Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 815/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 815/2009
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 91/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate concluzii scrise, iar din partea avocatei - mandatara contestatorului o cerere prin care solicită admiterea contestației și soluționarea cauzei în lipsă.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei contestației în anulare de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- formulată de reclamantul împotriva pârâtei s-a solicitat:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 15.540 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 05.06.2007 și până la plata efectivă;
- obligarea pârâtei să plătească majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu 1.01.2007 și până la 28.05.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite ca preaviz, concediu de odihnă în baza adresei nr.174/5.03.2007 pârâtei;
- obligarea pârâtei să emită adeverință anexă la carnetul de muncă pentru operarea acestor sume de bani ca drepturi salariale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii au fost invocate următoarele:
Reclamantul fost salariatul pârâtei, concediat prin decizia nr. 17/24.01.2006 ca urmare reorganizării activității. La concediere reclamantul primit indemnizație în cuantum de 22639 lei. Acesta a susținut că trebuia să primească indemnizație egală cu echivalentul 12 salarii medii brute calculate la nivelul anului 2006 cu indexare de 12 % aplicabilă pentru 2007, conform art.4 din Planul social - versiune finală la 21.04.2005 și potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă, conform vechimii în muncă, 5 salarii medii nete pentru anul 2007 iar această din urmă sumă de bani nu a mai fost achitată.
Aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării, conform deciziei de disponibilizare, insă nu au fost plătite motiv pentru care s- solicitat reactualizarea sumelor de la data nașterii dreptului.
În ceea ce privește sumele datorate cu titlu de indemnizație de preaviz se susține că acestea au fost plătite fără acordarea indexării da 12% cuvenită pentru anul 2007 și că în aceeași manieră s-a procedat și în privința sumelor acordate drept compensare în bani pentru concediul neefectuat.
S- susținut că se impune eliberarea unei adeverințe ca anexă carnetului de muncă pentru atesta drepturile salariale cuvenite.
Prin sentința civilă nr.1223/2008, pronunțată de Tribunalul Alba, acțiunea a fost admisă.
Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantului diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, prin majorarea salariului de bază în procent de 12% începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 28.05.2007, în sumă de 15.540 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantului diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, în baza adresei nr.174/05.03.2007 emisă de unitatea pârâtă.
Pârâta a fost obligată să emită o adeverință prin care să se confirme faptul că sumele mai sus menționate sunt drepturi de natură salarială, cu scopul efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul fost salariatul pârâtei concediat prin decizia nr.17/24.01.2006. Concedierea avut loc ca urmare reorganizării activității pârâtei.
Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă și Federația Sindicatelor Libere și celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei.
În cazul concedierii, potrivit Planului Social salariatul avea dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice, pe durata preavizului care nu putea fi acordat, pârâta urma să- plătească salariatului indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi salariale ce iar fi revenit potrivit contractului individual de muncă.
La data încetării contractului individual de muncă pârâta va plăti salariatului și toate drepturile salariale ce decurg din calculul concediului de odihnă pentru anul 2007.
În baza art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta acordă salariatului salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum și salariile prevăzute de Planul Social, funcție de vechimea salariatului în cadrul art.6 din decizia de încetare contractului individual de muncă.
În cazul de față suma achitată salariatului fost de 22639 lei.
Potrivit contractului colectiv de muncă fost stabilită o creștere salariilor de bază începând cu 1.01.2007 de 12 %, aplicabilă salariaților aflați în evidența pârâtei la data de 1.01.2007.
Pentru anul 2006 salariul mediu brut pe societate fost de 1850 RON pe persoană, așa cum rezultă din adresa nr. 1225/16.05.2006 comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale, iar pentru anul 2007 de 2000 Ron pe persoană conform adresei nr. 504/ 2007 comunicată de pârâtă structurilor teritoriale.
De asemenea potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariații beneficiau de un drept de preaviz diferențiat, respectiv pentru vechime de până la 5 de ani, 30 zile calendaristice; pentru vechime de la 5 - 10 ani, 45 zile calendaristice; și la vechime de peste 10 ani, 60 de zile calendaristice (art. 48 ), precum și de indemnizație minimă de concediere, din alte motive decât cele ce țin de salariat, inclusiv în cazul concedierilor colective, astfel: la vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete; la vechime de la 3 - 10 ani de 3 salarii medii nete și la vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 ).
Aceste obligații ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 și prelungit pentru anul 2007 înregistrat la.S și Familie București și comunicat apoi structurilor teritoriale așa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007.
Potrivit Planului Social versiune finală din 21.04.2005 în cazul concedierii colective societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariații cu vechime de la de an la 5 ani, 12 salarii pentru salariatul cu vechime de la 5 la 15 ani și 15 salarii pentru salariatul cu vechime de peste 15 ani. Pentru anul 2005 salariul mediu brut se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social, Contractului Colectiv de muncă și deciziei de concediere rezultă că reclamantului i se cuvenea plată compensatorie salariilor acordate calculată la salariul mediu brut pentru anul 2006 de 1.850 RON / persoană indexabil cu 12 % așa cum prevăzut contractul colectiv de muncă pentru anul 2007. Reclamantului i se cuvenea echivalentul 12 salarii medii brute conform planului social plus 5 salarii medii brute potrivit art.50 din De asemenea reclamantul urma să beneficieze de suma indexată cu 12 % pentru acordarea dreptului de preaviz și indemnizației pentru concediu de odihnă rămas neefectuat.
În urma calculului efectuat rezultat diferență totală de 15.540 lei neachitată salariatului de către pârâtă.
Această sumă va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive prezentei hotărâri și până la data plății efective.
Pârâta nu formulat întâmpinare și nu ridicat obiecții sau alte excepții asupra drepturilor pretinse de salariat.
Potrivit art.286 - 288 Codul Muncii litigiile de muncă se soluționează cu celeritate, sarcina probei revenind angajatorului, care poate fi decăzut din dreptul de solicita probe și de invoca excepții în condițiile în care nu se preocupă de administrarea probațiunii în termenul prevăzut de lege.
Lipsa apărării pârâtei a fost considerată ca achiesare la pretențiile din prezenta acțiune.
A fost considerat justificat și capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe ca anexă la carnetul de muncă pentru operarea sumelor de bani cu indexarea de 12 % pentru anul 2007 ca drepturi salariale.
În baza art. 274 Cod proc. civilă pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în principal ca fiind prescris dreptul la acțiune, iar în subsidiar ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive a arătat că procedura de citare a societății pârâte a fost viciată, strada pe care se află sediul fiind menționată Calea în loc de Calea lor, cum est corect. Pe procedura de citare nu sunt completate toate rubricile, fiind încălcate normele imperative ale art.100 Cod procedură civilă.
Recurenta a mai apreciat că cererea formulată de reclamant este prescrisă, termenul de formare a acțiunii fiind de 30 de zile potrivit art.283 lit.a din Codul Muncii, pretențiile invocate de reclamant decurgând din încetarea contractului individual de muncă, nefiind drepturi salariale, ci drepturi bănești reprezentate ca urmare a concedierii.
În condițiile în care s-ar aprecia că aceste drepturi sunt rezultate ale aplicării dispozițiilor contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 6 luni potrivit art.283 lit. e din Codul Muncii și curge de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv data concedierii.
Art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 distinge între adaosurile la salariul de bază și alte venituri. În consecință solicitarea privind plata unei sume cu titlu de indemnizație minimă de concediu în baza art.50 din contractul colectiv de muncă nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.
În ceea ce privește fondul cauzei se susține că hotărârea primei instanței este nelegală și cu privire la modul greșit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecății.
În conformitate cu dispozițiile art.69 din Codul Muncii, la data de 21.04.2005 la nivelul societății, s-a încheiat Planul Social, prin care s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005 precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până în 31.12.2010.
Sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe în 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, așa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă și art.4 din Planul social.
Cele două categorii de măsuri prevăzute în textele respective nu pot fi cumulate, așa cum se prevede în Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 prin care a fost completat pct.4 din Planul social precum și art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.
Prin urmare, acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Prin Planul social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până la 31.12.2010. În temeiul acestui plan a fost întocmit Proiectul de concediere colectivă înregistrat cu nr.1117/30.08.2006. Măsura a fost adusă la cunoștința sindicatului, și, cu respectarea prevederilor legale.
Modalitatea de calcul a indemnizației de disponibilizare se stabilește în art.4 din Planul Social. Baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul 2004 înmulțit cu 8,12,15 salarii, din sumele rezultate scăzându-se cota de impozitare de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, astfel că aprecierea reclamantului privind incorecta calculare a indemnizației de concediere este neîntemeiată.
Reclamantul nu a formulat întâmpinare.
Prin decizia civilă nr.91/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- recursul a fost admis ca fondat.
A fost admisă în parte acțiunea și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului majorarea cu 12% a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 28.05.2007 precum și diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
A fost obligată pârâta să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani de mai sus în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 15.540 lei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 148 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Susținerea recurentei în sensul că procedura de citare a societății realizată de instanța de fond a fost viciată, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Chiar dacă adresa la care societatea a fost citată este menționată Calea în loc de Calea lor, cum este corect, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare, predarea a fost legal îndeplinită, fiind semnată de lucrătorul de la registratura pârâtei, existând garanția că a ajuns în posesia celor în drept în timp util.
În acest fel este neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că, nefiind completate toate rubricile citației, ar fi fost încălcate normele imperative ale art.100 din Codul d e procedură civilă, câtă vreme scopul procedurii de citare cu pârâta a fost realizat, aceasta având la dispoziție un interval mai mare de două luni pentru a-și formula apărarea în cauză (a fost citată pe data de 16 iulie 2008, iar termenul de judecată era fixat pe 24.09.2008).
Nici susținerea pârâtei în sensul că cererea formulată de reclamant este prescrisă nu poate fi primită.
Contrar susținerilor pârâtei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit.c din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
În cauză nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit.a din Codul Muncii, întrucât pretențiile invocate de reclamant nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit.e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclamant nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.
Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclamantul se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
Pe fondul cauzei Curtea reține că reclamantul a fost salariatul societății pârâte până la data de 15.08.2007.
Prin cererea adresată instanței de fond reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.540 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 05.06.2007 și până la plata efectivă motivat de faptul că pârâta nu i-ar fi plătit drepturile cuvenite în temeiul art.50 din contractul colectiv de muncă, ca urmare a concedierii sale colective, respectiv cinci salarii medii nete.
Criticile pârâtei referitoare la interpretarea greșită pe care instanța de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.6 din decizia de concediere reclamantului i se cuvine suma de 22630 lei "cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de muncă completate cu prevederile Planului social".
Părțile, reclamantul și respectiv pârâtul au interpretat diferit conținutul acestui articol precum și al alin.4 al art. 50 din Contractul colectiv de muncă. Astfel reclamantul a susținut că sintagma "completate cu prevederile Planului social "semnifică dreptul de a beneficia simultan atât de prevederile contractului colectiv de muncă cât și de cele ale Planului social pe când pârâta a susținut că această sintagmă reprezintă o referire cu privire la modul de calcul și nu acordarea cumulată a unor drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2007 la nivelul:
"A 1 La concedierile individuale din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul ăi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație de concediere, după cum urmează:
- de la 0 la 3 ani 1,5 salarii medii nete
- de la 3 la 10 ani 3 salarii medii nete
- peste 10 ani 5 salarii medii nete
A 2 În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația precedentă.
A 3 acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însușit de părți."
În consecință art. 50 din Contractul colectiv de muncă stabilește doar în situația concedierilor individuale cuantumul concret al indemnizației de concediere. Pentru concedierile colective se prevede expres că valorile urmează a fi stabilite în baza negocierilor cu ( alin 3 al art.50). Ceea ce garantează art. 50 în privința concedierilor colective este aplicarea unei formule de calcul similară cu cea utilizată în situația concedierilor individuale, respectiv o formulă în care nivelul indemnizațiilor să fie corelat cu vechimea în unitate (art.2 al art.50). În acest sens sunt și prevederile alin 4 al aceluiași articol în care se arată că prevederile articolului 50 sunt completate de prevederile Planului social. Această precizare era necesară deoarece prin el însuși art. 50 nu conținea nici o dispoziție concretă referitoare la drepturile salariaților în cazul concedierilor colective.
Din cuprinsul Contractului colectiv de muncă nu rezultă așadar ceea ce susține reclamantul respectiv că drepturile compensatorii reglementate în acest act se cumulează(completează) cu cele prevăzute în Planul social. Art. 50 în alineatul 4 ca și art. 6 din decizia de concediere făcând vorbire despre completarea prevederilor din Contract cu prevederile din Plan, nu a drepturilor din Contract cu cele din Plan. Dealtfel o astfel de completare, în manierea susținută de reclamant, nici nu ar fi posibilă pentru că așa cum am arătat Contractul nu prevede drepturi concrete în cazul concedierilor colective ci prevede doar reguli care trebuie obligatoriu să constituie punct de plecare la negociere în vederea determinării lor și înscrierii în planul social.
Drepturile cuvenite reclamantului ca urmare a concedieri colective au fost deci în mod corect acordate de către angajator în concordanță cu prevederile Planului social.
În acest Plan social, concretizare a negocierii impuse de art.50 alin 2 și 3 din Contractul Colectiv de Muncă, s-a stabilit la Punctul 4 Financiare:
"În funcție de vechimea în angajații vor primi următoarele pachete:
Parte integrantă a negocierilor finale:
- 0,5 - 5 ani vechime 8 salarii*
- 5 - 15 ani vechime 12 salarii*
- peste 15 ani vechime 15 salarii*
*=pentru anul 2005Salariul mediu brut din pe baza celui din 2004( majorat în anii următori direct proporțional cu același procent cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)
Plata se va efectua în maxim trei tranșe. Ar putea fi posibile excepții în special în cazul celor care intră sub incidența punctului 5(întocmirea propriei afaceri)."
Prin acțiunea introductivă reclamantul a recunoscut că a încasat suma de 22639 lei reprezentând cuantumul indemnizației de concediere cuvenite în temeiul Planului social. În aceste condiții dispoziția instanței de obligare a pârâtei la plata sumei de 15540 lei respectiv a încă 5 salarii medii nete în temeiul art. 50 din contractul colectiv de muncă este nelegală.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata diferențelor rezultate din acordarea sumelor cuvenite cu titlu de compensație pentru neacordarea concediului de odihnă și a perioadei de preaviz în valoare nemajorată cu 12 procente, precum și a salariului în perioada 01 01 2007- 15 08 2008 in cuantum neindexat, recurenta nu formulează nici o critică concretă în recurs deși solicită modificarea în tot a sentinței și respingerea în întregime a acțiunii reclamantului. Dealtfel pârâta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit dispozițiilor art.287 din Codul Muncii, nu a produs nici o dovadă din care să rezulte cuantumul drepturilor acordate reclamantului cu titlu de compensație pentru neacordarea concediului de odihnă și a perioadei de preaviz și nici în privința salariului achitat reclamantului pentru perioada în discuție.
Față de cele ce preced, Curtea a admis ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă, acțiunea formulată de reclamant fiind admisă în parte.
Societatea pârâtă a fost obligată să-i plătească reclamantului majorarea cu 12% a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 15.08.2007 precum și diferențele aferente sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
Pe cale de consecință, pârâta a fost obligată să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani sus menționate în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 15 540 lei.
Pârâta, în baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul apreciind, în baza art.318 alin.1 din Codul d e procedură civilă, că acesta este rezultatul unei erori materiale.
În expunerea de motive arată că a solicitat instanței să oblige intimata la plata indemnizației de concediere, conform convenției, în funcție de vechimea în muncă. Nu a contestat dispozițiile cu privire la stabilirea indemnizației de concediu cuprinse în Planul Social și, ci doar modul de calcul al indemnizației care nu a respectat convenția dintre părți.
În mod greșit a reținut instanța de recurs că măsurile financiare prevăzute de art.50 din nu pot fi cumulate cu cele prevăzute în Planul Social, această posibilitate fiind prevăzută în mod expres din art.6 din decizia de concediere, prevedere menționată și în contractele colective de muncă încheiate pe anii 2006 și 2007.
În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația concedierilor individuale. Cele două categorii de măsuri nu pot fi cumulate numai în cazul disponibilizaților de după luna februarie 2008, așa cum rezultă din art.50 lin.5 din pe 2008, nu și în cazul reclamantului care a fost concediat anterior anului 2008.
În consecință, contestatorul solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecând cauza, respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Deliberând asupra contestației în anulare de față, funcție de prevederile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.318 alin.1 Cod pr.civilă, teza I, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul textului citat, "greșeala materială" înseamnă greșeala de ordin procedural de o anumită gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Contestația în anulare prevăzută de art.318 Cod pr.civilă este o contestație specială, care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele privitoare la problemele de fond.
În speță contestatorul invocă greșeli de judecată, de stabilire a situației de fapt și de interpretare a unor dispoziții legale, aspecte ce nu pot fi puse în discuție pe această cale potrivit art.318 Cod pr.civilă, întrucât prin contestația în anulare nu s-a urmărit să se deschidă părților recursul la recurs.
În consecință, reținând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.318 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 91/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.
Președinte, Semnează Președinte, | Judecător, Semnează Președinte, | Judecător, Semnează Președinte, |
Grefier, Semnează Grefier șef, |
Red. Tehnored. 2 ex.03.08.2009
Jud.rec-,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
