Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4904/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1994/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4904/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
***************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți:, B, G, (), I, și, împotriva sentinței civile nr.913 din data de 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.559/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, C, (), Pascut -, și și cu intimații-pârâți: Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenții-reclamanți:, B, G, (), I, și, intimații-reclamanți:, C, (), Pascut -, și și intimații-pârâți: Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenții-reclamanți, prin cererea intitulată "Completare la motivele de recurs", aflată la fila 60 din dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea constată la acest termen faptul că, la fond, cererea de chemare în judecată a fost formulată de un număr de 38 de reclamanți, din care doar 25 au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 913 din data de 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.559/C/2008), aspect ce rezultă atât din petitul cererii de recurs, cât și din tabelul cu semnături anexat acesteia.
În raport de acest aspect, se apreciază că din eroare toți reclamanții au primit calitatea de recurenți, astfel, că această calitate o au doar 25 dintre persoanele ce se regăsesc în petitul cererii de recurs - fila 3 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție - și în tabelul menționat, restul având calitatea de intimați-reclamanți.
În ceea ce privește cererea de completare a motivelor de recurs, aflată la fila 60 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care este semnată de toți reclamanții de la fond, fără a mai fi menționați în petit, dar regăsindu-se tabelul cu semnături, Curtea apreciază că prin aceasta se tinde nu la completarea motivelor de recurs deja formulate în cauză, ci la formularea a noi motive de recurs.
Așa fiind, dată fiind data de 05.02.2009, constată că această completare este formulată tardiv, nefiind de natură a modifica cererea inițială de recurs.
Curtea, constatând că, în cauză, recurenții-reclamanți, prin motivele de recurs formulate, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.91 din data de 28.05.2008, pronunțată în dosarul - (număr în format vechi 559/C/2008), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada iulie 2001 - iulie 2004, invocată din oficiu.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu.
A admis, în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții:, B, G, (), I, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București.
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna august 2004 și în continuare, până la abrogarea dispoziției legale ce a instituit acest spor sau pierderea calității de personal auxiliar de specialitate, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins acțiunea reclamanților pentru perioada iulie 2001 - iulie 2004, ca fiind prescrisă.
A respins acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit cărora instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamanților, invocată din oficiu, excepție pe care a admis-o, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani"dacă nu există alte prevederi legale derogatorii",precum și că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii (adoptat prin Legea nr. 53/2003), cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate"în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
De asemenea, a mai avut în vedere și dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora:"Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, s-a apreciat că aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Față de aceste prevederi legale, s-a reținut că, în speța de față dreptul subiectiv este legal valorificat începând cu luna iulie 2004, astfel că, pe cale de consecință, dreptul material la acțiune s-a prescris pentru reclamanți în ceea ce privește perioada iulie 2001- iulie 2004.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a considerat că acest pârât nu are calitate procesuală în prezentul litigiu de muncă, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 282 din Codul muncii, în acest tip de litigii nu pot fi părți decât angajatorii, salariații, patronatul etc. Astfel, a constatat că, în speță, Ministerul Economiei și Finanțelor este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia.
De asemenea, a apreciat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții și ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite (cum este Ministerul Justiției) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să facă o plată pentru salariile altor instituții.
Pentru acest motiv, prima instanță a respins acțiunea reclamanților, față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, după cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în speța dedusă judecății tema pretențiilor și probațiunii vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru reclamanți, în calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate.
Astfel, a avut în vedere dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, potrivit cărora: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.".
Ulterior, prin dispozițiile art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.".
A reținut că fiind caracterizat, în mod indubitabil, într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică constituieunbun,în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Ca urmare, pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind"un bun"în sensul practicii, așa cum rezultă și din hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
În concluzie, a mai reținut prima instanță, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), deciun bunîn sensul primei fraze a art. 1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art. 20 alin 2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie prin abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost încălcat dreptul reclamanților la bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Instanța a mai reținut și faptul că, la data stabiliri acestui drept în temeiul dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
A constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată și prin prisma dispozițiilor Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 a Înaltei Curții de Casației și Justiției, raportate la cele ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată, de către instanța supremă, în favoarea reclamanților.
Împotriva sus-menționatei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanții:, B, G, (), I, și.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți susțin că în mod greșit tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 2001- 2004.
Astfel, arată, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Invocă și dispozițiile art. 295 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora dispozițiile acestui Cod se completează cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile.
Astfel, recurenții-reclamanți susțin că, întrucât Codul muncii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune, se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Mai invocă și dispozițiile art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora:"Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune"iar potrivit dispozițiilor art. 1886 din Codul Civil: "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere.".
Susțin că, evident, pur teoretic, dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate.
Așadar, arată recurenții-reclamanți, a susține că, în vederea prezervării drepturilor noastre, avem obligația la acțiune atunci când a apărut actul normativ care abrogă în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, înseamnă a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abrogă expres anumite drepturi.
Prin urmare, susțin că nu se poate accepta afirmația că ei, recurenții-reclamanți, ar fi fost neglijenți în valorificarea drepturilor lor - idee subliniată de faptul că, prin deciziile nr.36/2007 și nr.21/2008, pronunțate de în soluționarea recursurilor în interesul legii, nu se recunoaște dreptul, ci doar se constată faptul că OG nr. 83/2000 a fost adoptată cu nerespectarea, de către Guvern, a legii acesta prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel, se precizează: "Prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total nici parțial. În acest fel, prin emiterea OG nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul Românei, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României.".
Recurenții-reclamanți susțin și că, astfel, culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului, ci aceasta aparține organelor statului, în adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale egale și legitime, pe care le-ar fi obținut, în lipsa acestei culpe a statului, cu privire la legiferare.
Nu indică temeiurile de drept ale cererii lor de recurs.
Prin întâmpinarea formulată (filele 2 și 3 din dosarul de recurs înregistrat la. sub nr-), intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților () solicită respingerea recursului, ca nefondat, susținând că, în ceea ce privește perioada anterioară lunii iulie 2004, inclusiv, dreptul material la acțiune al recurenților-reclamanți s-a prescris.
În susținerea afirmației de mai sus, intimatul-pârât invocă dispozițiile art.1 alin.1 și art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, precum și pe cele ale art.166 din Codul muncii (Legea nr.53/2003).
Totodată, mai invocă și Decizia nr.21/11.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, arătând că în cuprinsul acesteia nu s-a stabilit un termen de la care a început să curgă prescripția (cum s-a făcut, de exemplu, prin Decizia nr.23/12.12.2005), astfel că începutul cursului prescripției trebuie să se determine potrivit prevederilor Decretului nr.167/1958 și dispozițiilor art.283 din Codul muncii.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenții-reclamanți nu au indicat temeiurile juridice ale cererii lor de recurs, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza prezentul recurs prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține următoarele:
Prin motivele de recurs formulate, în esență, recurenții-reclamanți își exprimă nemulțumirea față de faptul că instanța de fond a apreciat că dreptul lor la acțiune s-a prescris pentru pretențiile aferente perioadei iulie 2001 - iulie 2004 și, în consecință, le-a respins acțiunea, sub acest aspect, acordându-le sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând abia cu luna august 2004 și în continuare, până la abrogarea dispoziției legale ce a instituit acest spor sau pierderea calității de personal auxiliar de specialitate.
Așadar, problema care se pune în speță este cea a prescripției, respectiv dacă este sau nu este prescris dreptul material la acțiune al reclamanților, referitor la pretențiile ce privesc perioada anterioară lunii iulie 2004, inclusiv.
În legătură cu acest aspect, Curtea apreciază că sunt aplicabile în prezenta cauză prevederile art.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora:
"Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă."
Prin prevederile art. 3 din actul normativ sus-menționat este reglementat termenul general de prescripție. Astfel, se prevede că:
"Termenul prescripției este de 3 ani-.".
Conform dispozițiilor art. 7 alin.1 din același decret:
"Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.".
Dată fiind natura acestei cauze - conflict de muncă - dispozițiile legale suscitate se coroborează cu dispozițiile Codului muncii.
Ca urmare sunt aplicabile, în speță și dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003), potrivit cărora:
"(1)Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilorse prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, situat în apitolul I -"Dispoziții generale"al Titlului XII -"Jurisdicția muncii":
"(1)Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
- c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri către salariat, precum și in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; -.".
Față de dispozițiile legale sus-citate, Curtea apreciază că, în ceea ce privește perioada anterioară lunii iulie 2004, inclusiv, dreptul material la acțiune al recurenților-reclamanți este prescris, aspect ce a fost reținut, în mod corect și de către instanța de fond.
Ca urmare, în mod justificat prima instanță a dispus ca plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, să se efectueze începând cu luna august 2004 și în continuare.
Cât privește cererea de completare a motivelor de recurs, depusă la dosar la data de 05.02.2009 (aflată la filele 60 - 61 din dosarul nr- al ), Curtea s-a pronunțat cu privire la aceasta în ședința publică din data de 30.06.2009, apreciind că această completare este formulată tardiv, nefiind de natură a modifica cererea inițială de recurs. În acest sens Curtea a reținut că prin cererea respectivă se tinde nu la completarea motivelor de recurs deja formulate în cauză, ci la formularea a noi motive de recurs, după expirarea termenului legal de recurs. Aceste aspecte au fost consemnate în practicaua prezentei decizii.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți:, B, G, (), I, și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți:, B, G, (), I, și, împotriva sentinței civile nr.913 din data de 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (număr în format vechi 559/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, C, (), Pascut -, și și cu intimații-pârâți: Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
red: / tehnored:
2 ex. / 08.09.2009
Jud. fond: dr.;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
