Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 3/2010-

Ședința publică din 11 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Toader Felicia

- -

- JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- -

- JUDECĂTOR 3: Măduța Doina

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate derecurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O- județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimata pârât CURTEA DE APEL Oradea, cu sediul în O parc nr. 10 județul B, cu intimații reclamanți, și cu intimatul intervenient, toți cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B,împotriva sentinței civile nr. 1017/LM/2009 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1017/LM/2009 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Economiei și Finanțelor

Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți și intervenient a drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data 03 februarie 2007 și pentru viitor, actualizate cu indicii de inflație la data plății.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut".

În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, judecătorilor procurorilor si personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispozițiile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, art. 15 din nr.OG 6/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 modificată și completată și ale art. 13 din nr.OUG 57/2000 modificată prin nr.OG 9/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta este neîntemeiată,urmând a fi respinsă, având în vedere că, potrivit articolului 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.

Pe de altă parte, drepturile salariale solicitate de către reclamanți și intervenient, nu pot fi plătite decât în măsura în care pârâtul va aloca sumele necesare plății acestora.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților și intervenientului, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și aceștia, ci, avându-se în vedere că, acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, este cel care trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții,iar Ministerul Justiției dispune de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.

Recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin recursul formulat, a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și respingerea acțiunii față de acest pârât.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul că, potrivit prevederilor articolului 28 literele a și e din Legea nr. 500/2002, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite, respectiv propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.

Subliniază recurenta că, întrucât în speță raporturi juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, care are atribuții în ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, acesta nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.

De asemenea, arată că atât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cât și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

În susținerea recursului, recurenta a invocat decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care aceasta a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte.

Prin recursul declarat, recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Un prim motiv de recurs invocat în cauză de acest recurent este cel prevăzut de articolul 304 punctul 4 Cod de procedură civilă, instanța, prin hotărârea dată, depășind atribuțiile puterii judecătorești.

În acest sens, arată că prima instanță a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, dovadă fiind Decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Guvernul României pe de altă parte.

Al doilea motiv de recurs invocat de recurent este cel prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă.

În acesta se arată că funcția de șofer a fost calificată ca fiind conexă personalului auxiliar de specialitate prin articolul 1 punctul 3 aliniatul 3 din Legea nr. 17/2006, dispoziție ce a intrat în vigoare la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare (OG nr. 8/2007).

Mai arată că legea specială privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate este OG nr. 8/2007, iar până la intrarea în vigoare a acestui act normativ șoferii nu aveau calitatea de personal conex.

Mai arată că OG nr. 8/2007 nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de 50%.

De asemenea, subliniază că decizia nr. 21/10.03.2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut în vedere categoria personalului conex, respectiv a șoferilor.

Deși legal citați, intimații reclamanți și intimatul intervenient nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține poziția.

Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate, instanța constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

Astfel, criticile recurentului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE axate pe problema lipsei calității procesuale pasive sunt neîntemeiate, sens în care vor fi avute în vedere prevederile Legii nr. 500/2002, a HG nr. 208/2005 și a HG nr. 386/2007, potrivit cărora MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Astfel, rolul MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetar de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete.

Ori, în aceste condiții, nu se poate susține că MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu ar avea calitate procesuală în cauză, calitate care de altfel este justificată și prin dispozițiile articolului 1 din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.

Prin urmare, cum MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE îi revine sarcina de a vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți, nu se poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă în speță raporturi juridice de muncă există doar între reclamanți și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, criticile sale urmând a fi astfel înlăturate.

Nici criticile recurentului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, încadrate în articolul 304 punctul 4 Cod de procedură civilă și articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, nu sunt fondate.

Astfel, într-adevăr, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri.

Însă, din considerentele acestei decizii, se reține faptul că pe baza acesteia nu se poate exercita o cale de atac ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești, decizia neputând produce efecte cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor conferite de articolul 329 Cod de procedură civilă.

Ca urmare, aceasta neputând avea efecte asupra deciziilor pronunțate în interesul legii anterior datei la care s-a constatat conflictul, decizia nr. 21 din 10 martie 2008 dată de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor articolului 47 din Legea nr. 50/1996, pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția, nu poate fi înlăturată.

Mai mult de atât, este de subliniat și faptul că la data promovării prezentei acțiuni, reclamanții, raportat la practica în materie, la recursul în interesul legii anterior menționat, aveau legitimă de dobândire a unui bun în sensul articolului 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar dacă s-ar fi dispus altfel li s-ar fi încălcat acest drept.

De asemenea, s-ar ajunge la o situație de discriminare a reclamanților care au promovat acțiuni ulterior pronunțării deciziei față de cei care au obținut hotărâri judecătorești având același obiect anterior acestei date, ceea ce ar contraveni articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exemplificative în acest sens fiind cauzele / României, / României

Prin urmare, dacă am aplica decizia Curții Constituționale invocată de ambii recurenți, ar apărea conflictul cu normele din Convenție, ceea ce impune, potrivit articolului 20 aliniatul 2 din Constituția României, prioritate normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, astfel cum prevede articolul 11 aliniatul 2 din legea fundamentală.

Nefondate se constată a fi și criticile recurentului prin care se susține că OG nr. 8/2007 nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și, prin urmare, reclamanții nu pot beneficia de acest spor de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

În acest sens, este de precizat că decizia în interesul legii nr. 21 din 10 martie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit îndreptățirea magistraților și a personalului auxiliar la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor, este ulterioară actului normativ invocat de recurent și a avut în vedere întreaga reglementare, inclusiv actul normativ menționat.

De asemenea, nu poate fi acceptată nici susținerea recurentului cum că reclamanții nu pot beneficia de acest spor întrucât decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu include și categoria personalului conex.

Astfel, articolul 4 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, este cel prevăzut de articolul 3, incluzând deci în această categorie și personalul conex, altfel s-ar fi menționat doar categoria celor cuprinși în articolul 3 aliniatul 1.

Mai mult, în OG nr. 8/2007, la articolul 1 s-a prevăzut că se reglementează drepturile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, cum este definit la articolul 3 din Legea nr. 567/2004, deci incluzând în această categorie și personalul conex, nu doar cei cu funcțiile stabilite la aliniatul 1, sens în care în sprijinul celor expuse este anexa nr. I privind coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, care la punctele 13-15 includ în categoria personalului auxiliar de specialitate - șoferul, agentul procedural și aprodul.

Criticile ambilor recurenți fiind prin urmare nefondate, în temeiul articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondate recursurile civiledeclarate derecurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O- județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimata pârât CURTEA DE APEL Oradea, cu sediul în O parc nr. 10 județul B, cu intimații reclamanți, și cu intimatul intervenient, toți cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B,împotriva sentinței civile nr. 1017/LM/2009 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 11 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

decizie: MD/22.01.2010

Complet fond:,

în 2 ex.: /29.01.2010

8 comunicări:

1.MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B sector 5-

2.DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în O- județul B,

3.MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B sector 5-,

4.CURTEA DE APEL Oradea,cu sediul în O parc nr. 10 județul B,

5.,

6.,

7.

8.,toți cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B

Președinte:Toader Felicia
Judecători:Toader Felicia, Pantea Viorel, Măduța Doina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Oradea