Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4909/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2942/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4909/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.2248 din data de 20.12.2007, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Civilă Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4764/007), în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - spor 15%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care înE.ză Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2248/20.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și a respins acțiunea formulată de reclamanta față de aceste părți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, și Tribunalul Teleorman.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman să plătească reclamantei drepturile bănești cuvenite și neachitatE, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 01.10.2004 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, în raport cu perioada la care este îndreptățită, suma urmând a fi actualizata cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei privind acordarea drepturilor susmenționate.
A respins, ca nefondată, cererea reclamantei, privind plata pe viitor a drepturilor bănești pretinse cu titlu de spor de confidențialitate, obligarea ca la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a hotărârii, să fie inclusă în buget și suma acordată reclamantei, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
În considerente a reținut că reclamanta îndeplinește funcția de judecător în cadrul Judecătoriei de Vede, solicitând prin prezenta acțiune plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15%.
Examinând cu prioritate excepția invocată în cauză de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a lipsei calității sale procesuale pasive, Tribunalul a admis-o, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de titular al raportului juridic dedus judecății sub aspect pasiv, obiectul acțiunii fiind plata unor drepturi de natură salarială.
Referitor la excepția invocată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a lipsei calității sale procesuale pasive, și aceasta a fost admisă, cu motivarea că acesta are atribuții în stabilirea caracterului discriminatoriu al faptei, neputând avea calitatea de pârât.
Ca atare, s-a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În virtutea funcției, reclamanta intră în contact cu documente clasificate, asemenea ofițerilor de poliție, funcționarilor publici, etc, categorii profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 s-a acordat personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională un spor de confidențialitate de 15%, în legătură cu informațiile clasificate.
Instituirea sporului de confidențialitate în favoarea categoriei de salariați anterior menționați, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat, care rezidă într-o inegalitate în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se, astfel, discriminare.
Măsura nu este obiectiv justificată, încălcându-se flagrant art.20 din Constituția României, art.6 alin.2 din Codul muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și o serie întreagă de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale (Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Carta social-europeană revizuită).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art.14 privind interzicerea discriminării a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În același sens, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a stabilit că, "un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice".
Atâta timp cât reclamanta are obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu un astfel de caracter, exceptarea sa de la plata sporului de confidențialitate este evident discriminatorie.
Ca atare, în baza textelor legale anterior menționate, precum și a prevederilor OG nr.137/2000, Legii nr.656/2002 și OG nr.19/2006, a obligat pârâții Ministerului Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalului Teleorman să plătească reclamantei drepturile restante reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 1 octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, iar în acoperirii efective și integrale a prejudiciului cauzat, drepturile vor fi actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
În temeiul art.6 alin.1 din Decretul 92/1976 instanța a obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâților în solidar la includerea în bugetul de stat a sumelor solicitate, aceasta a fost respinsă ca nefondată, pârâții neavând atribuții în acest sens.
De asemenea, nu poate fi primită cererea de plată a sporului solicitat și pentru viitor, întrucât presupusul prejudiciu nu este lichid, cert și exigibil.
Totodată, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata
cheltuielilor de judecată, nefăcându-se dovada acestora.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministereul Justiției, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, ulterior înregistrări sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar. Recurentul solicită instanței să observe că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru judecători.
De asemenea, în ceea ce privește reținerea discriminării arată că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme care sunt: "exercitarea următoarelor drepturi - art. 1 alin. 2", "exercitarea drepturilor enunțate - art.1 alin. 32, restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 alin.1, "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu poate fi vorba de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Acordarea prin hotărârea pronunțată de către instanța de fond a unui spor de confidențialitate înseamnă că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă după cum urmează:
Recurentul solicită instanței să constate că în cazul neacordării sporului de confidențialitate judecătorilor, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
În speță, nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate, judecătorilor.
Recurentul a învederat că art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu, protocoalele adiționale la această convenție, ratificata de România prin Legea 30/1994, statuează că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Iar art. 16 din Constituție prevede la alin 1 că "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări"
Însă, pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezenta recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători:
- nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare;
- nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație", astfel că nu poate fi aplicat în speța câtă vreme nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate;
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat in jurisprudența sa, "nu au o existență independentă, întrucât au efect doar in relație cu drepturile si libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", or, dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în hotărârea 232/29.08 2007, a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Recurentul arată că instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin 3 din OG nr.137 care prevede că "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Recurentul solicită instanței să constate că actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare in judecată și instanța de fond în sentința atacată cu prezentul recurs, reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc.) și nu exista nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi judecătorilor.
În concluzie, recurentul a apreciat că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între judecători și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru că, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituționala prin decizii, "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă."
De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări."
Față de cele expuse, recurentul solicită instanței de recurs să constate că pretențiile intimatei-reclamante sunt neîntemeiate, iar soluția Tribunalului Teleorman, materializată în sentința civilă 2248/20.12.2007
este vădit nelegală.
Cercetând recursul declarat, Curtea constată că acesta este nefondat.
Se constată așadar că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, rap. la art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut.
În considerentele deciziei s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. f) din Codul muncii arată că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art. 36 alin. 3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul deontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/06.05.2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobate prin Hotărârea nr. 145/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/05.05.2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze care au fost sesizate parchetului.
Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din OG nr. 6/2007privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din Cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrări Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor care lucrează cu cifru (art. 15 din OG nr. 64/2006), persoanele din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ( art. 13 din OUG nr. 57/2000, astfel cum a fost modificat prin OG nr. 9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002), personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din OUG nr. 123/2003 și art. 13 din OG nr. 10/2007).
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Acest spor nu este prevăzut de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (OUG nr. 27/2006, aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007), cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (OG nr. 8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secretele de stat și secretele de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât nu s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Însă, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare principiul egalității între cetățeni al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atragere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE. Privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunității Europene nr. /19.07.2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. /02.12.2000.
Aplicate la problema care interesează, actele normative menționate impun concluzia că sporul la salariu (indemnizația de bază), trebuie să fie acordat tuturor salariaților, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporului respectiv.
Potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzută de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, iar despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În consecință, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de confidențialitate pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins, prin urmare, apreciat în limita criticilor formulate, care contestă îndreptățirea reclamanților-intimați de a-l primi, recursul Ministerului Justiției este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
În fine, se reține că nici decizia Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, rezultat din aceea că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, nu legitimează o soluție diferită.
Astfel, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale se statuează expres că aceasta nu produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Prin urmare, decizia, obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale care, în virtutea valabilității "ex nunc", nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile publice implicate în conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.2248 din data de 20.12.2007, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Civilă Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4764/007), în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./01.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
