Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 796/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6400/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.796R
Ședința publică din data de 12.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.1313 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, -, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect "drepturi bănești - spor de 15%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurentul solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1313 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților,
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile corespunzătoare perioadei noiembrie 2000 - 28.02.2005 și în consecință a fost respinsă acțiunea pentru drepturile corespunzătoare acestei perioade,
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestuia,
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, G, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI,
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul (indemnizația) de bază brut lunar aferent perioadei 01.03.2005 - 16.11.2005, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației calculate de la data scadenței lunare până la plata efectivă,
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul (indemnizația) de bază brut lunar aferent perioadei 01.03.2005 - 24.11.2008, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației calculate de la data scadenței lunare până la plata efectivă,
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași să calculeze și să plătească fiecăruia dintre reclamanții, G, drepturile salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul (indemnizația) de bază brut lunar aferent perioadei 01.03.2005 - data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe precum și pe viitor, drepturi la valoarea actualizată în funcție de rata inflației calculate de la data scadenței lunare până la plata efectivă,
A fost obligat pârâtul Tribunalul Călărași să efectueze mențiunile în carnetele de muncă ale reclamanților și,
S-a luat act, în temeiul art.27 alin.3 din OG nr.137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost citat în calitate de expert în domeniul nediscriminării.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, motivat de faptul că nu este titular în raportul juridic cu reclamanții iar în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale nu poate avea obligații față de pretențiile reclamanților. De asemenea, pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de 3 ani de la data introducerii acțiunii, raportat la prevederile art.1, 3, 7 și 8 din Decretul nr.167/1958 și art. 283 din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Justiției și Libertăților, s-a apreciat că este nefondată, întrucât acesta are calitatea de ordonator principal de credite, cu atribuții de reglementare și sinteză prin care se asigură realizarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru organizarea și funcționarea întregului sistem al justiției.
De asemenea, pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a formulat de asemenea întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, motivând că în temeiul art.27 din OG 137/2000 nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, citarea sa fiind obligatorie în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Astfel, față de dispozițiile art.27 alin.3 din OG 137/2000 ("Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.") și reținând că nu se poate reține în sarcina Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nicio obligație față de reclamanți, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia și a luat act că a fost citat în calitate de expert în domeniul nediscriminării.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, reclamanții îndeplinesc funcții de judecători în cadrul Tribunalului Călărași, fiecare având peste 10 ani de vechime în magistratură.
Potrivit dispozițiilor art.13 din OG nr.9/2001 pentru modificarea OUG nr.57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS, pentru păstrarea confidențialității in legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință in cadrul funcției, personalul CNSAS beneficiază de un spor lunar de confidențialitate in cuantum de până la 30% calculat la salariul de bază brut. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.8 din același act normativ, salariile de bază pentru funcții de conducere și de execuție din cadrul consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Curții Constituționale. Obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ salariaților magistrați și personal auxiliar de specialitate de legiuitor prin dispozițiile art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și ale art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora.
Magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate) constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu, secret bancar, economic, drepturi de proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale magistraților și magistraților asistenți, precum și ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea. Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Ceea ce este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor și salariilor nu pot fi negociate in mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii reglementează la art.39 alin.2 lit.f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
S-a avut în vedere că, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie sa prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă in cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr.145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, in legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință in executarea funcției, cu privire la procese aflate in curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
S-a menționat că, potrivit art.1 alin. 2 lit.i din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale in exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice. Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse in dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament intre persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată În Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general În favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată În Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, intre altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise in virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută in vedere și practica in materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut in mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate in situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
S-a apreciat că, salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază. Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat in raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin OUG nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare". Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă. Dacă felul muncii este același, cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel. Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc in funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil intre ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
Sporurile însă se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele Colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective. Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat magistraților și personalului auxiliar de specialitate, cu precizarea că această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație si Justiție care, soluționând recursul in interesul legii prin Decizia nr.46/15.12.2008, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Față de dispozițiile deciziei nr.819/2008 a Curții Constituționale, invocată prin note scrise de către Ministerul Justiției și Libertăților, instanța consideră că acordarea despăgubirilor solicitate de reclamați nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă. Mai mult, instanța este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Cu privire la întinderea pretențiilor reclamanților, se observă că prejudiciul invocat de aceștia se compune dintr-un prejudiciu actual (contravaloarea drepturilor solicitate pentru perioada noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri) și un prejudiciu viitor (acordarea acestor drepturi și în continuare).
În cadrul răspunderii civile sunt supuse reparării nu numai prejudiciile actuale care întotdeauna sunt certe întrucât ele s-au produs, ci și prejudiciile viitoare dacă există siguranța că ele se vor produce și dacă există elementele necesare pentru a le determina întinderea.
În acest sens, este de observat că cererea reclamanților și pentru acoperirea prejudiciilor viitoare este întemeiată, întrucât aceste prejudicii îndeplinesc condițiile de mai sus.
Atât timp cât recunoașterea dreptului reclamat în prezenta cauză s-a făcut numai la nivelul printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie, potrivit art.329 Cod procedură civilă, numai pentru instanțele de judecată și cât nu au loc modificări legislative care să clarifice reglementarea acestor drepturi este evident că reclamanții vor fi prejudiciați și pentru viitor prin neacordarea acestor drepturi.
Mai mult decât atât, există un precedent din care rezultă că în lipsa unor titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești, Ministerul Justiției și Libertăților a refuzat acordarea unor drepturi salariale și pe viitor (sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică).
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile corespunzătoare perioadei noiembrie 2000 - 28.02.2005, instanța consideră că aceasta este întemeiată, în raport de dispozițiile art.283 din Codul muncii ("(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;"). În consecință, va respinge acțiunea reclamanților pentru drepturile corespunzătoare acestei perioadei noiembrie 2000 - 28.02.2005.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit cu rata de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale, precum și plata dobânzii legale până la plata efectivă a debitului.
S-a mai arătat că, potrivit art.1084 Cod civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Ținând cont și de prevederile art.1082 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii, cererea de actualizare a prejudiciului este admisibilă. Se reține însă că dobânda legală reprezintă, potrivit art. 1088.civ. daunele interese iar conform dispozițiilor speciale ale art. 164 al.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată ori neplata salariului (sporul de confidențialitate fiind o componentă a salariului, conform art.155 din Codul muncii ) poate determina obligarea angajatorului la plata daunelor interese pentru repararea prejudiciului adus salariatului. În speță, actualizarea drepturilor salariale în raport de indicele de inflație reprezintă modalitatea cea mai adecvată de reparare a prejudiciului constând în neachitarea sporului de confidențialitate, nefiind aplicabile prevederile dreptului comun ale Codului civil, pentru că norma juridică specială ( Codul muncii ) derogă de la cea generală și se aplică cu prioritate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept, pe dispozițiile art.304 pct.4 pr.civ. ecurentul a arătat că prin hotărârea pronunțată, Tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv G nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În aceste condiții, recurentul a arătat că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării magistraților, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut la art.304 pct. 4.pr.civ.
De asemenea, s-a menționat că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege, câtă vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, iar dispoziția nu a fost abrogată, modificată ori declarată neconstituțională, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, s-a arătat că astfel de cereri nu pot fi soluționate de către instanțele judecătorești care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare.
S-a susținut că prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din data 03.07.2008, publicate în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea Constituțională a constatat că " prevederile art.1, 2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din nr.OG137 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a mai arătat că, prin Decizia nr.838/2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Curtea Constituțională, în considerentele deciziei a reținut: " Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a limitat la a clarifica înțelesul unor norme juridice sau a lor de aplicare. Instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 - sau vicii de neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă -, a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare, însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie".
Așa fiind, apare ca evident, în opinia recurentului, că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 pr.civ.
Efectul ex nune al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statutului de drept.
În ceea ce privește autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conduita conformă Constituției transpare din cele statuate mai sus, și anume exercitarea competențelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituționale referitoare la separația puterilor în stat și, deci, abținerea de la orice acțiune care ar avea ca efect subrogarea în atribuțiile altei autorități publice.
În opinia recurentului, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice, sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, iar potrivit dispozițiilor art.11 alin.3 " Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
S-a arătat că după pronunțarea deciziei Curții Constituționale, instanțele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.46/15.12.2008, întrucât o asemenea conduită nu face decât să ignore dispozițiile imperative ale art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor constate expres de Curtea Constituțională.
Decizia 828/27.05.2009 a Curții Constituționale a reținut referitor la soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, că potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională.
Prin urmare, nici Înalta Curte de Casației și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statutului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor, ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare."
s-a arătat că, instanțele judecătorești trebuie să aplice cu prioritate Decizia 838/2009 a Curții Constituționale, deoarece atâta timp cât ambele decizii privesc chestiuni de constituționalitate, interpretarea Curții Constituționale este suverană, și prin împrejurarea că această decizie a Curții este ulterioară deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.46/15.12.2008, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
În cauză, făcând aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. și ținând cont de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.46/15.12.2008, prima instanță, contrar susținerilor recurentei ce apar ca nefondate, a soluționat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, prin care se solicita sporul de confidențialitate de 15%, invocându-se ca temei juridic dispozițiile legale prin care acest drept bănesc este acordat altor categorii de personal, situație în care se impunea ca instanța fondului să interpreteze dispozițiile legale invocate prin prisma deciziei sus-menționate și care este obligatorie în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate pentru instanțele judecătorești; în aceste condiții nu se pot reține ca fondate, susținerile recurentului cum că făcând aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. prima instanță ar fi depășit limitele puterii judecătorești și și-ar fi arogat atribuții de legiferare, după cum nu pot fi reținute ca fondate nici susținerile potrivit cărora drepturile solicitate de către intimați ar avea un caracter necuvenit, întrucât n-ar fi prevăzut de legislația în vigoare, față de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate.
Nefondate sunt și susținerile recurentului cum că prima instanță ar fi trebuit în raport de deciziile Curții Constituționale 818-821 din 3.07.2008 și de decizia nr.838/2009, să nu dea curs dispozițiilor imperative ale art.329 alin.3 pr.civ. câtă vreme chiar dacă hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, decizia de interpretare nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este anterioară deciziei nr.838/2009 a Curții Constituționale, astfel încât aceasta din urmă nu poate avea ca efect înlăturarea aplicării unei decizii anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite, prin care se dă o dezlegare obligatorie unei probleme de drept.
Sunt fondate, însă, criticile recurentului referitoare la nelegalitatea hotărârii, făcând aplicarea și a dispozițiilor art.3041pr.civ. în privința obligării recurentului la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate cuvenit intimaților, G, în continuare având în vedere împrejurarea că prin dispozițiile Legii nr.330/2009, de salarizare unică a personalului bugetar, începând cu data de 12.11.2009, s-a reglementat în mod unitar salarizarea acestei categorii de personal, abrogându-se legile speciale de salarizare, astfel încât acordarea sporului solicitat a fost stabilită în condițiile prevăzute de noua lege.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va obliga pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI, la plata în favoarea reclamanților, G, drepturile salariale reprezentând sporul de 15% de confidențialitate din salariul de bază brut lunar, de la data de 01.03.2005, până la data intrării în vigoare a legii unice de salarizare actualizată în funcție de rata inflației de la data scadenței până la momentul plății efective.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.1313 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI, la plata în favoarea reclamanților, G, drepturile salariale reprezentând sporul de 15% de confidențialitate din salariul de bază brut lunar, de la data de 01.03.2005, până la data intrării în vigoare a legii unice de salarizare actualizată în funcție de rata inflației de la data scadenței până la momentul plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
23.02.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Opriș Daniela ElenaJudecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana
