Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 686/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 686
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurile declarate de pârâții-recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 401/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată și pârâții-intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj N și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj N, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurenți solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 401/28.03.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a espins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis cererea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj -N și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj -N având ca obiect litigiu de muncă și în consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul brut pentru perioada 15 februarie 2006 - 15 noiembrie 2006.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale a instanței invocată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție pe care a respins-o, reținând în acest sens că obiectul cauzei îl reprezintă drepturi salariale neacordate, în înțelesul art. 155 din Codul muncii, iar nu modul de stabilire a salariilor, astfel încât, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 2 din nr.OUG 27/2006.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj -N în perioada 15.02.2006-15.11.2006, așa cum rezultă din adresa cu nr. 6190/VI/14/2007, fila 23 dosar.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI din G 9/1997 și modificată prin OG56/1997, OUG75/1997 și Legea nr. 154/1998: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest art. 47 fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000.
Totodată, prin art. 50 alin. 2 din OUG177/2002 a fost abrogat art.11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din OUG27/2006.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare este neîntemeiată întrucât acest articol a fost abrogat, anterior apariției OUG177/2002 și OUG27/2006, prin OG83/2000.
De altfel, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul G 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din G 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Și Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât prin Recurs în interesul legii în același sens prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată în dosar nr. 5 din 2008.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantei, magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj -N și a obligat pârâții să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut pentru perioada 15.02.2006 - 15.11.2006.
Avându-se în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească care prevede că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul 1 și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, pârâtul recurent Ministerul Publica solicitat în principal casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel București sau în subsidiar respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, recurentul a arătat în cauză că sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 27/2006, obiectul cauzei fiind o contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale și competența revine Curții de Apel București.
Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, s-a susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, reținându-se în mod netemeinic și nelegal că drepturile solicitate reprezintă drepturi de creanță și conform jurisprudenței Curții Europene ar fi încadrate în categoria de bunuri de care nimeni nu poate fi lipsit decât pentru cauză de utilitate publică. Ori, susține reclamanta dreptul de proprietate în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 este un drept real și nu un drept de creanță, iar pe de altă parte, exproprierea pentru cauză de utilitate publică la care face referire Protocolul nr. 1 are în vedere bunurile imobile, categorie în care nu intră drepturile salariale.
S-a mai susținut că prin acordarea sporului de 50% instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și s-au încălcat prevederile art. 61 și 115 din Constituția României și Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.
Recurentul, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă a invocat că hotărârea este lipsită de temei legal, art. 47 din Legea nr. 50/1996 fiind abrogat prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului 83/2000.
A mai arătat recurentul că nu sunt incidente dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă în condițiile în care decizia nr. XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de care s-a prevalat instanța de fond, nu a fost publicată în Monitorul Oficial la data pronunțării sentinței, motiv pentru care se impune anularea sentinței recurate.
Sentința a mai fost criticată și pentru faptul că s-a dispus drepturile bănești solicitate actualizate cu rata inflației și nefiind prevăzute în buget sume pentru diferența reprezentată de indicele de inflație, s-au încălcat prevederile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, iar obligația este imposibilă.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca nelegală, întrucât acesta neavând calitate procesuală pasivă nu putea fi chemat în garanție, fiind aplicate greșit dispozițiile art. 60-63 Cod procedură civilă și ale art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002.
Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare în recurs.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspecte conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există motive pentru casarea ori modificarea sentinței recurate, recursurile fiind nefondate.
Instanța nu a fost investită cu o contestație împotriva unui act administrativ prin care să se fi stabilit modul de salarizare al reclamantei, ci cu o acțiune civilă prin care se pretind drepturi salariale neacordate de angajator, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 155 și 283 lit. c din Codul muncii și nu dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului 27/2006. Prin urmare, excepția de necompetenței materiale a fost corect respinsă și nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
În raport de obiectul cauzei, instanța are competența de a constata dacă există sau nu un drept salarial pretins de reclamantă și poate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituția României, să aplice direct reglementările internaționale, astfel că nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, nefiind depășite atribuțiile puterii judecătorești.
Nu se poate reține nici că hotărârea este lipsită de temei legal.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/29.08.2000, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996 nici total nici parțial.
Art. 1 pct. 42 și art. 9 alin. 2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului 83/2000, adoptată cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinate de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a G nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă în contestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Este lipsit de relevanță faptul că la data pronunțării sentinței, decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată, instanța fiind obligată să judece cauza potrivit propriilor convingeri și, evident să aplice legea, pe de o parte, iar pe de altă parte rolul acestei decizii este de a determina aplicarea unitară a legii și nu există niciun motiv pentru modificarea sentinței, cu atât mai puțin anularea ei, anulare care nu este prevăzută în dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.
În raport de cele reținute mai sus, este irelevantă calificarea greșită a drepturilor salariale din perspectiva jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că nu subzistă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, pentru a se modifica sentința.
Nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflație, întrucât principiul actualizării și indexării drepturilor salariale neacordate de angajator este consacrat de dispozițiile art. 78 și 161 Codul muncii, iar cuprinderea acestor sume în buget este o problemă de executare și nu de legalitate a sentinței. Prin urmare, recursul pârâtului Ministerul Public este nefondat.
Nici recursul chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor nu este fondat.
Nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât acesta are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară și atribuții de elaborare a bugetului de stat și fără alocarea resurselor bugetare, pârâtul Ministerul Public ar fi în imposibilitate să achite drepturile salariale acordate, iar hotărârea judecătorească ar fi lipsită de funcția executorie, fapt de neacceptat.
Prin urmare, nu s-au aplicat greșit dispozițiile art. 60-63 Cod procedură civilă și în mod corect a fost admisă e cererea de chemare în garanție.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 401/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
flată în concediu de odihnă
pentru care semnează
PREȘEDINTE SECȚIE,
- -
Grefier,
Red. /3.07. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./3.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Vasilica Sandovici
