Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 906/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 906/
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR PRIN REPREZ LEGAL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, reprezentanta în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 1523 /16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Tg M în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul - și Libertăților prin reprez. legal și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a intimaților reclamanți, -, R OG, precum și a intimaților pârâți Curtea de Apel Tg.M, Tribunalul Mureș, Consiliu Național Pentru Constatarea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depusă, prin serviciul registratură note de ședință formulate de recurenta pârâtă DGFP Tg. M, prin care se solicită admiterea excepției inadmisibilității excepției de neconstituționalitate invocată de intimații pârâți.
Instanța, deliberând, în temeiul dispozițiilor art 29 alin 1,2,3,6, din Legea 47/92, admite excepția de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art I, art. II și art V din nr.OUG 21 alin (3), art 61 alin (1), art73 alin (3) lit I), art 115 alin (4) -(6), artv24 alin (2), art. 126 alin. (2)-(5), art. 129, art 141 Constituția României, invocată de DGFP Tg M prin notele de ședință depuse la dosar și respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât prevederile art I și art II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 104/2009, nr. 283/2009, nr. 326/2009 și 403/2009, în timp ce art V din nr.OUG 75/2008 au fost abrogate în mod expres.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele invocate în recursuri, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1523/16.11.2007 a Tribunalului Mureșs -a admis acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, R OG, -, toți cu. ales în Tg. M,-, jud. M, în contradictoriu cu pârâți TRIBUNALUL MUREȘ cu sediul în Tg. M,-, jud. M, CURTEA DE APEL TG. M, cu sediul în Tg. M,-, jud. M, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚEL cu sediul în B,-, sector 5, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, str. -, nr.1-3, sector 1.
A obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi de natură salariala, începând cu data de 01.04.2006 și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare, calculate după cum urmează;
- pentru, R OG, diferența dintre: drepturile de natură salariată cuvenite reclamanților calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 19, și respectiv drepturile de natură salariala primite efectiv de reclamanți calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 15;
- pentru -, diferența dintre: drepturile de natură salariala cuvenite reclamantei calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 23, și respectiv drepturile de natură salariala primite efectiv de reclamantă calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 17.
Sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe de natură salariată neacordate și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
A obligat pârâtul TRIBUNALUL MUREȘ să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor de natură salariată mai sus menționate.
A obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor de natură salariala mai sus menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.l din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.l și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul salarizat în baza OUG nr.27/2006, aceștia fiind judecători.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr.27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art.3 alin.l din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art.86 din Legea nr.303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Totuși, în cazul procurorilor din și. a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al, parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.l lit.c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare<>majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și.) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
"Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Potrivit art.16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nedicriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
De asemenea, nu se poate spune că litigiile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de către celelalte instanțe, au un grad de complexitate sporit față de soluționarea lor în alte grade de jurisdicție.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau CO.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, prevederile art.ll alin.l din G nr.27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Nu au relevanță în speță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece
deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar "
pares" (, "Justiția constituțională", Ed., 1995, p. 278-279), deci
acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod
imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12
la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul - și Ministerul Finanțelor prin DGFP
În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul - arată în esență că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, că urmare a acordării unor drepturi neprevăzute în OUG27/2006 privind salarizarea magistraților.
Dispozițiile nr.OG 137/2000 nu sunt aplicabile întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de OG137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură exercitarea în condiții de egalitate a deciziilor și a libertăților fundamentale.
Reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000.
Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la. și este de observat că legiuitorul menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
În acest sens sunt dispozițiile art. 75 și art. 83 din Legea 304/2004.
Prin soluția adoptată instanța a eludat dispozițiile invocate în argumentarea sa juridică instituind un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis.
Se ajunge în acest fel ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă ÎCCJ fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare.
Prin hotărârea pronunțată Tribunalul Mureșa dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute de actul normativ în materia salarizării judecătorilor respectiv nr.OUG 27/2006.
Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a depășit limita puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
Prin recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M se invocă lipsa calității procesuale pasive întrucât nu se confundă cu bugetul de stat, rolul fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții în gestionarea bugetelor instanțelor judecătorești, această atribuție revenind Ministerului -.
Analizând motivele recursurilor formulate de pârâții Ministerul - și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, curtea reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie menționat faptul că prin acțiune s-a solicitat doar obligarea acestuia la virarea fondurilor necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta pârâtă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții această instituție are obligația de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că excepția nu este întemeiată și în consecință o va respinge.
Pe fond curtea retine ca reclamanții au calitatea de judecători Tribunalul Comercial Mureș iar prin acțiunea dedusă judecății solicită aceleași drepturi salariale cu cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT.
Salarizarea magistraților este reglementată de dispozițiile art.3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și constă într-o indemnizație de încadrare lunară brută stabilită în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
În baza art. 11 alin 1 din aceeași ordonanță, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați potrivit nr. crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin acțiune reclamanții, în calitate de judecători, solicită aceleași drepturi salariale cu procurorii de la DNA și DIICOT pe considerentul că între cele două categorii profesionale legiuitorul a creat discriminări în ceea ce privește modalitățile de selecție și promovare în funcțiile de execuție și conducere iar cererea reclamanților are la bază extinderea normelor legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT și aplicarea acestora și celorlalte categorii de magistrați cu ignorarea propriilor norme de salarizare. Curtea reține că instanțele judecătorești au rolul de a asigura aplicarea corectă și nediscriminatorie a legilor în vigoare la momentul efectuării actului de justiție, însă nu au posibilitatea de a constata că o lege conține dispoziții discriminatorii. În acest sens, prevederile OG nr. 137/2000 privind discriminarea dau posibilitatea subiecților de drept să invoce orice discriminare în aplicarea unui act normativ, însă nu este posibil să se solicite instanțelor de drept comun să se constate că o normă legală este discriminatorie. În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr. 137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
Astfel, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, după cum indică și denumirea sa, reprezintă o structură supraordonată celorlalte unități de parchet, având drept corespondent la nivelul instanțelor judecătorești înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 508/2004, modificată și completată.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
de multiplicare 19-23, conform Anexei la OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că stabilirea acelorași reguli de salarizare pentru procurorii din cadrul DIICOT, structură a aceluiași parchet ce funcționează pe lângă instanța supremă este legitimă și justificată în mod obiectiv.
Având în vedere cele anterior menționate, rezultă că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și judecători deoarece nu poate fi o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii.
Față de aceste considerente curtea reține că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT în vigoare la data judecății se referă doar la aceste categorii profesionale și nu pot fi aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează astfel încât recursurile declarate vor fi admise, sentința recurată schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.
Admite recursurile declarate de recurenții pârâți Ministerul - și Ministerul Economiei și Finanțelor prin M, împotriva sentinței civile nr. 1523/16.11.2007 a Tribunalului Mureș pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg. M, Ministerul - și Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare cu privire la neconstituționalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 25 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător ptr - aflată în concediu legal semnează Președinte Instanță | Judecător, - - |
Grefier
- -
Red CJ 20.07.2009
Dact AG 22.07.2009/ 3 ex
Jud fond / - Tribunal M
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu, Camelia Juravschi
