Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1017/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1017
Ședința publică din 23 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamanta - - T și de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI și CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI T împotriva deciziei civile de apel nr. 57/A/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 23 octombrie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- din 19.09.2006 reclamanta a chemat in judecata pârâții Municipiul T, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T solicitând instanței să recunoască dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului în suprafață de 1683 mp. înscris în nr. - T, nr. top. 9514, ocupat și aferent construcțiilor care formează obiectul dreptului acesteia de proprietate si să se dispună înscrierea în nr. - T, nr. top. 9514 dreptului reclamantei de folosință asupra acestui teren, cu cheltuieli de judecată, în cazul în care pârâtul se opune la admiterea acțiunii.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca prin sentința civilă nr. 2736/29.03.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 7832/2003, definitivă prin decizia civilă nr. 2157/08.10.2004 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 4956/C/2004, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4167/31.05.2005 pronunțată în dosarul nr. 21.809/2004 de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate pe terenul înscris în nr. - T, nr. top. 9514, în suprafață de 1683 mp. constând în clădire grup, popicărie, grup sanitar, clădire pentru vestiare și bazinul mare de înot. Prin aceeași hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus intabularea în cartea funciară menționată a dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor, cu titlu "conform nr.HG 70/1991 și Legea nr. 15/1990, în baza sentinței civile nr. 2736/2004 a Judecătoriei Timișoar a", terenul pe care sunt edificate construcțiile proprietatea reclamantei constituind obiect al dreptului de proprietate al Primăriei Municipiului T, astfel cum rezultă din cuprinsul cartii funciare.
In conformitate cu dispozițiile nr.OUG 88/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin Titlul I din Legea nr. 99/1999, societățile comerciale care dețin terenuri aparținând domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale au un drept de folosință asupra terenurilor de sub construcții și aferent acestora, necesar pentru desfășurarea activității. Situația juridică supusă judecății pe calea prezentului demers judiciar este identică cu cea supusă cenzurii Curții de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 2343/C/2003, cu singura deosebire că litigiul menționat a vizat o construcție edificată pe terenul înscris în nr. 2 T, nr. top. 9510/1-proprietatea Primăriei Municipiului T, iar prin acțiunea introductivă s-a solicitat ab initio inclusiv recunoașterea dreptului de folosință asupra terenului aferent construcțiilor proprietatea societății. Prin decizia civilă nr. 2196/04.09.2003 pronunțată în dosar nr. 2.343/C/2003, Curtea de APEL TIMIȘOARAa constatat dreptul de proprietate al asupra construcțiilor și a recunoscut dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor, teren aflat în proprietatea Primăriei Mun.T, dispunând totodată și notarea dreptului de folosință în cartea funciară.
În apărare, paratul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică si nelegală, arătând că prin sentința civilă nr. 2736/29.03.2004 definitivă si irevocabilă, în șnur cu decizia civilă nr. 2157/08.10.2004 si decizia civilă nr. 4167/31.05.2005, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate pe terenul înscris în nr. - T, nr. top. 9514 constând în clădire grup, popicărie, grup sanitar, vestiare, bazinul mare de înot si, în temeiul art. 22 din Legea nr. 7/1996, a dispus intabularea acestui drept în mai sus menționat. În sistemul cărților funciare, dreptul de folosință asupra terenurilor se dobândește consensual între proprietarul terenului si proprietarul construcției, fără a fi necesar înscrierea în a acestui drept de folosință. În ceea ce privește terenurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, în speța de fată a Municipiului T, dreptul de folosință poate fi dobândit de către proprietarul construcției edificate pe terenul proprietatea unității administrativ-teritoriale numai prin încheierea unui contract de concesiune, prin licitație publică în schimbul unei taxe stabilită de la caz la caz prin hotărâre a consiliului local, singura modalitate de dobândire a unui drept de folosință asupra unui teren proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, fiind operațiunea de concesionare. În ceea ce privește suprafața terenului asupra căruia se solicită constatarea unui drept de folosință, este absolut necesară administrarea în cauză a unei expertize tehnice în specialitatea topografie, constatările expertului fiind indispensabile, expertiză efectuată pe cheltuiala reclamantei ( 18, 19).
Prin sentința civilă nr. 8969 pronunțată la 25.09.2007, în dosar nr-, de Judecătoria Timișoaraa fost admisă acțiunea formulata de reclamanta T cu împotriva pârâților Municipiul T reprezentat prin Primar si Consiliul Local al Municipiului S-a constatat dreptul de folosința al reclamantei asupra terenului in suprafața de 1.683 mp înscris in nr. - T, nr. cadastral 9514, aflat in proprietatea paratului. S-a dispus intabularea in cartea funciara a dreptului de folosința al reclamantei asupra terenului arătat anterior. A fost obligat paratul la plata către reclamanta a sumei de 1523,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoaraa reținut că, prin sentința civila nr. 2736/29.03.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4167/31.05.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate pe terenul înscris în nr. - T, nr. top. 9514, în suprafață de 1683 mp. constând în clădire grup, popicărie, grup sanitar, clădire pentru vestiare și bazinul mare de înot, dispunându-se intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor, cu titlu conform nr.HG 70/1991 și Legea nr. 15/1990 ( 35-46).
În baza acestei sentințe reclamanta si-a intabulat in nr. 141.670 T, nr. top. 9514, dreptul de proprietate asupra construcțiilor, terenul in suprafața de 1683 mp. înscris in aceeași carte funciara figurând ca fiind proprietatea paratului, respectiv al Primăriei Municipiului T ( 9).
Conform dispoz. art. 321al. 1 din nr.OUG 188/1997, cu modificările ulterioare, "societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic".
Prin raportul de expertiza tehnico-judiciara specialitatea topografie întocmit in cauza si completat ulterior, pe care instanța de fond l-a omologat, s-a stabilit ca suprafața de teren ocupata de clădirile si platforma betonata ale reclamantei este de 1.169 mp. din totalul de 1.683 mp. aflați in proprietatea paratului, diferența de 514 mp. fiind absolut necesara pentru buna activitate a bazei sportive aflate in proprietatea reclamantei ( 70-75, 83, 84).
Având in vedere aceasta stare de fapt, instanța de fond a apreciat că reclamanta se bucura de drept, potrivit art. 321al. 1 din nr.OUG 188/1997, de folosința întregului teren in suprafața de 1.683 mp. aflat in proprietatea paratului, necesar pentru desfășurarea activității in clădirile înscrise in nr. 141.670 T, nr. top. 9514, pana la clarificarea regimului juridic al terenului, moment de la care reclamanta va putea rămâne in folosința acestuia doar prin concesionarea sau închirierea terenului în condițiile prev. de al. 3 din același act normativ, daca nu îi va fi oferit spre cumpărare.
Pentru considerentele arătate mai sus, in baza dispoz. art. 321al. 1 din nr.OUG 188/1997 instanța de fond a constatat dreptul de folosința al reclamantei asupra terenului in suprafața de 1.683 mp înscris in nr. - T, nr. cadastral 9514, aflat in proprietatea paratului si, in baza dispoz. art. 19 al. 1, art. 20 si 22 din Legea nr. 7/1996, a dispus intabularea in cartea funciara a dreptului de folosința al reclamantei asupra terenului arătat anterior.
Împotriva sentinței civile de mai sus au declarat apel, în termen legal, pârâții Municipiul T - prin Primar - și Consiliul Local al Municipiului T, solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și prin decizia civilă nr. 57/A/ 01.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - admite apelul declanșat de către pârâtul-apelant Municipiul T prin al său Primar și Consiliul Local al aceluiași municipiu T, contra sentinței civile nr. 8969 dată, la 25.09.2007, în dosar nr-, de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.
Schimbă sentința atacată, în sensul că se constată în favoarea petiționarei un drept de folosință provizoriu asupra terenului ce încorporează edificatele, respectiv, a aceluia în întindere de 1.683. identificat cadastral cu nr. 9514 în CF nr.- T, și-n consecință, dispune intabularea lui ca atare, în cartea funciară supra anunțată, pe seama aceleiași petiționare.
dispozițiile sentinței apelate, în limita soluțiilor ce poartă asupra admiterii acțiunii și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în fapt și drept, în esență, că speța, poartă asupra recunoașterii, pe seama reclamantei-intimate, a unui drept real de folosință asupra terenului în suprafață de 1683 mp. înscris în nr. - T, nr. top. 9514, ocupat și aferent construcțiilor care formează obiectul dreptului acesteia de proprietate si să dispună înscrierea în nr. - T, nr. top. 9514, ocupat și aferent construcțiilor ce formează dreptul de proprietate al petiționarei (drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă).
In ceea ce privește noțiunea de drept real de folosință, aceasta a fost consacrată legislativ pentru prima dată, în Legea nr.213/1998 care, în art.17 face mențiune despre un drept de folosință gratuită, după care, a primit și o reglementarea constituțională, prin Legea cu nr. 429/2003, de revizuire a Constituției, care, în al său art.136 alin.4 vorbește, de asemenea, de "un drept de folosință gratuită". În doctrina și în literatura de specialitate s-a făcut distincție între dreptul de folosință ce constituie dreptul comun (și care înglobează, uzul, uzufructul și abitația, ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, și care se manifestă în dreptul privat) și între dreptul de folosință ce se aplică bunurilor din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale ( și în care subiecte sunt statul sau unitatea administrativ-teritorială, ca transmițători, iar ca beneficiari - persoanele juridice fără scop lucrativ ce desfășoară activități de utilitate publică). Între aceste două categorii s-a recunoscut existența și a uneia intermediare, în care calitatea de transmițător o are întotdeauna statul sau unitatea administrativ-teritorială, iar bunul dat în folosință se află în sfera privată a dreptului de proprietate.
În speță, terenul în discuție aparține domeniului privat al Muncipiului T, iar pe el au fost edificate mai multe construcții asupra cărora poartă dreptul de proprietate al reclamantei-intimate - societate pe acțiuni care, anterior privatizării, nu parcurs procedura administrativă de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului ocupat și aferent construcțiilor incluse în capitalul social.
Potrivit art. 32 ind.1 alin.1 din OUG nr.88/1997, "Societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic".
Așadar, însuși textul de lege citat mai sus instituie un drept de folosință, așa cum cu temei a reținut și prima instanță, însă acest drept de folosință este numaiprovizoriupână la clarificarea regimului său juridic, drept ce trebuie constatat în concret printr-un act juridic administrativ ( sau în caz de refuz) printr-o hotărâre judecătorească. Și aceasta pentru că, legiuitorul a stabilit un moment limită până la care poate fi recunoscut acest drept de folosință- acela al clarificării regimului juridic al terenului; după care, petiționara are a uza de prevederile alin.3 al art.32 ind.1 apartenente aceleiași OUG cu nr.88/1997, și să solicite unității-administrativ teritoriale să îi concesioneze, să-i închirieze, sau să îi vândă terenul litigios.
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat recursuri, în termen legal, atât reclamanta - - T, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului pârâților, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cât și pârâții Municipiului T - prin primar - și Consiliul Local al Municipiului T, solicitând tot modificarea acesteia, în sensul admiterii în totalitate a apelului lor, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 8969/25.09.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara și a respingerii acțiunii introductive de instanță formulată de reclamantă, invocând în drept art. 304 pct. 6,8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului ei, reclamanta - - arată în esență că prin decizia civilă recurată Tribunalul Timiș a admis în mod nelegal apelul pârâților Municipiul T și Consiliul Local al Municipiului T, fundamentându-și soluția pe un text legal - art. 32/1 al. (1) din OUG nr. 88/1997 - care nu a fost invocat în apărare de către pârâți și despre care aceștia înșiși au susținut prin memoriul de apel că nu este aplicabil în speță.
Procedând într-o asemenea manieră, Tribunalul Timișa depășit limitele devoluțiunii în calea de atac a apelului, încălcând prevederile art. 292 Cod procedură civilă.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat că apelul este o cale de atac devolutivă, dar aceasta nu presupune reanalizarea de către instanța de apel a tuturor problemelor de fapt și de drept care s-au ridicat în fața primei instanțe, ci numai a acelora care sunt criticate de apelant.
Soluția de respingere a apelului se impunea cu atât mai mult cu cât nici în fața primei instanțe pârâții nu și-au fundamentat apărarea pe textul legal menționat.
Pârâții - Municipiul T - prin primar și Consiliul Local al Municipiului T - în recursul lor, arată în esență, că instanța de apel a încălcat normele de procedură civilă, acordând un plus petit, acordând ceea ce nu a cerut reclamanta prin cererea de chemare în judecată (aceasta solicitând doar recunoașterea unui drept de folosință, asupra terenului în suprafață de 1683 mp, înscris în CF - T nr. top. 9514 ocupat și aferent construcțiilor, cât și înscrierea acestui drept în cartea funciară, iar instanța de apel a constatat un drept de folosință provizoriu asupra terenului, cerere neformulată nici de reclamantă, nici de pârâți, pe calea unei cererii reconvenționale).
Pârâții mai susțin că terenul în cauză constituie proprietatea lor privată și dreptul de folosință asupra lui se poate dobândi numai prin încheierea unui contract de concesiune, prin licitație publică în schimbul unei taxe stabilită prin hotărâre a consiliului local, ceea ce nu s-a realizat în speță.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul părților este nefondat urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, iar recursul reclamantei este admisibil, potrivit considerentelor ce se vor reda în continuare mai jos.
Astfel, în ce privește recursul reclamantei, Curtea constată că potrivit art. 32/1 al. 1 din OUG nr. 88/1007 "societățile comerciale care dețin terenuri necesare pentru desfășurarea activităților lor, în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri, până la clarificarea regimului lor juridic".
Curtea stabilește că prin decizia civilă recurată, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 32/1 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, recunoscând în favoarea - - numai un drept de folosință temporar, provizoriu, asupra terenului, iar nu un drept de folosință pe întreaga durată de existență a construcțiilor.
Pe de o parte, se impune precizarea că instanța de apel nu a pus în discuția părților incidența prevederilor art. 32/1 din OUG nr. 88/1997, în accepțiunea pe care i-a conferit-o în cuprinsul considerentelor deciziei civile atacate, respectiv aceea că textul de lege amintit vizează un drept de folosință provizoriu.
Procedând într-o asemenea modalitate, instanța de apel a împiedicat-o pe reclamantă în exercitarea dreptului de apărare cu privire la acest aspect, întrucât prin întâmpinarea depusă în calea de atac a apelului reclamanta a formulat punctual apărări în raport cu critica adusă de pârâți sentinței civile a Judecătoriei Timișoara, prin cererea de apel.
Pe de altă parte, soluția instanței de apel este nelegală, prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 32/1 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, care nu sunt incidente în cauză, în accepțiunea conferită de Tribunalul Timiș în considerente, respectiv aceea ce vizează un drept de folosință provizoriu.
Astfel, reclamanta - - Taf ost înființată prin HG nr. 70/1991 privind înființarea de societăți pe acțiuni în industrie, ca succesoare în drepturi a fostei întreprinderi Acest aspect rezultă din dispozițiile art. 6 alin.(1) și (2), care dispun că "pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa 1 se desființează, iar activul și pasivul unităților de stat desființate se preiau de către societățile comerciale înființate-".
Conform Anexei 1 poziția 24, capitalul social inițial al - -, stabilit prin Hotărârea de Guvern în baza bilanțului contabil de la data de 30.09.1990 a fost de 5774.400.000 lei, incluzând toate mijloacele fixe aflate în patrimoniul întreprinderii T, inclusiv construcțiile edificate pe terenul în cauză.
Dreptul de administrare operativă pe care fostele unități economice socialiste de stat l-au avut asupra bunurilor care le-au fost repartizate din fondul unitar al proprietății socialiste de stat a fost convertit în drept de proprietate prin efectul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/07.08.1990.
În consecință, dreptul de administrare operativă pe care Întreprinderea T l-a avut asupra construcțiilor situate pe terenul în cauză, încă din anul 1977(conform Deciziei nr. 89/1977 a Grupului Întreprinderilor de Industrie Locală T) a fost convertit, prin efectul legii, în drept de proprietate.
Întrucât prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 vizau mijloacele fixe, dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor pe care - -, l-a dobândit chiar de la data constituirii dreptului de administrare operativă, ca urmare a conferirii acestui drept de către Statul Român asupra edificiilor, nu a putut fi convertit în mod similar într-un drept de proprietate.
Prin urmare, dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor și-a păstrat aceeași natură juridică și ulterior, alcătuind împreună cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acesta un veritabil drept de superficie.
Dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor este preexistent, fiind conferit implicit încă de Statul Român, deopotrivă cu dreptul de administrare operativă a construcțiilor.
Curtea constată că prin sentința civilă nr. 2736/29.03.2004, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr.7832/2004, (definitivă prin decizia civilă nr. 2157/08.10.2004 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 4956/C/2004 și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4167/31.05.2005 pronunțată în dosarul nr. 21809/2004 de Înalta Curte de Casație și Justiție B ), a fost consfințit dreptul de proprietate al reclamantei - - T asupra construcțiilor edificate pe terenul înscris în CF nr. - T, nr. top. 9514, în suprafață de 1683. constând în clădire grup, popicărie, grup sanitar, clădire pentru vestiare și bazinul mare de înot.
Prin aceeași hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus intabularea în cartea funciară menționată a dreptului de proprietate al reclamantei - - T asupra construcțiilor, cu titlu "conform HG nr. 70/1991 și Legea nr. 15/1990, în baza sentinței civile nr. 2736/2004 a Judecătoriei Timișoara ".
Terenul pe care sunt edificate construcțiile proprietatea reclamantei - - T, constituie obiect al dreptului de proprietate al Primăriei Municipiului T, astfel cum rezultă din cuprinsul CF nr. - T, nr. top. 9514, drept de proprietate care este grevat, prin voința Statului Român -"antecesorul" Primăriei Municipiului T, de dreptul reclamantei de folosință asupra terenului aferent construcțiilor.
În raport cu situația juridică expusă mai sus, se impunea recunoașterea în favoarea reclamantei - - T, a unui drept de folosință asupra terenului în suprafață de 1683. înscris în CF nr. - T, nr. top. 9514, pe întreaga durată de existență a construcțiilor, care formulează obiectul dreptului de proprietate al reclamantei - -
(De altfel, această soluție a fost în mod judicios consacrată de Curtea de APEL TIMIȘOARA și în cauza care a formulat obiectul dosarului nr. 2343/C/2003, cu singura deosebire că litigiul menționat a vizat o construcție edificată pe terenul înscris în CF nr. 2 T, nr. top. 9510/1 - proprietatea Primăria Municipiului T, iar prin acțiunea introductivă s-a solicitat ab initio inclusiv recunoașterea dreptului de folosință asupra terenului aferent construcțiilor proprietatea societății menționate.
Prin decizia civilă nr. 2196/04.09.2003 pronunțată în dosarul nr. 2343/C/2003 existentă în dosarul instanței de apel,Curtea de APEL TIMIȘOARA a constatat dreptul de proprietate al - -, asupra construcțiilor și au recunoscut aceleași - - T dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor pe durata existenței acestora, iar nu numai un drept de folosință provizoriu, până la clarificarea situației juridice a terenului ocupat de construcții.)
În raport de argumentele expuse mai sus, soluția instanței de apel, este criticabilă pentru nelegalitate sub mai multe aspecte.
Prevederile art. 32/1 din OUG nr. 88/1977 nu sunt incidente în accepțiunea pe care le-a conferit-o Tribunalul Timiș.
Instanța de apel a schimbat și obiectul acțiunii prin aceea că a constituit în favoarea reclamantei un drept de folosință asupra terenului aferent construcțiilor, pe care l-a apreciat ca fiind provizoriu, deși prin acțiunea introductivă s-a solicitat recunoașterea unui drept de folosință preexistent asupra terenului, dobândit de la Statul Român, deopotrivă cu dreptul de administrare operative a construcțiilor.
De asemene, textul legal,m aplicat greșit de către instanța de apel vizează, așa cum se arată în titulatura Cap.1(din OUG nr. 88/1997, societății comerciale care fac obiectul privatizării, or, - - T nu formează obiectul privatizării, fiind privatizată anterior, la data de 25.03.1999, chiar înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 99/1999( 27.05.1999) prin care a fost introdus textul art. 32/1 din OUG nr. 88/1997.
Pe de altă parte, soluția greșită a instanței de apel este nelegală și din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. (4) Cod procedură civilă, Tribunalul Timiș depășind atribuțiile puterii judecătorești prin aceea că a adăugat la lege.
Textul legal amintit nu face referire la un drept de folosință "provizoriu", cum greșit a considerat instanța de apel. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să califice astfel dreptul de folosință, ar fi precizat în mod expres.
Deopotrivă, în speță nu se poate pune problema unui drept de folosință provizoriu, pentru simplul motiv nu există momentul terminus până la care să fie exercitat pretinsul drept de folosință temporară, respectiv acela al clarificării regimului juridic al terenul în cauză, deoarece regimul juridic al terenului este clarificat, el aparținând domeniului privat al Municipiului T, așa cum însăși instanța de apel reține în considerentele hotărârii judecătorești recurate.
Așadar, Curtea reține că însăși pârâții nu și-au întemeiat apelul pe incidența prev. de art. 32/1 din OUG nr. 88/1997, vizând pretinsul drept de folosință, provizoriu, drept necerut nici de reclamantă și nici de pârâți și prin constatarea lui de către instanța de apel, aceasta a schimbat obiectul acțiunii reclamantei, încălcând principiul procesual civil al disponibilității și adăugând le lege, comițând un plus petit, prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut, ocazionându-se astfel motivul de recurs de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea recurată fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă și a celor ale art. 32/1 din OUG nr. 88/1997, (conform cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare).
Într-un atare context faptic și juridic în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite ca fondat recursul de față al reclamantei și va modifica decizia civilă recurată, în sensul că va respinge apelul pârâților declarat împotriva sentinței nr. 8969/25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara, ale cărei dispoziții la va menține în vigoare, verificându-le ca legale și temeinice, obiect de preocupare pentru instanța de apel, putând fi doar problemele de fapt și de drept criticate de apelant, iar nu o reanalizare a tuturor acestor probleme de fapt și de drept ridicate deja în fața primei instanțe.
În raport de considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, pentru argumentele de mai sus și recursul pârâților ca nefondat, căci într-adevăr Judecătoria Timișoaraa stabilit corect și just că reclamanta este indrituită să se bucure de drept, potrivit art. 32/1 al. 1 din OUG nr. 188/1997, de dreptul de folosință, asupra terenului în suprafață de 1683. aflat în proprietatea pârâților,ce îi este necesar pentru desfășurarea activității ei, în clădirile sus-indicate, înscrise în CF - T, cu număr cadastral 9514 până la clarificarea regimului juridic al acestui teren, conform și raportului de expertiză efectuat la dosar, în specialitate topografie, omologat de prima instanță, în mod judicios ( 70 - 75, 83 - 84 - în care se precizează clar că această suprafață de teren ocupată de clădiri și platforma betonată îi este absolut necesară reclamantei, pentru buna activitate desfășurată în baza sportivă a acesteia).
De aceea Curtea consideră că prin sentința civilă a Judecătoriei Timișoara s-a constatat în mod judicios dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului în cauză în suprafață de 1683. și a dispus înscrierea acestui drept de folosință în CF nr. - T, nr. cad 9514.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut corect că - -, este ope legis titulara dreptului de folosință asupra terenului menționat mai sus, în temeiul prevederilor art. 32/1 din OUG nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin titlul 1 din Legea nr. 99/1999.
În raport de textul legal menționat mai sus, este nefundamentată juridic critica adusă de pârâții recurenți, în conformitate cu care, în sistemul publicității imobiliare prin cărți funciare, dreptul de folosință asupra terenurilor s-ar dobândi numai consensual și nu ar fi necesară înscrierea acestuia în cartea funciară.
De asemenea, întrucât dreptul de folosință asupra terenurilor necesare pentru desfășurarea activității societăților comerciale este recunoscută de drept, prin efectul legii, se caracterizează ca neîntemeiată și critica acelorași recurenți pârâți, potrivit căreia dreptul de folosință asupra terenurilor aflate în proprietate privată a unităților administrative teritoriale s-ar dobândi numai prin perfectarea contractului de concesiune, consecutiv unei licitații, publice.
Facultatea autorităților publice locale de a concesiona bunurile incluse în proprietatea sa privată, în condițiile art. 36 alin. 5 lit. b) și art. 123 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, vizează bunurile asupra cărora deținătorul nu îi este recunoscut de lege dreptul de folosință, însă în ipoteza în care legea recunoaște deținătorului un drept de folosință asupra bunului (precum situația în speță), autoritatea publică locală nu mai are opțiunea de a aprecia asupra constituirii unui titlu juridic de folosință pentru detentor, întrucât titlul juridic al detentorului este însăși legea.
Pentru argumentul că titlul juridic în baza căruia detentorul folosește terenul este chiar legea, nu se pune nici probleme analizării condițiilor prevăzute de art. 948 Cod civil, care sunt specifice convențiilor.
De altfel, preocuparea recurenților pârâți pentru concesionarea terenului în cauză este nejustificată, în contextul în care dreptul de folosință prevăzut de art. 32/1 alin.(1) din OUG nr. 88/1997,(astfel cum a fost modificată și completată prin Titlul din Legea nr. 99/1999,) există până la clarificarea regimului juridic al terenului, moment de la care poate fi convertit, cu concursul autorității publice locale, într-un drept de concesiune, potrivit dispozițiilor alin. (3) al. art. 32/1 din actul normativ amintit mai sus, dacă terenul nu este închiriat sau vândut detentorului, cu mențiunea că procedura de concesionare derogă de la dispozițiile Legii nr. 219/1998 și le urmează pe cele ale normelor metodologice emise în aplicarea OUG nr. 88/1997.
Așa fiind, pentru toate considerentele expuse mai jos, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâților de mai sus, declarat împotriva aceleiași decizii civile de apel, bine fiind admisă acțiunea reclamantei potrivit hotărârii pronunțată de Judecătoria Timișoara, ce va fi menținută în vigoare, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
1) Admite recursul declarat de către reclamanta - - T, împotriva deciziei civile nr. 57/A/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul pârâților Municipiul T - prin primar - și Consiliul Local al Municipiului
2) Respinge recursul pârâților MUNICIPIUL T - prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI T, declarat împotriva aceleiași decizii civile de apel.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /10.11.2008
Tehnored /18.11.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
