Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 5/2010-
Ședința publică din 11 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Toader Felicia | - - | - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel |
- - | - JUDECĂTOR 3: Măduța Doina | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate derecurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O- județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B și cu intimații pârâți CURTEA DE APEL Oradea, TRIBUNALUL Bihor, ambii cu sediul în O parc nr. 10 județul B,împotriva sentinței civile nr. 1002/LM/2009 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1002/LM/2009 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL Bihor, CURTEA DE APEL Oradea, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 01 februarie 2009 până la zi și pentru viitor, actualizate cu indicii de inflație la data plății.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății drepturilor sus - menționate.
A fost respins capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut".
Reclamanta este judecător la udecătoria Oradea.
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea textului de lege mai sus evocat, în raport de prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că rezultă fără echivoc faptul că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Prin urmare, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiileart. 107alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar în ipoteza adoptării unei soluții contrare în acest recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilorart. 329din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
În ceea ce privește noțiunea de "discriminare", Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
Astfel, a adopta soluția contrară în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept. Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilorart. 16alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernuluinr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional laConvențiaeuropeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme.
Având în vedere că instanța nu stabilește salarizarea reclamantei, a fost respins capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul său de muncă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și reclamanți, ci avându-se în vedere că acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții, Ministerul Justiției dispunând de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin recursul formulat, a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și respingerea acțiunii față de acest pârât.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul că, potrivit prevederilor articolului 28 literele a și e din Legea nr. 500/2002, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite, respectiv propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Subliniază recurenta că, întrucât în speță raporturi juridice de muncă s-au stabilit între reclamantă și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, care are atribuții în ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, acesta nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.
De asemenea, arată că atât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cât și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În susținerea recursului, recurenta a invocat decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care aceasta a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și -+Guvernul României pe de altă parte.
Prin recursul declarat, recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Un prim motiv de recurs invocat în cauză de acest recurent este cel prevăzut de articolul 304 punctul 4 Cod de procedură civilă, instanța, prin hotărârea dată, depășind atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, arată că prima instanță a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, dovadă fiind Decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Guvernul României pe de altă parte.
Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Cu privire la acest motiv se arată că în mod eronat instanța de fond a dispus obligarea MINISTERULUI JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR la plata sporului de 50% actualizat cu indicele de inflație, în condițiile în care, potrivit articolului 1088 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și nu sunt debite decât din ziua chemării în judecată.
Prin urmare, consideră recurentul că reclamanta ar fi putut pretinde, drept echivalent al prejudiciului produs prin întârziere, numai dobânda legală iar nu actualizarea sumelor.
Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate, instanța constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed.
Astfel, criticile recurentului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE axate pe problema lipsei calității procesuale pasive sunt neîntemeiate, sens în care vor fi avute în vedere prevederile Legii nr. 500/2002, a HG nr. 208/2005 și a HG nr. 386/2007, potrivit cărora MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Astfel, rolul MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetar de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete.
Ori, în aceste condiții, nu se poate susține că MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu ar avea calitate procesuală în cauză, calitate care de altfel este justificată și prin dispozițiile articolului 1 din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Prin urmare, cum MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE îi revine sarcina de a vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți, nu se poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă în speță raporturi juridice de muncă există doar între reclamantă și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, criticile sale urmând a fi astfel înlăturate.
Nici criticile recurentului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, încadrate în articolul 304 punctul 4 Cod de procedură civilă și articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, nu sunt fondate.
Astfel, într-adevăr, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri.
Însă, din considerentele acestei decizii, se reține faptul că pe baza acesteia nu se poate exercita o cale de atac ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești, decizia neputând produce efecte cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor conferite de articolul 329 Cod de procedură civilă.
Ca urmare, aceasta neputând avea efecte asupra deciziilor pronunțate în interesul legii anterior datei la care s-a constatat conflictul, decizia nr. 21 din 10 martie 2008 dată de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor articolului 47 din Legea nr. 50/1996, pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția, nu poate fi înlăturată.
Mai mult de atât, este de subliniat și faptul că la data promovării prezentei acțiuni, reclamanta, raportat la practica în materie, la recursul în interesul legii anterior menționat, avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul articolului 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar dacă s-ar fi dispus altfel i s-ar fi încălcat acest drept.
De asemenea, s-ar ajunge la o situație de discriminare a reclamanților care au promovat acțiuni ulterior pronunțării deciziei față de cei care au obținut hotărâri judecătorești având același obiect anterior acestei date, ceea ce ar contraveni articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exemplificative în acest sens fiind cauzele Beian / României, / României
Prin urmare, dacă am aplica decizia Curții Constituționale invocată de ambii recurenți, ar apărea conflictul cu normele din Convenție, ceea ce impune, potrivit articolului 20 aliniatul 2 din Constituția României, prioritate normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, astfel cum prevede articolul 11 aliniatul 2 din legea fundamentală.
Nefondate se constată a fi și criticile referitoare la dispoziția de actualizare a sumelor recunoscute în favoarea reclamantei prin hotărârea recurată.
Astfel, prin reactualizarea sumelor, instanța nu a făcut altceva decât să acopere prejudiciul efectiv suferit, ca urmare a devalorizării monedei naționale determinată de procesul inflaționist, suma reactualizată nefiind de natură să acopere pierderea suferită prin executarea cu întârziere a obligației, pentru care într-adevăr s-ar datora dobânda legală din ziua chemării în judecată, potrivit articolului 1088 Cod civil.
Față de aceste aspecte, criticile ambilor recurenți fiind nefondate, în temeiul articolului 312 Cod de procedură civilă se vor respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondate recursurile civiledeclarate derecurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O- județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B și cu intimații pârâți CURTEA DE APEL Oradea, TRIBUNALUL Bihor, ambii cu sediul în O parc nr. 10 județul B,împotriva sentinței civile nr. 1002/LM/2009 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
decizie: MD/22.01.2010
Complet fond:,
în 2 ex.: ID/29.01.2010
6 comunicări:
1.MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B sector 5-,
2.DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în O- județul B,
3.MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B sector 5-,
4.-,cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B
5.CURTEA DE APEL Oradea,
6.TRIBUNALUL Bihor,ambii cu sediul în O parc nr. 10 județul B,
Președinte:Toader FeliciaJudecători:Toader Felicia, Pantea Viorel, Măduța Doina
