Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 623/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 623

Ședința publică din data de 06 mai 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

-- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu domiciliul ales în B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 394 din 05 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna Cărbunești, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, reprezentat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Prahova, lipsind recurenta-pârâtă SC SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.

Astfel, arată că prima instanță a interpretat în mod corect dispozițiile art. 168 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2005, întrucât rezultă din conținutul acestora că drepturile salariale suplimentare prevăzute la alin.1 se păstrează în fiecare an.

De asemenea, precizează că alin.2 al art. 168 din contractele colective de muncă se referă la procedura de plată a drepturilor salariale suplimentare pentru anul 2003, drepturi care nu privesc prezenta cauză și nu anulează drepturile prevăzute la alin.1 art. 168.

Totodată, menționează că recurenta nu acceptă plata drepturilor salariale suplimentare datorate de Paște și de C, dar nici nu probează că aceste suplimentări se regăsesc în salariul angajaților, deși sarcina probei îi revenea,

conform art. 287 din Codul muncii, situație în care solicită a se constata că sumele nu au fost incluse în salariul de bază.

Cu privire la Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C nr. 4209/6.11.2007, depusă ca probă exoneratoare de răspundere la dosarul cauzei, arată că aceasta nu are forță probantă și trebuie înlăturată, întrucât vizează o reinterpretare a clauzei explicite cuprinsă în art. 168(1) și alin.(2) din contractul colectiv de muncă, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual.

Față de toate aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat sub toate motivele invocate și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, sens în care depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 4851,50 lei, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație reprezentând suplimentări salariale de Paște 2004-2006 și de C 2004-2005, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.

La data de 25.02.2008 pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

După examinarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.394 din 5 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească acestuia drepturile salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorii de Paște 2005-2006 și C 2004-2005 în sumă brută de 4851,50 lei, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. Totodată, a mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 2002-2006, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște și

Disp.art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

Astfel, se reține că reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă în perioada 2004-2006 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar ca pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.

Prin urmare, instanța, în baza contractelor colective și a art. 161 și urm. Codul muncii, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorii de Paște 2005-2006 și C 2004-2005 în sumă brută de 4851,50 lei, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadență, reclamantul a suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență.

Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B prin reprezentant, în temeiul disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând soluția fondului privind eronata admitere a cererii reclamantului prin însușirea raționamentului "per a contrario" care a fost așezat la temelia raționamentului primei instanțe.

Arată recurenta că au fost respectate dispozițiile art.168 CCM și că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților atât în anul 2003 cât și ulterior, astfel încât dreptul subiectiv solicitat de către aceștia nu mai exista la data introducerii acțiunii.

În dovedirea recursului s-au depus înscrisuri.

Intimatul nu a formulat întâmpinare la recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2005 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.

În Contractul colectiv de muncă pe anul 2004 încheiat la nivelul unității pârâte, articolul 168 alin.2 se stipulează ca pentru anul 2003 suplimentările de alin.l

vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu sindicatele.

Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii următori prevede ca în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.l al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat și se mențin drepturile salariale pentru anii următori.

Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceste contracte au fost incluse in salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.

Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2005 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.

De altfel, salariul de bază mediu la nivel de SA, la care se referă art. 168 alin.l din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art. 168 alin.l din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 -2005.

Din înscrisurile depuse în recurs, ce poartă semnătura directorului general al societății pârâte și ștampila acestuia, precum și semnătura președintelui, rezultă că salariul mediu brut la nivel de unitate era începând cu 01.02.2004, de 951,5 lei, începând cu 01.01.2005 - 1200 lei, începând cu 01.11.2005 1350 lei și începând cu 01.06.2006 - 1650 lei.

Conform dispozițiilor art. 163 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit astfel că recurenta - pârâtă avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale suplimentare prin prezentarea fluturașilor emiși reclamantului-intimat pentru lunile în care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-

Angajatorul nu a probat nici susținerea că suplimentările prevăzute de art. 168 alin.l din contractele colective de muncă pe anii 2004-2005 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul muncii.

Această dovadă putea fi făcută tot cu statele de plată ale salariaților și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiză judiciară în acest scop, date fiind și prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.

Adresa nr.4209/06.11.2007 emisă de Comisia Paritară a SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece vizează o reinterpretare a clauzei explicite cuprinsă în art. 168 (1) și (2) din contractul colectiv de muncă după încetarea efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual.

Așa fiind, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în cauză disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu domiciliul ales în B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 394 din 05 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna Cărbunești, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședinșa publică astăzi, 6 mai 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

- - - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./20.05.2008

dosar fond - -- Tribunalul Prahova

judecători fond -

-

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 623/2008. Curtea de Apel Ploiesti