Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 753/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 753/CM
Ședința publică din 21 Octombrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă " 95", cu sediul în stațiunea M, Hotel, județul C, împotriva sentinței civile nr. 695/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M, str. - - Hotel, județul C, având ca obiect drepturi bănești - diferențe salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă dl.avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.36764/2008, iar intimatul reclamant personal.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentei pârâte, depune la dosar înscrisul referitor la prezența intimatului reclamant în Italia.
Întrebate fiind părțile, acestea declară că în cauză nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus.
Instanța având în vedere că părțile nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul susține că prin actul depus azi în instanță face dovada că intimatul reclamant în perioada octombrie - noiembrie 2006, nu era prezent în țară, ci se afla în străinătate, unde presta muncă la o societate comercială din Italia.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond, respingerea în tot a acțiunii reclamantului ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant având cuvântul susține că societatea pârâtă a depus la dosar acte ce nu au fost înregistrate la. C, încearcă să dovedească prin orice mijloace prezența sa în Italia în luna noiembrie 2006, cu toate că prezența sa în țară a fost dovedită cu declarațiile a doi martori, precum și actul de vânzare-cumpărare a hotelului "" autentificat în fața notarului în C la data de 02.11.2006.
Pentru considerentele expuse, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca legală și temeinică.
CURTEA:
Curtea cu privire la recursul civil de față;
" 95" SRL a declarat recurs la 24 iulie 2008 împotriva sentinței civile nr.695 din 04.06.2004 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SC DA- la plata sumei de 4.500 lei reprezentând drepturi salariale neachitate pentru perioada noiembrie 2006 - aprilie 2007, la înscrierea în carnetul de muncă a perioadei efectiv lucrate, la plata contribuțiilor legale către bugetul de stat și la plata sumei de 4.000 lei daune interese.
În motivare a arătat că la data de 1 noiembrie 2006 fost angajat de societatea pârâtă fără a semna un contractul individual de muncă în formă scrisă, cu toate că a început efectiv activitatea. A susținut reclamantul că abia la 01.04.2007 s-a semnat contractul individual de muncă care a fost înregistrat sub nr. 252/01.05.2007 care a fost executat în mod corespunzător, primind drepturile salariale cuvenite. Reclamantul a arătat că a negociat un salariu de 1.500 lei pe lună pe care nu l-a primit însă dar nici nu a insistat la acel moment în obținerea lor având în vedere că îi considera pe reprezentanții societății prieteni apropiați și îi respecta. În referire la activitatea desfășurată, reclamantul a arătat că a semnat facturi în numele societății și a purtat corespondență electronică cu diverși clienți și alți angajați. Reclamantul a susținut că funcția ocupată a fost aceea de director administrativ. În sfârșit, reclamantul a mai arătat că la 24 ianuarie 2008 fost anunțat că este concediat.
În dovedire a depus copii ale unor facturi și imprimarea unor pagini care cuprind lista corespondenței electronice.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii și cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că societatea pârâtă a încheiat cu reclamantul contractul individual de muncă nr. 252/01.05.2007 care a fost executat prin plata salariului de 1.000 lei lunar, funcția deținută fiind aceea de director administrativ însă către sfârșitul lunii ianuarie 2008 reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de muncă. În referire la perioada noiembrie 2006 - aprilie 2007 pârâta a arătat că reclamantul s-a aflat în hotelul societății unde a primit găzduire și masă întrucât acesta se afla într-o relație de prietenie cu administratorul societății căruia i-a acordat ajutor în această calitate și, totodată, urmărea să investească în societate, prin cumpărarea de părți sociale, astfel încât a dorit să supravegheze o perioadă activitatea acesteia. Ulterior, față de pierderea interesului reclamantului de a învesti în societate, a fost angajat ca director administrativ. Pârâta a arătat că s-a semnat și un act adițional la contractul individual de muncă prin care se stabilea că în cazul încetării acestuia reclamantul trebuie să restituie contravaloarea facilităților - cazare și masă - de care a beneficiat, însă societatea a renunțat a mai pretinde aceste sume.
În dovedire s-au depus în copie înscrisuri privind relațiile de muncă dintre părți și plata drepturilor salariale.
În răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că nu este real că ar fi absentat nejustificat de la locul de muncă și că pârâta l-ar fi invitat să dea explicații în legătură cu această împrejurare în mod formal iar aceste aspecte nu au relevanță întrucât nu a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractul individual de muncă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, cele depuse de părți, proba cu interogatoriul ambelor părți și proba testimonială - martorii și.
Prin sentința civilă nr.695 din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța,s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC 95 și a fost obligată pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada noiembrie 2006- aprilie 2007 stabilite la nivelul salariului minim pe economie pentru anii 2006- 2007.
A fost obligată pârâta să efectueze mențiunile corespunzătoare pentru perioada noiembrie 2006- aprilie 2007 în carnetul de muncă al reclamantului și să achite contribuțiile de asigurări sociale la bugetul de stat pentru aceeași perioadă corespunzătoare drepturilor salariale cuvenite.
A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei către reclamant la plata de daune interese și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
În cauză nu este contestată împrejurarea că părțile au semnat contractul individual de muncă din 01.05.2007, înregistrat la ITM C sub nr. -/14.05.2007, urmare a căruia, începând cu data semnării, reclamantul a ocupat funcția de director administrativ cu un salariu negociat de 1.000 lei și nici executarea acestuia. Raportul de muncă dintre părți s-a stins prin desfacerea contractului individual de muncă în conformitate cu decizia nr. 011/13.02.2008 a administratorului societății pârâte.
În discuție este dacă între părți a existat anterior acestei date un raport de muncă iar în caz afirmativ data nașterii raportului de muncă dintre părți și conținutul acestuia, reclamantul susținând că pârâta și-a asumat obligația de a-i plăti un salariu de 1.500 lei, obligație nerecunoscută de aceasta.
Potrivit art. 10 din Codul Muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Apoi, în conformitate cu art. 16(1) din Codul Muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
Totuși, în cazul în care angajatorul nu își îndeplinește obligația de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, contractul nu este nul, forma scrisă nefiind impusă pentru însăși valabilitatea contractului, astfel încât angajatul nu este lipsit de orice protecție ci poate pretinde plata muncii sale dacă dovedește existența raporturilor de muncă.
În cauză, reclamantul susține că a prestat muncă în folosul pârâtei în perioada noiembrie 2006 - aprilie 2007, până la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în timp ce pârâta susține că reclamantul a desfășurat unele activități în hotelul societății în perspectiva realizării unei investiții și ca prieten al administratorului.
Aceste susțineri s-au reflectat și în răspunsurile la interogatoriile formulate reciproc de către părți, prin care ambele părți și-au menținut de altfel susținerile formulate în cererea introductivă și în întâmpinare.
De asemenea declarațiile martorilor sunt în sensul că reclamantul era prezent în hotelul societății și desfășura diverse activități. Astfel, martorul a arătat că reclamantul întocmea facturi și îl ajuta pe "patron" la orice activitate inclusiv în comunicarea dintre acesta și angajați prin traducerea în și din limba italiană a celor spuse. Acest martor a susținut însă că reclamantul nu era plătit pentru că era prieten cu "patronul".
Pe de altă parte, martora a susținut că reclamantul era angajat ca traducător și îl însoțea pe "patron" și de asemenea se ocupa de organizarea diferitelor sectoare ale societății. Martora a susținut că atitudinea reclamantului față de așa numitul "patron" era una specifică unui angajat iar nu unui prieten.
Așadar, prezența și activitatea desfășurată de reclamant la hotelul societății pârâte sunt confirmate de martori și de altfel nu sunt contestate de pârâtă, în discuție fiind motivația acestor activități - relațiile de amiciție cu persoane din conducerea societății sau existența unor relații de muncă.
Se constată însă că reclamantul a primit în calitate de delegat al societății diverse bunuri achiziționate de aceasta așa cum rezultă din facturile 24 și 25 din 12.02.2007 și 121/14.02.2007 emise de SC SRL
Așadar, reclamantul, în perioada respectivă, acționa ca reprezentant al societății, primind de la furnizori mărfuri în numele acesteia.
Or, o asemenea activitate nu poate fi fundamentată doar pe relații de prietenie cu asociatul societății pârâte.
Astfel, dacă se pot justifica în acest mod activități de sprijin direct al unei persoane, cum ar fi mijlocirea comunicării prin traducerea din și în limba italiană, care au un caracter personal, semnarea unor documente de evidență contabilă nu poate fi decât rezultatul exercitării unor atribuții de serviciu stabilite într-un raport de muncă cu persoana juridică.
În această situație, prezumția simplă care operează nu poate fi decât aceea că în cadrul aceluiași raport de muncă se desfășurau și celelalte activități.
Mai mult, susținerile pârâtei că între asociatul societății și reclamant ar fi existat o relație de prietenie, care au determinat potrivit acesteia și oferirea de cazare și masă reclamantului în mod gratuit, sunt puse la îndoială de chiar încheierea actului adițional la contractul individual de muncă (nr. 169/01.05.2007) prin care se stabilește că reclamantul trebuie să restituie contravaloarea acestor servicii în cazul încetării contractului individual de muncă, ceea ce conduce la concluzia că aceste facilități nu erau oferite din sentimente de prietenie ci în cadrul raporturilor de muncă.
În ceea ce privește felul muncii însă, nu se poate trage concluzia că reclamantul a funcționat și în această perioadă ca director administrativ. Astfel, pe de o parte, dacă primirea unor bunuri de la furnizori se poate face de către orice angajat, funcția de director administrativ presupune atribuții de reprezentare în sensul manifestării voinței societăți, care nu se pot exercita în fapt ci numai cu un temei juridic respectiv în urma încheierii unui contract individual de muncă. Așadar, reclamantul nu ar fi putut în lipsa unui contract individual de muncă, care să îl legitimeze ca reprezentant al societății, să îndeplinească atribuțiile specifice funcției de director administrativ, inclusiv atribuții de coordonare și control a celorlalți angajați. Împrejurarea relatată de martora în sensul că reclamantul organiza unele sectoare de activitate nu este suficientă pentru a conduce la o altă concluzie întrucât nu rezultă în mod necesar că reclamantul exercita atribuțiuni de control și organizare a activității putând fi vorba și de simpla transmitere către angajați a unor dispoziții date de conducerea societății, mai ales că ambii martori au susținut că reclamantul era cel care mijlocea comunicarea dintre aceștia. Aceeași este situația și în cazul corespondenței cu diverși parteneri comerciali ai societății.
În privința cuantumului salariului, se constată că și atunci când s-a încheiat contractul individual de muncă în formă scrisă, pentru funcția de director administrativ, salariul negociat a fost de numai 1.000 lei, astfel încât susținerile reclamantului că ar fi negociat un salariu de 1.500 lei sunt nefondate.
Totuși, deși în motivarea acțiunii face referire la un salariu de 1.500 lei, reclamantul solicită numai 4.500 lei pentru șase luni deci 750 lei lunar.
Dar, nici acest salariu nu s-a dovedit că ar fi fost negociat de către părți, neexistând dovezi de altfel cu privire la cuantumul remunerației negociate de părți.
În consecință, singurul salariu care poate fi avut în vedere este salariul minim pe economie, sub cuantumul căruia părțile nu puteau stabil un alt salariu.
Potrivit art.1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, acesta este actul oficial prin care se dovedește vechimea in munca, vechimea neîntrerupta in munca, vechimea neîntrerupta în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat in locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifara de încadrare si alte drepturi ce se includ in aceasta; în carnetul de munca se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum si cele privind starea civila, pregătirea școlara și pregătirea profesionala a titularului, recompensele si orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează in carnetul de munca.
Acest text normativ este în vigoare potrivit art.298(3) din Codul Muncii până la 31.12.2008.
În conformitate cu art. 40(2) lit.f din Codul Muncii, angajatorului în revine, în principal și între altele și obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la daune interese în cuantum de 4.000 lei se constată că reclamantul nu a indicat în concret în ce constă prejudiciul suferit și care a fost cauza acestuia. De asemenea reclamantul nu a indicat modul în care a determinat cuantumul acestor despăgubiri. Este adevărat că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului în conformitate cu art. 287 din Codul Muncii, dar sarcina probei vizează proba posibilă. Angajatorul nu poate fi proba un fapt negativ, și anume că nu a creat un prejudiciu angajatului, rămânând în sarcina acestuia să probeze existența și întinderea prejudiciului potrivit regulii generale instituite de art. 1169 din Codul civil, nefiind suficient ca angajatul sau fostul angajat să susțină pur și simplu producerea unui prejudiciu.
Critica sentinței pronunțate prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Instanța de fond a soluționat cauza pe baza unor prezumții, deduceri, fără nici un temei legal și faptic. Prezența și activitatea desfășurată de reclamat la hotel sunt confirmate de martori și nu sunt contestate de pârâtă, relații de amiciție cu asociatul pârâtei/relații de muncă. Apoi din aspectul că reclamantul a semnat două facturi - 24 și 25.02.2007, se poate trage concluzia că acesta acționa ca reprezentant al societății, iar această activitate este fundamentată doar ca o exercitare a unor atribuții de serviciu - stabilite într-un raport de muncă pârâta. Prezumția care operează nu poate fi judecat, aceea că în cadrul aceluiași raport de muncă se desfășurau și celelalte activități.
În lipsa unor probe temeinice, instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în materie la o situație de fapt pe J înțeleasă, soluționând cauza pe baza unor prezumții greșit percepute rezultând concluzii netemeinice.
Această acțiune de semnare a unei facturi în condițiile în care bunul a fost livrat în mod obișnuit o poate face oricine, mai ales că în hotel erau puține persoane în perioada iernii. Acesta a acționat impulsionat de sprijinul de prietenie și sprijin a asociatului pârâtei. Aceeași opinie stă la baza purtării corespondenței electronice prin email cu diverși colaboratori - doar 5 email-uri.
Dacă într-adevăr reclamantul exercita atribuțiuni de serviciu specifice raporturilor de muncă în perioada 11.1006 - 05.2007, volumul probatoriu era mai mare și indubitabil, nu doar două facturi de piese de calculator.
Având în vedere depozițiile martorilor, care precizează că acesta traducea din și în limba italiană în favoarea asociatului pârâtei, că memeu era în preajma acestuia încă de la cumpărarea hotelului "" - septembrie 2006, locuia în hotel - în cameră de 4 stele (lucru de care nici un angajat nu a beneficiat - confirmat și de martora propusă de reclamant - director economic) - creează prezumția că reclamantul a beneficiat de un statut de privilegiat și nu de angajat, datorită relației de prietenie și sprijin oferit voluntar asociatului pârâtei la începutul activității în România (luna septembrie - data cumpărării hotelului) alternat cu voința doar declarată a acestuia de a investi în hotel.
Aceasta este adevărata situație de fapt care conduce la respingerea acțiunii și nu prezumții deduse din simplul aspect al semnării a două facturi în 6 luni, când nici nu era funcțional hotelul (iarna) și în plin proces de reorganizare, datorită noului proprietar.
Așa cum rezultă din înscrisurile anexate reclamantul la data de 09.11.2006 și-a data demisia din funcția de muncitor marmorar la di &, societatea ce aparține și asociatului societății pârâte din prezenta cauză.
La data de 12.12.2006 a primit suma de 1.363,76 euro - potrivit fluturașului anexat, iar la data de 11.01.2007 a primit suma de 767,89 euro -reprezentând lichidare.
Potrivit paginilor Registrului de evidențe pe luna octombrie/noiembrie 2006 rezultă că acesta a fost prezent în Italia, la societatea angajatoare unde lucra efectiv și deci nu avea cum să înceapă exercitarea atribuțiunilor în România - M hotel"", abia în luna ianuarie 2007 terminat lichidarea de la societatea comercială din Italia. Apoi a urmat un dute/vino permanent al reclamantului între Italia și România până la angajare în luna mai 2007.
În dovedirea motivelor de recurs au fost depuse înscrisuri ce emană de la societatea di & unde recurenta învederează că intimatul reclamant a lucrat până la demisia din 09.11.2006 și ulterior, până la întocmirea fișei de lichidare din 11.01.2007.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând în esență următoarele:
În evidențele contabilă și în arhiva societății pârâte sunt sute de facturi ce poartă semnătura reclamantului și seria cărții de identitate, elemente necesare valabilității facturilor, data emiterii acestora fiind în intervalul descris, respectiv luna noiembrie 2006 - mai 2007.
În dovedirea celor mai sus arătate a anexat cererii introductive un "print screen" al căsuței sale de email securizate, unde sunt afișate în mod clar, conținând data primirii lor, mesajele electronice de la diferiți colaboratori ai angajatorului (32 de mesaje electronice), cu cererile lor adresase reclamantului și în unele cazuri și celorlalți directori, care atestă că a prestat activități fără a fi încheiat un contract individual de muncă, pentru perioada noiembrie 2006 - mai 2007.
În cererea de recurs, recurenta a depus înscrisuri doveditoare fabricate în încercarea de a aduce instanța de judecată pe o cale greșită.
Prezenta sa (a reclamantului) în România în perioada menționată reiese din prezența mențiunilor de acest tip înscrise pe pașaportul pe care îl deține. În acest sens a anexat întâmpinării și copii xerox ale tuturor paginilor din pașaport. Prezența sa în țară și în exercițiul atribuțiunilor conferite funcției pe care o deține în cadrul SC SRL la acea dată, este menționată în actul autentic de vânzare-cumpărare a hotelului, act semnat și autentificat în fața notarului " " din C la data de 02.11.2006. Aceeași dată în registrul de prezență din Italia, anexat de recurentă, menționează prezența sa acolo la lucru, cu 9 ore lucrate.
În legătură cu fluturașul de salariu emis la data de 12.12.2006, reprezintă al 13-lea salariu, iar cel emis în 11.01.2007, reprezintă suma de bani echivalentul unui salariu care, conform legislației italiene în domeniul muncii se acordă proporțional cu durata efectivă a muncii prestate în Italia.
Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Din cuprinsul criticilor formulate rezultă că acestea sunt cantonate în principal pe stabilirea unei situații de fapt eronate ce a determinat pronunțarea unei soluții greșite.
Criticile urmează a fi respinse pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Prezența și activitatea desfășurată de reclamant este confirmată de martorii audiați în fața instanței de fond și necontestată de recurentă, însă discuția se poartă asupra momentului în care s-a prezentat reclamantul în unitate și motivația acestor activități și anume dacă au fost relații de muncă sau dacă au fost relații de amiciție cu reprezentanții societății.
În legătură cu prezența în cadrul unității, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta și-a desfășurat activitatea începând cu luna noiembrie 2006.
Încercarea recurentei de a dovedi că în perioada octombrie, noiembrie, decembrie și ianuarie reclamantul s-a aflat în Italia este infirmată de următoarele înscrisuri oficiale: pagina 11 din pașaport arată că pe data de 16.09.2006 a intrat în țară și a ieșit pe 29.11.2006, întorcându-se pe 18.12.2006 (pagina 10 pașaport viză de intrare). Mai mult, deși prin întâmpinare intimatul reclamant a solicitat recurentei să depună actul original de vânzare cumpărare a hotelului "", care atestă că pe data de 2 noiembrie 2006 s-a prezentat la notariatul " " din C, cu ocazia semnării contractului de vânzare cumpărare, recurenta nu a înțeles să prezinte înscrisul oficial în fața instanței pentru a răsturna susținerile intimatului.
Din cuprinsul pașaportului nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat pe teritoriul Italiei în luna ianuarie, așa cum s-a încercat a se dovedi cu înscrisuri de către recurentă.
Pe de altă parte, înscrisurile care reprezintă fluturașii de salarii pentru luna noiembrie, respectiv luna decembrie, emanate de la societatea " Marmi" nu pot fi plasate în timp sub aspectul anului căruia îi corespund drepturile salariale întrucât, așa cum se poate observa din traducerea efectuată din limba italiană (fila 8 verso - dosar recurs), anul este scris incomplet ca fiind format numai din trei cifre, respectiv "200" în loc de patru cifre, întrucât ne aflăm în mileniul doi. Pe de altă parte, pe fluturașul cu suma de 767,89 euro se arată că suma reprezintă drepturile salariale aferente lunii "noiembrie anul 200", ar fi scadentă pe 12.12.2008, ceea ce vine în contradicție cu un alt înscris ce emană tot de la societatea " di k &", care atestă emiterea la data de 11.01.2007 a unui înscris pentru suma de "767,89 euro net în plic" cu data emiterii 11 ianuarie 2007 pentru luna decembrie 2006, deși o rubrică m,ai sus, se arată că a avut calitatea de salariat al societății în perioada 03.06.2003 până la data concedierii 09.11.2006, ceea ce demonstrează că după această dată nu a mai avut calitatea de salarial al acestei societăți.
Într-adevăr, la data de 09.11.2006, reclamantul intimat și-a dat demisia din cadrul acestei societăți, aspect ce rezultă din înscrisul depus în fața instanței de recurs (pag. 15).
Prezența reclamantului la muncă în perioada de referință este confirmată de martorul reclamantului, cât și de martorul pârâtei, aceștia confirmând că asigura comunicarea patronului cu angajații fiind singurul care știa limba italiană.
Martora care a lucrat în funcția de director de hotel, a arătat că statutul reclamantului în societatea era acela de angajat, asociați fiind numai cetățenii italieni, trei frați.
Același martor a arătat că în momentul apariției reclamantului în societate, acesta venea din Italia special pentru a lucra cu patronii italieni care au preluat ulterior societatea.
Martora în considerarea funcției sale de director de hotel cunoștea mult mai bine statutul reclamantului comparativ cu martorul, care era peisagist în cadrul societății.
Chiar dacă în perioada noiembrie - mai, când s-a încheiat contractul de muncă în formă scrisă reclamantul s- mai aflat pentru diferite perioade pe teritoriul Italiei nu conduc la concluzia că nu ar fi avut relații de muncă cu intimata pe teritoriul României, cu atât mai mult cu cât societatea " di k &", aparține și același asociat al societății pârâte din prezenta cauză, împrejurare de fapt afirmată de recurentă prin motivele de recurs.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art.312 cod pr.civilă, hotărârea atacată fiind legală și judicios pronunțată, astfel că instanța de recurs își va însuși toate considerentele reținute de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă " 95", cu sediul în stațiunea M, Hotel, județul C, împotriva sentinței civile nr. 695/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M, str. - - Hotel, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:/
Red.dec.Jud.-/17.11.2008
Tehnored.gref.RD/2ex./20.11.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Mariana Bădulescu
