Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 652/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DOSAR NR- ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 652

Ședința publică din data de 3 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

-- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna Poșta, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 21 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Regională de Drumuriu și Poduri cu sediul în B, sector 6, str. - - B-Pitești KM 2., Secția Drumuri Naționale B () cu sediul în B,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic, pentru intimatele-pârâte, potrivit delegațiilor nr. 1194/17.03.2009 și 57/10.03.2009, lipsind recurentul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.

Consilier juridic, pentru intimații-pârâți Direcția Regională de Drumuriu și Poduri B și Secția Drumuri Naționale B (), depune la dosar întâmpinare, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru intimații-pârâți, având cuvântul arată că în urma negocierii individuale care a avut loc în februarie 2007, recurentul-reclamant, prin semnarea Actului adițional nr. 936/28.02.2007 și-a dat expres acordul pentru modificarea contractului individual de muncă în ceea ce privește funcția, salariul și implicit, asupra faptului că nu va mai beneficia de indemnizația de conducere.

Astfel, recurentul a invocat la instanța de fond faptul că din conținutul actului adițional nu rezultă că nu va mai beneficia de indemnizația de conducere, susținând că la momentul semnării acestuia nu s-a pus problema retragerii sporului, considerând că actul adițional se referea strict la încadrarea de bază, iar retragerea sporului trebuia făcută expres, fie prin alt act adițional, fie printr-o precizare clară pe acesta.

Așadar, precizează că recurentul nu este consecvent în susținerile sale pentru afirmațiile făcute, întrucât a semnat actul adițional într-un singur exemplar, iar în cel de-al doilea exemplar nu a mai semnat după ce a observat că indemnizația de conducere de 25% i se retrăgea, situație în care a înțeles că nu va mai beneficia de sporul de conducere și dacă nu a fost de acord cu acest fapt, avea posibilitatea de a-l contesta în instanță în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, menționează că părțile hotărăsc modificarea clauzelor din Contractul Individual de Muncă, respectiv: funcția de controlor trafic Cod -, salariul de încadrare de 1200 lei și o indemnizație de conducere de %, reprezentândlei, iar din actul adițional rezultă că modificările contractului individual de muncă s-au realizat prin acordul părților.

Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată.

Reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Regională de Drumuri și Poduri B - Secția drumuri naționale B () pentru a fi obligată la plata către reclamant a indemnizației de conducere începând de la 1 februarie 2007 până în prezent, rectificarea carnetului de muncă în sensul menținerii acestui spor ca și la rectificarea denumirii funcției îndeplinite ca șef și nu control trafic.

În motivarea acțiunii s-a arătat că încă din 2002 reclamantul a fost încadrat în această funcție dar din luna februarie 2007 nu i-a mai fost plătită această indemnizație și nu i-a fost retrasă prin act adițional sau decizie, astfel că nu a mai beneficiat de acest spor de 25% din salariu.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, susținându-se că inițial reclamantul a beneficiat de sporul de 15% conform deciziei nr. 162/13.XI.2002 dar la negociere din 2007, prin act adițional reclamantul și-a dat acordul pentru modificarea contractului individual de muncă cu privire la salariu și funcție (șef la ) devenind controlor trafic, astfel că nu mai putea beneficia de indemnizație de conducere, conform art. 71 din Codul muncii și a invocat și excepția prescripției acțiunii.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 21 din 14 ianuarie 2009 a respins excepția prescripției acțiunii, iar pe fond a respins acțiunea în tot ca neîntemeiată, deoarece în calitatea sa de controlor trafic reclamantul nu mai putea beneficia de sporul de 25% cuvenit anterior actului adițional, situație în care subsecvent se impune și respingerea și a capătului de cerere privind rectificarea funcției reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Criticând sentința, reclamantul a susținut în esență că la semnarea actului adițional din 28 februarie 20p07 i s-a spus că prin trecerea sa din funcția de electronist la cea de controlor trafic, prin noua grilă de salarizare, va avea un salariul mai mare, respectiv o indemnizație de 25% dar ulterior nu i-a mai fost acordată această indemnizație.

Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a îndeplinit din 15 noiembrie 2002 funcția de șef la Secția B - mobil de control autorizare trafic rutier din cadrul pârâtei, beneficiind printre altele de o indemnizație de conducere de 25%

Urmare semnării actului adițional de modificarea unor clauze contractuale la 1 februarie 2007 (fila 34), reclamantul nu a mai îndeplinit această funcție de controlor trafic, situație în care nu mai era îndreptățit nici la indemnizația de conducere de 25%, fiind de observat că și-a exprimat liber voința de modificare a contractului individual de muncă privind funcția și consecința încetării acesteia, respectiv încetarea plății indemnizației de conducere.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, sentința fiind legală și temeinică, ceea ce impune respingerea recursului de față ca nefondat în baza art. 312 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul domiciliat în comuna Poșta, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 21 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Regională de Drumuriu și Poduri cu sediul în B, sector 6, str. - - B-Pitești KM 2., Secția Drumuri Naționale B () cu sediul în B,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - --- - -- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

2 ex./29.04.2009

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 652/2009. Curtea de Apel Ploiesti