Drepturi salariale (banesti). Decizia 813/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 813/2009
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea -IA împotriva deciziei civile nr.92/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate concluzii scrise, iar din partea avocatei - mandatara contestatoarei o cerere prin care solicită admiterea contestației și soluționarea cauzei în lipsă.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei contestației în anulare de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba, sub dosar nr- reclamanta -IA a chemat în judecată pe pârâta B solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata sumei de 15.540 lei cu titlu despăgubiri civile, actualizate în funcție de indicele de inflație, începând cu data de 9.04.2007 și până la plata efectivă;
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu 1.01.2007 și până la 31.03.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite ca preaviz, concediu de odihnă, în baza adresei nr. 174/ 5.03.2007 pârâtei;
- să fie obligata pârâta să emită adeverință anexă la carnetul de muncă pentru operarea acestor sume de bani ca drepturi salariale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii au fost invocate următoarele:
Reclamanta fost salariata pârâtei, până la data de 31.03.2007, când a fost concediată prin decizia nr. 50/2.04.2007, urmare reorganizării activității. La concediere, reclamanta primit indemnizație în cuantum de 22639 lei. Aceasta a susținut că trebuia să primească indemnizație egală cu echivalentul 15 salarii medii brute, calculate la nivelul anului 2006, cu indexare de 12 % aplicabilă pentru 2007, conform art. 4 din Planul social - versiunea finală la data de 21.04.2005 iar potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă, conform vechimii în muncă, 5 salarii medii nete pentru anul 200, și această din urmă sumă de bani nu a mai fost achitată.
A mai susținut că deși aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării, conform deciziei de concediere, pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care a solicitat reactualizarea sumelor, începând cu data nașterii dreptului.
Referitor la sumele datorate cu titlu de indemnizație de preaviz a susținut că acestea au fost plătite fără acordarea indexării de 12% cuvenită, pentru anul 2007, și că în aceeași manieră s-a procedat și în privința sumelor acordate drept compensare în bani, pentru concediul legal de odihnă neefectuat.
S-a mai susținut că se impune eliberarea unei adeverințe, ca anexă carnetului de muncă, pentru atesta drepturile salariale cuvenite.
Prin sentința civilă nr.1313/8.10.2008, pronunțată de Tribunalul Alba, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta -IA în contradictoriu cu pârâta B și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, prin majorarea salariului de bază, în procent de 12%, începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 15.08.2007, în sumă de 15.540 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
- pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, în baza adresei nr.174/05.03.2007 emisă de unitatea pârâtă.
- pârâta a fost obligată să emită o adeverință prin care să se confirme faptul că sumele mai sus menționate sunt drepturi de natură salarială, cu scopul efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
- pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta fost salariata pârâtei, începând cu data de 1.10.1983, fiind concediată prin decizia nr. 50/2.04.2007, în temeiul art.65-66 Codul muncii, respectiv, ca urmare reorganizării activității pârâtei.
Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă, rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă și Federația Sindicatelor Libere și celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei.
În cazul concedierii, potrivit Planului Social, salariatul avea dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice iar pe durata preavizului care nu putea fi acordat, pârâta urma să- plătească salariatului indemnizație egală cu salariul de bază precum și celelalte drepturi salariale, ce iar fi revenit potrivit contractului individual de muncă.
La data încetării contractului individual de muncă, pârâta va plăti salariatului și toate drepturile salariale ce decurg din calculul concediului de odihnă pentru anul 2007.
În baza art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta avea obligația să acorde angajatului, salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum și salariile prevăzute de Planul Social, funcție de vechimea salariatului în cadrul ( art. 6 din decizia de încetare contractului individual de muncă).
În cazul de față, instanța de fond a reținut că suma achitată salariatului fost de 18.104 lei.
Potrivit contractului colectiv de muncă fost stabilită o creștere salariilor de bază începând cu 1.01.2007 de 12 %, aplicabilă salariaților aflați în evidența pârâtei la data de 1.01.2007.
Pentru anul 2006 salariul mediu brut pe societate fost de 1850 RON pe persoană, așa cum rezultă din adresa nr. 1225/16.05.2006, comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale, iar pentru anul 2007 de 2000 RON pe persoană, conform adresei nr. 504/ 2007, comunicată de pârâtă structurilor teritoriale.
De asemenea potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariații beneficiau de un drept de preaviz diferențiat, respectiv pentru vechime de până la 5 de ani, de 30 zile calendaristice; pentru vechime de la 5 - 10 ani, de 45 zile calendaristice și la vechime de peste 10 ani, de 60 de zile calendaristice (art. 48 ), precum și de indemnizație minimă de concediere din alte motive decât cele ce țin de salariat, inclusiv în cazul concedierilor colective, după cum urmează: la vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete; la vechime de la 3 - 10 ani de 3 salarii medii nete și la vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 ).
Aceste obligații ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 și prelungit pentru anul 2007 înregistrat la.S și Familie București și comunicat apoi structurilor teritoriale așa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007.
Potrivit Planului Social - versiunea finală din 21.04.2005, în cazul concedierii colective, societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariații cu vechime de la de an la 5 ani, 12 salarii pentru salariatul cu vechime de la 5 la 15 ani și 15 salarii pentru salariatul cu vechime de peste 15 ani.
Pentru anul 2005, salariul mediu brut se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social, Contractului Colectiv de Muncă și deciziei de concediere rezultă că reclamantei i se cuvenea plată compensatorie salariilor acordate calculată la salariul mediu brut pentru anul 2006 de 1.850 RON / persoană, indexabil cu 12 % așa cum prevăzut contractul colectiv de muncă pentru anul 2007, echivalentul 15 salarii medii brute conform planului social plus 5 salarii medii brute potrivit art. 50 din CCM. De asemenea reclamanta urma să beneficieze de suma indexată cu 12 % pentru acordarea dreptului de preaviz și indemnizației pentru concediu de odihnă rămas neefectuat.
În urma calculului efectuat rezultat diferență totală de 15.540 lei neachitată salariatului de către pârâtă, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data rămânerii definitive prezentei hotărâri și până la data plății efective.
Pârâta nu formulat întâmpinare și nu ridicat obiecții sau alte excepții asupra drepturilor pretinse de salariat.
Potrivit art. 286 - 288 Codul muncii litigiile de muncă se soluționează cu celeritate, sarcina probei revenind angajatorului, care poate fi decăzut din dreptul de solicita probe și de invoca excepții în condițiile în care nu se preocupă de administrarea probațiunii în termenul prevăzut de lege.
Lipsa apărării pârâtei a fost considerată ca achiesare la pretențiile din prezenta acțiune.
A fost considerat justificat și capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe ca anexă la carnetul de muncă pentru operarea sumelor de bani cu indexarea de 12 % pentru anul 2007 ca drepturi salariale.
În baza art.274 Cod proc. civilă pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal ca fiind prescris dreptul la acțiune, iar în subsidiar, ca fiind nefondată, cu plata cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive a arătat că procedura de citare a societății pârâte a fost viciată, strada pe care se află sediul fiind menționată Calea în loc de Calea lor, cum este corect și că pe citație nu sunt completate toate rubricile, fiind încălcate normele imperative ale art.100 Cod procedură civilă.
Recurenta a mai apreciat că cererea formulată de reclamantă este prescrisă, termenul de depunere a acțiunii fiind de 30 de zile, potrivit art.283 lit. a din Codul muncii, și că pretențiile invocate de reclamant, decurgând din încetarea contractului individual de muncă, nu sunt drepturi salariale, ci drepturi bănești, rezultate ca urmare a concedierii.
În condițiile în care s-ar aprecia că aceste drepturi sunt rezultate ale aplicării dispozițiilor contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 6 luni potrivit art.283 lit. e din Codul muncii și curge de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv de la data concedierii.
Art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 distinge între adaosurile la salariul de bază și alte venituri. În consecință solicitarea privind plata unei sume cu titlu de indemnizație minimă de concediere, în baza art.50 din contractul colectiv de muncă, nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.
În ceea ce privește fondul cauzei se susține că hotărârea primei instanței este nelegală și cu privire la modul greșit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecății.
În conformitate cu dispozițiile art.69 din Codul muncii, la data de 21.04.2005 la nivelul societății, s-a încheiat Planul Social, prin care s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005 precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până în 31.12.2010.
Sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe în 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, așa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă și art.4 din Planul social.
Cele două categorii de măsuri prevăzute în textele respective nu pot fi cumulate, așa cum se prevede în Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 prin care a fost completat pct.4 din Planul social precum și art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.
Prin urmare, acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Prin Planul social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până la 31.12.2010. În temeiul acestui plan a fost întocmit Proiectul de concediere colectivă înregistrat cu nr.1117/30.08.2006. Măsura a fost adusă la cunoștința sindicatului, și, cu respectarea prevederilor legale.
Modalitatea de calcul a indemnizației de disponibilizare se stabilește în art.4 din Planul Social, baza de calcul reprezentând-o salariul mediu brut din anul 2004, înmulțit cu 8, 12, 15 salarii, iar din sumele rezultate se scade cota de impozitare de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, astfel că aprecierea reclamantei privind incorecta calculare a indemnizației de concediere este neîntemeiată.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare iar prin concluziile scrise aceasta a solicitat respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate.
De asemenea a solicitat și respingerea pe fond a recursului, învederând în esență că măsurile compensatorii prevăzute în Planul social trebuiau cumulate cu cele din Contractul colectiv de muncă și că acestea trebuiau acordate în valoare neimpozitată.
Prin decizia civilă nr.92/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, s-a admis ca fondat recursul declarat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 1313/8 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
S-a modificat hotărârea atacată, după cum urmează:
S-a admis, în parte, acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamanta împotriva pârâtei "" SA B și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 31.03.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
A fost obligată pârâta să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani de mai sus în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 15540 lei.
A fost obligată pârâta "" SA B să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
A fost obligată intimata reclamantă să plătească recurentei pârâte B suma de 148 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut în esență că procedura de citare cu recurenta, la instanța de fond, a fost corect realizată, fără încălcarea dispozițiilor art.100 Cod pr.civilă și că cererea reclamantei nu este prescrisă, în speță fiind incidente dispozițiile art.283 lit.c Codul m uncii și nu cele ale art.283 lit.a sau e Codul muncii.
Pe fond însă nu s-a avut în vedere interpretarea greșită dată de instanța de fond normelor incidente cauzei, respectiv art.50 din completate cu prevederile Planului social.
În esență, s-a apreciat că drepturile compensatorii reglementate de nu se cumulează cu cele prevăzute în Planul social, iar drepturile cuvenite reclamantei ca urmare a concedierii colective au fost acordate în mod corect de către angajator.
În acest context, s-a reținut că dispoziția de obligare a pârâtei la plata sumei de 15.540 lei, respectiv a încă 5 salarii medii nete în temeiul art.50 din, pe lângă suma de 22.639 lei indemnizația de concediere, este nelegală.
Cu privire la sumele cuvenite cu titlu de compensație pentru neacordarea concediului de odihnă și a perioadei de preaviz, precum și a salariului în perioada 1.01.2007-31.03.2007 s-a concluzionat că recurenta nu a formulat nicio critică concretă în recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea, solicitând în baza art.318 alin.1 Cod pr.civilă admiterea acesteia și rejudecând cauza respingerea recursului intimatei
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare arată că a contestat doar modul de calcul al indemnizației și nu dispozițiile referitoare la stabilirea indemnizației de concediere cuprinse în Planul social și
Mai critică greșita reținere a faptului că măsurile financiare prevăzute de art.50 din nu pot fi cumulate cu cele prevăzute de Planul social, această posibilitate fiind prevăzută în mod expres de art.6 din decizia de concediere, prevedere menționată și în pe 2006 și 2007.
Se mai arată că necumularea celor două categorii de măsuri se realizează numai în cazul disponibilizărilor de după luna februarie a anului 2008.
Intimata nu a depus întâmpinare în cauză, dar a formulat concluzii scrise (17-19) prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.
Examinând cererea de față prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.318 teza I Cod pr.civilă "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".
In lumina acestui text legal, admisibilitatea contestației în anulare specială are în vedere dezlegarea dată recursului prin săvârșirea unei greșeli materiale în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o omite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale în sensul legii, de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus în termen sau anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru etc.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, așa cum invocă contestatorul prin cererea de față.
Ceea ce prezintă contestatoarea în motivare sunt eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor și nu greșeli de fapt în sensul amintit mai sus. Legea, în acest context, nu dă posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, întrucât ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică ar provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Ca urmare, prezenta contestația în anulare se privește a fi neîntemeiată și astfel va fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea -IA împotriva deciziei civile nr.92/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
-CO
Semnează vicepreședinte
Curtea de Apel
Grefier,
-CO
Semnează prim grefier
Red.
Tehnored. 2 ex.
Jud. fond.,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
