Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7003/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5893/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7003
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Adela
GREFIER
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de recurenta pârâtă SC SA Membru Grup împotriva sentinței civile nr.1365/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta pârâtă prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.-/23.11.2009, lipsind intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Recurenta pârâtă SC SA, prin avocat, solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate. De asemenea, solicită schimbarea în tot a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României. Fără cheltuieli de judecată
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.11.2007 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția civilă sub nr-, reclamanții, și, în calitate de i ai defunctului, au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.380 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite cu titlu de suplimentări salariale de Paște și C pe anii 2004-2005 și neachitate, precum și a sumei de 417 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor menționate.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr- la data de 19.11.2008.
Prin sentința civilă nr. 1365/LM/29.06.2009 pronunțată în rejudecarea cauzei, Tribunalul Teleormana respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și; a obligat pârâtă SC SA să plătească reclamanților, în calitate de i ai defunctului, suma de 1059 lei, reprezentând prima de C pentru anul 2004, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății; a respins ca nefondată acțiunea pentru suplimentarea salarială pentru Paște 2005.
Pentru a se pronunța în acest fel, prima instanță a reținut că natura juridică a cauzei este de dreptul muncii, iar art. 284 alin. 2 Codul muncii prevede că, în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își au domiciliul, reședința sau, după caz, sediul reclamantul. Norma cuprinsă în art. 72 din Legea nr.168/1999 care stabilea competența în favoarea instanței de la sediul unității a fost abrogată în temeiul dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima liniuță coroborate cu art. 284 alin. 2 Codul muncii.
S-a considerat că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992 republicată pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, respectiv condiția ca soluționarea cauzei să depindă de dispoziția legală criticată.
Astfel, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, privește exclusiv împrejurarea că acestea nu pot modifica prevederile referitoare la competența teritorială cuprinsă în Legea nr.168/1999, aceasta fiind o lege specială.
Deoarece dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, modul de soluționare al excepției de necompetență materială nu aduce atingere soluționării fondului cauzei. În plus, prin invocarea excepției nu se critică prevederea legală ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
Pe fondul cauzei, s-a observat că reclamanții au dreptul la suplimentarea salariala pentru C 2004, cuantumul fiind determinat prin expertiză contabilă.
Împotriva acestei hotărâri pârâta SC SA a declarat recurs la data de 01.07.2009 cât privește cererea de sesizare a Curții Constituționale și la data de 06.08.2009 cât privește fondul cauzei, recursuri înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 17.09.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și suspendarea cauzei până la soluționarea acestei excepții.
Susține recurenta-pârâtă că au fost încălcate dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind soluționată pe fondul său, iar nu pe aspectul condițiilor de admisibilitate impuse de lege.
În ceea ce privește admisibilitatea și temeinicia excepției invocate, se arată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect o prevedere legală cuprinsă în lege, are în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstituționale anterior și are ca obiect prevederi legale în strânsă legătură cu soluționarea cauzei.
Cât privește excepția propriu-zisă, se arată că norma cuprinsă în art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii, contravine dispozițiilor cuprinse în art.1 al.4, art.1 al.5, art.73 al.3 și art.79 al.1 din Constituție.
În motivarea recursului pe fondul pretențiilor, întemeiat pe dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă, recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin cererea de recurs s-a făcut o prezentare a situației de fapt și a litigiului dedus judecății, recurenta arătând că drepturile salariale suplimentare de C și Paște prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au fost acordate tuturor salariaților SC SA începând cu anul 2003, fiind incluse în salariul de bază. În acest sens sunt atât clauzele contractului colectiv de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, cât și interpretarea dată de comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, norme opozabile tuturor salariaților.
Criticile formulate împotriva hotărârii recurate vizează, în esență, greșita respingere a excepției de prematuritate, greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și greșita soluționare a fondului cauzei pe motiv că pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele pretinse au fost incluse în salariile angajaților.
A arătat astfel recurenta-pârâtă că promovarea prezentei acțiuni este prematură deoarece dreptul de a formula cererea de față nu se poate considera născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. În acest sens, sunt dispozițiile art.168 alin.1 teza finală din contractul colectiv de muncă nemodificat pe perioada 2003-2007.
S-a mai arătat că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii deoarece sumele în discuție nu au natură salarială, ci sunt exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială motiv pentru care, în speță, își au incidența dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, s-a mai arătat că sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat deoarece începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, iar ulterior, măsura includerii a fost menținută printr-o reglementare corespunzătoare. În plus, recurenta a mai susținut că modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului brut la nivel de societate.
În fine, s-a mai arătat și faptul că instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către salariați.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursurile nefondate pentru următoarele considerente:
O primă critică de recurs vizează condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată, iar oad oua critică vizează chiar temeinicia excepției ridicate, opinia recurentei-pârâte SC SA fiind în sensul că este neconstituțional textul cuprins în art.298 al.2 ultima liniuță din Codul muncii, care declară abrogarea textului art.72 din Legea nr.168/1999, ce reglementează competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă.
În ceea ce privește admisibilitatea acestei sesizări, Curtea constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretareaper a contrarioa art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate per a contrario, ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, Curtea consideră că excepția ridicată de SC SA, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea, invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, Curtea consideră corectă soluția dată de tribunal asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în temeiul art.312 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
Referitor la motivele de recurs față de hotărârea de fond, Curtea observă că acestea sunt identice cu cele prezentate instanței de recurs în primul ciclu procesual și soluționate prin decizia civilă nr. 3359/16.09.2008 a acestei instanțe.
În ceea ce privește critica recurentei pârâte asupra modului de soluționare de către tribunal a unor excepții, Curtea constată că au fost soluționate de curtea de apel prin decizia de casare, astfel încât același critici nu pot fi reiterate în acest stadiu procesual.
Criticile recurentei pârâte cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei sunt găsite nefondate de
Pornind de la faptul că la rejudecarea cauzei s-a efectuat o expertiză contabilă, conform deciziei de casare, ale cărei concluzii nu au fost în nici un fel combătute de pârâtă, nu se poate repune în discuție în calea de atac împotriva hotărârii de fond nici un aspect de fapt care este în legătură directă cu expertiza contabilă. Pot fi cercetate doar aspecte de drept, precum cele referitoare la interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă la nivelul unității.
Curtea consideră că soluția pronunțată de Tribunal este corectă.
Deși recurenta-pârâtă invocă o operațiune de includere în salariul de bază a unor drepturi salariale suplimentare acordate salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, operațiune care ar fi avut loc la nivelul anului 2003, nu a înțeles să dovedească acest aspect. Această dovadă ar fi fost relevantă pentru aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor reclamanților, chiar în condițiile în care clauzele din contractele colective de muncă la nivelul unității pentru anul 2004 și următorii permit interpretarea contrară. În condițiile în care în aceste contracte începând cu anul 2003 se prevede dreptul distinct la prime, în condițiile în care se folosesc expresii de genulau fost incluseși, respectiv,vor fi incluseîn salariul de bază, fără a exista o prevedere clară în sensul neacordării lor după data operațiunii de includere în salariul de bază, salariații au dreptul la aceste sume de bani.
Cu toate acestea, dacă angajatorul probează că sumele în discuție au fost plătite, însă într-o altă modalitate decât cea arătată în contract, salariatul nu poate invoca beneficiul contractului pentru că s-ar ajunge la o dublă executare din partea angajatorului. SC SA nu a dovedit însă operațiunea afirmată că a avut loc în anul 2003.
Este adevărat că în carnetul de muncă al autorului intimaților-reclamanți la poziția 32 se menționează "reașezare salariu", începând cu 01.02.2003. Aceasta nu poate fi considerată ca fiind operațiunea la care face referire societatea pârâtă, pentru că nu s-a dovedit cu înscrisuri financiar-contabile că este vorba despre includerea celor două prime în salariul de bază aferent anului 2003, în modalitatea afirmată de angajator, adică adiționarea cuantumului celor două prime (două salarii de bază medii la nivelul unității pentru anul 2003), la salariul de bază mediu pe unitate și apoi împărțirea la cele 12 luni.
În atare situație, trebuie procedat la o interpretare literală a dispozițiilor art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil în anul 2004, interpretare care nu autorizează concluzia că în toată această perioadă suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, dispoziția referindu-se exclusiv la anul 2003. Prin urmare, dispoziția expresă a textului art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 constituie izvor al obligației angajatorului pentru plata suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și
În fine, ât privește valoarea juridică acordată de recurenta pârâtă hotărârilor comisiei paritare prin care s-a convenit asupra voinței comune a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul că voința partenerilor sociali a fost de a include suplimentările salariale în salariile de bază ale fiecărui angajat SA începând cu anul 2003, corect s-a considerat că această interpretare nu este obligatorie pentru părți și implicit pentru instanțe.
Este adevărat că tocmai în scopul clarificării clauzei confuze a fost convocată comisia paritară, în calitate de organism prevăzut de însuși contractul colectiv de muncă pentru medierea conflictelor de acest tip, compusă din reprezentanții patronatului și membrii sindicatului reprezentativ al reclamantei, dar interpretarea dată de comisia paritară s-a realizat abia la data de 18.06.2007, așa cum reiese din decizia nr. 3793/18.06.2007 și decizia nr.5140/31.08.2007. Astfel, interpretarea clauzei este peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și chiar cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999 și nu poate produce efecte, cu atât mai mult cu cât fostul salariat a decedat la 17.03.2005.
Urmează așadar a se constata legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta pârâtă SC SA Membru Grup împotriva sentinței civile nr.1365/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red./ tehn. B/08.12.2009
Tribunalul Teleorman
Judecători,
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Florentina Dragomir, Adela
