Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 884/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 884
Ședința publică din data de 03 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 16 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în B, str. ---,. 6C,.11, județul B și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, județul B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1,--3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin.1 pct.2 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul tribunalului Buzău reclamanta a chemat în judecată pe pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați pârâții la înlăturarea discriminării la care a fost supusă ca urmare a neacordării unui salariu de bază conform art.51 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, cu plata dobânzilor legale pentru suma datorată începând cu luna mai 2006 și până l efectuarea plății precum și indexarea acestei sume cu indicele de inflație.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că prin contractul colectiv de muncă la nivel național amintit, la art.51 lit.d s-a stipulat că salariații vor beneficia și de "un salariu de bază plătit de unitatea mamei, pentru nașterea fiecărui copil, iar dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază"; prevederea a fost preluată și în contractul colectiv de muncă la nivel național pentru perioada 2007- 2010.
Potrivit art.31 din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, magistrații sunt numiți de Președintele României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aceștia nefiind aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă.
Pe de altă parte, OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, nu prevede nici o dispoziție similară în favoarea mamelor din rândul magistraturii.
S-au invocat de reclamantă și prevederile art.79 alin.4 din Legea 303/2004 care se referă la indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, unde este stabilită la 75% din media veniturilor realizate în ultimele 6 luni, precum și prevederile OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, unde se precizează că toate mamele magistrat primesc de la 01.01.2006 suma de 800 RON lunar, iar de la 01.01.2007 - 600 RON lunar, la fel ca și celelalte mame salariate.
Așa fiind, cu atât mai mult apare ca fiind discriminatorie acordarea unui salariu la nașterea unui copil doar mamelor salariate, al căror raport de muncă este supus prevederilor contractului colectiv de muncă, unic la nivel național.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar extras din Ordonanța nr.137/2000, extras din contractul colectiv de muncă la nivel național 2005-2006, certificat de naștere al minorului, născut la 20.05.2006.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a invocat excepția necompetenței materiale motivând că reclamanta își bazează solicitările pe OUG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care, la art.27, se precizează că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Această sintagmă fixează cadrul procesual și dă în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
În această situație, acțiunea reclamantei fiind o acțiune în pretenții, se impune a fi timbrată la valoare, potrivit dispozițiilor Legii 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
S-a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a tribunalului și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.
Același pârât a invocat și lipsa calității procesuale pasive în raport de faptul că indemnizația pentru creșterea copilului nu este plătită de către angajator această perioadă întrucât, potrivit art.50 din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în perioada concediului de maternitate, iar în situația în care salariatul solicită acordarea concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, suspendarea are loc la inițiativa salariatului.
Deși textele de lege citate se referă la suspendarea contractului individual de muncă, pârâtul apreciază că aceste dispoziții legale se aplică și în raporturile de serviciu pe care le au magistrații - procurori cu Ministerul Public și Parchetelor în cadrul cărora își desfășoară activitatea.
Plata indemnizației speciale care i s-a cuvenit în această perioadă reclamantei se face din fondurile bugetare ale Ministerului Muncii și nu din fondurile Ministerului Public și, ca atare, consideră că nu are calitate procesuală pasivă.
Cât privește pe fondul cauzei, pârâtul a motivat că reclamanta îndeplinește funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău și, în conformitate cu art.79 alin.4 din Legea 303/2004, a beneficiat de o indemnizație de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni, anterioare datei la care s-a acordat concediul de creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, până la intrarea în vigoare a OUG 148/03.11.2005, respectiv până la data de 01.01.2006.
Potrivit art.28 alin.2 din OUG 148/2006, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului cuprinse la art.98, 99, 121, 122, 123, 125, 125/1, 129 și 138 din Legea 19/2000 și cele ale art.79 alin.4 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Acest articol îndeplinește condițiile de formă și de fond ale abrogării în conformitate cu disp.art.63 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și, pe cale de consecință, abrogarea prevăzută de art.28 alin.2 din OUG 148/2005 are caracter definitiv și obligatoriu în aplicarea de către instituțiile publice.
S-a arătat că susținerile reclamantei în sensul că în speță se face aplicarea principiului de drept al neretroactivității legilor sunt nefondate, deoarece prevederile OUG 148/2005 au fost puse în aplicare la data de 01.01.2006 și nu retroactiv.
Pârâta mai apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.99 alin.2 din Legea 19/2000 potrivit cărora baza de calcul a indemnizației de asigurări sociale prevăzute la art.98 alin.1 lit.d se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 10 luni, anterioare datei nașterii copilului, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-au achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective, conform prevederilor art.23 și/sau drepturile prevăzute la alineatul 9 sau 10, după caz, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
De asemenea, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B - ca mandatară a Misterului Economiei și Finanțelor a invocat aceeași excepție a lipsei calității procesuale pasive.
Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2008 respins excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminări și a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea formulată de reclamanta, obligând pârâții (mai puțin Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) la plata către reclamantă a unui salariu de bază conform art.51 alin.1 lit.c din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anul 2005-2006, indexată cu indicele de inflație la data plății efective precum și la daune interese - reprezentând dobânda legală.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.137 Cod pr.civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți.
Astfel, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive, excepții pe care instanța de fond le-a respins motivat de următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unui drept prevăzut de art.51 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, respectiv plata unui salariu de bază, plătit de unitatea mamei pentru nașterea fiecărui copil. Întrucât dreptul solicitat rezultă dintr-un contract colectiv de muncă și în legătură cu executarea raporturilor de muncă și cu existența relațiilor de serviciu ale reclamantei cu pârâtul, competența aparține Tribunalului, în complet specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă, conform art.281 Codul muncii. Pârâtul are calitate procesuală pasivă, situație ce rezultă din interpretarea prevederilor art.51 din Contractul colectiv de muncă care precizează că salariata are dreptul la "un salariu de bază, plătit deunitate", în speță, unitatea plătitoare a salariului fiind Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca ordonator de credite.
Referitor la excepția invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - privind lipsa calității procesuale pasive, instanța a constatat că această instituție nu a fost citată în calitate de pârâtă pentru a fi obligată la plata salariului, conform art.51 din Contractul Colectiv de Muncă, ci în virtutea legii, conform art.27 din OG 137/2000, astfel cum a fost modificată.
Potrivit acestui text de lege, în situația în care o persoană se consideră discriminată, poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun. Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului. Rațiunea pentru care este citată această instituție, în calitatea sa de mediator, abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminatorie pe teritoriul României, este aceea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la existența discriminării în prezenta cauză.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, instanța de fond admis această excepție, având în vedere că între reclamantă și această pârâtă nu există nici un raport de muncă, raport de serviciu, din care să decurgă drepturi și obligații salariale. Acest minister este ordonator principal de credite pentru proprii angajați și conform Legii 50/2002 privind finanțele publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Obligația executării sentinței prin care se acordă drepturi salariale revine ordonatorului principal de credite, în speță, Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar această instituție bugetară nu are decât să solicite o rectificare bugetară prin care să ceară sumele necesare acordării drepturilor bănești.
Cât privește pe fondul cauzei, instanța de fond reținut că reclamanta, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzăua solicitat obligarea pârâților - Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea unui salariu plătit de unitate mamei pentru nașterea copilului, cu plata dobânzilor aferente și indexată prin aplicarea coeficienților de inflație.
Reclamanta a invocat ca temei legal prevederile art.51 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005- 2006. Deși actele normative ce reglementează statutul de magistrat și drepturile salariale nu prevăd nici o dispoziție similară în favoarea mamelor din rândul magistraturii, Tribunalul apreciază că reclamanta poate beneficia de prevederile textului invocat - art.51 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, având în vedere următoarele:
Toate mamele magistrat beneficiază de prevederile OUG 198/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, care primesc începând de la 01.01.2006 suma de 800 lei RON lunar (iar începând de la 01.01.2007, de 600 lei RON lunar) la fel ca și celelalte mame salariate.
De asemenea, se bucură de celelalte măsuri de protecție reglementate prin alte acte normative, exemplu: OUG 96/2003 privind protecția maternității la locul de muncă, de drepturile Codului muncii privind protecția mamelor, a Legii 19/2000.
În Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 19.12.1962, la art.10 se prevede ocrotirea mamei care trebuie și beneficiază de un concediu plătit sau de concedii, beneficiind de alocații de securitate socială adecvate.
În toate aceste acte enumerate, nu se face vorbire decât de persoana "mama" fără a se face referire la categoria profesională de care aparține.
Tribunalul a reținut că reclamanta beneficiază de prevederile Contractului Colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 în ce privește dreptul menționat la art.51.
Efectele acestui contract se răsfrâng pentru toate salariatele din toate unitățile din țară, normele lui nu au caracter de recomandare, ci sunt obligatorii. Obligativitatea rezultă din prevederile art.241 alin.1 lit.d din Codul muncii care statuează că "clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte: a) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național". Iar la art.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, anii 2005-2006 se precizează că acest contract își produce efecte: a) pentru toți salariații încadrați în țară, indiferent de forma de capital social".
Deși contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 nu definește noțiunea de "unitate" la care se aplică, această definiție este dată de contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, unde se precizează că "unitatea" desemnează societățile comerciale, alte organizații cu scop lucrativ, instituțiile publice și orice persoană juridică ce angajează salariați".
Aceste contracte colective de muncă la nivel național sunt adevărate Coduri ale muncii, situație ce rezultă din art.11 lit.d din Legea 130/1996.
Ca atare, în mod greșit au considerat pârâții că reclamanta nu poate beneficia de prevederile art.51 din Contractul colectiv de muncă 2005-2006, pentru că este magistrat. Dreptul solicitat nu este pentru calitatea de magistrat ci pentru calitatea de mamă.
Se constată existența unui tratament diferențiat aplicat unei persoane aflate în situații comparabile: calitatea de mamă a unui magistrat care, deși beneficiază de toate drepturile ce decurg din această calitate, prevăzute de actele normative interne și internaționale, nu beneficiază de un drept, cu rol de protecție, ce i se cuvine la nașterea copilului.
Potrivit legislației privind prevenirea și combaterea discriminării - OG 137/2000, pentru ca o faptă să fie considerată ca fiind faptă de discriminare, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții: fapta să constea într-o deosebire, excludere, restricție sau preferință (în cazul de față - tratamentul diferențiat aplicat a constat în deosebirea ce s-a realizat între mama - magistrat și celelalte mame angajate la celelalte instituții); deosebirea trebuie să aibă la bază unul sau mai multe criterii de discriminare (în cazul de față, criteriul ce stă la baza deosebirii este criteriul profesional); deosebirea bazată pe unul din criteriile de discriminare prevăzute de lege are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege (dreptul la un salariu de bază la nașterea copilului plătit de unitate); măsura să nu fie justificată obiectiv de un scop legitim și metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare (acordarea diferențiată pe categorii profesionale a acestui drept nu este justificată din punct de vedere obiectiv).
Tribunalul a reținut că prin nerecunoașterea acestui drept reclamantei i se încalcă atât legislația internă în materie cât și legislația internațională.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art.14 din Convenție, privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul acestui articol, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
S-a arătat astfel, că diferențierea privind plata dreptului prevăzut de art.51 din Contractul colectiv de muncă 2005-2006 pentru toate mamele angajate, mai puțin pentru mamele magistrat, este inechitabilă și discriminatorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art.304 pct.3,4, 9 și disp.art.3041Cod procedură civilă.
Recurentul a arătat că sentința primei instanțe este criticabilă, dintr-un prim punct de vedere, sub aspectul pronunțării sale cu încălcarea competenței altei instanțe raportat la calitatea de magistrat a reclamantei și a dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 care statuează că o asemenea cerere de despăgubiri se judecată potrivit dreptului comun, competentă fiind deci judecătoria.
A mai arătat recurentul că prima instanță în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție raportat la faptul că raporturile de serviciu ale reclamantei cu acest angajator au fost suspendate pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, plata indemnizației efectuându-se din fondurile bugetare ale Ministerului Muncii, Solidarității și Familiei.
Hotărârea primei instanțe este criticabilă și ca fiind lipsită de temei legal și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, apreciind recurentul că instanța de fond a adăugat la lege. A arătat recurentul că în cauza de față nu sunt aplicabile disp.art.51 din Contractul colectiv de muncă unic național pe anii 2005 - 2006 în raport de dispozițiile art.14 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă și dispozițiile legii speciale nr.303/2004 republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor și nr.OUG148/2005. Astfel, contractul colectiv de muncă la care face vorbire instanța de fond nu s-a încheiat între părțile la care se referă acțiune, deci prevederile sale nu pot fi obligatorii, iar pe de altă parte, nu se constată existența vreunei discriminări, iar abrogarea prevăzută de art.28 alin.2 din nr.OUG148/2005 are caracter definitiv și obligatoriu în aplicarea de către toate instituțiile publice.
Pe cale de consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare:
Referitor la competența soluționării cauzei, Curtea constată că prima instanță în mod corect a reținut că aceasta aparține în primă instanță tribunalului raportat la obiectul cauzei - obligarea pârâtului la plata unui drept prevăzut de art.51 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006, deci în legătură cu executarea raporturilor de muncă, competent fiind tribunalul - complet specializat, cauza fiind scutită de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art.285 din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta poate beneficia de dispozițiilor art.51 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, luându-se în considerare calitatea de mamă și nu aceea de magistrat. Curtea constată că această apreciere este eronată în raport de dispozițiile legale incidente în cauză.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unui drept prevăzut deart.51 din acest contract, respectiv plata unui salariu de bază plătit de unitate mamei pentru nașterea fiecărui copil. Ori, potrivit art.14 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă părțile contractului colectiv de muncă sunt patronul și salariații, textul legal indicând și cine se încadrează în aceste două categorii. La categoria denumită în acest text "patron", la nivel național ea este reprezentată de "asociațiile patronale legal constituie și reprezentative potrivit prezentei legi". Astfel, în ceea ce privește instituțiile bugetare, aceste contracte pot fi încheiate numai la nivel de unitate, fiind necesară prezența conducătorului unității, iar în ceea ce privește Ministerul Public un asemenea contract nu s-a încheiat dată fiind calitatea specială a angajaților. Acest contract colectiv de muncă nu s-a încheiat între părțile la care se referă acțiunea, iar prevederile sale nu pot fi obligatorii pentru aceste părți.
Este de reținut că reclamanta din prezenta cauză îndeplinește funcția de procuror, sens în care a beneficiat conform art.79 alin.4 din Legea nr.303/2004 de o indemnizație de 75 % din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioarei datei la care s-a acordat concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, până la data intrării în vigoare a nr.OUG148/03.11.2005, respectiv până la data de 01.01.2006. Potrivit art.28 alin.2 din această ordonanță au fost abrogate aceste dispoziții, abrogare care are caracter definitiv și obligatoriu în aplicare de către toate instituțiile publice.
Pe perioada concediului de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani are loc, ca și în cazul reclamantei, suspendarea raporturilor de serviciu avute cu angajatorul și deci, și suspendarea plății drepturilor de natură salarială la care era obligat angajatorul. Raportat la dispozițiile art.49 alin.2, 50 din Codul muncii, care reglementează această situație, plata indemnizației speciale cuvenită în această perioadă, se face din fondurile bugetare ale Ministerului Muncii, Solidarității și Familiei și nu din fondurile Ministerului Public, dispoziții care se coroborează cu dispozițiile Legii nr.19/2000 care constituie legea cadru ce reglementează acordarea indemnizației de asigurări sociale în cazul concediului de maternitate și cel pentru îngrijirea copilului de până la doi ani.
Față de prevederile legale menționate anterior, Curtea constată că prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 nu sunt obligatorii întrucât un asemenea contract colectiv de muncă nu s-a încheiat între părțile la care se referă acțiunea, iar dispozițiile art.51 din acest contract nu sunt aplicabile în speță tocmai având în vedere calitatea de magistrat a reclamantei și legislația de salarizare specială incidentă în cauză.
Prin urmare, nu se poate aprecia, așa cum a procedat instanța de fond, că întrucât toate mamele magistrat beneficiază de prevederile nr.OUG148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului trebuie să beneficieze și de prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006, întrucât în primul caz este vorba de un act normativ, pe când dispozițiile contractului colectiv de muncă la care se referă prima instanță nu sunt obligatorii pentru părțile din prezenta cauză.
Curtea, apreciază criticile ca fiind fondate, sens în care conform art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința, iar pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 16 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în B, str. ---,. 6C,.11, județul B și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, județul B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1,--3 și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
--- - --- - -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
Președintele instanței
Grefier
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
Grefier șef secție
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored. 3 ex./01.07.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
-
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
