Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 107/
Ședința publică din 9 februarie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Maria Petria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.470/A/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B prin T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți și avocat, iar pentru pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B prin
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este legal timbrat cu suma de 2563 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 5,75 lei.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar dovada completării taxei judiciare de timbru în sumă de 2.553 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei și concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, conform concluziilor scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați, consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin decizia civilă nr.470/6.06.2008 pronunțată în dosarul nr. menționat Tribunalul Timiș - Secția civilă a admis apelurile pârâților Consiliul Local al Municipiului și Municipiul T prin Primarul Municipiului T și a schimbat în tot sentința civilă nr.10715/1.11.2007 a Judecătoriei Timișoara în sensul că a respins acțiunea reclamanților și.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, rin p. contractul de vânzare-cumpărare nr. 9966/31 octombrie 1996 Regia Autonomă URBIS T le-a vândut reclamanților în condițiile Legii nr. 112/1995, locuința situată în T,-, iar odată cu locuința, compusă din 3 camere de locuit cu o suprafață de 110,70 mp, și dependințele și anexele, respectiv hol, bucătărie, camera servici, cămara alimente, baie, antreu, culoar, magazie 1, magazie 2, pentru prețul de 18.963.919 lei, din care inițial s-a achitat suma de 8.910.910 lei, iar în rate lunare suma de 9.963.000.
Dreptul de proprietate al reclamanților asupra acestei locuințe a fost întabulat în CF cu nr. 6992 T, cu nr. top. 11414, 11415, asupra terenului de 370 și 343 mp, fiind înscris dreptul de proprietate al Statului Român, în administrarea operativă T, a teren cumpărare cu nr. 729/1980.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că imobilul este amplasat în intravilanul, iar terenul are suprafața reală de713 mp, că este terenul de pe lângă construcții și asigură buna funcționare a construcțiilor și anexelor gospodărești, că este împrejmuit pe toate laturile, constituie un tot unitar fiind folosit de către reclamanți și delimitat de punctele în planul de situație, anexa 1 raportului.
Potrivit art. 33 din HG nr. 11/1997, care modifică și completează Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, aprobate prin HG nr. 20/1996 "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege", respectiv Legea nr. 112/1995.
Astfel, în acest art. 26 alin. ultim din Legea 112/1995 se prevede că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie în posesia acestora și care depășește suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
Din interpretarea acestor texte rezultă că, în virtutea legii, cumpărătorii construcțiilor dobândite în condițiile Legii nr. 112/1995, devin și proprietarii terenurilor aferente acestora, diferențele rămânând în proprietatea statului.
Terenul aferent reprezintă "ceea ce ține de respectiva construcție", iar potrivit art. 2 din T nr. 13/2004 terenurile aferente imobilelor sunt "terenurile situate la aceași adresă poștală cu clădirea de locuit, fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane, în conformitate cu planul parcelar".
Reținând incidența tuturor acestor dispoziții legale în speță, precum și faptul că din raportul de expertiză, suprafața reală folosită de reclamanți, aferentă casei cu nr. 35 și anexelor gospodărești, situată în - - din T, este de 713 mp, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, constatând astfel că odată cu imobilul construcții, menționate în contractul de vânzare-cumpărare nr.9966/31 octombrie 1996 încheiat în condițiile Legii 112/1995 cu vânzătoarea Regia Autonomă URBIS T, reclamanții au dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, înscris în CF cu nr. 6992 T, cu nr. top. 11414, 11415, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expertul, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de reclamanti.
Împotriva sentinței civile nr.10715/01.11.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, au declarat apel în termen legal, apelanții Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primarul Municipiului T, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cereri înregistrate la Tribunalul T sub nr. dosar -/15.01.2008.
Apelantul Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar, au solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței apelate, in sensul respingerii acțiunii reclamanților intimați.
In motivare, s-a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9966/31.102.1996 încheiat intre RA Urbis T și reclamanții intimați a fost vândută locuința imobilul construcție format din hol, bucătărie, camera de serviciu, alimente, baie, antreu, culoar, magazie 1, magazie 2 situat in T-. Se mai arată că terenul aferent imobilului a rămas in proprietatea Statului Român, obiectul contractelor de vânzare-cumpărare referindu-se exclusiv la clădire fiind respectate la momentul vânzării imobilului toate condițiile ce se refereau la vânzarea locuințelor către chiriași, iar prin nr. 15/2004 s-a hotărât că pentru curțile si grădinile aferente imobilelor (construcții) vândute in temeiul Legii nr.112/1995 să încheie cu actualii proprietari ai construcțiilor contracte de închiriere, chiria stabilindu-se conform OUG nr. 40/1999, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu încălcarea disp. art. 23 din Legea nr.18/1991, acestea referindu-se la proprietatea cooperatorilor sau a moștenitorilor acestora, iar față de noțiunea de teren aferent nu pot fi aplicabile prin analogie art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, întrucât aplicarea art. 36 din Legea nr. 18/1991 se realizează numai cu privire la terenuri si clădiri aferente care se găseau in situația juridică reglementata de textele menționate la data de 01.01.1990, nu si la cele asupra cărora dreptul de proprietate a fost reglementat ulterior, cum este cazul Legii nr. 112/1995. Se mai arată că reclamanții nu au făcut dovada ca au solicitat cumpărarea terenului de la Statul R, astfel că nu se poate retine ca fiind un refuz de îndeplinire a unei obligații, deoarece solicitarea reclamantului privind vânzarea terenului aferent construcției înstrăinate in baza Legii nr. 112/1995 excede in prezent, cadrului legal.
Apelantul Ministerul Economiei si Finanțelor a solicitat, în principal, admiterea apelului, casarea sentinței civile si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar in subsidiar, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței civile și pe fond, respingerea acțiunii.
Analizând sentința apelată, in raport de critica formulată și probatoriul administrat, se constată că apelurile sunt fondate si vor fi admise ca atare, întrucât din interpretarea sistematică a Legii nr. 18/1991 si a Legii nr. 112/995, se retine că, in speță nu sunt aplicabile prevederile art. 23 si 36 din Legea nr. 18/1991, acestea dispunând cu privire la proprietatea cooperatorilor sau a moștenitorilor acestora, la determinarea conținutului noțiunii de teren aferent neputând fi aplicabile prin analogie disp. art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991, deoarece acestea vizează terenurile și clădirile aferente care se găseau in situația juridica reglementată de textele menționate, la 01.01.1990, nu si cele pentru care dreptul de proprietate a fost reglementat prin Legea nr.112/1995, locuințele vizate ulterior de Legea nr.112/1995 aflându-se evident in proprietatea statului și nu in proprietatea unor persoane fizice, Legea nr.112/1995 nefăcând nici o referire la Legea nr.18/1991, in ceea ce privește terenul aferent construcției vândute chiriașilor, iar contractele de vânzare- cumpărare, pentru construcții încheiate in baza Legii nr. 112/1995, nu cuprind nici o referire la înstrăinarea terenului aferent construcției iar reglementarea din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, art. 33, ca, dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește in condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991", a fost înlăturată după republicarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Astfel fiind, interpretând textele de lege menționate, instanța constată că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foștilor proprietari in natură, se poate dobândi de către chiriașii cumpărători ai construcției, in urma vânzării-cumpărării terenului ca si construcția, cu plata integrală sau in rate a prețului, adică in aceleași condiții in care se dobândește si dreptul de proprietate asupra locuinței titularul dreptului de folosință a terenului având opțiunea cumpărării acestuia, iar proprietarul terenului nu poate refuza încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții solicitând modificarea ei și în consecință, respingerea ca nefondat a apelului instituțiilor pârâte.
In motivarea în drept a recursului au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. și ale art.312 pr.civ. iar în fapt aceea că din interpretarea coroborată a art.37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 și a art.23 din Legea nr.18/1991 republicată, rezultă că dobândirea terenurilor aferente construcțiilor și anexelor vândute chiriașilor în baza Legii nr.112/1995, se face de drept, și fără plată, o dată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor menționate.
Prin urmare, acest drept se dobândește ope legis, și el se referă la terenul aferent edificatelor, noțiune clar definită de art.23 din Legea nr.18/1991 și a cărei suprafață nu poate fi alta decât cea înscrisă în CF, ca și în cazul de față.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații pârâți Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice prin T au solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamanților, considerând că Tribunalul Timiș a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 alin.2 pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor actelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este parțial fondat.
Rezultă astfel că obiectul acțiunii reclamantului l-a constituit constatarea dobândirii de drept a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF 6992 nr.top.11414-11415 T, o dată cu cumpărarea la Legea nr.112/1995, a construcțiilor de pe acest teren, precum și solicitarea întabulării în CF a acestuia.
In concret, reclamanții în calitate de chiriași ai locuinței din Municipiul T,-, la data de 31.10.1996 (5 dosar fond), beneficiind de dispozițiile Legii nr.112/1995, au cumpărat această locuință compusă din trei camere și dependințe, în suprafață utilă de 110,70. cu prețul de 18.963.319 lei.
Construcțiile sunt înscrise în CF 6992 T compus din nr.top.11414 grădină de 370. și nr.top.11415, casă și curte de 343.
Asupra întregii suprafețe de 713. prin acțiunea de față, reclamanții au solicitat a se constata dreptul lor de proprietate dobândit de plin drept conform dispozițiilor coroborate ale Legii nr.112/1995 și ale Legii nr.18/1991, cerere pe care instanța de fond a admis-o, dar pe care instanța de apel a respins-o - în urma admiterii apelului instituțiilor pârâte - considerând că dreptul în discuție nu poate fi dobândit conform legilor menționate decât în aceleași condiții în care reclamanții au dobândit proprietatea construcțiilor existente pe teren, adică prin contract de vânzare-cumpărare, cu plata prețului corespunzător.
Curtea apreciază că o astfel de interpretare contravine atât literei cât și spiritului Legii nr.112/1995.
Se afirmă de către instituțiile pârâte că în prezent dobândirea terenului aferent construcțiilor nu operează de plin drept, ci prin vânzare, în condiții similare celor care permit cumpărarea locuințelor și anexelor, - teză pe care a îmbrățișat-o și instanța de apel - și că textele de lege care permit o astfel de interpretare sunt cele prev.de art.9 din Legea nr.112/1995, art.37 din nr.HG20/1996 republicată (Normele de aplicare a Legii nr.112/1995 și art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995).
Curtea constată că din coroborarea textelor menționate nu rezultă o astfel de concluzie.
Astfel, art.9 din Legea nr.112/1995 este cel care prevede vânzarea locuințelor fără a menționa însă și modalitatea de dobândire a terenurilor aferente.
Art.37 din HG nr.20/1996 republicată, arată că se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, cu respectarea art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995.
Art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995 nu face însă nici o referire la modalitatea concretă de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent, el prevăzând doar suprafața ce poate fi dobândită de cei care au cumpărat locuințele la Legea nr.112/1995, - în concret doar suprafața aferentă acestora - cu precizarea că tot ceea ce excede acestei suprafețe nu poate face obiectul înstrăinării către particulari, ea rămânând în proprietatea statului.
In aceste condiții, singurul text de lege al vreunui act normativ ce se referă la procedura concretă de dobândire a proprietății terenului aferent construcțiilor este art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată - încă în vigoare - a cărui aplicabilitate, chiar și în absența unei trimiteri exprese la acesta, nu este exclusă explicit sau implicit de dispozițiile legale anterior menționate (acest text vorbește despre posibilitatea dobândirii terenului aferent la cererea cumpărătorilor locuințelor).
O interpretare contrară - ca cea acreditată de instituțiile pârâte - ar însemna ca legiuitorul, printr-o simplă imprecizie legislativă, generată de o modificare parțială a legii inițiale, să înlăture singura referință legală la procedura de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor dobândite conform Legii nr.112/1995, ceea ce ar avea drept consecință precaritatea și nesiguranța statutului juridic al acestei categorii de bunuri.
Nu mai puțin adevărat este și faptul că refuzul luării în considerare a disp.art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 ar permite soluții neunitare de rezolvare a solicitărilor diferitelor subiecți de drept aflați într-o situație juridică similară și deci a unor discriminări nejustificate în situația în care atât proprietarii construcțiilor dobândite la Legea nr.112/1995 înainte de modificarea normelor ei de aplicare, cât și cei deveniți proprietari după acest moment îndeplinesc aceleași standarde legale pentru a se califica în dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului aferent.
Acest lucru este contrar principiului securității juridice care este inclus în mod implicit în conținutul Convenției Europene a Drepturilor Omului, care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept și a cărui nesocotire de către instanțe a fost deja constatată - și sancționată - în cauza Beian c/a România (hotărârea din 6.12.2007 a Curții de la Strasbourg ).
Reclamanții își legitimează acțiunea pe baza prevederilor art.37 (corect, art.36) din nr.HG20/1996 (astfel cum a fost modificată prin nr.HG11/1997) - care constituie Normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995 - care prevăd că în situația vânzării locuințelor către chiriași și când e cazul și a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent.
Din examinarea literală a acestor termeni rezultă, fără echivoc, că dobândirea terenurilor aferente construcțiilor are loc prin însuși efectul legii, concomitent cu achiziția construcțiilor, valorificarea acestui drept fiind, într-adevăr, doar o posibilitate pentru proprietarii caselor însă o obligație pentru instituțiile care au efectuat vânzarea locuințelor din moment ce această posibilitate s-a valorificat printr-o solicitare, așa cum este și în cazul de față.
Prin urmare, fiind vorba de un drept subiectiv patrimonial recunoscut subiecților interesați ca luând naștere prin efectul legii iar nu prin dispoziția organelor administrative sau a instanțelor, este irelevant faptul că legiuitorul nu a stabilit (ca și în cazul construcțiilor) criterii concrete de determinare a valorii terenurilor, transferul lor în proprietatea actualilor deținători ai construcțiilor urmând a se face ca și consecință automată a dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora din urmă.
În consecință, oricât ar părea de generos acest transfer pentru proprietarii construcțiilor și mai puțin pentru stat, acolo unde legiuitorul nu distinge într-un alt fel nici interpretul sau cel care aplică legea nu are dreptul să o facă.
Nu mai puțin evident este și faptul că statul nu suferă în acest fel o pagubă reală, fiind de notorietate că el și-a atras terenurile în patrimoniu, cu titlu gratuit, în toate cazurile, ca efect al dobândirii construcțiilor (pentru care a plătit sau nu o sumă de bani foștilor proprietari, în funcție de temeiul preluării lor), singurii care s-ar putea considera ca păgubiți fiind doar foștii proprietari cărora nu le-a fost oferit nimic în schimb.
In speța dedusă judecății, nu există dovada că imobilul în litigiu ar fi fost revendicat, însă această probă se impune ca necesară în condițiile în care, în absența unei astfel de solicitări, terenul aferent va trece în proprietatea deținătorilor construcțiilor.
In concluzie, rezultă că reclamanții au dreptate atunci când susțin că terenul aferent construcțiilor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 trece de drept în proprietatea titularilor acestora din urmă, nu însă și atunci când susțin că întreg terenul unui imobil înscris în CF este, ca regulă, teren aferent.
Ceea ce legea definește foarte clar ca teren aferent este terenul de sub construcții, precum și cel necesar unei normale exploatări a acestora, iar nu cel expres menționat în CF care poate excede unui astfel de scop.
Din extrasul CF al imobilului în discuție rezultă că, casa cumpărată de reclamanți figurează menționată doar pe una din cele două parcele distincte în CF, respectiv pe parcela nr.top.11415 de 343. (fila 8 dosar de fond) și că anexele acesteia sunt edificate în continuarea casei împreună cu care alcătuiesc un corp imobiliar liniar, înșiruit pe jumătatea dreaptă a imobilului (fila 55 același dosar).
de către expert (fila 54 dosar fond și fila 64 dosar recurs) a ideii că cele două parcele nu sunt distincte în condițiile în care configurația din CF a imobilului și amplasarea construcțiilor arată o realitate contrară, este neconvingătoare în privința suprafeței terenului aferent pe care reclamanții o pot dobândi în proprietate, conform legii, motiv pentru care se impune ca necesară efectuarea unei noi expertize topografice pentru lămurirea acestui aspect.
Intrucât, potrivit art.305 pr.civ. o asemenea probă nu poate fi administrată în recurs, în baza art.312 alin.3 pr.civ. Curtea va admite recursul reclamanților și va casa decizia tribunalului cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea administrării ei.
Cu această ocazie, instanța de apel va pune în vedere instituțiilor pârâte să facă dovada dacă imobilul în litigiu a fost sau nu revendicat sau dacă face obiectul vreunui alt litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.470/A/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă pe care o casează cu trimitere spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: / 9.02.2009
Dact. // 2 ex./12.02.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Marinela Giurgincă, Maria Petria
