Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 872/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 872
Ședința publică din data 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții-recurenți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 638/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și pârâtul-intimat Ministerul Finanțelor Publice B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurenții solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 16.04.2009 reclamantul-recurent depune copia minutei deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 5/2008 și copia deciziei nr. 270/m din 14 martie 2008 Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr-, iar la data de 22.04.2009, pârâta-recurentă Direcția Națională Anticorupție depune la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea transmiterii unei copii a motivelor de recurs formulate de recurenți, pentru a putea formula întâmpinare.
Instanța, respinge cererea formulată de pârâta Direcția Națională Anticorupție având în vedere că motivele de recurs au fost comunicate.
Văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 638/28.05.2008 Tribunalul C-S a respins excepția de necompetență materială a tribunalului, invocată atât de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de Ministerul Economiei și Finanțelor;
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată de către reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție;
A obligat pârâții să plătească față de reclamanți drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut astfel: pentru reclamanții, și începând cu luna mai 2004 și până în prezent precum și în continuare, iar pentru reclamantul începând cu luna noiembrie 2006 și până în prezent, precum și lunar în continuare, actualizat în funcție de rata inflației ca urmare a devalorizării monedei naționale de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă;
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și în consecință a obligat pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu luna mai 2004 și până în prezent, actualizate cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, precum și acordarea acestui spor în continuare, lunar, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă;
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și în consecință a obligat pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu luna decembrie 2007 și până în prezent, actualizate cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, precum și acordarea acestui spor în continuare, lunar, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă;
A dispus obligarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate de către reclamanți și intervenienți;
A respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.
Tribunalul a reținut:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, instanța a admis-o deoarece a fost admisă cererea de chemare în garanție a acestui minister, formulată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu poate avea două calități una de pârât și alta de chemat în garanție, motivat pe faptul că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 208/2005 și ale art. 3 din HG nr. 386/2007.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă sunt aplicabile în speță.
Față de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului Arad, invocată de Ministerului Economiei și Finanțelor, în sensul respingerii ei. Astfel dispozițiile art. 36, al.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, nu sunt aplicabile în speța de față întrucât obiectul litigiului de muncă nu vizează o nemulțumire a reclamanților și intervenienților cu privire la modul de stabilire a salariilor din justiție, ci neacordarea unor drepturi salariale.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunile reclamanților și intervenienților sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI din OG9/1997 și modificată prin OG56/1997, OUG75/1997 și Legea nr. 154/1998: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest art. 47 fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000.
Totodată, prin art. 50 alin. 2 din OUG177/2002 a fost abrogat art.11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din OUG27/2006.
De altfel, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți și intervenienți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții și intervenienții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică de lipsi magistrații și personalul auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
În plus, văzând și dispozitivul deciziei nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul cu nr. 5/2008, instanța a reținut că recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privitor la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost admis și în consecință s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, abrogată prin Legea nr.334/2001.
Față de cele de mai sus, acțiunea reclamantului a fost respinsă întrucât ca și conducător auto, angajat cu contract individual de muncă, nu se regăsește în enumerarea limitativă din recursul în interesul legii și ca atare nu beneficiază de acordarea sporului de 50%.
Pentru aceleași considerente pârâții au fost obligați și la acordarea pe viitor a acestor drepturi față de reclamanți și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților, după caz, conform dispozițiilor art. 6,7și 8 din Decretul nr.92/1976.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, Direcția Națională Anticorupție și reclamantul.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința ca nelegală invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. A susținut că sentința civilă este nelegală sub aspectul actualizării drepturilor bănești acordate cu rata inflației.
S-a invocat că s-au încălcat prevederile art. 14(2) și 47/4 din Legea nr. 500/2002 nefiind alocate sume de bani pentru aceste drepturi, iar obligația devine imposibilă.
S-a criticat sentința și sub aspectul acordării pe viitor a acestui spor și s-a susținut că s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugându-se la lege.
S-a criticat sentința și sub aspectul obligației pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, susținându-se că s-au încălcat prevederile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Direcția Națională Anticorupție a solicitat casarea în parte a sentinței cu privire la reclamantul, care are calitatea de specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și care având calitatea de funcționar public, competența de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Reclamantul a criticat sentința pentru respingerea acțiunii sale, susținând că s-au aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 567/2004, care îi conferă calitatea de personal conex și i se aplică aceleași prevederi legale ca și personalului auxiliar.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile pârâților sunt fondate pentru considerentele ce vor f expuse în continuare.
Reclamantul are calitatea de specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și fiind funcționar public, conform art. 911din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, competența de a se pronunța cu privire la cererea sa revine instanței de contencios administrativ.
Fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 și alin. 6 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi casată în parte sentința cu privire la acest reclamant și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de contencios administrativ a Tribunalului C-
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței civile cu privire la care criticile sunt nefondate.
Conform dispozițiilor art. 155 Codul muncii, sporul de 50% din salariul de bază pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică intră în conținutul noțiunii de salariu, iar plata acestuia la fel ca și munca prestată de reclamanți reprezintă o obligație succesivă.
Nefiind contestată existența dreptului la acest spor și fiind vorba de o obligație succesivă care rămâne în sarcina angajatorului atâta timp cât nu se modifică elementele raportului de muncă al acestora, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata acestuia pe viitor, neexistând justificare pentru obligarea reclamanților la a face noi acțiuni în cadrul termenului de prescripție în cazul neîndeplinirii obligației de către angajator.
Nici criticile referitoare la obligarea pârâtului la înscrierea mențiunilor în carnetul de muncă nu sunt fondate.
Dispozițiile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 23 și art. 164 din Legea nr. 19/2000, precum și cu cele ale art. 82 din Legea nr. 303/2004 și întrucât acest spor se are în vedere la calcularea drepturilor de pensie al reclamanților, în mod corect s-a admis acest capăt de cerere.
Nici criticile referitoare la actualizarea sumelor acordate nu sunt fondate, fiind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 și ale art. 78 alin. 1 din Codul muncii, care consacră principiul actualizării drepturilor salariale neacordate la timp și aceasta asigură o despăgubire integrală a reclamanților, asigurându-se înlăturarea efectelor inflației.
Recursul reclamantului este nefondat.
Acesta are calitatea de șofer în cadrul instituției pârâte și într-adevăr Legea nr. 567/2004 prevede că are calitatea de personal conex.
Prevederile art. 901din acest act normativ nu îndreptățesc reclamantul la sporul pretins de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât acesta se referă doar la drepturile prevăzute de Legea nr. 567/2004 și nu pot fi extinse și cu privire la salarizare care se face în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 8/2007.
În același timp decizia XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are în vedere și categoria personalului conex, ci numai magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar, care a beneficiat de drepturile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamantului nefiindu-i aplicabile.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul reclamantului va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței civile nr. 638/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-.
Casează în parte sentința cu privire la reclamantul și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea acțiunii acestui reclamant la Tribunalul C- - instanța de contencios administrativ.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pentru care semnează pentru care semnează
PREȘEDINTE SECȚIE, PREȘEDINTE SECȚIE,
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /14.07.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./14.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
