Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 438/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 438
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Sport, împotriva Sentinței Civile nr. 1790/2008, pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea,văzând că prin actele procedurale depuse la dosar părțile au solicitat judecarea cauzei in lipsă, precum și faptul că nu mai sunt alte cereri și probe de administrat,constată încheiată cercetarea judecătorească și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului declarat in cauză reține următoarele.
Prin Sentința Civilă nr. 1790/2008, pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, a fost admisă in parte acțiunea reclamantei, in contradictoriu cu pârâta Sport L și-n consecință s-a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 3/16.01.2008, emisă de pârâtă, a fost obligată pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe postul avut anterior concedierii și să-i plătească drepturile salariale începând cu data concedierii și până la data reintegrării pe post, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Prin aceeași sentință judecătorească a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei sporul de 25% din salariul de bază pentru munca prestată pe timpul nopții și sporul de vechime de 5% din salariul de bază corespunzător perioadei lucrate în intervalul ianuarie 2005-16.01.2008, pretențiile reclamantei cu același obiect,aferente intervalului 23.02.2002-decembrie 2004, fiind respinse ca prescrise.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă ca muncitor necalificat, în baza contractului individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S cu nr. -/2000 până la 16.01.2008 când,prin Dispoziția pârâtei nr.3/2008, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, începând cu data de 6 februarie 2008, ca urmare a desființării postului.
In continuare,instanța de fond a reținut că, potrivit art.73 al.1 din Codul muncii, persoanele concediate în urma desființării postului beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar art.74 al.1 lit.b din același cod prevede că decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului.Totodată, art.76 din Codul muncii stipulează că nerespectarea procedurii prevăzute de lege atrage nulitatea absolută a concedierii.
Ori,în decizia pârâtei nr.3/16.01.2008 se arată că la 6 februarie 2008 încetează contractul de muncă al reclamantei, dată la care expiră preavizul la care aceasta avea dreptul conform legii,această dispoziție a deciziei de concediere fiind o prevedere generală a dreptului la preaviz, iar nu una concretă,așa cum prevede art.74 al.1 lit.b din Codul muncii.
Tribunalul a mai observat că pârâta nu a făcut dovada datei comunicării deciziei de concediere către reclamantă pentru a se putea verifica dacă aceasta a beneficiat în mod efectiv de întreaga perioadă legală de preaviz, așa încât decizia de concediere este nulă absolut, reclamanta având dreptul, potrivit art. 78 din Codul muncii, la reintegrarea pe postul avut anterior concedierii, la plata drepturilor salariale la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi fost concediată și la actualizarea acestor sume.
Cât privește sporurile solicitate de reclamantă, instanța de fond a apreciat, acordând eficiență depoziției martorei, audiată în cauză, că reclamanta a făcut dovada că a lucrat în 3 schimburi, inclusiv în schimbul de noapte. Cum potrivit art. 40 al.3 lit. d și e din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr.1116/30.01.2003,clauză contractuală preluată in contractele colective încheiate la nivel național pe anii următori, salariații au dreptul la sporul pentru vechimea în muncă de minim 5% pentru 3 ani vechime și la sporul pentru lucrul în timpul nopții de 25% din salariul de bază, Tribunalul a constatat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
În fine, in privința prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru drepturile salariale din perioada 23.02.2000-decembrie 2004, Tribunalul a dat eficiență practică normelor art.283 al.1 lit.c din Codul muncii,care prevăd că cererile pentru plata drepturilor salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta Sport, solicitând modificarea sentinței supusă reformării,in sensul respingerii cererii de chemare in judecată a reclamantei, așa cum a fost ea formulată in fața instanței de fond.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9/pr.civ., Curtea constată că ele au vizat in esență faptul că in mod eronat judecătorii fondului au dispus anularea dispoziției de concediere a reclamantei, făcând aplicarea art. 65 alin.1 din Codul muncii,care reglementează situația desfacerii contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
A mai susținut recurenta că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și asupra petitului având ca obiect sporul de noapte și cel de vechime, in contextul in care art. 41 alin2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 dispune că sporurile nu se pot acorda decât la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse in salariul de bază.
Reclamanta intimată nu s-a prezentat la proces și nu a depus întâmpinare,cu toate că a fost citată cu această mențiune de instanța de recurs.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate,precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin1 și art. 304 ind. 1/pr.civ.,Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente.
Așa cum corect a reținut Tribunalul, reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă ca muncitor necalificat, în baza contractului individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă C-S cu nr. -/2000 până la 16.01.2008 când,prin Dispoziția pârâtei nr.3/2008, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, începând cu data de 6 februarie 2008. In conținutul deciziei contestate se menționează, in dreptul rubricii destinată temeiului juridic al încetării contractului individual de muncă,art. 65 alin1 din Codul muncii,potrivit căruiaconcedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
In aceste circumstanțe,chiar dacă argumentarea in fapt a considerentelor care au determinat angajatorul să ia măsura încetării unilaterale a raportului individual de muncă cu reclamanta lipsește din conținutul deciziei contestate,nu i se poate reproșa instanței de fond că,in analiza exigențelor legale de formă pe care trebuie să le îndeplinească decizia de concediere,s-a raportat la normele imperative ale art. 73 al.1 și 74 din Codul muncii, referitoare la termenul de preaviz. Aceste norme sunt cuprinse in Secțiunea a 6-a a Legii nr. 53/2003,iar aplicabilitatea lor pentru ipoteza încetării contractului individual de muncă din motive fără legătură cu persoana salariatului - adică art. 65 alin1- este expres stipulată prin art. 73 alin1 din actul normativ in discuție. Tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor ale art.73 al.1 și 74 din Codul muncii, iar motivul de recurs al pârâtei nu este întemeiat.
Referitor la soluția Tribunalului d e acordare a sporului pentru munca de noapte și cel pentru vechimea in muncă, instanța de recurs apreciază că pârâta nu poate invoca,cu succes prevederile art. 41 alin 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 care dispun că sporurile nu se pot acorda decât la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse in salariul de bază,câtă vreme nu a făcut dovada existenței vreunei clauze convenționale exprese in contractul individual de muncă,ori in cel colectiv la nivel de unitate cu privire la includerea sporurilor cuvenite prin lege in salariul de bază al reclamantei.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse, in temeiul art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ.,Curtea va respinge recursul pârâtei,cu consecința evidentă a menținerii sentinței de fond, considerată a fi legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Sport, împotriva sentinței civile nr. 1790/2008, pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /08.04. 2009
Tehnored. / 08.04.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul C-
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean
