Drepturi salariale (banesti). Decizia 906/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 906
Ședința publică din 2 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S în contradictoriu cu intimații, Boasă, și, împotriva sentinței civile nr. 92/22/10.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal,făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, recursurile au fost reținute spre soluționare.
A,
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acțiunea civilă, înregistrată la Tribunalul C- sub nr-, reclamanții, Boasă, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S,și Ministerul Economiei și Finanțelor B, reprezentant prin C-S, și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA Tribunalul C-S la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești cuvenite, respectiv, la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei RON, cu titlu de despăgubiri conform art.21 din OG nr.137/2000 actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la plata efectivă, potrivit art.1084 - 1086 Cod civil. Totodată au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea sumelor necesare efectuării plății, iar a pârâtei Curtea de APEL TIMIȘOARA la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii de chemare în judecată se arată că prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat că dispozițiile Ordinului nr.1921/C/2005 privitoare la acordarea unor stimulente financiare au generat o discriminare directă între magistrații cu o vechime în funcție de până la 3 ani și cei cu o vechime în funcție mai mare de 3 ani, prin raportare la prevederile art.2 alin.1 și 2, art.3, lit."c", art.8 alin.3, art.9 alin.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care s-a propus eliminarea discriminării existente prin mediere.
Acordarea drepturilor bănești menționate este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, care a fost emis cu încălcarea normelor cuprinse în art.6 - art.8, și art.37 - art.40 din Legea nr.53/2003, modificată.
Potrivit art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în cazurile in care se constată existența unor discriminări din cele prevăzute în această ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
În drept, se invocă dispozițiile art.292 - 203 din Codul muncii, art.67 și art.68 din Legea nr.168/1999, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art2, art.7 și art.19 pct.13 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice, art.4 și următoarele din Cartea Socială Europeană, revizuită, art.16 al.1 din Constituția României, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art.1 alin.1 din Protocolul 1 la această convenție și cele ale Directivei CEE nr-.
Instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea pentru următoarele argumente:
Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu conform art. 195alin. 10 din OG 137/2000, întrucât nefiind atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, reprezintă un titlu executoriu de drept.
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel, salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază, ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede, la art. 1 alin. 2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare magistraților care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
financiare acordate magistraților nu se înscriu în cartea de muncă, astfel încât cererea reclamanților, și P de obligare a pârâtei Curtea de APEL TIMIȘOARA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant este nefondată.
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1291/C/2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Justiției, pentru judecători, pentru consilierii de reintegrare socială și supraveghere, pentru funcționari publici și pentru personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești nefiind repartizate fonduri pentru stimulente financiare în favoarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006, că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie un act de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, deoarece această preferință a condus la excluderea altei categorii, cea a magistraților cu vechime de peste trei ani, din care fac parte reclamanții, de la primirea stimulentelor financiare.
Pe cale de consecință, Colegiul Director a reținut că acordarea de stimulente salariale magistraților constituie un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime în activitate între 0 și 3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Din cele expuse anterior, rezultă că discriminarea reținută Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu vizează categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Incze contra Austriei la 28.05.1995, noțiunea de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să-i fie acordat un tratament mai favorabil.
A distinge însă nu înseamnă a discrimina. Astfel, există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, și Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situați analoage și comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă și obiectivă" (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, paragraf 60, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, paragraf 31, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Spadea și Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995).
Conform art. 41 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta Socială Europeană revizuită, art. 7 lit. a pct. I din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale și art. 1 alin. 2 lit. i din OG nr. 137/2000, plata trebuie să fie egală pentru muncă egală sau de valoare egală.
În sistemul public, acest principiu este aplicabil în interiorul aceleași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile, însă, deosebiri întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele, fără a se pune problema discriminării.
Prin urmare, în speță, existența unei situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal al Ministerului Justiției, care este un criteriu mult prea general, deoarece atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de personal dintr-un minister sunt diferențiate în raport de funcția ocupată, iar stimulentele financiare pot fi acordate doar unei categorii de personal din cadrul Ministerului Justiției, dat fiind scopul acordării lor.
Pe cale de consecință, s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanții, Boasă, Manica,; și împotriva Ministerului Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C S și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin C -S, și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru combaterea discriminării, ca neîntemeiată.
Având în vedere că reclamanții, și P nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată pricinuite de judecarea acțiunii pendinte, instanța nu acordat acestora cheltuieli de judecată.
În considerarea celor de mai sus, prin sentința civilă nr. 92/22.10.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și P împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin C S și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Ministerul Justiție, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată în raport de indicile de inflație la data plății efective.
A Obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării despăgubirilor sus-menționate.
A respins cererea reclamanților de obligare a Curții de APEL TIMIȘOARA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al acestora.
A respins acțiunea civilă formulată de către reclamanții, Boasă, Manica, și împotriva Ministerului Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin C -S, și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, solicitând admiterea recursurilor, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii în tot a acțiunii ca nefondată.
În motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea este criticată pentru nelegalitate, arătându-se că s-a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate pentru procesele penale, precum și din amenzile judiciare.
În aplicarea acestor dispoziții legale prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori, cărora le-a revenit responsabilitatea distribuirii și plății sumelor acordate cu titlu de stimulente, iar repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin Ordin al Ministrului Justiției.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în norme se apreciază de către recurent că, criteriile de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare.
Prima instanță nu a analizat natura acelor stimulente și nici obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
Invocându-se dispozițiile art. 41 din Constituție și art. 155 Codul muncii, se arată că stimulentele reprezintă drepturi suplimentare, nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut și nu se confundă cu salariul, iar existența multitudinii de factori care determină acordarea sau neacordarea premiului îi conferă un caracter incert, nefiind vorba despre o creanță lichidă și exigibilă.
Recurentul arată că în speță nu poate fi vorba despre practici discriminatorii, câtă vreme prin măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești, care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori.
Ordonatorii de credite au posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară, având caracter de recomandare.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, se menționează că aceasta nu este obligatorie pentru instanță, dispozițiile nr.OG 137/2000 îndreptățind persoana care se consideră discriminată să se adreseze direct instanței de judecată.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în temeiul art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, arătându-se că titularul alocațiilor bugetare din care se face plata drepturilor salariale ale reclamanților - angajați ai Tribunalului C - S, nu este Ministerul Finanțelor Publice.
OUG nr. 75/2008 precum și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774C al Ministerului Justiției și Libertăților, Ministerului Finanțelor Publice, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, stabilesc modalitatea de eșalonare a plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială, astfel că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Examinând recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților prin prisma dispozițiilor legale invocate și ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile Hotărârii nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0-3 ani reprezintă acte de discriminare, dispoziții care, nefiind atacate, potrivit legii, constituie titlu executoriu, conform art. 195alin. 10 din OG nr. 137/2000.
În baza acestui titlu executoriu, de drept, reclamanții, în calitate de judecători la udecătoria Bozovicis -au adresat instanței solicitând despăgubiri în sumă de 1700 lei, în temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000.
În motivele de recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților invocă ordine al Ministrului Justiției având ca obiect repartizarea fondului de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, care nu au legătură cu obiectul pricinii, iar față de Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 - constatat a fi discriminatoriu, în sensul celor reținute de către Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, motivul de recurs este neîntemeiat, vizând repartizarea veniturilor în baza dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Prima instanță a soluționat cauza având ca obiect despăgubiri, ce se impun a fi acordate drept consecință a aplicării dispozițiilor nr.OG 137/2000, față de Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, astfel că nu a apreciat natura stimulentelor financiare ca fiind un drept absolut egal cu salariul, cum eronat susține recurentul, motivul de recurs întemeiat pe acest aspect fiind nefondat.
De asemenea, este neîntemeiat recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile art.47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, în sensul celor invocate de către recurent, în speță fiind vorba despre alocarea fondurilor necesare pentru plata despăgubirilor care reprezintă obiectul acțiunii, și nu a drepturilor salariale către angajații altui ordonator principal de credite.
Plata despăgubirilor cade în sarcina pârâților împrocesuați în cauză, Ministerul Finanțelor Publice având legimitate procesuală pasivă în ceea ce privește rolul acestuia de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, rol conferit în plus și de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002.
Motivul de recurs invocat de către pârât care vizează fondul cauzei este neîntemeiat, întrucât în analiza problemelor de drept invocate de către reclamanți nu se impune aplicarea actelor normative care vizează modalitatea de eșalonare a plății titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, cum eronat arată pârâtul.
În considerarea celor de mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S împotriva sentinței civile nr. 92 din 22.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /29.06.2009
Tehnored.:DI./ 2 ex./ 29.06.2009
Prima instanță:Curtea de APEL TIMIȘOARA
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Raluca Panaitescu, Florin Dogaru
