Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 848/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.848/CM
Ședința publică de la 02 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă ȘCOALA CU CLASELE I - VIII, cu sediul în, județul T, împotriva sentinței civile nr.2083/17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SINDICATUL LICEULUI DE ARTĂ T -, cu sediul în T, str. -. -, nr.166, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Totodată, grefierul de ședință aduce la cunoștința completului de judecată faptul că intimatul - reclamant Sindicatul Liceului de Artă a depus întâmpinare.
Instanța, având în vedere că recurenta - pârâtă a solicitat judecata cauzei și în lipsă, în baza art. 150.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea constată următoarele:
Reclamanta reprezentată de Sindicatul Liceului de Artă T, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Școala cu Clasele I - VIII să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale corespunzătoare muncii prestate în plus, de 2 ore săptămânal față de norma didactică, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii prezentei acțiuni, actualizată cu rata inflației, precum si reducerea normei de predare cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului conform art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
Reclamanta a arătat că activează în cadrul unității pârâte dar nu a beneficiat de reducerea normei didactice așa cum dispune Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte acte normative sau administrative specifice învățământului.
Au fost invocate dispozițiile art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 3 și art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 republicată, ultimul text dispunând în sensul că personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3343 din 11 martie 2002 și, respectiv, Ordinul nr. 4209/2004 al Ministerului Educației și Cercetării prevăd, în esență, aceleași dispoziții referitoare la modalitatea de aplicare a reducerii normei didactice.
Cu toate acestea, arată reclamanta, nici până în prezent, prevederile art. 45 nu se aplică educatorilor/institutorilor/învățătorilor, ci numai profesorilor și maiștrilor instructori, creându-se o situație de inferioritate pentru o categorie mare de cadre didactice.
Inspectoratul Școlar Județean, nu a respectat aceste dispoziții legale astfel că, reclamanta se consideră păgubită în condițiile în care nu a beneficiat nici de reducerea normei didactice și nici nu a primit drepturile salariale cuvenite pentru cele două ore prestate săptămânal peste norma didactică.
Prin sentința civilă nr. 2083 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă acțiunea formulată de reclamantă.
A fost obligată pârâta Școala cu Clasele I - VIII să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus față de norma didactică reducă, respectiv 2 ore săptămânal, față de norma didactică avută în perioada 15 septembrie 2005 - 15 iunie 2008, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta la reducerea normei didactice de predare pentru reclamantă, cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Cererea reclamantei este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 care prevăd că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Articolul 43 alin. 1 definește conținutul normei didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art. 42 alin. 1 lit. a și se stabilește - pentru învățământul preșcolar și primar - după cum urmează:
un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;
un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate.
Aceste dispoziții legale prevăd, că de incidența dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 beneficiază și personalul didactic de predare din învățământul preșcolar și din învățământul primar, care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ de peste 25 de ani și respectiv, cu gradul didactic
În raport de aceste dispoziții legale, prima instanță a obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru activitatea depusă în plus față de norma didactică, respectiv 2 ore/săptămână, în perioada 15 septembrie 2005 - 15 iunie 2008, sumă ce trebuie actualizată la data plății efective, precum și reducerea normei didactice de predare pe viitor, cu 2 ore/săptămână, fără reducerea salariului.
Parata Școala cu clasele I - VIIIa declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2083 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, formulând următoarele critici:
Dispoziția instanței privind plata drepturilor salariale aferente celor doua ore prestate săptămânal de către reclamantă, este nelegală, deoarece nu s-a încheiat nicio convenție prin care să se prevadă această plată iar pentru a se reduce norma didactică era necesar ca aceasta să fie stabilită prin lege.
Ori, norma didactica în cadrul reclamantei este stabilită pe posturi și nu se cunoaște câte ore cuprinde.
Mai arata recurenta, că reclamanta a creat probleme unității de învățământ în perioada în care solicita drepturile salariale și că schema orară propusă de aceasta nu depășea 18 ore /săptămână.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Articolul 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 dispune: Personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Această dispoziție legală prevede în mod clar faptul că toate categoriile de personal didactic și de predare, indiferent că este vorba de educatori, învățători, institutori, profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
În considerarea acestui temei legal a fost adoptată Hotărârea nr. 2/2006 a Comisiei Paritare, prin care s-a stabilit că este necesară aplicarea corectă și echitabilă a art. 45 din Legea nr. 128/1997 tuturor categoriilor de personal didactic, deci, inclusiv învățătorilor, institutorilor și educatorilor.
Întrucât pârâta nu a transpus în practică această Hotărâre, nu se poate vorbi de rămânerea fără obiect a pretenției.
Norma juridică cuprinsă în art. 45 din Legea nr. 128/1997 are un caracter imperativ, ea nu lasă la latitudinea unității școlare reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului ci obligă la luarea acestor măsuri.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 legiuitorul a prevăzut îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru fiecare institutor, învățător și educator, respectiv gradul didactic I și vechimea de 25 de ani.
Nici celelalte critici ale recurentei nu pot fi reținute deoarece, reducerea normei didactice este prevăzută de lege și în acest caz, nu este necesară încheierea unei convenții pentru plata orelor prestate peste norma didactică.
Astfel, art. 45 din Legea nr. 128/1997 prevede "reducerea normei didactice" iar printre cadrele didactice care beneficiază de această normă didactică redusă, se numără și categoria învățătorilor/educatorilor/institutorilor.
Legiuitorul nu condiționează plata celor două ore suplimentare, de determinarea numărului exact de ore al unei norme didactice, cu atât mai mult cu cât art. 43 din Legea nr. 128/1997 modificată și completată prin nr.OG 103/1998 și Legea nr. 109/1999, stabilește că norma didactică de predare, instruire practică și evaluare a preșcolarilor și a elevilor, reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților didactice de predare,fără a stabili în acest sens, numărul de ore cuprins intr-o normă didactică.
Întrucât pârâta nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă și întocmai a dispozițiilor legale, în mod corect instanța de fond a reținut culpa acesteia și a obligat-o la plata drepturilor salariale pentru trei ani anterior chemării în judecată.
Pe cale de consecință, respingând recursul ca nefondat, Curtea își însușește în totalitate motivarea instanței de fond, pe care o apreciază ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de pârâtaȘCOALA CU CLASELE I - VIII, cu sediul în, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2083 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamantSINDICATUL LICEULUI DE ARTĂ T -, cu sediul în T, str. -. -, nr.166, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/23.12.2008
gref.
2 ex./23.12.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol