Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 900/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 900
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Stoicescu
JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtaSC SA,cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.239 și reclamanta, cu domiciliul ales în Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr.340 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta- pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind recurenta-reclamantă.
Procedura a fost legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta- pârâtă SC SA, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri în cauză și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, pentru recurenta- pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate, urmând ca pe fondul cauzei să se dispună cu privire la acordarea drepturilor reprezentând suplimentări salariale cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007, în principal, respingerea acțiunii ca introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Solicită să se constate ca fiind prescris dreptul dreptul reclamanților de a mai solicita suplimentări salariale cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007,întrucât art. 176 CCM este plasat în capitolul VIII, "Protecția socială a salariaților " distinct de capitolul VI " Salarizarea", așadar, venitul la care se referă art. 176 alin. 1 CCM la nivel de ramură nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială -ori, de esența acestora este nevoia specială în care se găsește persoana căreia i se acordă. Arată, că astfel, acțiunea reclamanților se încadrează, sub aspectul prescripției extinctive, în ipoteza art. 283 lit. e Codul Muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Învederează că reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală activă, întrucât reclamanții își precizează creanța pretinsă prin invocarea art. 176 CCM ramură, limitat însă la alin. 1 și 2, limitare, care, însă, este nelegală, întrucât art. 176 CCM ramură instituie o reglementare unitară a adaosurilor la salariu-ca măsură de protecție socială, astfel că alin. 1și 2 nu pot fi disociate de alin.3 și următoarele. Arată că suplimentarea salarială respectivă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, iar, prin adresele comune RA SA-Sindicat nr. 2328/08.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998, se atestă faptul că din anul 1998, majorarea salariului de bază, prin introducerea acestui venit, s-a operat în mod efectiv.Învederează, de asemenea, că hotărârea recurată este contradictorie sub aspectul argumentelor care susțin existența dreptului la suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă -iarnă pentru anul 2007. Cu privire la drepturile salariaților cu titlu de cota de gaze, arată că nu s- menționat niciodată ca ar fi vorba de o cotă de 40003, ci este vorba despre plata și compensarea cheltuielilor privind încălzirea locuinței și prepararea hranei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Princerereaînregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr.5062/120/30.09.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă pentru anii 2005,2006 și 2007 conform CCM la Nivel de Grup de Unități din Industria, contravaloarea ajutorului material egal cu 2500- 4000.c gaze naturale, precum și al cotei de participare din profitul anual al societății pe aceeași perioadă, toate actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în calitate de salariat al societății pârâte pentru munca prestată a primit lunar un salariu conform contractului individual de muncă și pe lângă acest salariu trebuia să beneficieze de drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată, potrivit art. 170 și 178 din CCM la Nivel de Grup de Unități din Industria, precum și art.141 alin 1 din CCM la nivel de și art. 139. alin. 1 din CCM la nivel de SA care prevedea "cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu " și, cu toate acestea, nu a beneficiat de acele suplimentări salariale pentru anii 2005- 2007.
S-au atașat în copie: carnetul de muncă ale reclamantei, extras de pe contractul colectiv de muncă.
S-au depus de către reclamantă și precizări la cererea de chemare în judecată (fila 56) prin care solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor inclusiv pentru anul 2008, precum și a părții de beneficiu obținut de societate, conform art. 139 CCM din 2005.
Pârâta a depus la dosarîntâmpinareprin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat și excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată.
Referitor la contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă solicită respingerea acestui capăt de cerere pe cale de excepție invocând prescrierea, iar în subsidiar ca cererea fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive aceasta este de 6 luni și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar în privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei motivează pârâta că aceasta nu corespunde unei identități între persoana reclamantei și cea titularului dreptului pretins întrucât reclamanta se pretinde creditoarea sumei solicitate iar pârâta ar fi debitoarea acestor obligații.
Referitor la contravaloarea gazelor naturale pârâta invocă excepția prematurității formulării cererii, prescripția extinctivă și lipsei calității procesuale active invocând aceleași motive ca la celelalte capete.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acestui capăt de cerere motivat de faptul că nu s-au inclus în contractul colectiv de muncă pentru anii solicitați contravaloarea unei cote de gaze naturale.
S-au invocat aceleași excepții și în ceea ce privește cota de participare la profit și beneficii, arătându-se că există o condiție suspensivă referitoare la existența unor negocieri între partenerii sociali, negociere ce nu a avut loc, astfel că obiectul acțiunii este nedeterminat și nedeterminabil.
întâmpinării copii de pe contractele colective de muncă.
Prinsentința nr.340 din 11 februarie 2009Tribunalul Dâmbovițaa respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și calității procesuale active a reclamantei invocate de pârâtă, precum și excepția prematurității pentru primele două capete de cerere, a admis excepția prematurității invocată de pârâtă, pentru capetele de cerere referitoare la cota de participare la profit și beneficii și a respins ca prematur introduse aceste capete de cerere, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA, a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor suplimentare ce reprezintă aprovizionarea de toamnă iarnă, pentru anul 2007, reactualizate conform indicelui de inflație de la data cererii până la data plății efective și a respins restul pretențiilor reclamantei.
Totodată s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dâmbovița, cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, a respins-o pentru primele două capete de cerere, referitoare la aprovizionarea de toamnă iarnă și cota de gaze, întrucât chiar pârâta în întâmpinare susține că drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamanți au fost achitate acestora, prin includerea lor în salariul de bază, astfel că nu se mai poate pune problema prematurității introducerii cererii de chemare în judecată în această situație.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât potrivit disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM este de 6 luni, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatându-se că potrivit dispozițiilor art. 283 al. 1, lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Față de excepția lipsei calității procesuale active tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, nu se invocă nici un motiv legal iar motivarea că între reclamantă și titularul dreptului pretins nu există identitate nu poate fi primită fiind vorba de aceeași persoană.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta a avut calitatea de salariat al societății pârâte pe perioada menționată în cererea de chemare în judecată.
Referitor la cererea reclamantei privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și cota de gaze, tribunalul a reținut că în 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la prezentul contract.
În CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997.
Aceleași mențiuni sunt efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
În CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art. 176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune, la fel și pentru anii următori, nici în ce privește acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.
Se poate, prin urmare, concluziona că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2008, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi.
În ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură pe anul 2006, înregistrat sub nr.288 acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007 și trebuie observat că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005,2006 și 2008, pentru care se solicită aceste drepturi.
Conform art.176(1) din acest contract pe anul 2006, rezultă că pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Pentru cele ce preced tribunalul a respins capătul de cerere referitor la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru 2005,2006, 2008 și la contravaloarea a 4000 mc de gaze, pentru 2005-2008, admițând doar în parte cererea precizată, numai cu privire la aprovizionarea de toamnă -iarnă pentru anul 2007, conform art. 176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, intrat în vigoare în 2007, respingând restul pretențiilor reclamantei.
Tribunalul a admis excepția prematurității dreptului la acțiune pentru capetele de cerere referitoare la cota de participare la profit și beneficii, respingându-se aceste capete de cerere ca prematur introduse, având în vedere că procedura prevăzută de art. 139 din CCM nu a fost respectată, că în art 139 nu sunt cuprinse criteriile în baza cărora cuantumul cotei să poată fi stabilit dar și pentru faptul că a intervenit o schimbare a regimului juridic al SA care din societate cu capital majoritar de stat a devenit societate cu capital majoritar privat și nu în ultimul rând au intervenit schimbări ale legislației aplicabile în această situație.
Schimbarea de regim juridic al societății a determinat inaplicabilitatea prevederilor OG nr. 64 /2001 care reglementează drepturile salariaților de a participa la profit în cazul societăților cu capital integral sau majoritar de stat și regiilor autonome care sunt de asemenea proprietate de stat.
De asemenea, în urma modificării Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prin Legea 161 /2003, dreptul salariaților de a primi o cotă parte din profit a fost înlăturat întrucât profitul este cuvenit exclusiv acționarilor iar asupra destinației acestuia nu se poate dispune decât prin hotărâre AGA dată în condițiile respectării legislației privind drepturile acționarilor.
O soluție contrară ar conduce la încălcarea dreptului de proprietate privată, impunându-se ca declanșarea procedurii prevăzută de art 139 din CCM să fie precedată de o hotărâre legală a adunării generale a acționarilor deoarece administratorii societăților pe acțiuni nu pot dispune asupra profitului societății în lipsa unui mandat expres în acest sens și, așa fiind, în lipsa unei hotărâri a adunării generale a acționarilor nu se poate acorda eficiență art. 139 din Contractul colectiv de muncă și nici nu poate fi apreciată ca legală acordarea unora dintre salariați a cotei părți din profitul pe anii 2005-2008 precum și participarea la plata beneficiilor întrucât nu s-au respectat prevederile art.139 CCM nefiind parcurse etapele prevăzute de acest articol.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta SC SA și reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul său,pârâta SC SAsusține că în considerarea faptului că hotărârea judecătorească pronunțată se dă fără drept de apel, prezentul recurs are caracter devolutiv (art.3041Cod procedură civilă), criticile formulate nefiind limitate la motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.
Susține recurenta că hotărârea atacată încalcă dispozițiile legale de ordine publică referitoare la prescripția dreptului reclamanților de a solicita suplimentările salariale cu titlu de aprovizionare toamnă iarnă, motiv pentru care înțelege să invoce ca motiv de recurs de ordine publică prescripția dreptului reclamanților, solicitând să se constate ca fiind prescris dreptul de a mai solicita suplimentări salariale cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă.
Precizează recurenta că hotărârea judecătorească este nelegală întrucât reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală activă, motiv de ordine publică de natură a conduce la respingerea acțiunii ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă întrucât reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial obligațional invocat.
Arată recurenta că art.176 CCM stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, iar acest din urmă drept ar fi luat naștere în condițiile unui rezultat în acest sens al negocierii speciale cu sindicatul, în mod esențial, art.176 CCM trimite la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel inferior; dreptul salariaților poate fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat-sindicat cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă de nivel inferior - în speță CCM SA.
Susține recurenta că pentru ipoteza în care au loc negocierile patronat-sindicat, alin.1 și 2 instituie numai un criteriu minimal de pornire a negocierilor pentru determinarea cuantumului venitului anual din luna octombrie pentru "aprovizionare toamnă-iarnă", respectiv un salariu minim pe ramură stabilit conform CCM. Din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare toamnă-iarnă", ceea ce corespunde situației că acest venit a fost introdus, din iunie 1997 potrivit CCM și efectiv din 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat SA - majorat în acest fel, astfel cum s-a precizat anterior. Separat de motivația pentru care sindicatul nu a mai solicitat negocierea cu patronatul pe această temă, faptul în sine al inexistenței negocierilor pentru acordarea distinctă a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionarea de toamnă - iarnă", implicit inexistența unei clauze explicite în acest sens în CCM din anii 2003-2004-2005-2006-2007-prezent, atrage inexistența dreptului pretins de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Precizează recurenta că hotărârea judecătorească este netemeinică sub aspectul acordării suplimentelor salariale aferente anului 2007. Venitul anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" nu se datorează conform alin.1 și 2 din art.176 CCM, întrucât, potrivit art.176 alin.6 ce se constituie într-o excepție de la aplicarea alin.1 și 2 din art.176 CCM, a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA.
Arată recurenta că hotărârea judecătorească este neîntemeiată din perspectiva nesocotirii naturii juridice a dreptului patrimonial prevăzut de ansamblul reglementării art.176 CCM, respectiv aceea de drept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită și, în concluzie, neformularea unei cereri de negociere la încheierea CCM SA - corespunde situației introducerii venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" în salariul de bază și semnifică indubitabil renunțarea implicită la dreptul pretins în prezent de către reclamant, respectiv acordarea în mod distinct de salariu și anual a acestui venit și inexistența creanței pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Susține recurenta și faptul că hotărârea judecătorească este contradictorie sub aspectul argumentelor care susțin, în opinia instanței, existența dreptului la suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007. Inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit, în CCM SA din 2003 și următoarele până în prezent înseamnă inexistența dreptului pretins de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Câtă vreme începând cu anul 1997 și până în anul 2006, suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă au fost incluse în salariul de bază, indiferent dacă această includere a fost expres prevăzută în CCM la nivel de unitate sau nu, nu se poate susține neincluderea acestora în salariul de bază aferent anului 2007, doar pentru că părțile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 2007 nu au prevăzut expres faptul că aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariul de bază.
Susține recurenta că în cauză se impune suspendarea efectelor sentinței recurate, până la soluționarea de către instanță a prezentului recurs, întrucât în ipoteza în care cererea de suspendare nu ar fi admisă, există riscul ca până la data soluționării apelului, executarea silită a sentinței Tribunalului Dâmbovița să fie finalizată și, astfel, executarea unei hotărâri nelegale și netemeinice creează un prejudiciu patrimonial subscrise, care ar avea deschisă doar calea întoarcerii executării în vederea recuperării prejudiciului.
În recursul său,recurenta-reclamantăa susținut că instanța de fond în mod greșit a admis cererea formulată numai cu privire la aprovizionarea toamnă-iarnă, corespunzător anului 2007, considerând că pentru ceilalți ani și celelalte capete de cerere, drepturile bănești i-au fost incluse în salariu, includerea acestor drepturi în salariul de bază este contrară legii și ar determina în mod arbitrar de a se stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce se cuvin salariaților, fără ca acest salariu să poată fi controlat de salariat sau de o autoritate competentă.
Susține recurenta că în acest mod se încalcă clauzele negociate prin CCM, care reprezintă legea părților, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform art.236 CM. iar dacă din salariul de bază s-ar deduce aceste adaosuri despre care se susține că au fost introduse în acesta din 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât cel minim pe economie.
Precizează recurenta că nu s-a făcut dovada respectării clauzelor din și și nu poate fi vorba de un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale, etc. aceleași motive aplicându-se și în ceea ce privește participarea la beneficiile realizate de societatea pârâtă, cât și în ceea ce privește acțiunile ce îi revin în calitate de salariată.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304-312 Cod proced. civ. curtea constată următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată pârâta și a solicitat să fie obligată la plata drepturilor bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă pentru anii 2005,2006 și 2007, conform CCM la Nivel de Grup de Unități din Industria, contravaloarea ajutorului material egal cu 2500- 4000.c gaze naturale, precum și al cotei de participare din profitul anual al societății pe aceeași perioadă, toate actualizate cu indicele de inflație.
Tribunalul Dâmbovițaa obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor suplimentare ce reprezintă aprovizionarea de toamnă iarnă, pentru anul 2007, reactualizate conform indicelui de inflație de la data cererii până la data plății efective și a respins restul pretențiilor reclamantei.
În ceea ce privește recursul pârâtei privind drepturilor bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă pentru anul 2007 și recursul reclamantei privind aceste drepturi pentru anii 2005 și 2006 curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, iar recursul pârâtei este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia dreptul reclamantei este prescris, întrucât este aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 lit.e din Codul Muncii, că este aplicabil termenul de trei ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate, prevederile art. 283 alin.1 lit.c fiind speciale în raport de cele reglementate de art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, ce se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă.
Motivul de recurs, potrivit căruia reclamanta nu are calitate procesuală activă, în condițiile în care nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat cu privire la suplimentarea salarială solicitată, nu este fondat, întrucât reclamanta se află în raporturi de muncă cu societatea recurentă, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură și de unitate, atât în ceea ce privește drepturile, cât și obligațiile, potrivit Legii nr.130/1996.
Pe fondul capătului de cerere admis, potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură - energie electrică, termică, petrol și gaze, precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 1997, reprezentanții părților contractante au convenit ca, anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe SA, iar, în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract (filele 533-526).
În Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 1998, la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit.
În ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru anul 2007, potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ce a intrat în vigoare la 26 martie 2007, art. 170 alin.1, prevede dreptul salariaților de a beneficia în luna octombrie de câte o suplimentare a drepturilor salariale, însă, la alineatul 4 este reglementată împrejurarea că aceste suplimentări se acordă în condițiile în care prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea ei în salariu, or, în cauza de față, așa cum s-a arătat anterior, aceste suplimentări au fost introduse în salariu, nefăcându-se dovada unei situații contrare, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească aceste drepturi.
Față de motivele expuse, Curtea constată că, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei pentru anii 2005 și 2996 și în mod greșit s-a concluzionat că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de suplimentarea reprezentată de aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că la nivel de unitate acest drept nu a fost inclus în salariu, cum s-a convenit încă din anul 1998, potrivit negocierilor încheiate între sindicat și patronat, considerente pentru care recursul reclamantei privind aceste drepturi bănești este nefondat, iar recursul pârâtei este fondat, va fi admis și, în conformitate cu art. 312.pr.civilă, se va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește recursul reclamantei privind celelalte capete de cerere:
Cu privire la contravaloarea unei cantități de gaze naturale, art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă menționează că a fost compensat prin /1997, astfel că în mod corect instanța a respins cererea de acordare a acestor drepturi.
Referitor la cota de participare din profitul anual al societății pe aceeași perioadă, art.139 din Contractul colectiv de muncă, stabilește că, atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere între salariații SA, se stabilesc prin negociere cu, prin urmare acordarea cotei de participare la profitul anual este condiționată, de negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
Tribunalul a reținut în mod corect că cererea este neîntemeiată având în vedere că procedura prevăzută de art 139 din CCM nu a fost respectată, că în art 139 nu sunt cuprinse criteriile în baza cărora cuantumul cotei să poată fi stabilit, dar și pentru faptul că a intervenit o schimbare a regimului juridic al SA, care din societate cu capital majoritar de stat a devenit societate cu capital majoritar privat și nu în ultimul rând au intervenit schimbări ale legislației aplicabile în această situație.
Dispozițiile OG nr. 64 /2001, care reglementează drepturile salariaților de a participa la profit în cazul societăților cu capital integral sau majoritar de stat și regiilor autonome care sunt de asemenea proprietate de stat, nu sunt aplicabile, pârâta SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modificată, prin Legea nr.161/2003, prin care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din profit a fost înlăturat, întrucât profitul este cuvenit exclusiv acționarilor, iar asupra destinației acestuia nu se poate dispune decât prin hotărâre AGA, în condițiile respectării legislației privind drepturile acționarilor
Este așadar necesar ca declanșarea procedurii prev. de art 139 din CCM să fie precedată de o hotărâre legală a adunării generale a acționarilor, deoarece administratorii societăților pe acțiuni nu pot dispune asupra profitului societății în lipsa unui mandat expres în acest sens, acordarea unora dintre salariați a cotei părți din profitul pe anul 2006, invocată de recurent, nefiind de natură să constituie temei legal pentru admiterea acțiunii formulată de reclamant.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat, va admite recursul formulat de pârâtă, va modifica în parte sentința recurată și va respinge și capătul de cerere având ca obiect drepturi suplimentare reprezentate de aprovizionarea toamnă-iarnă 2007. Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta, cu domiciliul ales în Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr.340 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul formulat de pârâta SC SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239 împotriva sentinței civile nr.340 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect drepturi suplimentare reprezentate de aprovizionarea toamnă-iarnă 2007.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
- - --- - - -
GREFIER,
Fiind în concediu de odihnă
Semnează grefier șef secție,
Red.
3 ex/29 mai 2009
fond- Tribunalul Dâmbovița
fond., -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Maria StoicescuJudecători:Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
