Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 625/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 625

Ședința publică din data de 06 mai 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

-- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu domiciliul procesual ales prin AP. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1,-,.3,. 7, împotriva sentinței civile nr. 478 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în Câmpina,-, -.2,.5, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA și intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții și au chemat in judecată pe pârâta SC SA B, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor reprezentând drepturi salariale restante cuvenite și neacordate în anul 2004, reprezentând primă de C, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii formulate reclamanții au arătat că au fost salariații SA, raporturile de muncă încetând prin disponibilizare în anul 2005.

Au mai arătat că sumele solicitate reprezintă drepturi salariale restante și neacordate, reprezentând primă de C prevăzute în art. 168 alin.l din Contractul Colectiv de Muncă.

In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art.5, art. 164, art. 269 (1) din Codul muncii, art. 168 din Contractul colectiv de munca la nivelul societății si art. 1084 Cod civil.

In dovedirea acțiunilor au arătat ca înțeleg să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-au anexat.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ce privește excepția invocată, pârâta a arătat că temeiul juridic incident în cauză este art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii și nu art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, astfel că termenul de prescripție de 6 luni s-a împlinit.

Pe fond, pârâta a susținut că sumele de bani cu caracter premial negociate și stipulate în Contractul colectiv de muncă la nivel de societate din anul 2003 și ulterior, în cuantum de un salariu mediu pe unitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.

În baza probelor cu înscrisuri administrate la fond, prin sentința civilă nr.478/8.02.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 951,5 lei, sume ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de inflație.

S-a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

In ceea ce privește excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta tribunalul a constatat că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e care stabilesc un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, ci art. 283 lin. 1 lit. c) care stabilește un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în ceea ce privește plata unor drepturi salariale.

A mai constatat instanța de fond, că art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2005 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SC SA de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.

Tribunalul a reținut că în Contractul colectiv de muncă pe anul 2004 încheiat la nivelul unității pârâte, în articolul 168 alin.2 se stipulează ca pentru anul 2003 suplimentările de alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 rezultă că drepturile prevăzute de art. 268 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse in salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.

Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.

A concluzionat instanța de fond că, din actele și lucrările dosarului a rezultat că reclamanții, deși erau îndreptățiți la plata acestor drepturi salariale, nu au primit aceste sume.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B prin reprezentant, în temeiul disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând eronata admitere a cererilor reclamanților prin însușirea raționamentului "per a contrario" care a fost așezat la temelia raționamentului primei instanțe.

În continuare, criticile din recurs s-au bazat pe dispozițiile art.168 CCM, recurenta motivând că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților atât în anul 2003 cât și ulterior, astfel încât dreptul subiectiv solicitat de către aceștia nu mai exista la data introducerii acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SC SA de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.

În Contractul colectiv de muncă pe anul 2004 încheiat la nivelul unității recurente, în articolul 168 alin.2 se stipulează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu sindicatele.

Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005 -2007 prevede că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.l al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse in salariile angajaților societății recurente doar pentru anul 2003.

Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.

De altfel, salariul de bază mediu la nivel de societate, la care se referă art. 168 alin.l din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art. 168 alin.l din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 -2007.

Conform dispozițiilor art. 163 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, astfel că recurenta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale suplimentare prin prezentarea fluturașilor emiși intimaților pentru lunile în care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-

Angajatorul nu a probat nici susținerea că suplimentările prevăzute de art. 168 alin.l din contractele colective de muncă pe anii 2004-2005 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul muncii.

Această dovadă putea fi făcută tot cu statele de plată ale salariaților și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiză judiciară în acest scop, date fiind și prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.

Adresa emisă de Comisia Paritară a SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece vizează o reinterpretare a clauzei explicite cuprinsă în art. 168 (1) și (2) din contractul colectiv de muncă după încetarea efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual.

Așa fiind, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în cauză disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA cu domiciliul procesual ales prin AP. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1,-,.3,. 7, împotriva sentinței civile nr. 478 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în Câmpina,-, -.2,.5, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 6 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

- - - - -- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored./SȘ

2 ex./3.06.2008

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 625/2008. Curtea de Apel Ploiesti