Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 908/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 908/
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLCE PRIN B, împotriva sentinței civile nr. 678/13.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Finanțelor Publice Prin B, a intimaților reclamanți, G, C, și, precum și a intimatului pârât Curtea de APEL BRAȘOV.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele invocate în recursuri, instanța rămâne în pronunțare.
C U RT E
Constată că prin sentința civilă nr. 678/13.04.2009, TRIBUNALUL BRAȘOVa respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a admis cererea formulată de reclamanții, G, C, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a dispus obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% astfel:
- pentru în perioada 03.02.2006 - 26.01.2009.
- pentru în perioada 03.02.2006 - 01.08.2008.
- pentru G în perioada 03.02.2006 - 01.09.2008
- pentru C în perioada 03.02.2006 - 23.07.2008.
- pentru în perioada 03.02.2006 - 12.02.2007 și din data de 01.11.2008 pe viitor.
- pentru începând cu data de 03.02.2006 și pe viitor.
A dispus plata drepturilor stabilite actualizate cu indicele de inflație și dobândă legale, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu art. 28 lit.f din Legea 500/2002, elaborarea bugetelor se realizează de Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate, ale ordonatorilor principali de credite. Pe baza proiectului de venituri și cheltuieli elaborat de principalul ordonator de credite, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art.18 lit. g din Legea 500/2002 analizează aceste propuneri de buget, avizându-le sau respingându-le. Așadar este esențial ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie parte în proces pentru a avea în vedere pretențiile reclamanților la elaborarea proiectului de buget.
Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada noiembrie 03.02.2006 ( data solicitată) - pe viitor față de data introducerii acțiunii - 03.02.2009 este neîntemeiata, fiind respinsă, având in vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958,coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ,potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani, termenul de prescripția nefiind depășit, el împlinindu-se în data de 04.02.2009.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au sau avut calitatea de judecători în cadrul Tribunalului-B, numiți prin ordin al Ministrului Justiției, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse în copie la dosar astfel: reclamantul în perioada 03.02.2006 - 26.01.2009, reclamantul în perioada 03.02.2006 - 01.08.2008, reclamantul G în perioada 03.02.2006 - 01.09.2008, reclamanta C în perioada 03.02.2006 - 23.07.2008, reclamanta în perioada 03.02.2006 - 12.02.2007 și din data de 01.11.2008 și în prezent, în perioada 03.02.2006 și în prezent.
Nu poate fi reținută afirmația potrivit căreia " nu poate exista discriminare prin efectul hotărârilor judecătorești care se bucură de prezumția interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale și de putere de lucru judecat", deoarece Declarația Universală a Drepturilor Omului la art. 23, interzice orice formă de discriminare între categorii de salariați ale aceluiași angajator care desfășoară aceiași activitate, trebuind să fie retribuiți în mod egal.
Prin Decizia nr. 46/ 15.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite pronunțând un Recurs în Interesul Legii a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 litera d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic al magistraților constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin 3 teza a II a dezlegarea dată problemelor de drept judecate ( în recurs în interesul legii) este obligatorie pentru instanțe, astfel încât, pretențiile reclamanților sunt apreciate ca întemeiate.
Actualizarea prin aplicarea indicelui de inflație se justifică prin necesitatea corelării salariului de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care acesta era datorat de către angajator și salariul de la momentul la care aceste sume de bani intră efectiv în patrimoniul beneficiarilor, pentru a diminua puterea de cumpărare.
Dobânda legală la suma datorată trebuie acordată pentru acoperirea prejudiciului constând în lipsa de folosință a banilor, pe perioada cuprinsă între momentul la care trebuiau acordate aceste drepturi salariale și momentul plății efective, având în vedere prevederile art. 1082 și art. 1084 Cod civil.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamanților, sens în care a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV să calculeze și să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% astfel: - pentru în perioada 03.02.2006 - 26.01.2009.
- pentru în perioada 03.02.2006 - 01.08.2008.
- pentru G în perioada 03.02.2006 - 01.09.2008
- pentru C în perioada 03.02.2006 - 23.07.2008.
- pentru în perioada 03.02.2006 - 12.02.2007 și din data de 01.11.2008 pe viitor.
- pentru începând cu data de 03.02.2006 și pe viitor.
A obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamanților srepturile stabilite actualizate cu indicele de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
Totodată, instanța a obligat pârâta în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976 Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări privind sporul de 50%, în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B.
În dezvoltarea motivelor de recurs, TRIBUNALUL BRAȘOV învederează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data formulării acțiunii și până la un an anterior introducerii acțiunii, în temeiul art. 1,3 din Decretul 167 / 1958 coroborat cu dispozițiile art. 21 din nr.OG 137/2000 și excepția calității procesual pasive, iar pe fond invocă lipsa discriminării deoarece principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoanele care se află în situații diferite.
Ministerul Justiției și Libertăților invocă în temeiul art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și în acest sens menționează decizia Curtea Constituționale pronunțată la data de 27.05.2009 și în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă lipsa de temei legal a hotărârii având în vedere că în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Se critică și acordarea dreptului în continuare în condițiile în care ele sunt eventuale, nenăscute și actuale.
Ministerul Finanțelor Publice reiterează lipsa excepției calității procesual pasive, iar pe fond nelegalitatea hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
În ceea ce privește excepțiile invocate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, ele au fost corect soluționate așa cum corect s-a reținut în considerentele hotărârii atacate.
Astfel, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost soluționat potrivit art 27 din OG 137/2000 ce face trimitere la dreptul comun.
Potrivit art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare " persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Potrivit art. 1 din decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie de prescripție " dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar potrivit art. 3 termenul general de prescripție este de 3 ani.
Același termen de prescripție este prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii în materia cererilor având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate.
În ceea ce privește momentul începerii curgerii termenului de prescripție, potrivit art. 8 din decretul nr. 167/1958 " prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov nu este întemeiată, având în vedere nu numai calitatea de ordonator de credite, dar și cea de angajator al reclamanților.
Excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost corect soluționată având în vedere că potrivit nr.HG 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Cât privește decizia Curții Constituționale invocată de Ministerul Justiției și Libertăților, aceasta are efecte numai pentru viitor și numai față de părțile în litigiu.
De altfel, în legătură cu interpretarea normelor juridice interne raportat la tratatele internaționale și la practica CEDO este de menționat necesitatea respectării principiului previzibilității și cele ale echității și egalității armelor, principii care impun deciziei Curții Constituționale numai raporturile juridice care se vor naște după publicarea sa.
Instanța nu și-a depășit puterile cu care a fost învestită întrucât decizia 48/2008 a ÎCCJ care statua că, "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar", este obligatorie în temeiul art 329 al. 3 Cod procedură civilă, iar dispozițiile art. 21 și 20 ale Constituției care dispun asupra accesului liber la justiție, prevăd modul de soluționare în conformitate cu legile interne, dar și a tratatelor internaționale, cu precădere.
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație, se constată că, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor bănești, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului prin obligarea debitorului la plata de daune interese, ce vor cuprinde atât suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Prin urmare, în temeiul art. 1084 Cod civil, pentru a asigura o reală despăgubire se impune actualizarea creanței.
Efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă se impune întrucât orice modificare a drepturilor salariale este supusă înscrierii, conform D 92/1976.
Referitor la plata drepturilor și pe viitor se constată că drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate înainte de termen.
Față de cele de mai sus expuse, în temeiul art 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP împotriva sentinței civile 678/2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 25 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red LV 26.06.2009
Tehnored
AG 1.07.2009/ 2 ex
Jud fond A / L.
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu, Camelia Juravschi