Pretentii civile. Speta. Decizia 7017/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 5345/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.7017R
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de recurentul și recurenta - - împotriva sentinței civile nr.4701/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentului de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4701/1.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis in parte acțiunea formulata de reclamantul, in contradictoriu cu parata - -; a obligat parata sa-i plătească reclamantului suma de bani echivalenta contribuțiilor deduse nelegal din salariul compensatoriu acordat in urma concedierii; a obligat parata sa i plătească reclamantului sume de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecata; a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea pârâtei la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 14740 lei, obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat în sumă de 207,7 lei, daune morale în cuantum de 10.000 lei și cheltuieli de judecată.
In motivare, Tribunalul Bar eținut ca reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea pârâtei la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 14.740 lei, obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, contribuții în sumă de 207,7 lei, daune morale în cuantum de 10.000 lei și cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 82/21.01.2009, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin concediere, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta. In conformitate cu art. 7 din decizia menționată, reclamantului i s-a acordat o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii.
Referitor la cererea de a fi obligată pârâta la plata a 11 salarii compensatorii, tribunalul apreciază că este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Pe de o parte, din formularea art. 64 alin. 1 din CCM rezultă că acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului, nu este o obligație a angajatorului ci o latitudine, salariații fiind de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului. De asemenea, tribunalul mai reține că acordarea acestor salarii este condiționată și de situația financiară a societății, de posibilitățile sale reale de plată. Or, această împrejurare nu rezultă din contul de profit și pierderi depus de către reclamantă la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, la nivelul societății pârâte a avut loc o reorganizare a societății prin care a fost aprobat numărul maxim de salariați la 330, cu consecința desființării unui număr de 129 de locuri de muncă. Această reorganizare a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceleași rațiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă, în caz contrar societatea fiind pusă în situația de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rămase angajate.
Coroborând cele expuse anterior, Tribunalul Bucureștia apreciat că nu există nici un temei legal sau contractual prin care pârâta să fie obligată la plata celor 11 salarii compensatorii solicitate de către reclamant.
Referitor la cererea având ca obiect restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, Tribunalul Bucureștia constatat că este doar în parte întemeiată. Astfel, conform art. 55 alin.2 din Legea nr.571/2003 și art. 68 lit. L din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscale, sunt incluse în categoria veniturilor impozabile și veniturile reprezentante de compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, motiv pentru care în mod corect a fost reținut și virat impozitul de 16%.
Dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j din Fiscal potrivit cărora sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in înțelesul impozitului pe venit, nu sunt aplicabile in cauza, întrucât baza de calcul in situația dedusa judecații o constituie salariul brut, deci venitul din care nu s-au dedus contribuțiile obligatorii legale, iar nu venitul net.
De asemenea, în aceeași ordine de idei, tribunalul apreciază că în mod corect i s-a reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale caci, art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006 dispune ca persoana asigurata are obligația plații unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate care se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. Or, daca s-a stabilit ca veniturile din plați compensatorii raportate la salariul brut realizat anterior concedierii sunt supuse impozitării, atunci si contribuțiile de asigurări de sănătate sunt datorate.
In ceea ce privește contribuția la asigurări sociale, potrivit art. 21 alin.6 din Legea nr. 19/2000, pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale, astfel că în mod eronat i s-a reținut reclamantului această contribuție.
De asemenea, din înscrisul aflat la fila nr. 6 dosarului, instanța constata ca parata i-a reținut reclamantului si contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj, deși art. 14 alin. 2 lit. e din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2000 interzice acest lucru. De altfel, parata insesi a recunoscut in cuprinsul întâmpinării ca nu ar fi trebuit sa retina contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aceasta susținând fara temei ca nici nu au avut loc respectivele rețineri.
Referitor la cererea privind acordarea sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, Tribunalul Bucureștia apreciat ca temeiul acordării acestora îl reprezintă prejudiciul suferit de reclamant. Sarcina dovedirii prejudiciului revine reclamantului, conform art. 1069 din Codul civil. Or, în cauză reclamantul nu a indicat în motivarea acțiunii în ce mod a fost prejudiciat și prin ce acțiune a pârâtei și nici nu a produs vreo probă din care să rezulte existența acestui prejudiciu, pentru ca apoi instanța să poată aprecia asupra necesității reparării sale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă - -, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul-reclamant a arătat ca motivarea, în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație, ci o latitudine a angajatorului, angajații au fost de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, este netemeinică și nelegală, întrucât din interpretarea art. 64 alin.1 lit. a rezultă că nu este vorba de o condiție pur protestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații, în funcție de situația financiară, mai ales că în materia dreptului muncii orice dispoziție ambiguă în materie contractuală se interpretează în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Așadar, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta. Din actele contabile depuse la dosar de, extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro.
Având în vedere profitul societății de peste 6 milioane de euro, recurenta-reclamanta considera că este întemeiată solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de bază brute, conform art. 64 alin.1 lit.a din contractul colectiv de muncă, întrucât potrivit art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 alin.1 lit. a din contractul colectiv de muncă.
In considerentele hotărârii se regăsesc o serie de contradicții, respectiv faptul că acordarea celor 12 salarii este o latitudine angajatorului și faptul că acordarea celor 12 salarii este condiționată de situația financiară a societății.
Instanța nu stabilește acordarea salariilor compensatorii este o latitudine a angajatorului, astfel fiind vorba de o condiție pur potestativa sau este condiționată de situația financiară, întrucât aceste condiții se exclud reciproc.
Motivarea instanței nu reflectă probele administrate în cauză, ci aspectele prezentate de pârâtă prin întâmpinare:
Reține că acordarea compensațiilor este condiționată de situația financiară a pârâtei, de posibilitățile sale reale de plată, apreciind că extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro nu reflectă situația financiară, astfel rezultă indubitabil faptul că s-a avut în vedere doar fluxul numerar depus de către pârâtă, care nu reflectă in nici un caz situația financiară, întrucât fluxul de numerar este parte integrantă a balanței lunare care mai conține și ordinele de plată privind încasări și plăți, iar aceste balanțe lunare însumate reprezintă bilanțul contabil.
Prima instanța face aprecieri fără a avea nici o proba în acest sens, respectiv: conform înscrisurilor de la dosar reorganizarea societății a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceste rațiuni s-a acordat un singur salariu compensatoriu.
Aceste motivări nu sunt susținute de nici un înscris, întrucât prin adresa nr. 47509/17.12.2008 către reprezentanții salariaților, prin care se precizează că motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăți de natură economică, ci pe considerente organizatorice.
In ceea ce privește restituirea contribuțiilor la asigurările sociale, instanța in mod netemeinic și nelegal a admis în parte, întrucât aceste compensații reprezintă despăgubire bănească și nu un salariu, mai ales ca si calitatea de salariat a recurentei a încetat, iar această despăgubire este acordată după încetarea contractului individual de muncă; potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețină contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit de 16%.
Prima instanța respinge capătul al treilea de cerere privind acordarea de daune morale, apreciind că s-a făcut dovada unui prejudiciu, însă simplul fapt că pârâta a obligat pe recurenta sa solicite aceste drepturi pe cale judecătorească reprezintă un prejudiciu, mai ales că din bilanțul contabil rezultă că domnii administratori și manageri in loc să plătească salariile compensatorii și-au repartizat din profit suma de 1.235.360 lei, iar în fața instanței se prezintă umili cu un flux de numerar care este negativ, arătând instanței că nu au bani, practic nu au bani "de dat".
Recurenta-pârâtă - - susține, in recursul sau, ca si contribuția de asigurări sociale a fost in mod legal, calculata, reținuta si virata.
Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, prevede la litera A capitolul II punctul 18: "Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar de către asigurații care se regăsesc în situațiile de la art. 5 alin. 1 pct. I și II din lege. Constituie bază lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în aceste situații, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la art. 5 alin. 1 pct. I si II din."
Mai mult, art. 26 din Legea nr. 19/2000, asa cum a fost modificata prin Legea nr. 200/2008, prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, printre care nu se includ compensațiile bănești individuale acordate cu ocazia disponibilizării salariaților.
Aceste sume fac parte din venitul brut realizat supus contribuției la asigurările sociale, iar -. -. în mod legal a calculat reținut și virat contribuția la fondul de asigurări sociale.
Pornind de la aceasta interpretare greșita asupra naturii acestor venituri, instanța de fond a considerat, in mod eronat, ca a fost reținuta si virata contribuția la acest fond special.
Or, aceasta încadrare juridica greșita a determinat si aplicarea greșita a dispozițiilor legale aplicabile in materia contribuțiilor datorate fondurilor speciale.
Totodată, aceasta contribuție reținuta la sursa a fost virata, astfel incat ea nu se mai regăsește la societate. In plus, pentru suma respectiva, a virat in contul fondului special contribuția care revine, potrivit legii, inclusiv angajatorului.
Instanța de fond, in mod greșit, a constatat ca reclamantului i-a fost reținuta contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj din compensația acordata cu ocazia concedierii colective.
Astfel, din analiza statelor de plata, atât cel depus la dosarul cauzei de către reclamant si invocat in motivarea sentinței atacate, cat si din cel anexat prezentului recurs, se poate constata, fara urma de dubiu, ca nu a incalcat dispozițiile operative statuate de art. 14 alin. 2 lit. e din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj si stimulare a forței de munca, care interzic reținerea acestei contribuții.
Odată cu plata drepturilor cuvenite la zi reclamantei, acestuia i-a fost acordata si o compensație, cu ocazia concedierii colective, la nivelul unui salariu de baza brut avut in luna anterioara concedierii.
Eroarea instanței de fond provine din faptul ca din statul de plata apar ca fiind reținute contribuția de asigurări sociale, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj si impozitul pe venit.
Instanța nu a observat insa ca, pe langa compensația acordata, in statul de plata apar si drepturile cuvenite la zi, pana la încetarea contractului individual de munca.
Asupra acestor drepturi angajatorul a calculat, reținut si virat contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Analizând statul de plata apare ca evident faptul ca procentul de 0,5% reprezentând contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj a fost calculat la diferența dintre venitul brut total (2.675 lei) si compensație (1.160 lei), astfel ca, din compensația acordata, societatea a calculat, reținut si virat doar impozitul, contribuția de asigurări sociale si contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.
Se solicita admiterea recursului, sa se dispună
modificarea in parte a sentinței recurate, si pe fond, să se constate temeinicia si legalitatea reținerii contribuției la bugetul asigurărilor sociale din compensația acordata cu ocazia concedierii colective si, pe cale de consecința sa respingă cererea cu privire la restituirea acestei contribuții; sa constate ca societatea nu a calculat si nu a reținut contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj din salariul compensatoriu acordat la concediere.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 304 indice 1 si art. 304 pct. 9 din Codul d e procedura civila.
Recurenta-pârâtă - - a depus întâmpinare la recursul formulat de, arătând ca instanța de fond, în mod temeinic si legal, a apreciat ca, pe de o parte, nu exista niciun temei legal sau contractual prin care A, sa fie obligata la plata unei compensații bănești echivalente cu unsprezece salarii de baza brute avute în luna premergătoare concedierii solicitata de fosta salariata, iar pe de alta parte a reținut în mod corect faptul ca plata acestor sume a fost condiționata de situația financiara a societății (posibilitățile sale reale de plata).
Din interpretarea textului art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul - rezulta doua aspecte: 1. Acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului ci o posibilitate, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de munca la nivelul societății. Natura negociativă a prevederilor contractului colectiv de munca realizează o mutație a dreptului muncii în zona dreptului privat, unde contractul reprezintă legea parților. Art. 41 alin. 5 din Constituția României stabilește: "Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate", iar art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca prevede expres: "Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea pârtilor." Latura negociativă vizează manifestarea libertății contractuale în care părțile, aflate pe poziții de egalitate, stabilesc clauzele contractului colectiv de munca. Așadar, din negocierile partenerilor sociali (angajator si reprezentanții salariaților) la contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societății a rezultat formularea articolului 64.
Aceasta nu e singura clauza fara caracter imperativ si cu care părțile au convenit la încheierea contractului colectiv de munca, la fel fiind si clauza privitoare la acordarea tichetelor de masa, la acordarea primei de vacanta, a drepturilor bănești in cazul unor evenimente in viata si familia salariatului. In același timp, Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, in majoritatea reglementarilor, cuprinde clauze imperative pentru angajator, de la care acesta nu poate deroga (condiții de munca, timpul de munca si de odihna, drepturi salariate in cazul pensionarii etc).
La formularea art. 64 din Contractul colectiv de munca, cu ocazia negocierii cu reprezentanții aleși ai salariaților, părțile au convenit ca angajatorul sa nu se oblige - in mod imperativ - la acordarea compensatoriilor, in cazul concedierii colective, ci sa aibă posibilitatea de a decide asupra acordării compensațiilor, in funcție de conjunctura (situația societății la momentul respectiv, neafectarea personalului rămas, posibilitățile de plata), si bineînțeles, daca situația financiara ii permite acest lucru. Formularea rezultata din negocieri si acceptata de comun acord, diferă de cea a art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național pe anii 2007-2010 care prin sintagma vor acorda impune la plata de către angajator, in mod necondiționat, a unei compensații de cel puțin un salariu lunar si diferă de formularea din contractele colective de munca anterioare, care prevedeau compensații de 50% din salariul de baza brut din luna premergătoare concedierii, sau, in alta ediție, sase salarii de baza brute din luna premergătoare concedierii:
La negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, conducerea societății, împuternicita de Consiliul de administrație in acest scop, nu se putea angaja ferm sa acorde, cu titlu de compensații, sume pe care nu le putea prevedea si cuantifica in momentul negocierii si care, fara aprobarea adunării generale a acționarilor nu puteau fi incluse in Bugetul de venituri si cheltuieli, in fondul de salarii (deci, in cheltuieli, pentru ca jna lte surse nu se puteau acorda).
Acordarea compensațiilor este condiționata de situația financiara a societății. Aceasta înseamnă ca, chiar daca angajatorul ar fi dorit sa acorde compensațiile, a fost condiționat de situația financiara a societății, deci de posibilitățile sale reale de plată.
Instanța de fond in mod temeinic a ținut cont de fluxurile de numerar depuse de -. la dosar, care evidențiază lipsa lichidităților si a luat in considerare faptul ca -. se confrunta cu dificultăți de plata, prin lipsa numerarului, apreciind corect ca aceasta împrejurare nu rezulta din contul de profit și pierdere.
Sintagma "situația financiara" din cuprinsul art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul - se refera la toate componentele situațiilor financiare potrivit legilor contabile si nu se rezuma numai la bilanț si contul de profit si pierdere.
Situațiile financiare sunt alcătuite, potrivit Legii nr.82/1991 a contabilității și nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile cu directivele europene, din următoarele componente: bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația modificărilor poziției financiare, sau mai exact situația fluxurilor de trezorerie sau a fluxurilor de fonduri (astfel fiind fluxurile de numerar ale de la data de 29.09.2008 si 19.01.2009), politici contabile și note explicative. Aceste documente, componente ale situațiilor financiare, reprezintă un tot unitar, care se analizează împreuna prin prisma procesului de raportare financiara. O situație financiara a societății la un moment dat este determinata de posibilitățile de plata la acel moment și nu numai prin prisma bilanțului și a contului de profit și pierderi (de unde rezulta profitul net), ce evidențiază cursul societății intr-un întreg an - care poate sa înceapă rău și sa se termine bine, sau invers. De aceea și impozitul pe profit se calculează, final, după închiderea exercițiului financiar. Or, din situația fluxului de numerar prezentat de -, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata si, totodată, fara posibilitate de interpretare, ca incepand cu luna decembrie 2008 societatea este in deficit cu disponibilitățile atat in lei cat si in euro.
Un alt aspect este acela ca, chiar daca din bilanțul si contul de profit si pierderi aferent exercițiului financiar al anului 2008 rezulta ca societatea a realizat profit, repartizarea profitului se efectuează pe destinațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare, conform hotărârii adunării generale a acționarilor. Astfel, după plata impozitului pe profit si repartizarea la fondul de rezerva a cotei prevăzute de Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, profitul net rămas, este la dispoziția exclusiva a acționarilor care decid asupra destinației acestuia. In aceste condiții direcționarea profitului către fondul de salarii (din care se plătesc inclusiv aceste compensații bănești), înainte de aprobarea bilanțului si contului de profit si pierderi, fara aprobarea adunării generale a acționarilor constituie o incalcare a legii, fiind considerata infracțiune. Nici un angajator, care este pus de acționari sa administreze o societate si sa angajeze forța de munca salariata, nu se poate angaja sa achite salariaților drepturi din profit fara aprobarea adunării generale a acționarilor, care nu l-a împuternicit in acest sens. De aceea, nici la negocierea contractului colectiv de munca la nivelul unității angajatorul nu s-a putut obliga la plata compensațiilor in cazul concedierii colective.
înregistrat de societate la finele anului 2008 nu ar fi putut fi repartizat mai înainte de adunarea generala a acționarilor și mai ales pe fondul de salarii. La momentul disponibilizărilor societatea a avut un motiv legitim si o justificare reala a imposibilității de plata a compensațiilor bănești la nivelul a 12 salarii de baza brute avute in luna premergătoare concedierii colective, pe de o parte pentru ca nu avusese loc adunarea generala a acționarilor, iar pe de alta parte pentru ca fluxul de numerar de la finele anului 2008 si in perspectiva pe anul 2009 erau negative.
Chiar daca la 31.12.2008 societatea a înregistrat profit, aceasta se datorează rezultatelor bune din cursul anului 2008, care insa spre sfârșitul anului s-au deteriorat si au determinat un profit diminuat fata de cel programat si un volum de numerar foarte mic, care nu permitea alte cheltuieli decât cele programate. economico-financiari de dezechilibru in actuala criza economica manifestata la nivel mondial, la nivelul tarii si, implicit, la nivelul societății - -, trebuie luați în considerare si au un caracter obiectiv si exterior persoanei sau voinței angajatorului, astfel incat nu se pot pune în discuție problemele de apreciere a conduitei sale.
Or, simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi in perioada anterioara concedierii nu înseamnă ca activitatea ulterioara a rămas aceeași, nu s-a deteriorat si nu s-ar fi înrăutățit prin plata compensațiilor tuturor salariaților disponibilizați, cu consecințe negative asupra salariaților ramași.
Acordarea compensațiilor la nivelul a douăsprezece salarii, recurentei-intimate cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații ramași, atâta timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
Atunci când, la 19.01.2009, Consiliul de administrație a reanalizat posibilitatea reala a acordării salariilor compensatorii a ținut seama de cifra pe care ar reprezenta-o acordarea a douăsprezece salarii de baza brute pentru cei 129 salariați disponibilizați. Cu acest prilej a constatat ca suma salariilor compensatorii ar însemna circa 3 milioane lei, reprezentând fondul de salarii al societății pentru doua luni si J, fapt ce ar genera imposibilitatea plații salariilor pentru angajații ramași.
Fiind pus sa aleagă intre o măsura de protecție sociala pentru personalul disponibilizat (care beneficiază de alte venituri: ajutor de șomaj - care ulterior a fost prelungit, prin ordonanța de urgenta, cu inca trei luni -, eventuala remunerație pentru munca prestata in cazul angajării, pensie si alte surse) si plata muncii prestate pentru salariații ramași, in condițiile lipsei disponibilităților de plata, precum si a formulării permisive a art.64 din Contractul colectiv de munca la nivelul societății, Consiliul de administrație a decis acordarea unui salariu compensatoriu, in conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național.
Instanța de fond, în mod temeinic și legal, a reținut ca angajatorul a procedat corect la reținerea impozitului si a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, deduse din salariul compensatoriu acordat.
Potrivit Codului fiscal (Legea nr. 571/2003) si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal (HG nr. 44/2004) se includ in categoria veniturilor impozabile si veniturile asimilate salariilor reprezentate de compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, in speța fiind aplicabile prevederile art. 55 alin. (2) din Codul fiscal coroborate cu pct. 68 lit. I din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, fiind plătite din fondul de salarii, atât in ceea ce privește obligațiile salariatului, cat si pe cele ale angajatorului.
Potrivit art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata, contribuția lunara a persoanei asigurate se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective sunt supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
Obligația calculării contribuției individuale la asigurările sociale de sănătate rezulta din faptul ca sunt drepturi primite de personalul disponibilizat potrivit contractului colectiv de munca datorita fostei calități de salariat a acestora. Prin urmare, întrucât compensațiile bănești sunt tratate din punct de vedere fiscal drept venituri salariale, apare si obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.
Cat privește contribuția la bugetul de asigurări sociale, aceasta a fost in mod legal calculata, reținuta si virata, așa cum s-a precizat în motivele de recurs formulate de societate în prezenta cauza.
Instanța de fond în mod temeinic și legal a respins pretențiile fostei salariate privind daunele morale în cuantum de 10.000 lei ca nedovedite. Pretențiile recurentei-intimate nu pot fi luate în considerare în condițiile în care Decizia nr. 33/21.01.2009 de concediere este temeinica și legala și, de altfel, nici nu este contestata.
Eventualele daune, chiar morale, ar fi putut fi solicitate de recurenta-intimata numai în situația în care s-ar fi dovedit ca desființarea locului de munca cu consecința încetării contractului de munca ar fi fost nelegale. Or, neexistând o contestație cu acest obiect, actul și faptul generator de daune morale nu exista și, în consecința, nici cererea nu este fondata.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține ca recursul formulat de recurenta-pârâtă - - este fondat, iar recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru următoarele argumente:
In ce privește recursul formulat de recurentul-reclamant, aceasta a indicat ca motivarea, în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație, ci o latitudine a angajatorului, angajații au fost de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, este netemeinică și nelegală, întrucât din interpretarea art. 64 alin.1 lit. a rezultă că nu este vorba de o condiție pur protestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații, în funcție de situația financiară, mai ales că în materia dreptului muncii orice dispoziție ambiguă în materie contractuală se interpretează în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Curtea retine ca din art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul - rezulta ca acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului ci doar o posibilitate, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de munca la nivelul societății, cand s-au stabilit clauzele acestuia.
Partile au convenit mai multe clauze similare - clauza privind acordarea tichetelor de masa, acordarea primei de vacanta, a drepturilor bănești in cazul unor evenimente in viata si familia salariatului.
Formularea rezultata din negocieri este diferita de cea cuprinsa in art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național pentru anii 2007-2010, unde se folosește un verb imperativ "vor acorda" compensații de cel puțin un salariu lunar.
Faptul ca, la nivelul -, contractul colectiv de munca nu cuprinde o astfel de cauza este explicabil si prin atitudinea salariaților, ai căror reprezentanți au acceptat o prevedere incerta.
Acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului, nu este astfel o obligație a angajatorului, ci o facultate, salariații fiind de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului.
Curtea nu poate retine existenta unei condiții pur potestative. Condiția potestativă este aceea a cărei realizare depinde de voința uneia din părțile raportului obligațional (art. 1006 Cod civil). Ea este ondiție pur potestativă atunci când realizarea evenimentului depinde exclusiv de voința uneia din părți. Obligația sub condiție potestativă pură suspensivă din partea debitorului este nulă (art. 1010 Cod civil).
Dacă voința contractanților ar fi fost ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligație a societății angajatoare, ar fi menționat acest lucru în mod expres, căci există în cuprinsul contractului clauze în care se stipulează expres obligații stabilite în sarcina angajatorului, prin folosirea unor termeni precum "obligația de a plăti" (art.65 alin.3) sau "salariații vor primi din partea angajatorului" (art.66).
Plata acestor salarii este condiționată de situația financiară a societății, neputându-se prezuma ca administratorii acesteia o vor gera dezastruos numai pentru a nu achita salarii compensatorii.
Recurentul-reclamant susține ca, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, atunci plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta.
Tribunalul București retine ca la nivelul pârâtei a avut loc o reorganizare a societății, prin care a fost aprobat numărul maxim de salariați la 330, cu consecința desființării unui număr de 129 de locuri de muncă. Această reorganizare a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceleași rațiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă, în caz contrar societatea fiind pusă în situația de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rămase angajate.
Din situația fluxului de numerar prezentat de -, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata, faptul ca din luna decembrie 2008 societatea este in deficit, chiar daca s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro, pentru întreg anul 2008. Spre sfârșitul anului 2008 profitul a fost unul diminuat fata de cel programat, in raport de criza economica mondiala, neputându-se achita aceste sume, prin prisma situației imediat viitoare a societatii comerciale.
Motivarea acesteia este justificata, căci acordarea compensațiilor la nivelul a douăsprezece salarii, recurentei cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații ramași, atât timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
Este de necontestat că reclamantul se află într-o situație regretabilă produsă ca urmare a concedierii sale, fiind lipsit pe viitor de venituri, însă în contextul oferit de contractul colectiv de muncă instanța nu poate stabili dacă societatea dispune de posibilități financiare astfel încât să plătească acele compensații, în condițiile în care nu există stabilite criterii în funcție de care să se determine situația financiară a societății care să permită plata sumelor. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea ulterioară nu i-ar putea fi perturbată prin plata compensațiilor, ținând seama de faptul că a avut loc o concediere colectivă, numărul salariaților concediați fiind considerabil. Acesta este motivul pentru care negocierea s-a purtat asupra posibilității societății de a plăti compensațiile, lăsându-i angajatorului latitudinea de a aprecia asupra modului în care ar dispune de resurse financiare pentru a acorda cele douăsprezece salarii compensatorii tuturor salariaților supuși concedierii colective, astfel încât să nu-i fie perturbată activitatea.
In ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă - - si celelalte motive de recurs formulate de ecurentul-reclamant, instanța de fond, n privința criticii referitoare la respingerea cererii de acordare către recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondată, câtă vreme prejudiciul moral este constituit de consecințele negative produse prin fapta ilicită a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputând fi prezumat. Or, recurentul nu a făcut aceasta proba, după cum corect a reținut prima instanță.
Sunt nefondate cererile de restituire a contributiei de sanatate si somaj, avand in vedere ca potrivit dispozițiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 și al pct.68 lit.l din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se includ în categoria veniturilor impozabile și compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind aplicabile și dispozițiile art.55 alin.2 din Codul Fiscal.
Conform art. 55 alin. 2 din Legea nr.571/2003 și art. 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, sunt incluse în categoria veniturilor impozabile și veniturile reprezentante de compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, motiv pentru care în mod corect a fost reținut și virat impozitul de 16%.
Dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal, potrivit cărora sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit, nu sunt aplicabile in cauza, intrucat baza de calcul in situația dedusa judecații o constituie salariul brut, deci venitul din care nu s-au dedus contribuțiile obligatorii legale, iar nu venitul net.
Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevăde obligativitatea achitării contribuției de asigurare de sănătate asupra veniturilor din salariu sau asimilat salariilor, în acest sens fiind și dispozițiile Legii nr.76/2002.
Dar, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurări sociale, potrivit art.21 alin.6 din Legea nr. 19/2000. Rezultă de aici că suma cu titlu de plată compensatorie nu constituie bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale și nu se reține de la salariat, fiind suportată pentru salariat din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civila, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant si va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă - -.
Va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta să restituie reclamantului numai contribuția aferentă salariului compensatoriu plătit.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant, domiciliat in B-,.3 E,.1.6..37, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 4701/1.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă - -, cu sediul în B,--67, sector 1, declarat împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta să restituie reclamantului numai contribuția aferentă salariului compensatoriu plătit.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
14.12.2009
Jud.fond:
Cu opinia separată a d-nei judecător, în sensul admiterii recursului declarat de și obligării pârâtei să plătească reclamantului 11 salarii compensatorii la concediere.
OPINIE SEPARATĂ
Opina mea este diametral opusă opiniei celorlalți membrii ai completului cât privește soluția asupra cererii principale referitoare la compensațiile cuvenite reclamantului la concedierea colectivă la care a fost supus.
Este de observat că raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.68 lit. c din Codul muncii, prin concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective. La încetarea contractului individual de muncă s-a acordat salariatului o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010.
În opinie minoritară, este greșită hotărârea recurată de respingere a plății compensației cuvenită în cazul concedierilor colective la nivelul a 12 salarii de bază brute. Astfel, au fost interpretate greșit dispozițiile art.64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății angajatoare, conform cărora în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare concedierii.
Tribunalul a considerat că voința reală a părților nu a fost aceea ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligație a societății angajatoare, ci doar o opțiune, determinată de situația financiară. Dar, finalitatea clauzei contractuale și scopul pentru care a fost negociată și acceptată în contractul colectiv de muncă au fost de a fi aplicată și nicidecum de a fi lăsată la latitudinea părților, astfel încât din diverse motive să se poată invoca neexecutarea acesteia.
Sintagma "angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație financiară" nu poate fi interpretată în sensul că plata acestor compensații ține de voința exclusivă a angajatorului, acordarea compensațiilor fiind condiționată în speță de situația financiară bună a societății, pentru că ar însemna că obligația angajatorului este afectată de o condiție suspensivă pozitivă, potestativă simplă, în sensul dispozițiilor art.1006 Cod civil.
Nu se poate reține apărarea societății pârâte că plata compensației în discuție depinde de voința exclusivă a angajatorului, deoarece potrivit dispozițiilor art.1010 cod civil "obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativa din partea celui ce se obligă", iar în cazul în care condiția potestativă este din partea debitorului, aceasta echivalează cu lipsa intenției de a se obliga.
Curtea consideră că angajatorul nu putea refuza executarea clauzei contractuale privind compensațiile în cuantumul stabilit de art.64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, de vreme ce în cauză s-a realizat condiția potestativă simplă de care depindea nașterea dreptului salariaților concediați la încasarea plăților compensatorii, fiind bună situația financiară a societății.
Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, cât și din răspunsul dat de patronat reprezentanților salariaților prin adresa nr.-/17.12.2008, motivul real al concedierii salariaților nu a fost determinat de dificultăți economice, ci de reorganizarea efectivă a activității societății, hotărâtă de Adunarea generală ordinară a acționarilor, care a aprobat structura organizatorică a societății și numărul maxim de personal la 330 salariați, astfel încât la nivelul societății să existe structuri flexibile, adaptate nevoilor reale ale societății, de natură să eficientizeze structural activitatea acesteia, în condițiile menținerii competitivității societății.
Prin urmare, în condițiile în care disponibilizările efectuate de către pârâtă nu au avut drept cauză dificultăți de natură economică, ci doar rațiuni organizatorice, se poate reține că plata compensațiilor pretinse prin acțiunea dedusă judecății nu reprezintă o facultate a angajatorului, ci o obligație impusă de lege și de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
de numerar depus de către pârâtă la dosar probează doar lichiditățile societății, iar nu și împrejurarea că angajatorul are dificultăți economice care să justifice refuzul acestuia de executare a clauzei contractuale și implicit acordarea plăților compensatorii negociate în cuantumul prevăzut de art. 64 din contractul colectiv de muncă.
Având în vedere bilanțul contabil al societății care dovedește obținerea profitului de către aceasta în anul în care a avut loc concedierea colectivă, precum și prevederile art.80 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, art.241 alin.1 lit. d), art.243 din Codul muncii și art.30 din Legea nr.130/1996, privind obligativitatea executării contractului colectiv de muncă, consider că angajatorul a refuzat fără temei legal executarea clauzei contractuale referitoare la compensațiile pretinse prin acțiunea dedusă judecății.
JUDECĂTOR,
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
