de personal, în anul 2006 prin nr.OUG27/2006, a fost majorată valoarea sectorială cu 4% începând cu 1 aprilie 2006 față de martie 2006 și cu 5% începând cu 1 septembrie 2006 față de august 2006. În același timp și pentru beneficiarii nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale în anul 2006, conform nr.OG3/2006 aprobată prin Legea nr.323/2006, respectiv de 5% începând cu 01.02.2006 și de 6% începând cu 01.09.2006.
În anul 2007 personalul din justiție nu a beneficiat de nici o creștere salarială așa cum s-a susținu.
Prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 s-a renunțat la măsura discriminatorie dispusă prin nr.OUG83/2000 și s-a acordat magistraților sporul de vechime în muncă de care au fost lipsiți timp de 6 ani, spor de care personalul din sectorul bugetar a beneficiat întotdeauna. Aceasta nu s-a întâmplat din inițiativa Ministerului Justiției ci ca urmare a numeroaselor acțiuni în justiție formulate de cei îndreptățiți, finalizate prin admiterea recursului în interesul legii, constatându-se dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Chiar dacă s-a invocat abrogarea art.35 din nr.OG27/2006 odată cu Legea nr.45/12.03.2007, la data emiterii ordonanței 10/31.01.2007 era în vigoare.
Prin neacordarea drepturilor prevăzute de nr.OG10/2007 și personalului din justiție s-a creat o discriminare în sensul art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 modificată și completată.
Existența acestei discriminări a fost recunoscută implicit de legiuitor, întrucât prin nr.OG13/30.01.2008 s-au acordat pentru anul în curs creșteri salariale și judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal din sistemul justiției.
Pentru aceste motive s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Pe cale de consecință, tribunalul a dispus aplicarea dispozițiilor art.1 din nr.OG10/2007 și reclamanților, creșterile prevăzute de textul enunțat urmând a fi aplicate la valoarea de referință sectorială, anterioară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, recurentul susține în esență, că raportat la temeiul juridic invocat și anume existența unei situații discriminatorii între reclamanți și alte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat, instanța de fond trebuia să analizeze și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Discriminarea la care face referire aceeași instanță de fond rezultă din lege nu din modul de interpretare și aplicare a legii. Ori,Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
Totodată, se pretinde că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că soluția pronunțată în sensul acordării reclamanților a creșterilor salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acordă pentru anul 2007.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu este prevăzut de legislația in vigoare, arogându-si atribuții de legiferare.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi realizată în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art.1 alin.4 din Constituției României.
În acest sens sunt și prevederile art.124 alin 3 din Constituția României conform cărora "Judecătorii sunt independenți si se supun numai legii".
În aceste condiții s-a apreciat că cererea nu putea fi soluționată de către instanța de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Se invocă totodată și motivul de recurs prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată astfel că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Desigur că există organe reglementate de Constituție care au competența de a analiza discriminarea instituită prin dispoziții legale (Curtea Constituțională) care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art.16 din Constituție privind egalitatea în fața legii. Mai mult decât atât, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr.171/2006). Cu atât mai puțin, instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Din toate acestea rezultă cu claritate că OG nr.137/2000 privește acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile sale, Consiliul, dar și instanța de judecată se pronunță asupra unor acte sau fapte, acțiuni ori omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe.
În speță nu se identifică situația în care persoane aflate în situații similare sau cel puțin comparabile sunt tratate diferențiat. Dispozițiile referitoare la acordarea de majorări salariale altor categorii profesionale și neacordarea acelorași majorări salariale și categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, în condițiile în care legiuitorul a stabilit sisteme diferite de salarizare pentru diferitele categorii profesionale din sistemul bugetar, și pentru fiecare dintre acestea majorări salariale în mod diferit și de asemenea, în perioade de timp diferite, nu sunt discriminatorii, pretențiile reclamanților sunt nefondate.
Câtă vreme categoria profesională a magistraților nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
În acest sens, se impune a se constata că "dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării reclamanților - magistrați judecători și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art.41 din Constituția României și de art.154 din Codul muncii.
În anul 2007, magistrații au beneficiat de creșteri salariale substanțiale prin efectul Legii nr.47/2007 de aprobare cu modificare a OUG nr.27/2006.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Într-un prim motiv de recurs, recurentul susține că Tribunalul Giurgiua depășit puterile conferite prin lege autorității judecătorești, intrând în domeniul puterii legislative, statuând dreptul magistraților la plata drepturilor bănești reprezentând creșteri salariale acordate în anul 2007 personalului bugetar.
Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative așa cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză.
În aceste limite, recurentul invocă faptul că acordarea de către instanță a unor drepturi bănești pe temeiul discriminării este o adăugare la lege. Ori, această dispoziție a instanței nu înseamnă accesarea domeniului legislativ, nu înseamnă crearea unui act normativ, ci, eventual, o eronată interpretare și greșită aplicare a unei legi existente. Aceasta însă, pune problema cenzurării hotărârii instanței de fond din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civilă, aspect ce va fi analizat în cadrul motivului doi de recurs.
În argumentația criticii vizând depășirea puterii conferite autorității judecătorești, recurentul-pârât a făcut referire și la singura instanță cu competență în analiza dispozițiilor legale prin raportare la Constituție, adică la Curtea Constituțională, subliniind însă că nici această instanță nu are dreptul de a impune legiuitorului edictarea vreunui act normativ sau introducerea în textul legilor în vigoare a altor dispoziții.
Aceste argumente vor fi înlăturate de C, câtă vreme nu s-a antamat în nici un fel de către instanța de fond atribuții ale altei puteri în stat, după cum s-a arătat anterior, iar considerațiile prezentate de recurent vizează mai mult o situație de analogie decât critică propriu-zisă adusă hotărârii recurate.
Prin al doilea motiv de recurs, recurentul critică hotărârea instanței de fond față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece instanța a analizat greșit probele administrate în cauză și a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecații sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Această critică de recurs este fondată.
Reclamanții, judecători la Judecătoria Bolintin Vale, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției, alături de ceilalți pârâți chemați în judecată, la plata drepturilor bănești constând în acordarea creșterilor salariale prevăzute pentru anul 2007 în OG nr.10/2007.
Concret, reclamanții au solicitat să se constate că acest act normativ care are domeniu de aplicare stabilit de legiuitor în privința salarizării unor categorii profesionale bine definite (personal bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personal salarizat în baza Legii nr.154/1998, precum și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică) li se aplică și lor pe motiv că s-a creat o nejustificată și disproporționată discriminare între categorii profesionale aflate în situații identice.
Ori, această argumentație propusă de reclamanți și acceptată de Tribunal este greșită câtă vreme fiecare dintre categoriile profesionale menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, în baza unui statut propriu.
Așadar, deși toți se includ categoriei de bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării, pentru că nu se găsesc în aceeași situație. Magistrații, ca și categorie de persoane salarizate din bugetul de stat, beneficiază de salarizare în baza legii speciale, la fel cum și personalul contractual bugetar, precum și personalul care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază de salarizare în baza OUG nr.24/2000, respectiv a legii speciale nr.45/2007 de aprobare cu modificări a OUG nr.27/2006.
Prin urmare, fiecare din această categorie este salarizată din aceeași sursă, dar diferit, pornindu-se de la importanța muncii prestate, de la răspunderea și complexitatea activității, de la interdicțiile stabilite prin lege.
Legiuitorul are așadar atributul de a majora salariul fiecărei categorii, de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate, de moment, între care poate fi și aceea a unui salariu inferior față de puterea de cumpărare a monedei naționale, care nu le mai asigură acestora un trai decent. În atare situație, indexările acordate la nivelul anului 2007 diferitelor categorii de bugetari, mai puțin magistraților judecători, sunt justificate în fiecare caz în parte și nu pot fi extinse prin analogie situației magistraților. Aceștia din urmă nu pot pretinde existența unei discriminări în privința lor pe motiv că nu au fost beneficiarii vreunui act normativ care să acopere prin intermediul indexării creșterea prețurilor și tarifelor și inflația, pentru că nu se găsesc în situație comparabilă cu ceilalți bugetari. A accepta teza contrară, dispusă de instanța de fond, ar însemna acceptarea raționamentului potrivit căruia, toate celelalte categorii de bugetari ar putea invoca discriminarea lor față de categoria magistraților sau oricărei alte categorii de bugetari, ceea ce nu poate fi primit.
Așadar, numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și indexarea acestuia în conformitate cu devalorizarea monetară.
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818, nr.819, nr.820, nr.821 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008 și decizia nr.1325/4.12.2008, obligatorii pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică, de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că interpretarea dispozițiilor art.2 și ale art.11 din OG nr.137/2000, în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare, prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Critica vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției este neîntemeiată, întrucât acesta are calitate de ordonator principal de credite pentru reclamanți, existând identitate între acest pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.379 LM/AS din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-eeclamanți, și intimații-pârâți Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./29.05.2009
Jud.fond: Fl.; Gh.
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
