Pretentii civile. Speta. Decizia 883/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 883
Ședința publică de la 29 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1146 din 12.06.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 2686/99/06.04.2009, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași, solicitând obligarea acestora la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada ianuarie 2006 la zi pentru reclamanta și pentru perioada octombrie 2004 - februarie 2007 pentru reclamanta. De asemenea, reclamantele au solicitat și obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar a fost reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, fără a face distincție între funcțiile de aprod, agent procedural și celelalte categorii de personal. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10.03.2008 s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000. Analizând decizia nr. 21/2008 și dispozițiile actului normativ menționat rezultă că funcțiile de aprod și agent procedural fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate asupra căruia a statuat instanța supremă. De altfel, acest aspect rezultă și din adresa nr. 24956/05.03.2009.
În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosarul cauzei, în copie, adresa nr. 262/S/2009 din 31.03.2009.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce privește pretențiile reclamantelor pentru perioada ulterioară datei de 01.02.2007. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că în februarie 2007 intrat în vigoare nr.OG 8/2007 care, la art. 30, prevăzut faptul că se abrogă Legea nr. 50/1996.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive în capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, această obligație revenind, potrivit legii, Curților de Apel sau. De asemenea, pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada octombrie 2004 - 06.04.2006, având în vedere disp. art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii și data introducerii prezentei acțiuni.
La termenul de judecată din 27 mai 2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1146 din 12 iunie 2009, Tribunalul Iașia admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași.
A obligat pârâții să achite reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.04.2006 - 03.04.2009, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții să achite reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.04.2006 - februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași, având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada octombrie 2004 - 31.03.2006, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
A respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași, având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2005 - 31.03.2006, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
A declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât este întemeiată, urmând să fie admisă. Astfel, potrivit disp. art. 293 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Prezenta acțiune a fost introdusă la data de 03.04.2009. Având în vedere data introducerii prezentei acțiuni, dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, precum și faptul că drepturile bănești se achită în luna următoare celei în care s-a prestat activitatea, este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamante, aferente perioadei anterioare datei de 31.03.2006.
De asemenea, instanța a reținut că este întemeiată și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, având în vedere disp. art. 8 din Decretul nr. 92/1976. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților în acest capăt de cerere, instanța nu a analizat-o atât timp cât a reținut ca întemeiată excepția necompetenței materiale.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta este salariata Judecătoriei Hîrlău începând cu data de 25.10.2004. În perioada 25.10.2004 - 25.04.2007 a fost angajată pe postul de agent procedural, iar ulterior a fost angajată pe postul de grefier. Reclamanta este angajata Judecătoriei Hîrlău pe postul de aprod, începând cu data de 17.01.2005. Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante; este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevăd că: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar". Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și disp. Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Or, prin art. 1 oct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicate". Cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor disp. ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din disp. art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții le acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres pentru aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conf. art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000, "guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997 ".
S-a mai reținut și faptul că prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Prin considerentele acestei decizii s-a reținut că "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice". De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" și că "efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la cere se referă textele de lege". Totodată, instanța reține și faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la personalul auxiliar prevăzut de Legea nr. 50/1996. Or, funcțiile de agent procedural și aprod fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate prevăzut de această lege, asupra căruia a statuat instanța supremă în recurs în interesul legii.
Potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
În consecință, instanța a constatat că este întemeiată cererea reclamantelor de obligare a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.04.2006 - 03.04.2009 pentru reclamanta și pentru perioada 01.04.2006 - februarie 2007 pentru reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților " susține, în primul rând, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, atribuindu-și atribuții de legiferare. În acest sens, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Începând cu 1.02.2007, sporul de 50% nu mai subzistă, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime prin art. 30 din OG nr. 8/2007.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție.În prezenta cauză, prima instanță a avut în vedere decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.
În ceea ce privește "aplicarea greșită a legii" de către prima instanță, se constată că, potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, Or, așa cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice", că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" și că "Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege." Decizia în interesul legii, prin care s-a reținut că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% produc în continuare efecte juridice, a fost pronunțată de instanța supremă la data de 10 martie 2008, deci ulterior datei de 1.02.2007, care este data intrării în vigoare a OG nr. 8/2007, act normativ prin care s-a abrogat Legea nr. 50/1996. Așadar, prima instanță nu "a interpretat în mod eronat dispozițiile ICCJ", ci, dimpotrivă, a respectat "dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii".
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1146/12.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - ---
Grefier,
Red.
Tehnored. /
Tribunalul Iași: -,
20.10.2009
2 ex.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina