Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1136/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1136
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii - și împotriva deciziei civile nr. 842 din data de 29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns contestatorul - reprezentat de avocat, intimatul personal și asistat de avocat, intimatul, reprezentat de același avocat, lipsind contestatoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței întâmpinarea formulată de intimații și, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat pentru contestatorul -, a solicitat admiterea contestației în anulare conform motivelor invocate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimații și, a pus concluzii de respingerea contestației în anulare ca neântemeiată și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 05.01.2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între părți la data de 19.12.2000, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
La data de 1.03.2004, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale reconvențională pârâta a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, ca urmare a neplății prețului de către cumpărător.
Prin sentința civilă nr.6985 din 27 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul cu nr.886/2004, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta.
S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la 13.12.2000, consemnat în înscrisul sub semnătură privată denumit, convenție, s-au repus părțile în situația anterioară încheierii lui, în sensul că pârâții vor redeveni proprietarii imobilului înstrăinat și au fost obligați aceștia la plata către reclamant a sumei de 6200 dolari USD, reprezentând prețul plătit de acesta.
S-a reținut că obiectul convenției nu este determinat sau determinabil, condițiile de valabilitate prevăzute de art.948 pct.3 cod civil nefiind îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că, în mod greșit a fost soluționată cauza, reținându-se că obiectul convenției nu este determinat.
Suprafața de 189 mp. provine dintr-o suprafață mai mare de 692 mp. teren situat la o adresă determinată, respectiv-.
De asemenea, greșit a fost soluționată cererea reconvențională. Astfel, în lipsa unei notificări a vreuneia din părți, instanța, deși concluzionează că depozițiile martorilor sunt contradictorii, în final atribuie culpa pentru neperfectarea actului, reclamantului.
Prin decizia civilă nr.554 din 4 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr.4998/2005, s-a admis apelul, s-a desființat sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că în mod greșit s-a constatat că nu se poate determina obiectul convenției, câtă vreme, în raport de configurația terenului și alte elemente, cum ar fi poziția, structura, îngrădirea totală sau parțială, putea să se stabilească obiectul convenției.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civila nr.2916 din 12.10.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a constatat că recursul este nefondat și a fost respins.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. 21129/C/2006, iar la data de 23.02.2007, pârâta-reclamanta - a depus la dosar precizare, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei, deoarece la data încheierii convenției, reclamantul - era căsătorit cu numita.
La data de 16 mai 2008, decedat pârâta-reclamanta -, potrivit certificatului de deces nr.1254/16.05.2008, acțiunea fiind preluată de către .
Prin sentința civilă nr.11469 din 4 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul -, împotriva pârâților -, - - decedată, acțiune preluată de -, și a fost respinsă cererea reconvențională
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că, la data înțelegerii, suprafața de teren ce urma să fie vândută, respectiv cumpărată, nu a fost individualizată prin dimensiuni și vecinătăți.
Ulterior, vânzătorii, care dețineau în indiviziune imobilul situat în C, str. - -fosta - -, nr. 35, din care face parte și suprafața de 189 mp în litigiu au procedat prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3557/23.10.2003, la ieșirea din indiviziune.
Concret, pârâta - a primit în natură imobilul, iar primit o suma determinată și dreptul de folosință viageră în camera de zi.
Instanța a apreciat că raportul de expertiză nu determină cu certitudine terenul în cauză, ci în funcție de situația de la fața locului și relatările părților a determinat terenul din partea de sud a imobilului.
De asemenea, instanța respins și cererea reconvențională, având în vedere că pârâta - reclamantă nu a făcut dovada că l-a notificat pe reclamant să achite prețul, dar și pentru motivele expuse anterior cu privire la terenul în litigiu, care nu a putut fi delimitat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât pârâții reclamanți și, cât și reclamanții pârâți și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelanții pârâți reclamanți și, prin motivele de apel au arătat că, în mod greșit, prima instanță a respins cererea reconvențională, pe considerentul că reclamantul nu a fost notificat pentru plata diferenței de bani, deși din declarațiile martorilor audiați la fond și declarațiile extrajudiciare depuse de autoarea apelanților la instanța de recurs s-a observat că singura care și-a îndeplinit obligațiile contractuale și care i-a cerut reclamantului să achite diferența de bani și să se prezinte la notar, este autoarea apelanților pârâți reclamanți.
Apelanții pârâți reclamanți au considerat că, în cauză, se impunea respingerea acțiunii principale ca inadmisibilă și admiterea cererii reconvenționale, în sensul de a se dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.12.2000 între pârâta și și reclamantul care era căsătorit cu.
Apelanții și, prin cererea de apel, au arătat, în esență, că prin probele administrate s-a demonstrat că terenul respectiv aparține pârâtei care din suprafața totală de 692 mp i-a înstrăinat o suprafață mai mică, de 189 mp, de unde concluzia că, în cel mai rău caz, apelanții pot fi coproprietari în indiviziune cu pârâta, dar nu se poate susține cu vreun argument că antecontractului de față i-ar lipsi obiectul.
Prin decizia nr.124 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-au respins apelurile formulate de reclamantul și pârâta .
S-au apreciat ca nefondate criticile pârâților cu privire la soluționarea cererii în rezoluțiunea convenției încheiat la data de 13.12.2000, cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada notificării reclamantului în vederea achitării diferenței de preț, condiție cerută de art.1079 Cod civil, în conformitate cu care, dacă obligația constă în a da sau a face, debitorul trebuie pus în întârziere printr-o notificare, și nu verbal.
Neîntemeiată s-a considerat și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de aceeași apelanți, reținându-se că dreptul promitentului cumpărător de a solicita încheierea contractului în formă autentică este un drept de creanță, supus prescripției extinctive de 3 ani, conform Decretului nr.167/1958, termen care a început să curgă la data încheierii convenției - 13.12.2000 dar s-a împlinit la data când a fost introdusă acțiunea ce face obiectul prezentei cauze.
Pe fond, instanța de apel a apreciat că antecontractul încheiat între părți nu îndeplinește una din condițiile de validitate cerute de lege, respectiv obiectul, adică terenul înstrăinat, nu este determinat prin dimensiuni și vecinătăți.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul, pârâta și pârâții și .
Reclamantul și pârâta au criticat modul ambiguu în care s-a motivat hotărârea recurată, din considerentele acesteia nerezultând dacă a apreciat ca prescris dreptul la acțiune sau a analizat fondul litigiului.
Excepția prescripției extinctive nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se drepturile procesuale ale acestora.
Motivele instanțelor sunt străine de principiile generale ale dreptului civil, în speță ale metodelor de interpretare a convențiilor și a dispozițiilor legale ce guvernează materia vânzării și chiar a actului juridic.
În condițiile în care în convenția părților obiectul este înscris ca "teren situat în C,-", nu este justificată constatarea că obiectul nu este determinat.
Recurenții pârâți au invocat greșita aplicare a legii, respectiv art.1097 Cod civil.
Reclamantul a fost pus în întârziere încă din anul 2002, prin întâmpinarea formulată de pârâți, în care s-a arătat că diferența de preț nu a fost achitată.
Diferențele de preț s-au plătit la circa 4 luni de la depunerea cererii reconvenționale, aspecte în măsură să dovedească reaua credință a cumpărătorului și să atragă sancțiunea rezoluțiunii actului juridic.
Termenul de prescripție a dreptului la acțiune a fost greșit calculat, prin raportare la data de 15.12.2003 - ca dată a introducerii acțiunii, în loc de 5.01.2004 -dată la care cererea a fost înregistrată la instanță.
Prin decizia civilă nr. 842 din 29.06.2009, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursurile declarate de reclamantul - și pârâții, împotriva deciziei civile nr. 124 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Considerentele deciziei pronunțată în apel d e Tribunalul Dolj sunt suficient de clare și explicite, din argumentele expuse rezultând fără putință de tăgadă că instanța a examinat fondul acțiunii reclamantului, înlăturând excepția prescripției dreptului la acțiune, opusă de pârâți.
Prescripția dreptului la acțiune a fost invocată de pârâți prin motivele de apel, comunicate reclamantului, conform art.289 alin.(2) Cod pr.civilă. odată cu citarea pentru primul termen acordat în apel, critică la care acesta a răspuns atât prin întâmpinarea depusă la 14.11.2008, formulându-și apărările în raport de prevederile Decretului nr.167/1958, cât și prin concluziile scrise depuse la filele 39-40 în dosarul Tribunalului.
În aceste condiții, nu se poate pretinde încălcarea dreptului reclamantului de a-și formula apărările, critica invocată în recurs sub acest aspect, fiind neîntemeiată.
Motivele din apelul reclamantului au fost examinate de instanța de control judiciar, chiar dacă într-o manieră succintă, dar suficientă pentru asigurarea unei analize în esență a litigiului, a cărui dezlegare este determinată de constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor de validitate a convenției, prevăzute de art.948 Cod civil.
Nefondate sunt și criticile din recursul pârâților.
Conform dispozițiilor art.1079 alin.1 Cod civil, dacă obligația constă în a da sau a face, debitorul trebuie pus în întârziere prin notificare.
Datorită caracterului sinalagmatic al contractului de vânzare cumpărare, în care fiecare parte are calitate și de creditor și de debitor, debitorul nu devine pasibil de daune-interese prin simpla întârziere în executarea obligației, ci numai după punerea sa în întârziere, care este menită să constate neîndeplinirea la timp a obligației.
În cauză, reclamantul nu a fost pus în întârziere până la data de 1.03.2004, când s-a formulat cererea reconvențională, iar ulterior a achitat diferența de preț prin recipisa nr.136/25336/2.07.2004, depusă la fila 44 din dosarul nr.886/2004 al Judecătoriei Craiova, situație în care nu i se poate imputa nerespectarea obligației contractuale, pentru a se putea dispune rezoluțiunea convenției conform art.1020, 1021 Cod civil.
Din actele dosarului a rezultat că instanța a fost sesizată la data de 15.12.2003, cererea fiind restituită reclamantului pentru a se depune în numărul corespunzător de exemplare și apoi a fost înregistrată la 5.01.2004, fără însă ca aceasta să modifice momentul investirii instanței, care este 15.12.2003, situație în care excepția prescripției dreptului la acțiune nu operează.
Împotriva acestei ultime decizii au formulat contestație în anulare contestatorii - și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică vizează faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului invocat în legătură cu încălcarea dispoz. art. 315 Cod pr. civ. iar a doua critică vizează faptul că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unui alt motiv invocat în scris, în sensul că nicio normă legală nu se opune dobândirii unei anumite cote dintr-un bun de către o persoană fizică sau juridică.
Contestația în anulare nu este întemeiată.
Potrivit art. 318 Cod pr. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Examinând, prin prisma acestor dispoziții legale, motivele invocate de contestatori, instanța constată că acestea nu sunt întemeiate.
Din examinarea deciziei nr. 842 din 29.06.2009, a Curții de APEL CRAIOVA, rezultă că instanța a respectat dispoz. art. 315 Cod pr. civ. potrivit cărora, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În acest context, instanța de recurs se pronunță asupra problemelor de drept ridicate în motivele de recurs, așa cum rezultă din pag. 9 deciziei dată în recurs, aflată la fila 37 dosarului nr-.
Nici cel de-al doilea motiv invocat nu este întemeiat, deoarece nu rezultă o omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra motivului invocat în cererea motivată de recurs.
În consecință, având în vedere că motivele invocate în dispoz. art. 318 Cod pr. civ. sunt de strictă interpretare, instanța urmează să constate că, în cauză, ele nu se regăsesc, astfel că urmează să fie respinsă contestația în anulare, iar în baza art. 274 Cod pr. civ. contestatorii vor fi obligați la 200 lei cheltuieli de judecată, către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii - și împotriva deciziei civile nr. 842 din data de 29 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și.
Obligă contestatorii la 200 lei cheltuieli de judecată, către intimatul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./02.11.2009
-
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica
