Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4126/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(951/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4126/
Ședința publică din data de 04 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă - SA B, împotriva sentinței civile nr.7087 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 16585/3/LM/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect - acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 04.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.7087 din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de reclamanta - Concrete SA în contradictoriu cu pârâtul. A fost respinsă cererea pârâtului de cheltuieli de judecată ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.884/10.03.1999 prin care pârâtul era angajat în postul de inginer.
Fișa postului, care poartă semnătura pârâtului de luare la cunoștință, cuprinde printre alte atribuții și cele privind conducerea, organizarea, controlul și responsabilitatea pentru întreaga activitate de producere a betoanelor, ținerea evidenței mijloacelor fixe pe număr de inventar, responsabilitatea pentru integritatea acestor mijloace, asigurarea și răspunderea pentru recepția, depozitarea, păstrarea, darea în consum și conservarea în condiții de siguranță a materialelor primit la bază, verificarea prin sondaj a gestiuni.
S-a reținut totodată că, prin decizia nr.52/26.05.2003 se constituie comisia de recepție a materiilor prime și materialelor, pentru a se aduce la îndeplinire decizia nr. 77/14.11.2005 prin care se dispunea inventarierea întregului patrimoniu al societății, inclusiv atelierul de betoane Pipera. S-a statuat că, potrivit art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, angajarea răspunderii civile presupune îndeplinirea mai multor condiții și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, culpa.
Prejudiciul trebuie să fie cert, atât sub aspectul existentei cât și sub cel al întinderii. Or, în speță s-a reținut că aceste cerințe nu sunt îndeplinite, în acest sens avându-se în vedere raportul de expertiză contabilă.
Astfel, după cum arată expertul contabil, nu au existat instrumente de măsurare și de cântărire adecvate, listele de inventar din 01.12.2005 nu conțin valoarea totală a stocului faptic, valoarea contabilă, nu cuprind toate prețurile unitare ale materialelor și valoarea contabilă pe produse.
Mai mult, prețurile nu sunt identice cu cele prevăzute în situația generală a stocurilor în luna noiembrie 2005, stocurile de materiale din fișa de cont analitic pentru valoarea materialelor ținută manual diferă de stocul înscris în fișa pe calculator.
A constatat expertul că există diferențe de stoc în diferite documente ale societății.
S-a mai apreciat că pârâtul a adus la cunoștința societății în mai multe rânduri faptul că primirea materialelor se face și după terminarea programului său de lucru, chiar în cursul nopții, fapt pe care și expertul îl constată arătând că unele documente erau semnate de pârât cu mențiunea respectivă.
Raportul de expertiză efectuat în cauză atestă totodată că inventarul nu s-a realizat prin cântărire cu aparatură de specialitate, ci prin măsurători volumetrice și transformarea lor în tone.
Față de cele de mai sus s-a apreciat că existența prejudiciului în patrimoniul societății reclamante nu este certa; în raport cu aceste diferențe între documentele întocmite și față de nerespectarea unor normative privind efectuarea inventarierii, precum și de modalitatea în care aprovizionarea cu materiale era realizată chiar în lipsa pârâtului.
Pârâtul nu a recunoscut niciodată producerea prejudiciului, prin declarația pe care o invocă reclamanta acesta doar solicita aprobarea de a recupera pierderea de 960 mc de agregate din anul 2003 prin creșterea eficienței în procesul de producție, iar această declarație este datată 19.03.2004, în timp ce inventarul s-a realizat în anul 2005.
În condițiile în care reclamanta nu a probat existența certă a lipsurilor în gestiune, pârâtul nu are datoria de a le justifica, așa cum susține reclamanta.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7, 9 Cod procedură civilă, recurenta susține în esență că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii și în contradicție cu probele administrate în cauză. Se arată, în dezvoltarea recursului formulat că lipsit de temei consideră instanța de fond că existența prejudiciului în patrimoniul societății recurente nu este certă.
Chiar dacă pârâtul pretinde că nu există niciun fel de prejudiciu cauzat angajatorului de către acesta, realitatea este contrarie.
Se pretinde de recurentă că din probatoriul administrat și încuviințat în cauză, pârâtul a activat în cadrul societății recurente ca inginer, îndeplinind funcția de șef stație betoane, deținând gestiunea generală a bunurilor necesare desfășurării activității, gestiune care la rându-i era evidențiată separat pe categorii de bunuri.
Prin decizia nr.81 din 23.11.2005 a directorului general al societății, s-au stabilit o serie de măsuri în vederea acțiunii de predare-primire a bunurilor la gestiunea 02/materiale de bază, la gestiunea 22/carburanți, piese de schimb, alte materiale, obiecte de inventar, echipament de lucru-protecție, la gestiunea 02 stația Pipera/mijloace fixe, la gestiunea 34/organizare șantier Pipera/baracamente, gestiunea 14/depozit materiale construcții Pipera și gestiunea 40/secția mecanizare.
Ori, prin referatul Comisiei centrale de inventariere, înregistrat la societatea recurentă sub nr.251/06.04.2006, au fost stabilite lipsurile cantitative din gestiune și valoarea acestora, modalitatea prin care s-au determinat aceste lipsuri cantitative, precum și persoana în sarcina căreia se reține răspunderea pentru prejudiciul suferit de către - Concrete SA.
Astfel, urmare inventarierii tuturor categoriilor de gestiuni, s-a constatat o lipsă substanțială în cadrul acesteia a cărei valoare s-a ridicat la suma de 89.890,97 RON, compusă din 68.277 RON lipsă materii prime, 14.292 RON lipsă 540 agregate minerale și 7.327,97 RON lipsă mijloace fixe.
Soluția pronunțată de bazează doar pe concluziile expertizei contabile și pe nerecunoașterea pârâtului, ignorându-se complet celelalte probe administrate în cauză.
Deși, principalul obiectiv al expertizei contabile a fost acela de a se stabili existența prejudiciului produs din culpa pârâtului și cuantumul acestuia, aprecierile și concluziile expertizei vizează alte aspecte.
Așa cum s-a arătat în obiecțiunile formulate de recurentă la raportul de expertiză contabilă, constatările, aprecierile și concluziile acesteia sunt fie confuze, greșite, fie nepertinente, experta contabilă dovedind că nu cunoaște unele dispoziții legale elementare, cum ar fi de pildă, aceea că, după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii nu mai există decizie de imputare.
Experta face confuzie între operațiunea de inventariere propriu-zisă și inventarierea efectuată cu ocazia predării-primirii gestiunii, așa cum a fost cazul în speța dedusă judecății.
Pe de altă parte, expertiza invocă nesemnarea de către pârât a listelor de inventariere și a unei declarații privind lipsa în gestiune. Or, după cum s-a arătat mai sus, pârâtul a refuzat să semneze procesul-verbal și listele de inventariere, deși a participat la operațiunea de inventariere din data de 01.12.2005, comisia de inventariere și gestionarul primitor semnând actele menționate.
De asemenea, expertiza contabilă ignoră dispozițiile Normelor nr.22 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, aprobate prin Ordinul nr.1753 din 22.11.2004 al, care la art.16 alin.3 prevede că "materialele de masă ca ciment, beton, produse de carieră și balastieră, produse agricole și alte materiale similare, ale căror cântărire și măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective se pot inventaria pe bază de calcule tehnice".
În schimb, instanța de fond pretinde recurenta ignoră complet punctul de vedere al expertului parte.
Punctul de vedere al expertului parte este de natură să contracareze concluziile expertei contabile și să clarifice aspectele esențiale cauzei.
Printre altele, expertul confirmă existența minusurilor din gestiunea pârâtului, menționează faptul că acestea au fost contabilizate la momentul valorificării inventarierii în baza documentelor furnizate de către comisia de inventariere și aprobate de către conducerea societății și dă lămuriri și cu privire la inventarierea pe bază de calcule tehnice (măsurători volumetrice) a produselor de genul celor din gestiunea pârâtului, respectiv materialele de masă (ciment, nisip, pietriș) materiale care, de altfel, au fost evidențiate și în contabilitatea societății în metri cubi, deci în unități de volum.
Chiar și neregulile constatate cu ocazia examinării actelor de inventariere la care face referire experta contabilă au fost generate tot de către pârât.
Deși a participat la operațiunea de inventariere din data de 01.12.2005 în prezența comisiei de inventariere și a gestionarului primitor, pârâtul a refuzat să semneze procesul-verbal și listele de inventariere.
Mai mult decât atât, pârâtul a fost convocat în scris (scrisoarea nr.2784/09.12.2005) la sediul - Concrete SA în vederea clarificării situației lipsurilor constatate în gestiunea sa, dar nu a dat curs convocării.
Este cât se poate de evident invocă recurenta, faptul că motivul pentru care pârâtul a refuzat să semneze procesul-verbal și listele de inventariere și nu s-a prezentat când a fost convocat să dea explicațiile și lămuririle de rigoare a fost tocmai acela că pârâtul cunoștea care este situația gestiunii și, mai ales, cunoștea că are o lipsă substanțială în gestiune.
Prin urmare, pârâtul s-a sustras unor obligații esențiale ale sale și invocă propria turpitudine pentru exonerarea sa de răspundere patrimonială.
Tot în mod eronat și lipsit de temei, arată recurenta, instanța de fond a respins caracterul de act de recunoaștere a lipsei în gestiune de către pârât a angajamentului scris dat la data de 19.03.2004.
Nu trebuie neglijat că în urmă cu 1 an și 9 luni înainte de predarea gestiunii, pârâtul a dat un angajament scris la data de 19.03.2004 prin care recunoștea pierderea cantității de 96 angrenate și se obliga să recupereze pierderea prin creșterea eficienței în procesul de producție.
Instanța de fond consideră eronat astfel că solicitarea pârâtului de a-i aproba recuperarea pierderii prin creșterea eficienței în procesul de producție nu echivalează cu recunoașterea producerii prejudiciului.
S-a ignorat atât prevederile legale privind răspunderea generală instituită de Codul muncii cât și pe cele privind răspunderea specială instituită de Legea nr.22/1969, actualizată, modificată și completată.
Trebuie avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art.270 Codul muncii "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".
Prin urmare, legea nu prevede care este conținutul și modalitățile comportamentului ilicit al angajaților pentru ca aceștia să răspundă patrimonial, acest comportament reieșind implicit din modul de îndeplinire, de îndeplinirea necorespunzătoare sau de neîndeplinirea propriilor obligații profesionale de către salariați.
Aceste obligații sunt asumate prin contractul individual de muncă, sunt prevăzute în legi și în alte acte normative, sunt incluse în regulamentul de organizare și funcționare, în regulamentul de ordine interioară, precum și în dispozițiile, (deciziile) scrise ale șefilor ierarhici, inclusiv în fișa postului.
Într-o astfel de situație s-a aflat și pârâtul care, susține recurenta, a încălcat dispozițiile șefului ierarhic, adică al directorului general, dar și atribuțiile de serviciu din fișa postului.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.25 al Legii nr.22/1969, actualizată, modificată și completată "gestionarul răspunde integral față de agentul economic, autoritatea sau instituția publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa".
Legea instituie astfel o prezumție de culpă a gestionarului în cazul constatării unor lipsuri din gestiunea sa, acesta fiind obligat să justifice aceste lipsuri, iar nejustificarea acestora atrage răspunderea disciplinară, administrativă, penală sau civilă, după caz.
Mai mult, aceeași lege prevede în art.26 ipoteza în care gestionarul fiind în imposibilitate să-și exercite atribuțiile, acestea se exercită de către un delegat sau de o comisie, "gestionarul răspunde integral și în cazul în care atribuțiile sale fiind exercitate, potrivit dispozițiilor legale de către un delegat sau de o comisie, se constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în absența gestionarului".
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Legal a reținut Tribunalul că răspunderea materială nu poate fi angajată în sarcina intimatului-pârât, în condițiile în care evidențele financiare contabile ale angajatorului nu erau clare și precise, nu există proces-verbal anterior/ulterior preluării gestiunii de către acesta. Prima instanță a pronunțat sentința atacată prin raportare la întreg probatoriul încuviințat și administrat în cauză și nu doar pe baza concluziilor expertizei contabile, cum eronat susține recurenta, aceasta realizând o analiză minuțioasă a probatoriului sus-menționat, analiză ce se regăsește în considerentele sentinței atacate.
Intimatului, într-adevăr în calitate de gestionar îi incumbau anumite obligații, sens în care în baza dispozițiilor art.25 alin.1 din Legea nr.22/1969, reactualizată, răspunde integral față de angajator pentru pagubele pe care le-a creat în gestiunea sa. Ori, prezumția de culpă instituită de art.25 alin.1 din actul mai sus-menționat este relativă și poate fi combătută cu acte legale de intrare-ieșire a bunurilor din societate sau alte mijloace de probă, sens în care a fost încuviințată și administrată proba cu expertiză contabilă.
Dar, problema întrunirii condițiilor răspunderii materiale este o problemă de fond, ce trebuie analizată cu prioritate pe baza probatoriilor administrate în cauză. Ulterior, după ce s-a stabilit întrunirea acestor condiții, se va determina cuantumul prejudiciului, printr-o expertiză de specialitate, în caz contrar judecarea cauzei s-ar realiza doar în baza raportului de expertiză, cum de altfel susține recurenta și nu de instanța de judecată.
În cauza dedusă judecății, corect a analizat Tribunalul prioritar aceste condiții, respectiv calitatea de angajat al intimatului, existența prejudiciului, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție în legătură cu munca prestată de angajat și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat recurentei, raportul de expertiză fiind încuviințat și pe considerentul că este o probă științifică, de natură a stabili cuantumul prejudiciului, în condițiile în care acesta se confirmă, în baza evidențelor contabile ale societății. Existența referatului Comisiei contabile de inventariere înregistrat sub nr.251/6.04.2006 întocmit de organele competente ce atestă o lipsă în gestiunea recurentei de 88.890,97 RON nu este de natură a atrage răspunderea gestionarului în speță a intimatului, în condițiile în care nu au fost îndeplinite prevederile legale de inventariere, listele de inventar, constatarea debitului, în condițiile în care inventarierea nu s-a realizat prin mijloace de inventariere specifice, prin cântărire cu aparatură de specialitate, cum confirmă de altfel și expertiza efectuată în cauză.
În aceste condiții, instanța de fond nu putea legalmente să înlăture concluziile raportului de expertiză, doar în temeiul unor simple susțineri, ce nu apar fundamentate însă prin alte dovezi cu echivalență probatorie de natură a contrazice aceste constatări cu caracter științific.
Nu se pot reține nici criticile realizate la adresa acestui raport în condițiile în care în cauză au fost încuviințate obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de însăși recurentă (fila 208 dosar fond) și nu s-a solicitat eventual o contraexpertiză în cauză.
De altfel, nici expertul parte al recurentei-reclamante dl. expert nu a fost în măsură să determine prejudiciul concret suferit de recurentă și mijloacele de determinare a acestuia în contabilitatea recurentei.
Legal a înlăturat astfel Tribunalul susținerile recurentei cu privire la angajamentul scris al intimatului de a recupera o pierdere de 960 mc de agregate în anul 2003 prin creșterea eficienței în procesul de producție pe considerentul că declarația este dată în 19.03.2004, iar inventarul a fost realizat în 2005, deci evident nu vizează prejudiciul invocat prin acțiunea introductivă de instanță.
În consecință, prima instanță a pronunțat sentința atacată cu aplicarea corectă a normelor de drept substanțial incidente în cauză, respectiv cele privind răspunderea materială instituită în Codul muncii - art.270 și a Legii nr.22/1968, actualizată, modificată și completată.
Astfel, prezumția de culpă a intimatului pârât a fost combătută așa cum s-a mai arătat prin probatoriile încuviințate și administrate în cauză, ce au confirmat că nu există evidențe clare, precise privind materialele și bunurile societății recurente, în contabilitatea sa, evidențele faptice și scriptice anterioare și ulterioare inventarierii nu s-au efectuat prin măsurători cu aparatură adecvată, astfel că prejudiciul nu este cert, sub aspectul existenței și întinderii, pentru a determina angajarea răspunderii patrimoniale.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept substanțial incidente în cauză.
Curtea va constata însă că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă nu subzistă în cauză, întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, soluția din dispozitiv justificându-se prin considerentele aceleiași hotărâri; totodată hotărârea nu conține motive contradictorii.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la plata sumei de 5117 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă - SA B, împotriva sentinței civile nr.7087 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 16585/3/LM/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât .
Obligă recurenta - Concrete SA la plata sumei de 5117 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 04 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2.ex./25.06.2009
Jud.fond:;
;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
