Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 871/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 871
Ședința publică din data 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 356 din 2 noiembrie 2007 Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și intervenienta, și pârâții-intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 1465/115/18.04.2007, reclamanții, și intervenienta, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S pentru plata sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 martie 2004 până în prezent și în continuare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, că îndeplinesc funcția de judecători, asistenți judiciari și personal auxiliar, în cadrul Tribunalului C-S, iar potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, rămas în vigoare de la data apariției, beneficiază de un spor de stres de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, spor pe care însă nu l-au primit niciodată de la apariția legii.
Reclamanții au invocat prin acțiune că la data stabilirii acestui drept, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință, care rezidă din condițiile în care personalul din cadrul justiției își desfășoară activitatea, caracterizate de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În cauză, în termen legal, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând plata sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 martie 2004 până în 01 aprilie 2005 arătând că la această dată a fost pensionată pentru limită de vârstă.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanților, precum și inadmisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu formulată în cauză conform dispozițiilor art. 49 alin.1 Cod procedură civilă.
Pe fond, prin întâmpinare s-a arătat că textul de lege invocat de reclamanți a fost în vigoare până la 1 noiembrie 2000, când a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care a abrogat în mod expres acest text de lege prin art. 1 pct. 42.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea și pe viitor a sporului solicitat, pârâtul a susținut că admiterea acestuia ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, întrucât doar puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
De asemenea, pârâtul Tribunalul C-S a formulat întâmpinare prin care invocă aceleași temeiuri de drept în cauză și solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 356 din 2 noiembrie 2007 Tribunalul C-S admis în parte cererea formulată de către reclamanții, și intervenienta în contradictoriu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S și în consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamanților, și intervenientei drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul brut pentru perioada 01.04.2004 până la data pronunțării hotărârii actualizat la zi.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta și a obligat pârâții să-i achite drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul brut, cuvenite pe perioada 01 aprilie 2004-01 aprilie 2005, actualizat la zi.
A respins pretențiile reclamanților privitoare la plata în continuare a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt judecători, asistenți judiciari si personal auxiliar la Tribunalului C- în subordinea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI din OG9/1997 și modificată prin OG56/1997, OUG75/1997 și Legea nr. 154/1998: " Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest art. 47 fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000.
Totodată, prin art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2002 a fost abrogat art.11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din OUG27/2006.
Susținerea reclamanților că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare este neîntemeiată întrucât acest articol a fost abrogat, anterior apariției nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, prin nr.OG 83/2000.
De altfel, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că " Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul G nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
definește termenul de stres prin factor sau ansamblu de factori de mediu care provoacă organismului uman o reacție anormală, cu efect nefavorabil. Evident, legislația aplicabilă se referă la mediul în care se desfășoară activitatea judecătorească.
Procesele sunt tot mai multe, sălile de judecată tot mai pline, cu oameni de cultură diferită, disciplină diferită și chiar igienă personală diferită. Tot mai frecvent, mai ales la judecătorii, procesele se termină seara târziu iar o pauză scurtă solicitată de judecători sau grefiere este considerată abuz de serviciu.
La tribunale, ca primă instanță, există reclamanți, persoane fizice, care introduc zeci de acțiuni în fiecare an, acțiuni care nu se timbrează, vizează în principal recalculare de pensii, litigii de muncă, informații considerate administrative etc.
Unele dintre aceste persoane sunt cunoscute de către instanțe ca având probleme psihice însă nu se poate lua nici măsură nici de către organele de urmărire penală, însă solicită asistență juridică gratuită, inclusiv expertize.
de stres este accentuat în permanență de multitudinea excesivă a actelor normative în vigoare, prolixitatea și labilitatea lor în timp, până la nivelul codurilor de procedură civilă, penală și chiar fiscală.
Pe plan bugetar, Ministerul Justiției,cu toată complexitatea instituțiilor sale, nu este numai un consumator de credite bugetare ca alte ministere, ci dimpotrivă un colector și substanțial contribuabil la bugetele publice prin taxele de timbru, timbru judiciar, amenzi judiciare și chiar prin onorariile de experți, avocați și notari.
Dintre miile de dosare rulate, studiate sau soluționate,această instanță mai constată următoarele:
Printre cele mai frecvente calificative exprimate în scris la adresa magistraților din România se regăsesc următoarele:
Sistem judiciar corupt și defectuos pe tot sistemul de la la Z, încălcarea Constituției, corupție generalizată, încălcarea voită a drepturilor fundamentale ale omului, abuzuri, șantaje, minciuni, falsuri, discriminări, josnicii, subordonare de tip gașcă începând cu judecătoriile și până la Înalta Curte de Casație și Justiție sau Curtea Constituțională, cu complicitatea Consiliului Superior al Magistraturii, aspecte tolerate de către Ministerul Justiției, că toți au salarii prea mari, cerc vicios, interese de grup, mafie instituționalizată, fasciști, comuniști, rasiști, imorali, corupți, favorizări, etc.
Sunt tot mai frecvente cererile de recuzare pe motive imaginare iar judecătorii care le resping motivat dar aplică și o amendă absolut legală, sunt la rândul lor recuzați, cu aceleași " motivări".
De regulă, aceste recuzări se fac în ședință publică de către avocați sau părți din proces, în prezența a cel puțin zeci de persoane. Uneori se solicită recuzarea întregului complet de judecată sau chiar a tuturor judecătorilor. Se mai solicită strămutarea procesului la o altă instanță, fără nici motivare concretă, însă cu referire directă la CEDO, Haga, Strasbourg, Consiliul sau Parlamentul European și chiar declarația în public că nu se va supune executării oricărei hotărâri judecătorești din România.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text lega Prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 444 din 13 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, într-un recurs în interesul legii, deci cu putere de lege, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, cum sunt și reclamanții și intevenienții în cauză, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 23/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Așadar susținerea pârâților că acest drept salarial a fost abrogat nu este confirmată prin decizia citată a Înaltei Curți, ba dimpotrivă, atrăgând după sine admiterea acțiunii reclamanților.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut pentru perioada 01.04.2004 până la data pronunțării hotărârii.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu instanța a admis-o reținând că în perioada solicitată, aprilie 2004 - aprilie 2005, intervenienta a fost încadrată pe funcția de prim-grefier în cadrul Tribunalului C-S, aceasta revendicând un drept rezultat din calitatea de salariat.
Instanța a respins pretențiile reclamanților privitoare la plata în continuare a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut, întrucât creanța acestora nu este certă, lichidă și exigibilă, dreptul la acțiune nefiind născut la data pronunțării hotărârii de față. De asemenea, instanța a respins cererea reclamanților și intervenientei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, nefiind dovedită efectuarea acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție în interes propriu, ca nefondate.
Prin motivele de recurs, Ministerul Justiției a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție în interes propriu ca nefondate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 din Codul procedură civilă, cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă.
În ce privește fondul cauzei, s-a apreciat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002, iar în conformitate cu prevederile art. 62 alin.3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, excepție făcând prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
Ori, în speță nu este vorba de Ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
Examinând sentința pronunțată sub aspectul motivelor de recurs invocate precum și cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Procedându-se la abrogarea expresă prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanțe doar cu privire la " modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislativedistincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art. 1 pct. Q3 din aceeași Lege nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin. 3 pct. b lit. d din Decretul nr. 247/1997".
Analizând prevederile privind tehnica legislativă în concret ale art.56 "Evenimentele legislative" - care arată că: " (1) după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv, evenimentul respectiv,dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente", se constată că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal. Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a interpretat corect dispozițiile legale incidente în speță, nefiind dat nici unul din motivele de recurs invocate în memoriile de recurs, separat atașate la dosar.
De asemenea, în aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție B, constituită în Secții Unite, a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008, în sensul că a constatat că judecătorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorii pentru instanțe conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 356 din 2 noiembrie 2007 Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /02.06. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./02.06. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
