Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 905/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 905
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 466/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții,.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se nemaifiind alte probe de administrat instanța reține cauza spre competentă soluționare
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele: prin acțiunea adresată Tribunalului C-S reclamanții:, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și Consiliul Național al Discriminării, obligarea primilor trei pârâți la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea indemnizației de 10% din salariul brut pentru perioada lunii iunie 2004 - 1 ianuarie 2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, și respectiv, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanții au arătat că sunt salariați în cadrul Judecătoriei Reșița, în funcția de personal auxiliar de specialitate, fiind tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional în comparație cu personalul de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-S, aceștia din urmă beneficiind de un salariu cu 10% mai mare decât cele stabilite și în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 6 din Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cele ale G nr. 137/2000 aprobate prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 precum și dispozițiile art. 20 din Constituția României, toate coroborate cu cele ale Legii nr. 567/2004, Ordonanța Guvernului nr. 8/24.01.2007 și Legea nr. 50/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, arătând că potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea, care au stabilite atribuții prin fișa postului și care implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate și numai în raport cu timpul efectiv lucrat.
Prin sentința civilă nr. 375/9 noiembrie 2007 Tribunalului C-S, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național al Discriminării, ridicată din oficiu de instanță, iar pe fond, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, obligând pârâții să plătească reclamanților obligațiile salariale cuvenite, reprezentând contravaloarea indemnizației de 10% din salariul brut pentru perioada lunii iunie 2004-ianuarie 2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, respectându-se totodată pretențiile reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național al Discriminării, motivat de faptul că între părți nu există raporturi juridice de muncă.
Cât privește fondul cauzei, acțiunea a fost constatată în parte întemeiată, pe considerentul că relațiile juridice de muncă trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei-credințe, al egalității de șanse și/sau tratament juridic și/sau pecuniar, precum și al principiului consensualității drepturilor și obligațiilor.
De asemenea, s-a dat eficiență reglementărilor dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată, concluzionându-se faptul că, deși reclamanții nu au desfășurat activități din cele care se regăsesc în aceste dispoziții, nu poate determina consecința și dispoziția total greșită a neplății dreptului salarial procentual solicitat, această modalitate diferențiată de stabilire și plată a indemnizației lunare, reprezentând o practică și o atitudine omisivă și discriminatorie, determinând astfel în mod injust o diferențiere a condițiilor de salarizare și deci un tratament diferențiat numai unor categorii de grefieri, creându-se în acest mod o discriminare, aspecte ce contravin legislației europene în materie, ratificată și de țara noastră.
Pretențiile reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice au fost respinse, cu motivarea că acest minister nu a fost chemat în judecată, neavând calitatea de pârât, așa încât nu poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 referitoare la acordarea unei indemnizații în cuantum de 10% anumitor categorii de grefieri, nu sunt discriminatorii, întrucât, ulterior acestora, prin art. 3 alin. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, s-a stabilit plata unei indemnizații lunare de 10% din salariul de bază, pentru grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și civilă.
Pe de altă parte, greșit s-au interpretat și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, întrucât unul dintre principiile de bază a sistemului de salarizare este reprezentat de principiul diferențierii salariilor în raport de nivelul studiilor, funcția îndeplinită, cantitatea și calitatea muncii, condițiile de muncă, iar în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferențial, ceea ce nu se regăsește în cazul de față.
A mai arătat recurenta că din examinarea dispozițiilor Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prevederile actelor normative referitoare la salarizarea personalului auxiliar de specialitate (Legea nr. 50/1996 și G nr. 8/2007), rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce le implică îndeplinirea acestor atribuții și de volumul de muncă.
Prin decizia nr. 372 din 05.03.2008, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 375/9 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S, a casat sentința sus-menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului C S, care prin sentința civilă nr. 466 din 09.04.2008, a admis excepția lipsei procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și a admis în parte acțiunea. A obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C - S să plătească față de reclamanți obligațiile salariale cuvenite, reprezentând contravaloarea indemnizației de 10% din salariul brut pentru perioada lunii iunie 2004 - luna ianuarie 2007, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți în cadrul Tribunalului C - S, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Pentru pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții în calitatea profesională de grefieri, având în vedere felul, importanța și complexitatea muncii prestate, trebuie să beneficieze de indemnizația procentuală solicitată, aceasta și în recunoașterea și consacrarea dispozițiilor legale, fiind avute în vedere inclusiv prevederile art. 6 al. 2 din legea 63/2003, conform cărora tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru munca egală, aceasta conform și dispozițiilor art. 37, art. 39 al. 1 lit. a și lit. d - e, precum și art. 40 al. 2 lit. c din acest ultim act normativ. Instanța de fond a mai reținut că prin art. 28 alin. 6 din OUG 43/2002, s-a dispus ca salarizarea personalului auxiliar de specialitate și a personalului economic și administrativ din cadrul Parchetului național Anticorupție este cea prevăzută de lege pentru aceleași categorii de personal din cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împrejurarea că nu toți grefierii și implicit reclamantele, nu au desfășurat activități în cadrul Parchetului Național Anticorupție, nu poate determina consecința și dispoziția total greșită a neplății dreptului salarial procentual solicitat, această modalitate diferențială de stabilire și plată a indemnizației lunare, în mod evident și regretabil reprezintă o practică și o atitudine omisivă și discriminatorie, determinând astfel în mod injust o diferențiere a condițiilor de salarizare.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 4, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, casarea sentinței.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat. A mai arătat recurentul că hotărârea pronunțată evocă la începutul motivării art. 28 alin. 6 din OUG 43/2002, OUG 24/2004 aprobată prin Legea 601/2004 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, dar mai reține și că potrivit art. 19 alin. 1 din legea 50/1996, indemnizația de încadrare a personalului auxiliar de specialitate de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă sunt cu 10% mai mari decât cele prevăzute la cap. A al anexei nr. 2, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Recurentul a mai invocat și faptul că prin Hotărârea nr. 160 din 10.07.2007, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele sesizate nu au caracter discriminatoriu.
La dosarul cauzei au fost depusă Hotărârea nr. 160 din 10.07.2007 Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele motive:
Salarizarea reclamanților a fost reglementată pentru perioada solicitată de Legea 50/1996, și conform art. 18 alin. 1 și 2 din lege, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete sunt stabilite între limitele minimă - maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței și parchetului. Parchetul Național Anticorupție a fost înființat la nivel național. Direcția Națională Anticorupție funcționează potrivit art. 2 alin. 1 din OUG 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție. De asemenea Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 1 alin. 1 din Legea 508/2004.
Prin Hotărârea nr. 160 din 10.07.2007, CNCD a constatat că salarizarea personalului auxiliar de specialitate, făcută conform legii -, nu are caracter discriminator.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 466/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 466/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul respingerii acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../ 29.06.2009
Tehnored. /2 ex/ 29.06.2009
Prima instanță: Tribunalul C - S
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Raluca Panaitescu, Aurelia Schnepf
