Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1138/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1138
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 443 din data de 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 929 din data de 23 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit partea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederat instanței cererea formulată de recurenta petentă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea formulată de recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Prin cererea adresată instanței, COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" a formulat plângere împotriva încheierii nr. 55993 din 29.09.2008 a OCPI
S-a susținut că prin încheierea susmenționată a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară cu motivarea că documentația cadastrală nu este completă, nefiind respectate prevederile art. 13 lit.e, j, k, l din Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al ANCPI, că nu s-a îndeplinit condiția prevăzută de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 și că lipsește titlul de proprietate.
Încheierea este nelegală și netemeinică, întrucât documentațiile care au fost admise de OCPI D au avut încadrarea în zonă la scara 1:10.000 numai pentru
Firma prestatoare a solicitat ANCPI - Direcția Fondul Național Geodezic plan de încadrare în zonă 1:5.000, acesta punând la dispoziție planul la scara 1:5000 deoarece în arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale.
Referitor la neîndeplinirea condițiilor cerute de lit. j din art. 13 al Ordinului 634/2006, s-a susținut că Anexa 14 se află în documentațiile avizate anterior de către OCPI D pentru fiecare aflată pe intervalul CFR C-C, așa cum este precizat în partea de jos a Anexei 10 din documentația cadastrală. Societatea prestatoare a convenit cu OCPI ca Anexa 4 să nu mai fie introdusă în aceste documentații, deoarece se află în documentațiile care au primit numerele cadastrale 1937, 1938, etc.
Pentru documentația respinsă calculul suprafețelor este individualizat în planul de situație iar descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare se găsesc în cele 35 de documentații avizate pe fiecare în parte.
În încheierea de respingere s-a arătat că nu este îndeplinită condiția prev. de art. 48 al.1 lit.c din Legea 7/1996 în sensul că nu este îndeplinită cerința legală privind individualizarea imobilului printr-un identificator unic (număr cadastral). Refuzul OCPI de a acorda număr cadastral este nejustificat.
Argumentația OCPI D cu privire la lipsa titlului de proprietate este eronată. Compania Națională de Ferate CFR SA B nu poate prezenta un titlu de proprietate, având în vedere că terenul pentru care solicită înscrierea în cartea funciară aparține domeniului public al statului. Bunurile din domeniul public pot fi date în concesiune în condițiile legii.
La 17.04.2009, petenta a formulat o precizare a plângerii în care a susținut că temeiul de drept al plângerii este Legea 7/1996, Ordinul 633/2006, Ordinul 634/2006 și art. 331-338.pr.civ. În precizare s-a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 72/15.10.2007 a stabilit că în cauzele care au ca obiect plângeri privind cartea funciară Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu are calitate procesuală pasivă deoarece procedura aplicabilă nu este contencioasă.
Instanța, având în vedere Decizia nr. 72/15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că în cauză Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr. 929/23 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE CFR C, împotriva Încheierii nr. 55993/29.09.2008 a
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Cap.IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, că nu s-au îndeplinit condițiile prev. de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral) instanța a apreciat că încheierea de respingere este temeinică și legală.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs petenta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
S-a arătat că societatea prestatoare a solicitat de la ANCPI planuri de încadrare în zonă la scara 1:5000, planuri care au fost puse la dispoziție contra cost, de Fondul Național de Geodezie, conform facturilor nr. -/2008 și nr. -/2008.
În baza discuțiilor purtate cu OCPI D, s-a convenit că, atâta timp cât aceste planuri de încadrare în zonă au fost avizate de OCPI D cu ocazia verificării documentațiilor care au stat la baza emiterii celor 35 de încheieri de admitere, nu mai este nevoie să fie depuse din nou celelalte documentații.
Instanța de fond în motivarea sentinței a avut în vedere Planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:1000, cele 2 planuri, cel de încadrare în zonă și planul de amplasament și delimitare a imobilului fiind două documente total diferite.
Anexa 14 și 15 au fost depuse și avizate de OCPI D la documentațiile pentru care s-au obținut numere cadastrale, astfel încât nu mai era nevoie să fie depuse și avizate din nou.
În anexa 10 din documentației de menționează "anexele 14 și 15 pentru C se află în dosarul pentru care s-au obținut încheieri de admitere pentru acest.
A precizat că toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința OCPI prin adresa nr.618/25.08.2008 emisă de SRL iar planul de amplasament nu poate fi avut în vedere ca document de completare, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost avut în vedere în Referatul de respingere ca fiind lipsă, motivația prezentării acestuia fiind aceea a dovedirii că terenul face parte din domeniul public al statului aflat în zona de siguranță sau protecție a infrastructurii feroviare.
Apelanta a depus la dosar în copie facturile nr. -/2008 și nr. -/2008 ale ANCPI, adresa 618/2008.
Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 443/12 iunie 2009 respins apelul formulat de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA, cu sediul în C,--7, județul D, împotriva sentinței civile nr.929/23 04 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere că referatul de respingere a documentație cadastrale despre care se face vorbire in încheierea de respingere atacată în cauză, stabilește anumite aspecte de remediat in sarcina petentei pentru obținerea intabulării, din actele aflate la dosarul depus de OCPI rezultând că petenta nu s-a conformat dispozițiilor din referatul de respingere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea deciziei atacate, cu admiterea pe fond a cererii introductive. Recurenta a susținut, în esență, că solicitarea ei vizează un tronson de cale ferată și că pe restul tronsoanelor instanțele au admis cererea de intabulare.
Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civ.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.
În raport de prevederile art. 48 Legea 7/1996, reclamanta petentă are obligația principală de a depune acte care să individualizeze cert imobilul destinat intabulării.
Art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate cuprinde printre altele plan de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000 în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 (lit.e) și plan de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - (lit.f).
Potrivit art.4 din Regulament realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.
cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a cerut petentei să completeze documentația cu planul în încadrare în teren de 1:2000 - 1:5000 - cu măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, calculul suprafețelor și descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.
Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel că prin referatul de respingere din 23.09.2008 s-a respins cererea pentru recepția documentației pentru depășirea termenului stabilit prin referatul de completare nr.172/2008 și neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
Întrucât recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară, în mod corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară prin încheierea nr.55993 din 29.09.2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Prin urmare, soluția de respingere a acestei plângeri este legală, astfel că nu se impune modificarea deciziei atacate, nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civ.
Față de aceste considerente și în baza art.312 Cod pr.civ. urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE"CFR" - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, împotriva deciziei civile nr. 443/12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
2 ex/13.11.2009
Tehnoreed.
Jud. apel
Jud. fond
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica