Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 881/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 881
Ședința publică de la 29 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel I, Ministerul Public - Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Direcția Generală Finanțelor Publice pentru Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 680 din 28.05.2009 a Tribunalului Vaslui (dosar -), intimați fiind, -, G, R, Reclamant, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate.
Consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că lasă recursul lor la aprecierea instanței având în vedere decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. Solicită respingerea recursului formulat de Direcția Generală Finanțelor Publice pentru Ministerul Economiei și Finanțelor deoarece cererea de chemare în garanție a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr- la data de 12.11.2008, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Vaslui prin sentința civilă nr. 58 din 13 februarie 2009 și care a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 483/89 din 26 februarie 2009, reclamanții:, -, G, R, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea primilor trei la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază, după cum urmează:
-reclamanții, -, G, R, de la 12.11.2005, până la data pronunțării și în continuare, pe viitor;
- de la 15.05.2006, de la 17.05.2006, de la 01.10.2006, de la 11.02.2008, de la 01.12.2007,
- de la 01.12.2007, de la 01.03.2008, de la 17.04.2008, până la data pronunțării și în continuare, pe viitor.
- reclamantul până la 30.06.2007, până la 18.05.2007, până la 16.11.2007, până la 01.03.2008, până la data de 01.04. 2008, până la 01.12.2007, începând cu data de 12.11.2005.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea primilor trei pârâți la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare în vederea plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt procurori și grefieri în cadrul Parchetelor de pe lângă Tribunalul Vaslui și Judecătoriile V, Bârlad, H și M și că, în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative, menite să ofere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații.
Au fost invocate în acest sens prevederile Ordonanței de Guvern nr. 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, potrivit cărora pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Astfel, judecătorii și grefierii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15 % din solda lunară.
Reclamanții au mai arătat că acest spor se acordă și altor categorii de salariați bugetari, respectiv funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii civile, ca prescrisă, pentru perioada care nu se încadrează în termenul de prescripție general de 3 ani de la data introducerii acțiunii în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 din Codul muncii., iar pentru restul perioadei și pentru viitor, ca inadmisibilă.
S-a arătat de către pârât că argumentele invocate sunt neîntemeiate în raport cu prevederile OG nr. 137/2000, unde se prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul art. 1 alin.3, privește persoanele aflate în situații comparabile, ori reclamanții nu se regăsesc într-o situație comparabilă sau analogă cu celelalte categorii de personal din sistemul bugetar, care să impună un tratament nediferențiat.
Pârâtul, a mai arătat că a admite acțiunea ar însemna o adăugare la lege, fapt care nu poate fi permis.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art. 60 - 63 Cod procedură civilă, pentru ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa invocat, de asemenea, prin întâmpinare, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 12.11.2005, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, arătând că textele legale invocate se referă, limitativ, doar la unele categorii de personal, respectiv cadrele militare în activitate, militarii și personalul civil din cadrul, funcționarii publici cu statut special, militarii și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, iar acordarea acestui spor reclamanților ar echivala cu adăugarea la lege.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, invocând obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că Ministrul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar raportul juridic dedus judecății există între reclamanți și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 680 din 28 mai 2009, Tribunalul Vasluia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - prin V, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, respingând ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru perioada anterioară datei de 12.11.2005, a admis cererile de chemare de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea formulată reclamanți, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui fiind obligați să plătească reclamanților:, G, A, A, R, drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 12.11.2005 până la data pronunțării hotărârii și în continuare pe viitor.
Prin aceeași hotărâre, pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost obligați să plătească reclamanților:, drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, după cum urmează:
- - de la 15.05.2006;
- - de la 17.05.2006;
- - de la 01.10.2006;
- - de la 11.02.2008;
- - de la 01.12.2007;
- - de la 01.12.2007;
- - de la 01.03.2008;
- - de la 17.04.2008
până la data pronunțării hotărârii și în continuare pe viitor.
Pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost obligați să plătească reclamanților:, drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază începând cu data de 12.11.2005, după cum urmează:
- până la data de 30.06.2007;
- până la data de 18.05.2007;
- până la data de 16.11.2007;
- până la data de 01.03.2008;
- până la 01.04.2008;
- până la data de 01.12.2007.
Pârâtul și chematul în garanție a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost obligați să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
xcepția prescripției, invocată de pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, este întemeiată. Potrivit prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acest sens sunt si dispozițiile art. 166 al. 1 din Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Admiterea excepției se justifică și în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Ținând cont de cele ce preced, prima instanță a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada anterioară datei de 12.11.2005.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a reținut că este neîntemeiată, câtă vreme art. 19 din Legea nr. 500/2002 prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005, același minister are atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, precum și a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Public - Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către Ministerul Finanțelor Publice, primul pârât ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de procurori și grefieri, făcând parte din categoria personalului judiciar din cadrul Parchetelor de pe lângă Tribunalul Vaslui și Judecătoriile V, Bârlad, H și
În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 13 din Ordonanța Guvernului nr.9/2001 pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință în cadrul funcției, personalul CNSAS beneficiază de un spor lunar de confidențialitate în cuantum de până la 30 % calculat din salariul de bază brut.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 din același act normativ salariile de bază pentru funcțiile de conducere și de execuție din cadrul Consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curții Constituționale, etc.
În același sens sunt și prevederile art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale care se acordă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care prevăd că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar în cuantum de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Totodată, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de până la 15 % și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, modificată și completată s-a acordat acest spor de confidențialitate în cuantum de până la 15 % și membrilor Plenului, precum și unor categorii de personal, din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în dispozițiile art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu scopul de a asigura un tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice, care gestionează informații clasificate.
Or, obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ reclamanților de către legiuitor prin dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 15 din Codul d eontologic al magistraților și ale art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportată la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, lacunar fiind numai cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Totodată, tribunalul a constatat că reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), astfel încât se află în situație identică, nu doar comparabilă cu personalul mai sus amintit, din unitățile bugetare, privind acordarea dreptului la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate.
Aceștia desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate) constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu, secretul bancar, economic, drepturi de proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Reclamanții, în calitate de reprezentanți ai sistemului judiciar sunt discriminați în sensul art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzată plata sporului de confidențialitate, cu motivarea că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, fapt ce nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul, obiectivul și elementul generator și fundamental al stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Singurele obiective și elemente care conduc la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, cu sublinierea că această diferențiere se reflectă numai în salariul (indemnizația) de bază nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea numai în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate, cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, etc.
În caz contrar, sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv, dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Relevante în acest sens sunt și prevederile art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și ale art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și art. 4 din Carta socială revizuită și ratificată prin Legea nr. 74/1999, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă și stabilesc faptul că exercițiul drepturilor și libertăților este supus unor limitări numai în situația apărării securității naționale și ordinii publice.
S-a mai reținut că acordarea sporului de confidențialitate tuturor magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu afectează în nici un mod securitatea națională, ci constituie o garanție a realizării acestui obiectiv.
Totodată, acordarea acestor despăgubiri salariale reclamanților nu reprezintă un adaos la lege, ci o aplicare a dispozițiilor art. 269 Codul muncii, ce garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminări în muncă (Anexa I).
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 în dosarul nr. 27/2008, decizie care constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară.
Astfel prima instanță reținut că reclamanții, în baza prevederilor legale menționate mai sus, sunt îndreptățiți să primească sporul solicitat, pentru perioada ulterioară datei de 12.11.2005, precum și în continuare, pe viitor, motiv pentru care va admite în parte cererea și va obliga pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților drepturile salariale constând în sporul de confidențialitate în cuantum de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, așa cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant.
Având în vedere admiterea cererilor de chemare în garanție, în temeiul HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor Publice coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
În temeiul dispozițiilor Decretului-Lege nr. 92/1976 modificat și normelor cuprinse în Legea nr. 130/1999 modificată, pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin reprezentanți legali, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Recurentul arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competență de a legifera.
Recurentul arată că, deși are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
Se mai invocă pronunțarea de către Curtea Constituțională a deciziei nr.838/27.05.2009, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin reprezentanți legali, invocă următoarele motive de recurs:
Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând un temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați.
De asemenea, în ceea ce privește reținerea discriminării s-a arătat că regle-mentarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor
persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Astfel, recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.4 proc.civ. arătând că acordarea pentru viitor, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond a unui spor de confidențialitate înseamnă că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților.
S-a invocat în cauză și decizia nr.838/27.05.2009 pronunțată de către Curtea Constituțională.
Se mai arată că hotărârea Tribunalului Iași este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. neexistând nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze magistraților dreptul de a primi spor de confidențialitate.
Pentru a exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Recurentul mai invocă deciziile nr.818/819/820 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale.
Se mai invocă faptul că prevederile art.14 din Convenție, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa, nu au o existență independentă, întrucât au efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale, ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în hotărârea nr. 232/29.08.2007, a statuat că:"diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității."
Se mai arată că în mod eronat instanța de fond a reținut existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art.1 alin.3 din nr.OG137/2000, care prevede că: "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Astfel, magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004.
De asemenea, situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002, întrucât statutul acestora este diferit, instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate sunt doar informațiile clasificate. Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea nr.182/2002 și sunt definite ca: "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță, consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Se mai invocă faptul că situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât, pe de o parte, statutul acestora este diferit, iar pe de altă parte, nr.OG6/2007 a instituit sporul de confidențialitate doar pentru anumite categorii de funcționari publici.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, întrucât: statutul acestora este diferit, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate îl reprezintă informațiile clasificate.
Se mai invocă faptul că situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,având în vedere statutul diferit al acestora.
Recurenții mai invocă faptul că în mod greșit prima instanță a obligat pârâții la plata actualizată a drepturilor bănești solicitate.
De asemenea, se mai arată că în mod eronat s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
Analizând recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin reprezentanți legali, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.46/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de disp.art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, soluția fiind pronunțată de către prima instanță în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut prin această decizie că drepturile și obligațiile magistraților sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice, parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, dispune în art. 39 alin. (2) lit. f) că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, <LLNK 12002 182 10 201 0 18>Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit <LLNK 12005 05704202 16 54>art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit <LLNK 12004 303 11 202 99 38>art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
De sporul de confidențialitate beneficiază și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării-art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată-, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2001), personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare], personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare).
Art. 2 alin.3 din nr.OG137/2000 caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit că, n considerarea rolului, răspunderii și complexității atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-a mai reținut că magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri pentru discriminare, despăgubiri ce nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, până la încetarea situației de discriminare.
Prin recursurile formulate în cauză a fost invocată decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Se reține că această decizie, pe de o parte, nu poate avea nici o relevanță asupra deciziilor pronunțate de către instanța supremă, în interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, anterior constatării acestui conflict juridic de natură constituțională și, pe de altă parte, nu se poate susține că, prin decizia nr.46/2008, ar fi instituit, modificat ori abrogat norme juridice cu putere de lege ori ar fi efectuat controlul de constituționalitate al acestora, aceasta stabilind doar că în mod corect instanțele judecătorești au acordat personalului auxiliar și magistraților despăgubiri pentru situația discriminatorie creată prin neacordarea sporului de confidențialitate, deși acestor categorii de personal le revine obligația de confidențialitate.
Se mai reține că este nefondat și motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din Codul muncii, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.
Pentru aceste considerente deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se mai reține că în jurisprudența,cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Se mai reține că în mod corect sumele datorate cu titlu de spor de confidențialitate au fi actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de reclamanți, în temeiul art.1088 civil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, se reține că acesta a fost soluționat de către prima instanță cu respectarea disp.art.8 din Decretul nr.92/1976.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță reținând că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, se reține că, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Se reține că decizia nr.838/27.05.2009 pronunțată de către Curtea Constituțională nu poate avea vreo relevanță asupra soluționării prezentei cauze.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, urmează să se respingă recursurile formulate de Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui,prin reprezentanți legali și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice- prin V împotriva sentinței civile nr. 680 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /Tehnored.:;
2 ex./06.10.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Vaslui:-;
- --.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
