Pretentii civile. Speta. Decizia 751/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.751/CM

Ședința publică din 21 Octombrie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1083/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă ""

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că nu s-au depus la dosar relațiile solicitate la termenul anterior, respectiv foile colective de prezență în original.

După referatul grefierului de ședință;

Având cuvântul, recurentul reclamant, susține că intimata pârâta nu va depune aceste foi colective de prezență în original, pentru că nu le are, înscrisurile depuse de către pârâtă la dosar nu sunt originale, ele au fost modificate și de aceea sunt copii xerox.

În această situație, instanța întrebă pe recurentul reclamant dacă mai dorește să se țină cont de aceste înscrisuri sau instanța să ia în considerare numai înscrisurile depuse de el.

Recurentul reclamant având cuvântul susține că solicită ca instanța să nu mai ia în considerare acele înscrisuri depuse de către intimata pârâtă și să țină cont numai de înscrisurile depuse de către el, întrucât acelea sunt reale.

Curtea, față de susținerile recurentului reclamant că în cauză nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii pronunțate de către Tribunalul Tulcea, întrucât nu este legală și temeinică și admiterea acțiunii.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Reclamantul a chemat în judecată SC "" SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5000 lei reprezentând ore suplimentare lucrate peste program, în perioada 1.04.2006 - 31.07.2007 și a sumei de 700 lei reprezentând indemnizație de concediu de odihnă aferentă anului 2007.

Prin sentința civilă nr.1083 din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, a respins în totalitate cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:

Potrivit art.154 alin.1 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Conform Codului Muncii, pentru salariații cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, iar potrivit art.117 alin.1 din Codul Muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal (peste 40 de ore) este considerată muncă suplimentară.

Analizând foile colective de prezență aferente perioadei martie - decembrie 2006 și ianuarie - iulie 2007 instanța a constatat că reclamantul a lucrat întreaga perioadă câte 8 ore pe zi, fără să efectueze ore suplimentare, iar pentru munca prestată, și-a încasat drepturile salariale cuvenite.

În ceea ce privește concediul de odihnă, acesta este reglementat de art.39 alin.1 lit.c din Codul Muncii.

Din foile colective de prezență pentru lunile februarie și martie 2007 rezultă că reclamantul a efectuat concediul legal de odihnă și i-a fost achitată indemnizația aferentă.

Față de aceste considerente, instanța a respins cererea în totalitate ca nefondată.

Impotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeninicie.

Arată recurentul că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în jurnalul de bord, acesta nu figura cu concediu efectuat pe anul 2006 iar martorul audiat de instanță a arătat că reclamantul a efectuat ore suplimentare.

De asemenea, pontajele prezentate de societate sunt pline de ștersături și adăugiri, nu poartă semnătura celui care le-a întocmit și nici ștampila navei, astfel că singura concluzie este aceea că sunt false și nu pot fi luate în considerare.

Intimata nu și-a precizat poziția procesuală nici prin întâmpinare si nici oral, ci ocazia închiderii dezbaterilor.

Verificând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că în cauză sunt incidente disp. art. 312 pct. 5 cod procedură civilă, dispoziții care atrag casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

In raport de solicitarea recurentului reclamant de a se declanșa procedura înscrierii în fals, instanța a solicitat de la societatea intimata foile colective de prezenta in original pentru perioada martie 2006-februarie 2007.

Potrivit art. 180 cod procedură civilă "dacă una din părti declară că scrisul sau semnătura este falsă, și cealaltă parte nu este de față, instanța va dispune înfațișarea părtii în persoana la alt termen când partea care a invocat înscrisul va arată mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare"

Recurentul reclamant nu este însa în posesia foilor de prezenta și nici a jurnalului de bord la care face referire în motivarea recursului, astfel că instanța nu-l putea obliga pe acesta să le depună.

Analizând copiile înscrisurilor depuse la instanța de fond, se constată că parte din acestea cuprind ștersături și adăugiri, dar cu toate acestea au fost luate în considerare de către instanța de fond fără a se pune în discuția părților acest aspect.

Având în vedere că societatea pârâtă refuză să prezinte instanței originalele înscrisurilor de care s-a prevalat atunci când a susținut la fond, că a achitat drepturile salariale pretinse de reclamant, Curtea apreciază că singura modalitate în care aceste înscrisuri pot fi verificate este efectuarea unei expertize de specialitate.

Astfel, numai expertul este îndreptățit să se deplaseze la sediul pârâtei și după verificarea acestor înscrisuri, să arate instanței dacă reclamantul a efectuat sau nu, ore suplimentare în perioada de referință și dacă a primit drepturile salariale cuvenite.

Pentru aceste motive, instanța va admite recursul și în temeiul art. 312 cod procedură civilă, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare pentru completarea materialului probator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1083/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în-, județul T,

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare pentru completarea materialului probator.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: /Șt.

Red.Jud./17.11.2008

Tehnored.gref.RD/4ex./19.11.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 20.11.2008

Către,

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, având file, la care este atașat dosarul dvs. cu același număr, conținând 80 de file, întrucât prin decizia civilă nr.751/CM din 21 octombrie 2008, Curtea a admis recursul reclamantului, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare pentru completarea materialului probator.

Președinte complet, Grefier,

- - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 20.11.2008

Către,

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, având file, la care este atașat dosarul dvs. cu același număr, conținând 80 de file, întrucât prin decizia civilă nr.751/CM din 21 octombrie 2008, Curtea a admis recursul reclamantului, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare pentru completarea materialului probator.

Președinte complet, Grefier,

- - - -

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 751/2008. Curtea de Apel Constanta