Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4276/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2339/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4276/

Ședința publică de la 10.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy

JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ "DRUM DE " împotriva sentinței civile nr.1502/23.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7112/3/LM/200 în contradictoriu cu intimații-pârâți COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, SC . A FERATE SA, SC FILARET SA și SC ȘI CFR SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1502/23.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția necompetentei teritoriale.

A declinat competenta de soluționare privind pe reclamanții reprezentanți de Federația Națională Drum de în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Ferate CFR SA, SC . a Ferate SA, SC Filaret SA și SC și CFR SA in favoarea Tribunalului Prahova.

În considerente a reținut că potrivit art. 284 alin 2 Codul muncii, competenta teritoriala revine instanței in a cărei circumscripție se afla domiciliul sau reședința.

Aceasta dispoziție este una de ordine publica, astfel încât aplicarea ei nu poate fi eludata prin voința reclamanților, aceasta calitate revenind salariaților reprezentați prin Federația Naționala, conform art. 222 Codul muncii. Desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acțiunii si a altor drepturi procesuale nu poate înlătura caracterul de ordine publica a competentei teritoriale in materia litigiilor de munca, ceea ce interesează fiind domiciliul real al reclamanților.

Pentru aceste considerente, s-a admis excepția de necompetenta teritoriala si s-a declinat competenta de soluționare in favoarea Tribunalului Prahova

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Federația Națională "Drum de ", înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că în fapt, recurenta este semnatară a Contractelor Colective de Muncă a căror nerespectare a solicitat-o a se constata de către instanță.

Având în vedere calitatea de salariați ai membrilor ce alcătuiesc prezenta federație, a înaintat prezenta acțiune, împotriva intimaților. Astfel cum recurenta a semnat Contractele colective de muncă, negocierile cu intimatele purtându-se doar în B, unde toate părțile din prezentul dosar își au sediul principal, solicita ca și constatarea nerespectării Contractelor Colective de Muncă de către intimate, a se face la sediul subscrisei, în acest mod instanța neeludând prevederile legale prin care se stabilește competența teritorială exclusivă la sediul reclamantului (art.284 alin.2 Codul muncii ).

Prin soluționarea prezentei cauze, precum și a celorlalte care au fost declinate pentru necompetență teritorială, de către o singură instanță, se va păstra o practică unitară, fiind de notorietate faptul că în țară nu există o practică unitară.

De asemenea, recurenta aduce la cunoștință faptul că procedura de desfășurare a prezentei cauze în alt județ, iar nu în B, va fi foarte greoaie, deoarece toate actele ce se vor prezenta în instanță, atât de către recurentă cât și de către intimate, trebuie pregătite la sediul din B, sediile secundare din țară neavând în competență astfel de atribuții.

Federația Națională Drum de arată că este reclamantă în prezenta cauză, iar aspectul referitor la faptul că este reprezentant de membri săi, se concretizează prin acceptul acestora de a demara anumite proceduri în folosul lor. Toți salariații intimatelor, prezentați prin listele depuse la instanță, sunt membrii ai subscrisei. Deci membrii pentru care sunt solicitate aceste drepturi bănești formează prezenta federație. Aspect din care recurenta deduce că competența teritorială astfel cum art.284 alin.2 Cod impune, va fi stabilită după sediul recurentei.

Intimatii nu au formulat intampinare.

In recurs nu s-au administrat alte probe.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art.284 din Codul muncii, cererile având ca obiect soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența instanței competente material de la domiciliul sau reședința reclamantului.

Art. 284 din Codul muncii prevede in alineatul 1 ca judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă. Aceeași dispoziție legală, în alineatul 2, stabilește că cererile referitoare la asemenea litigii se adresează instanței competente în a cărei circumscripțiereclamantul își are domiciliul sau reședința,abrogând atât implicit cât și expres, potrivit art. 298 alin. 2 teza finală din Codul muncii,ca dispoziții contrare acestuia,prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999care stabileau competența de soluționare a conflictelor de drepturi în favoarea instanțelor judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Sub aspectul competenței materiale, competența soluționării cauzelor având ca obiect litigii de muncă aparține tribunalelor, potrivit prevederilor art. 2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă.

În vederea determinării competenței teritoriale exclusive, Legea a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenței, în sensul că reclamantul are alegerea între competența domiciliului sau reședinței, iar în cazul persoanelor juridice competența este atrasă de localitatea în care se află sediul acestora.

Or, din analiza cererii de chemare în judecată se constată faptul că reclamant în prezenta cauză nu este FEDERAȚIA NAȚIONALĂ "DRUM DE ", ci aceasta a formulat cererea în calitate dereprezentant legal a membrilor de sindicat indicați în listele aflate la dosarul cauzei, care acționează în numele și pentru membrii săi de sindicat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003.

Potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor, " organizațiile sindicaleapără drepturile membrilor lor,ce decurg din legislația muncii,statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expresdin partea celor în cauză.Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicalădacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.

Curtea mai reține și prevederile art. 67 alin. 1 din Codul d e procedură civilă,în conformitate cu care"părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar",coroborate cu cele ale art. 70 din Codul d e procedură civilă, din a cărui interpretare rezultă faptul că dreptul de reprezentare poate să izvorască din mandat (procură dată unui terț sau unui avocat) sau din lege.

Atât prevederea din norma specială (art. 28 din legea nr. 54/2003) cât și Codul d e procedură civilă, în art. 69, referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților (renunțarea la judecată, tranzacția), au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilorce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptului de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel reprezentat iar nu persoana reprezentantului.

De altfel, chiar textul art. 28 din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor, referindu-se la exercițiul dreptului de chemare în judecată și la actele de dispoziție, folosește expresiile "din partea celor în cauză"( mandatul)și "cel în cauză",expresii din care rezultă indubitabil căîn cauzăcalitatea de reclamanți o au membrii de sindicat iar nurganizațiile sindicale ce acționeazăîn numele membrilor lor.

O altă interpretare este absurdă și ar face inaplicabile prevederile din Codul d e procedură civilă și din legea specială referitoare la actele de dispoziție ale reclamantului, întrucât, nu s-ar vedea cum, salariatul care nu este el însuși reclamant în cauză se poate opune introducerii acțiunii sau poate renunța la judecată, astfel cum permit prevederile art. 28 alin. 2 teza finală din Legea nr. 54/2003.

În realitate, în cazul dat, organizația sindicală nu este ea însăși partea reclamantă în cauză, întrucât nu sunt în discuție drepturile saleci drepturile membrilor săi de sindicat, context în care titularii dreptului subiectiv cât și a dreptului la acțiune suntsalariațiiiar organizațiile sindicaleau doar calitatea de reprezentanți ai părților reclamante, cu singura diferență că în acest caz dreptul de reprezentare izvorăște din lege.

Or, indiferent de natura sau izvorul reprezentării, din convenție, lege sau dispoziție judecătorească, în cazul competenței instanței, atunci când aceasta este atrasă de domiciliul părților, se are în vedere întotdeauna domiciliul părții reprezentate iar nu a reprezentantului, textele din Codul d e procedură civilă și din legile speciale care instituie norme de competență referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului după caz, reprezentanții părților neputând determina instanța competentă.

De altfel ar fi și excesiv ca atunci când, în cazul unei judecăți, atât salariații - reclamanți cât și angajatorul - pârât audomiciliulsau după caz sediul în raza teritorială a aceluiași tribunal, acolo unde se găsesc și probele ce urmează a fi administrate și unde în principiu ar trebui să se facă executarea, context în care drepturile și interesele ambelor părți ar putea fi mai bine administrate de instanța de la domiciliul comun al părților iar părțile au și investit respectivul Tribunal cu soluționarea pricinii, aceasta să poată fi declinată pe motiv că reprezentantul părții are sediul pe raza teritorială a altui Tribunal

În acest context, cum în cazul de față reclamanții sunt membrii de sindicat indicați cu tabelele anexate, salariați în calitate de personal contractual în cadrul intimatelor, persoane care lucrează și au domiciliul după caz reședința în raza teritorială a Tribunalului Prahova, rezultă faptul că în cauză, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului Prahova, ca instanță de la domiciliul/reședința reclamanților.

Întrucât normele de competență în discuție instituie o competență teritorială exclusivă de la care nici părțile și nici instanța nu ar putea deroga, Curtea văzând și dispozițiile art. 158 alin. 3 și art. 159 alin. 3 cod procedură civilă, constata ca in mod legal instanta de fond a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova, instanța de la domiciliul reclamantilor competentă teritorial pentru soluționarea cauzei.

de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, recursul declarat de către recurenta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ "DRUM DE " împotriva sentinței civile nr.1502/23.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7112/3/LM/200 în contradictoriu cu intimații-pârâți COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, SC . A FERATE SA, SC FILARET SA și SC ȘI CFR SA, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./19.06.2009

Jud. fond:

.

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4276/2009. Curtea de Apel Bucuresti