Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 882/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 882
Ședința publică de la 29 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de și împotriva încheierii de ședință din data de 15 aprilie 2009 dată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, intimați fiind, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimații Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și consilierul juridic pentru intimatul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Mai constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru intimatul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I solicită respingerea recursului. Arată că suspendarea prevăzută de dispozițiile art.244 Cod procedură civilă este o suspendare legală facultativă care permite judecătorului să suspende judecata. Mai arată că instanța a dispus suspendarea deoarece soluția ce urmează a fi dată va avea o înrâurire importantă asupra soluției ce se va da în prezentul dosar.
Consilierul juridic pentru intimații Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui arată că se impune admiterea recursului deoarece Curtea de APEL IAȘIs -a pronunțat în dosarul - încă din luna aprilie.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr.974/45/03.11.2009, și ulterior, urmare a declinării competenței, pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1837/99/24.02.2009, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare de 50% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 22.01.2004 - 16.07.2004 în ceea ce o privește pe reclamanta, începând cu data de 01.08.2008 în ceea ce o privește pe reclamanta, respectiv începând cu data de 01.07.2008 în ceea ce o privește pe reclamanta, precum și acordarea pe viitor a acestui spor, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate și emiterea ordinului de salarizare cu includerea acestui spor pe viitor.
Prin încheierea din 15.04.2009, Tribunalul Iașia dispus, în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea recursului la sentința civilă nr. 27/16.09.2008 dată în dosarul nr. - al Curții de APEL IAȘI.
S-a reținut în acest sens că recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 27/16.09.2008 pronunțată în dosarul Curții de APEL IAȘI nr. - are termen de judecată la 28.04.2009.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamantele și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susțin acestea că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.244 pct.1 din Codul d e procedură civilă, deoarece sentința civilă nr. 27/16.09.2008 la care face referire instanța se referă doar la reclamanta, nu și la celelalte două reclamante, iar reclamanta a solicitat în prezenta cauză drepturile pentru perioada 01.01.2005-31.12.2006, perioadă ce nu face obiectul dosarului - al Curții de APEL IAȘI, precum și introducerea în cauză a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, care a refuzat plata drepturilor pe motiv că sentința 27/16.09.2008 nu-i este opozabilă.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și continuarea judecății.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind.1 Cod proc.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat.
Astfel, în mod greșit a reținut prima instanță că soluționarea prezentei cauze depinde de existența dreptului care face obiectul judecății în dosarul 0- al Curții de APEL IAȘI.
Într-adevăr, în cauza nr. - a Curții de APEL IAȘI, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 27/16.09.2008, doar reclamanta este parte, nu și reclamantele și. Pe de altă parte, perioada pentru care s-au solicitat de către reclamanta drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare este 01.02.2007 și în continuare, pe viitor, în cauza nr. - a Curții de APEL IAȘI, în timp ce obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă sporul de risc și suprasolicitare pentru perioada 22.01.2004 - 16.07.2004 în ceea ce o privește pe reclamanta (a se vedea și fila 90 dosar fond).
Rezultă, așadar, că nu sunt îndeplinite în speță cerințele prevăzute de art.244 pct.1 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond dispunând în mod greșit suspendarea cauzei pe acest temei.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art.312 alin.3 cu referire la art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul reclamantelor și va casa în tot încheierea atacată, dispunând trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele și împotriva încheierii de ședință din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o casează în tot.
Trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - --- Grefier,
Red./ Tehnored.
06.10.2009 - 2 ex
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina