Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 45
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Cristian Duță Vicepreședinte Instanță
Asistent judiciar -- -
Asistent judiciar -Augusta
Grefier -
xxx
Pe rol judecarea acțiunii formulate de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Prin acțiunea înregistrată la TRIBUNALUL MEHEDINȚI, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL MEHEDINȚI și Curtea de APEL CRAIOVA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata către reclamanți a sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioadele 15 iulie 2001 - 1 aprilie 2004 și 1 februarie 2007 la zi și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
In motivare arată că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, text de lege ce a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
OG nr. 83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii din 2003, "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art. 72 pct. 3 lit."h și l" din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: (h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, Ministerului Public și Curții de conturi; (l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială.
Or, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuia reglementat numai prin lege organică.
In concret, OG nr. 83/2000 abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr. 24/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și Legea nr. 50/1996 privind salarizarea magistraților) încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - ordonanța - nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
Sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, a fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin.2 și 53 din Constituția României, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
La data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizat ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
de suprasolicitare este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit și cu sarcini de mare diversitate, menținute timp îndelungat, activități profesionale excesive, lipsa relaxării, odihnă insuficientă, nerespectarea termenelor limită, coordonate care sunt specifice și activităților unui magistrat, a cărui muncă este suprasolicitantă, cu sarcini imense, menținute timp îndelungat, fără o odihnă suficientă, fapt ce a determinat legiuitorul din 1996 să aibă în vedere o formă de remunerare, respectiv sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare psihică reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, drept câștigat și neconstituțional abrogat de OG nr. 83/2000.
TRIBUNALUL MEHEDINȚI, prin încheierea din 1 iunie 2008, scos cauza de pe rol și înaintat- Curții de APEL CRAIOVA, pentru competentă soluționare.
Examinând acțiunea, Curtea o găsește fondată în parte și o va admite pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de judecători iar la data de 14 aprilie 2008 au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada 15 iulie 2001 - 1 aprilie 2004 și 1 februarie 2007 la zi și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății.
În art.47 din Legea nr. 50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților precum și personalul auxiliar în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. pct.42 din Ordonanța Guvernului nr. nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Acest spor, însă a fost prevăzut și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, care prevedea în art. 81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, Guvernul a fost abilitat, conform Legii nr. 125/2000, să adopte, să modifice sau să completeze acte normative, activitatea de legiferare intrând în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Art.4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție". De asemenea, în această lege sunt definite atât instituția modificării, completării cât și abrogării unui act normativ, ale căror efecte juridice sunt diferite.
Astfel, instanța constată că prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr.24/2000 și cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 ( art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Ca urmare, neregularitatea modului în care au fost adoptate face inaplicabile normele de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 iar, în lipsa unei abrogări exprese, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice. Astfel, drepturile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin în continuare categoriilor profesionale la care se referă acest act normativ.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 al. 3 cod procedură civilă.
În raport de aceste considerente instanța constată că cererea reclamanților privind acordarea drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% este întemeiată în parte.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța reține că expertul a calculat diferențele de drepturi bănești între indemnizațiile acordate reclamanților și cele cuvenite prin aplicarea sporului de 50%, începând cu data de 25 aprilie 2008 și în continuare actualizate cu indicele de inflație,
În acest sens, instanța constată că reclamații nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, astfel că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de 50% în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data calculării sumelor de către expert.
Conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, ce constau în dobânda legală.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea reclamanților si să oblige pârâții să plătească acestora sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % începând cu data de 25 aprilie 2008 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație.
Conform art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator .
Conform art. 166 alin.1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin decizia nr. 21/ 10 martie 2008 Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință,dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost în vigoare în tot acest timp iar reclamanții aveau posibilitatea să formuleze acțiune prin care să solicite plata acestui spor.
Astfel că dreptul la acțiune s-a născut la data la care debitorii obligației nu au mai plătit acest spor și trebuia exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit "e" Codul muncii și art.166 Codul muncii.
Acest termen a fost depășit în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată deoarece de la data de 15 iulie 2001, respectiv 01 aprilie 2004 până la data de 14 aprilie 2008 (data introducerii acțiunii), au trecut mai mult de 3 ani, și în consecință instanța urmează să respingă acțiunea ca fiind prescrisă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și cu considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, cu domiciliul ales la TRIBUNALUL MEHEDINȚI cu sediul în Dr. Tr. -, împotriva pârâților Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sect. 5, TRIBUNALUL MEHEDINȚI cu sediul în Dr. Tr. - și Curtea de APEL CRAIOVA, Bd. - nr. 4,
Obligă pârâții către reclamanți la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1 februarie 2007 și în continuare, actualizat conform indicelui de inflație la data plății efective.
Respinge petitul privind perioada 15 iulie 2001 - 1 aprilie 2004, ca prescris.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, Augusta | ||
Grefier, |
Red. Jud.
Ex. 9/IE/29.10.2008
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Cristian Duță