Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7389/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7389
Ședința publică de la 11 2009
Completul constituit din:
Președinte: - ---
JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, -, G, B, împotriva sentinței nr. 1306/02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă avocat substituent, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru repetarea procedurii de citare, iar OP nr. 6 G nu a dat curs solicitărilor adresei.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat substituent - pentru intimata-pârâtă pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1306 din 02 martie 2009, respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimată.
A respins acțiunea formulată de petenții, -, G, B, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă întrucât drepturile solicitate de petent fiind de natură salarială, termenul de prescripție este de trei ani, conform dispozițiilor art. 283 lit. c Codul Muncii.
Pe fond a constatat ca prin Contractele Colective de munca la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 se prevede in mod expres, Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract. insa in conditiile si cirteriile ce se vor stabili in contractele colective de munca incheiate la nivele inferioare.
La nivelul intimatei nu s-a negociat cu sindicatul reprezentativ modul cocret de acordare al acestor suplimentari salariale, intrucit inca din anul 1997 partenerii sociali au negociat in sensul cuprinderii acestei suplimentari in salariul de baza, iar incepind cu 1.03.1998 salariatii, nu au mai fost indreptatiti sa beneficieze de adausul acordat pentru aprovizionare toamna iarna atita vreme cat, asa cum rezulta din CCM la nivel de ramura cit si din cel de la nivelul grupului-art 176 alin 6 si art 170 alin.4, suplimentarile se acorda in conditiile in care acestea nu au fost introduse in salariul de baza conform conventiei partenerilor sociali de la nivelul unitatii.
Mai mult decat atat executarea contractului de munca este obligatorie pentru parti, efectele sale, drepturile si obligatiile stabilite impunandu-se in mod obligatoriu pentru parti.
Referitor la capatul de cerere privind plata suplimentarilor salariale pentru C 2007, si Paste 2008 instanta il considera neintemeiat intrucit petentii nu beneficiaza de acest drept, fiind concediati in anul 2006, nemai fiind astfel salariatii intimatei si in anii 2007 si 2008 pentru a putea beneficia de acest drept, astfel cum rezulta din carnetele de munca depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
În fapt au arătat că sunt salariați ai SC SA și că, potrivit art. 176 din Contractele Colective de Muncă la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze pentru anii 2005, 2006, 2007 și a art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă, li se cuvenea dreptul de a li se plăti anual câte o suplimentare salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă, precum și suplimentări salariale aferente sărbătorilor de C 2007 și Paște 2008.
Au arătat că potrivit art. 176 din CCM la nivel de ramură și ale art. 170 alin. 4 din cele la nivel de grup de unități, adaosul pentru aprovizionare toamnă-iarnă poate fi inclus în salariul de bază pe anul în curs, dacă prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul respectiv există o clauză expresă în acest sens.
Această obligație a fost respectată numai pentru anul 1998, prin art. 168 alin. 2 din CCM la nivel de unitate pentru 1998. Însă aceaste prevederi nu au nicio relevanță și niciun efect asupra perioadei ulterioare, aflate în litigiu (2005-2007), deoarece majorările salariale acordate pe un an întreg, după anul 1998, nu au fost stabilite fix la cuantumul unui salariu minim pe unitate și nu există nicio clauză contractuală sinalagmatică și comutativă ce să califice majorările anuale ca fiind determinate tocmai de includerea adaosului de aprovizionare în salariul de bază, telexul nr. 2412/1998 invocat în apărare de unitate probând doar includerea acestui adaos pentru anul 1998, fiind de altfel și calculat la salariul minim pe unitate cuvenit pentru acel an.
În ceea ce privește primele de Paște și C, cum adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 prin care se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 alin. 1 și 2 la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat al." nu a fost înregistrată la direcția teritorială de muncă, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederilor invocate.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod greșit a reținut că raporturile de muncă ale reclamanților au încetat în anul 2006 raportându-se la copiile carnetelor de muncă depuse la dosar fără a observa însă că acestea aparțin altor persoane, respectiv, (filele 18-28) înscrisuri depuse din eroare la acest dosar și care nu se referă la reclamanții din această cauză.
În raport de aceste aspecte,Curtea constată că instanța de fond nu a analizat dacă reclamanții au avut în perioada în litigiu raporturi de muncă cu pârâta.
În consecință, Curtea având în vedere că instanța nu a soluționat fondul cauzei, urmează să admită recursul,să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare la aceași instanță.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța va pune în vedere reclamanților să depună carnetele de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, -, G, B, împotriva sentinței nr. 1306/02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 2009.
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu - --- | JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/16 12 2009
J: fond:
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela