Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5006/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3714/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5006R
Ședința publică de la 03 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1432 din 22.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22359/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Direcția Națională Anticorupție, având ca obiect-drepturi bănești primă de vacanță 2005-2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, recurentul, prin consilier juridic ce depune delegație la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1432 din 22.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22359/3/LM/2007, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de acest pârât, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție și a fost obligată pârâta Direcția Națională Anticorupție la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță pentru anii 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Justiției, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, așa cum a fost completată prin OG nr.83/2000, agistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza acestei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispoziției menționate a fost suspendată prin art.3 alin.2 din OUG nr.33/2001 până la data de 01.01.2002, iar prin art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, până la data de 13.12.2002. art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 dispune suspendarea aplicării până la data de 13.12.2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 dispune suspendarea aplicării până la data de 31.12.2004, iar prin art.9 alin.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005.
Art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în ceea ce privește dreptul magistraților la prima de concediu, prin OUG nr.177/2002, drepturile personalului auxiliar fiind reglementate în continuare prin această lege.
Art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea, iar aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei suspendării, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintrând de drept în vigoare.
Din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate s-a reținut, pe de o parte, față de formularea textului de lege în sensul "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia iar, pe de altă parte, că nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
În acest context, s-a apreciat că suspendarea succesivă a aplicării dispozițiilor art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 până la data de 31.12.2005 nu echivalează cu abrogarea acestor din urmă prevederi legale și că efectul dispozițiilor art.III alin.2 din OUG nr.33/2001 și al art.32 din Legea nr. 743/2001, art.13 din Legea nr.631/2002 și art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 și art.9 alin.7 din Legea nr.511/2004, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu și al executării obligației corelative acestor drepturi.
Intrarea în vigoare a dispozițiilor OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a marcat momentul încetării efectelor suspendării aplicării dispozițiilor privind prima de concediu doar pentru magistrați.
Această interpretare a fost dată și de Decizia nr.XXIII/12.12.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, pe care instanța a avut-o în vedere în considerarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ.
Prin această decizie s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.411din Legea nr.50/1996,înlăturând sintagma "personalul auxiliar", prin încheierea de îndreptare a erorii materiale publicată în Monitorul Oficial din 13.12.2007.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "de la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art.411, alin.1 din Legea nr.50/1996, referitoare la dreptul magistraților, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă".
Acest drept nu a fost suprimat însă în cazul personalului auxiliar, la încetarea suspendării aplicării dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.511/2004, această categorie profesională fiind îndreptățită la încasarea primei de vacanță.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041pr.civ. recurentul a arătat că otărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art.304 pct.7 pr.civ.); hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 pr.civ.), iar recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele (art.3041pr.civ.).
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că nstanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor față de cererea de chemare în garanție, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece doar între reclamanți și pârâtă există raporturi de serviciu.
De asemenea, rebuie avută în vedere procedura bugetară reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, respectiv faptul că decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține Ministerului Economiei și Finanțelor.
În considerarea acestei dispoziții legale, art.5 lit.f din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar."
Din coroborarea dispozițiilor legale invocate mai sus, rezultă că responsabilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor privește numai faza de proiect bugetar.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este și nu a fost ordonator principal de credite pentru reclamant, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție cu personalitate juridică și cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat, fiind în acest caz ordonator principal de credite bugetare, iar Direcția Națională Anticorupție este ordonator secundar de credite bugetare. Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care, potrivit legii, elaborează propriile lor bugete, și de către ordonatorii secundari de credite, a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează în instituțiile finanțate de la bugetul de stat, în speță, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, nu poate atrage răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, n funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Aprobarea bugetului de stat se face de către Parlamentul României, fiind așadar un atribut exclusiv al legiuitorului.
Art.60 pr.civ. pe care și-a întemeiat pârâta cererea de chemare în garanție, i care a fost reținut de instanța de fond, nu poate fi aplicabil în cauză, deoarece această dispoziție legală prevede obligația celui chemat în garanție să garanteze pretențiile deduse judecății sau să despăgubească pe cel chemat în judecată. Or, așa cum am arătat, în cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nicio obligație legală, contractuală sau convențională față de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau față de Direcția Națională Anticorupție.
De asemenea, din considerentele sentinței nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel cum prevăd dispozițiile art.261 alin.1 pct.1 pr.civ.
S-a mai arătat că, printre atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, ce se regăsesc în cuprinsul nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea acestui minister, cu modificările și completările ulterioare, nu se număra și aceea de a aloca și vira fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții legate de întocmirea proiectelor de legi pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art.3 alin.1 lit.A pct.1 din actul normativ sus-menționat, potrivit cărora Ministerul Economiei și Finanțele" elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetar de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva, în speță calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerului Justiției.
Însă, pentru ca ordonatorul principal de credite să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare, elaborate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Altfel spus, prin atribuțiile care îi revin, potrivit Legii nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
De asemenea, și prevederile Ordonanței de Urgenta nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, precum și la Ordinul comun nr.3774/22.08.2008, privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, vin să susțină calitatea procesuală a acestei instituții, care are obligații legale precise legate de plata drepturilor salariale în sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești.
Va fi înlăturată și critica referitoare la incidența în speță, a dispozițiilor art.304 pct.7 pr.civ. sentința atacată îndeplinind exigențele prevăzute de dispozițiile art.261 pr.civ.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1432 din 22.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22359/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Direcția Națională Anticorupție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
17.08.2009
Jud. fond.: Dalina;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
